MINISTERUL PUBLIC

Originea sintagmei

• Ministerul Public reprezintă, în cadrul sistemului jurisdicțional, o singularitate a țărilor de drept romano-
germanic, având ca arhetip modelul francez, cu o tradiție care urcă până la domnia regelui Filip al IV-lea.
• Sintagma „Minister Public” prezintă un dublu înțeles. Pe de o parte, ea desemnează ansamblul
magistraților însărcinați de către societate să exercite acțiunea publică; pe de o altă parte, expresia
privește magistratul care, în ședința de judecată, reprezintă statul, societatea. Acești magistrați constituie,
pe lângă jurisdicțiile represive (instanțe), ceea ce se denumește astăzi ”parchetul”. Originea termenului
de ”parchet” rămâne controversată. Într-una dintre variante, termenul ar fi început să fie utilizat întrucât
procurorul regelui (reprezentantul său în ședințele de judecată, ce era în ultimă instanță apărătorul
statului), în cadrul ședințelor de judecată, își exercita rolul său pe parchetul sălii de ședință, și nu pe
estrada rezervată tribunalului. Din această diferență a rezultat și expresia „magistratura în picioare”,
înfăptuită de procurori, în contrapondere cu „magistratura de scaun”, ce-i desemnează pe judecători.
Indiferent de originea ce-i este atribuită, ”Ministerul Public” avea înțelesul de „corp aparte”, fiind
produsul sistemului jurisdicțional francez, această instituție neregăsindu-se nici în dreptul roman, nici în
celelalte sisteme judiciare antice și medievale.
Ministerul public din România

• În România, Ministerul Public este parte a autorității judecătorești, iar

apariția sa este strâns legată de cea a instanței supreme sub formula Înaltei
Curți de Casație și Justiție, concepută ca un element principal al statului
unitar român modern, de tip european. Înalta Curte de Casație și Justiție a
fost instalată la 15/28 martie 1862, dată fixată prin decretul domnesc al lui
Alexandru Ioan Cuza, care a desemnat componența primei Curți de Casație
și Justiție a României și a primului său Parchet. Primul procuror general a
fost Mihail Kogălniceanu, care însă nu a acceptat demnitatea, demisionând
a doua zi. Ulterior, funcția a fost ocupată de numeroase personalități ale
dreptului și culturii românești.
Istoria Ministerului Public în România
• Prin Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, Ministerul Public a fost organizat după principiile
stabilite în Franța, țara de origine a instituției. Conform acestei legi, procurorii erau organizați în parchete pe
lângă instanțele judecătorești, cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în
activitatea judiciară și executarea hotărârilor. După Marea Unire din 1918, principiile organizării judiciare
astfel legiferate au fost extrapolate la nivelul întregii țări. După 1945, ca urmare a schimbărilor politice
majore, organizarea judecătorească a intrat sub influența modelului sovietic. Primul pas l-a constituit Decretul
nr. 2 din 22 aprilie 1948 privind organizarea și funcționarea Parchetului, prin care s-a stipulat că principala
sarcină a acestei instituții era vegherea la urmărirea și pedepsirea crimelor împotriva ordinii și libertății
democratice a intereselor economice, independenței naționale și suveranității statului român. Subordonarea
politică a sistemului judiciar a fost desăvârșită prin Legea nr. 6/1952 pentru înființarea și organizarea
Procuraturii, prin care a fost eliminată sintagma „Ministerul Public” Procuratura, ce a fost înlocuit cu
”Procuratura”. Noua instituție era subordonată exclusiv organului suprem al puterii de stat și Consiliului de
Miniștri, iar procurorul general era numit de Marea Adunare Națională. Prin legea respecticvă, Procuratura
Generală a fost înființată ca aparat central de conducere a tuturor unităților de procuratură din țară. Odată cu
adoptarea Legii nr. 60/1968 pentru organizarea și funcționarea Procuraturii, a Codului penal și a Codului de
procedură penală, au fost însă reintroduse în legislație unele principii procesual penale europene, stipulându-
se că atribuțiile organelor procuraturii se exercitau numai în baza legii și a dispozițiilor organelor ierarhic
superioare.
Ministerul Public după comunism

• Căderea regimului comunist a adus, în mod firesc, schimbări majore în sistemul judiciar românesc, în
primul rând prin noua Constituție a României, din decembrie 1991, modificată și completată în 2003.
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, ce a intrat în vigoare la 1 iulie 1993, în
conformitate cu prevederile constituționale din 1991, a reintrodus termenul de „Minister Public",
punând bazele organizării și funcționării noii instituții. Printre prevederile cele mai importante s-au
numărat recunoașterea calității de magistrat pentru procuror și statuarea dreptului acestuia la stabilitate
în funcție. De asemenea, prin prin această lege a fost eliminată atribuția de supraveghere generală a
procurorilor, păstrându-li-se numai atribuțiile judiciare. Reformarea legislației a continuat în 1996, când
a fost eliminată denumirea de Parchet General și a fost instituită funcția de procuror general al
parchetului de pe lângă curtea de apel. Prin revizuirea legii fundamentale în anul 2003 s-a întărit locul
„Autorității judecătorești” ca putere în stat și, implicit, rolul Ministerului Public și statutul procurorului.
În cadrul procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, revizuirea a fost urmată de înlocuirea
Legii nr. 92/1992 cu Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților (denumire modificată în 2005
prin înlocuirea termenului „magistrați” cu „judecători și procurori”), Legea nr. 304 din 28 mai 2004
privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii , legi
prin care s-a urmărit reformarea justiției.
 Organizarea Ministerului Public

