Introducere în analiza

economică
Activitatea de conducere presupune
cunoaşterea temeinică a situaţiei concrete, a
întregului complex de cauze şi factori care o
determină, cunoaştere care se fundamentează
prin intermediul analizei economice.
Întreprinderea reprezintă o entitate socio-
economică de sine-stătătoare, cu o structură
proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel
încât partenerii săi sunt consideraţi ca făcând
parte din interiorul său, iar alţii din exteriorul
său.
Ingineria este o profesie în care cunoştinţele de
matematică şi ştiinţe naturale prin studiu,
experienţă şi practică sunt aplicate obiectiv
pentru dezvoltarea unor căi de utilizare în
mod economic, a materialelor şi forţelor
naturii în beneficiul oamenilor.
Inginerul este o persoană calificată într-un
anumit domeniu tehnic pentru a putea presta
activităţi de concepţie, de execuţie şi de
conducere. (definiţie din „Dicţionarul
enciclopedic”)
Analiza economică presupune cercetarea unui
fenomen sau proces din punct de vedere
economic, ceea ce implică corelativ
evidenţierea:
• eforturilor dimensionate prin consumul de
resurse materiale, umane şi financiare,
• efectelor circumscrise rezultatelor, ca valori
sociale utile.
Aceasta studiază mecanismul de formare şi
modificare a fenomenelor economice prin
descompunerea lor în elemente componente.

Descompunerea se face în trepte, de la complex

la simplu, în vederea identificării cauzelor finale
care explică:
• o anumită stare de fapt,
• un anumit nivel de performanţă,
• o anumită evoluţie a lor.
Analiza economico-financiară reprezintă un
ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee şi instrumente, care asigură tratarea
informaţiilor interne şi externe în vederea:

• identificării factorilor, cauzelor şi condiţiilor

care au determinat-o;
• formulării unor aprecieri pertinente
referitoare la situaţia economico-financiară a
unui agent economic;

• identificării rezervelor interne de îmbunătăţire

a acesteia, din punct de vedere al utilizării
eficiente a resurselor umane, materiale şi
financiare.
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de
analiza economico-financiară sunt:

• furnizorii de capital;
• parteneri de afaceri;
• statul;
• alţi utilizatori.
Analiza economico-financiară studiază realitatea
obiectivă, respectiv rezultatele aferente
activităţii desfăşurate sub forma indicatorilor
economico-financiari prin prisma corelaţiei
cauză-efect.
Conţinutul procesului de analiză economico-
financiară presupune parcurgerea
următoarelor etape:

• fixarea obiectului analizei;

• stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor

fenomenului studiat;
• determinarea relaţiilor de condiţionare dintre
fiecare factor şi fenomenul analizat, pe de o
parte, şi dintre diferiţii factori, care acţionează
asupra acestuia, pe de altă parte;

• măsurarea (cuantificarea) diferitelor

elemente/factori asupra fenomenului analizat;

• sinteza rezultatelor analizei.

 Fenomenul X
E 1| |3 O
v rd
ol in
e
a
re d
al e
ă Factori a
n
a de gr.I
al
f iz
e ă
n
Factori
de gr.II

Cauze
finale

Fig.1: Schema desfăşurării procesului de analiză

economico-financiară
Etapele activităţii practice de analiză economico-
financiară sunt:

• elaborarea tematicii de analiză;

• documentarea şi culegerea materialelor

necesare pentru efectuarea analizei;
• verificarea complexă a datelor supuse analizei;

• prelucarea şi analiza datelor pe baza

metodelor şi procedeelor specifice analizei
economico-financiare;

• elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru

creşterea eficienţei activităţii întreprinderii.
În studierea fenomenelor, analiza economico-
financiară utilizează metode, tehnici şi
procedee specifice sau comune cu alte ştiinţe.

Acestea pot fi grupate în mai multe criterii.

 Criteriul 1: metode ale analizei
calitative
– modelarea fenomenelor economico-
financiare;
– comparaţia;
– gruparea;
– diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
 Criteriul 2: metode ale analizei
cantitative, care au rolul de a cuantifica
contribuţia elementelor componente şi a
factorilor, la formarea şi variaţia
fenomenului studiat, precum şi
poziţionarea firmei într-un mediu dat
• metoda balanţieră (input-output);
• metoda substituirilor în lanţ;
• metoda corelaţiei;
• metoda scorurilor;
• metoda ratelor;
• metoda Pareto (metoda ABC);
• metoda grilelor de evaluare;
• cercetările operaţionale.
Analiza economică în inginerie presupune
evaluarea sistemică a „meritelor” economice
ale unor soluţii propuse pentru rezolvarea
unor probleme inginereşti.
Pentru a fi economic acceptabile, soluţiile
propuse trebuie să:
• implice o balanţă pozitivă venituri-costuri,
• promoveze activităţi în scopul supravieţuirii şi
dezvoltării firmei,
• conţină tehnologii şi idei creative şi inovative,
• să permită estimarea rezultatelor,
• aibă asociată o rată a rentabilităţii mai mare
decât o valoare prag.
Sarcina analizei economice în inginerie este de a
compara diferitele categorii de costuri şi
parametrii de performanţă (timp de răspuns,
siguranţă în exploatare, masă, viteză etc.)
folosind criterii economice obiective.

Pentru a avea şansa de a fi selectată, o

propunere pentru rezolvarea unei probleme
inginereşti trebuie să fie tehnic posibilă şi
economic acceptabilă.
Analiza economică în inginerie are un caracter
permanent, indiferent dacă se efectuează de
un organism (compartiment) din interiorul
întreprinderii sau din afara acesteia.

Ea nu constituie un scop în sine, ci un mijloc

pentru atingerea unui obiectiv.

Ea trebuie să ofere soluţii pentru fundamentarea

corespunzătoare a deciziilor.
Elememente fundamentale în analiza economică
în inginerie sunt:

• consideraţiile privind costurile,

• compararea acestora.
Informaţia economică reprezintă „materia
primă” necesară analizei economico-
financiare.

Rolul ei: trebuie să satisfacă cerinţe multiple,

pentru a asigura o percepere cât mai corectă a
proceselor la care se referă.
 Sursele care formează informaţia
economică

• surse externe întreprinderii ca sistem;

• surse interne, care reflectă activitatea

multilaterală şi complexă a unităţilor
economice prin sistemul de indicatori fizici şi
valorici.
 Tipologia informaţiei economice

1. După natura lor:

• informaţii economico-financiare,
• informaţii tehnice,
• informaţii tehnologice,
• informaţii politice,
• informaţii sociale,
• informaţii juridice etc.
2. După modul de accesibilitate:
• informaţii deschise,
• informaţii închise.

3. După provenienţă:
• informaţii interne,
• informaţii externe.
4. Din punct de vedere funcţional:
• informaţie normativă,
• informaţie efectivă,
• informaţie de stare a performanţelor
economico-financiare.