• Parchetul reprezinta structura organizatorica a Ministerului Public. Pe langa fiecare curte de apel,
tribunal, tribunal pentru minori si familie si judecatorie functioneaza un parchet. De asemenea, pe
langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza un parchet condus de un procuror general.
• Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, parchetele de pe langa curtile de apel si
tribunale au in structura lor sectii conduse de procurori sefi, care pot fi ajutati de adjuncti. In cadrul
sectiilor pot functiona birouri conduse de procurori sefi. Parchetele de pe langa curtile de apel au in
structura lor si cate o sectie pentru minori si familie.
Parchetul de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie
• Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie coordoneaza activitatea parchetelor
din subordine, are personalitate juridica si gestioneaza bugetul Ministerului Public.
• Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este condus de procurorul general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ajutat de un prim-adjunct, un
adjunct si 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie exercita, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor
parchetelor. El reprezinta Ministerul Public in relatiile cu celelate autoritati publice si cu orice
persoane juridice sau fizice, din tara sau din strainatate.
• In cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza colegiul de
conducere, care hotaraste asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public.
Acest organism este constituit procurorul general, prim-adjunctul, adjunctul si consilierii
acestuia, procurorii sefi de sectie, procurorul inspector sef si 5 procurori alesi in adunarea
generala a procurorilor.
• Asa cum rezulta din cele de mai sus, legea reglementeaza existenta unui organism larg
reprezentativ la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv
adunarea generala a procurorilor. Aceasta se convoaca de procurorul general, anual sau ori de
cate ori este necesar. Competentele acestui organism sunt stabilite prin asemanare cu cele pe
cre le detin adunarile generale ale judecatorilor in cadrul instantelor judecatoresti.
Directia de Investigare a Infractiunilor de
Criminalitate Organizata si Terorism
• In cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza. Directia de
Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ( D.I.I.C.O.T. ), ca structura
specializata in combaterea criminalitatii organizate si a terorismului.
• In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt incadrati procurori numiti prin ordin al procurorului general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii. Pot fi incadrati procurori care au o buna pregatire profesionala, o conduita morala
ireprosabila, o vechime de cel putin 6 ani in functia de procuror sau judecator si care au fost
declarati admisi in urma unui interviu organizat de comisia costituita in acest scop, prin ordin al
Procurorului general al Pachetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
• Revocarea din functie a procurorilor numiti in D.I.I.C.O.T. se poate face ca urmare a unei sanctiuni
disciplinare sau in cazul exercitari necorespunzatoare a functiei, prin ordin al procurorului general
al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii. La data incetarii activitatii in cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de
unde provine sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze conform legii.
Directia Nationala Anticoruptie
• Directia Nationala Anticoruptie reprezinta o structura autonoma in cadrul Ministerului Public, fiind specializata in combaterea infractiunilor
de coruptie. Directia Nationala Anticoruptie are personalitate juridica.
• Directia Nationala Anticoruptie este independenta in raport cu instantele judecatoresti si cu parchetele de pe langa acestea, precum si in
relatiile cu celelalte autoritati publice, exercitandu-si atributiile numai in temeiul legii si pentru asigiurarea respectarii acesteia. Directia
Nationala Anticoruptie elaboreaza anual un raport privind activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliului Superior al Magistraturii si
ministrului justitiei. Ministrul justitiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie.
• Activitatea acestui organism este coordonata de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
• Directia Nationala Anticoruptie este condus de un procuror sef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si Justitie, ajutat de doi procurori adjuncti, asimilati adjunctului procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte
de Casatie si Justitie.
• Asupra problemelor generale de conducere ale directiei decide colegiul de conducere, constituit din procurorul sef, adjunctii si 5 procurori
alesi de adunarea generala.
• Adunarea generala a procurorilor Departamentului National Anticoruptie se convoaca de procurorul sef, anulal sau ori de cate ori este necesar
si are competentele similare cu cele prevazute de lege pentru adunarea generala a procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie
si Justitie.
• In cadrul Directiei Nationale Anticoruptie sunt incadrati procurori care trebuie sa aiba o buna pregatire profesionala, o conduita morala
ireprosabila, o vechime de cel putin 6 ani ca procurer sau judecator si care au fost declarati admisi la interviul organizat de o comisie
constituita in acest scop. Procurorii ce indeplinesc conditiile aratate sunt numiti prin ordin al procurorului sef al Direcsiei Nationale
Anticoruptie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
• Revocarea din functie a procurorilor numiti in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie se poate face ca urmare a unei sanctiuni disciplinare sau
in cazul exercitari necorespunzatoare a functiei, prin ordin al procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii. La data incetarii activitatii in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie procurorul revine la parchetul de unde provine
sau la alt parchet unde are dreptul sa functioneze conform legii.
Parchetele de pe langa curtile de apel, tribunale,
tribunale pentru minori si familie si judecatorii

• Parchele sunt constituite pe langa fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori si familie si
judecatorie. Parchetele de pe langa curtile de apel si tribunale au personalitate juridica.
• Parchetele de pe langa curtile de apel sunt conduse de procurori generali in timp ce parchetele de pe
langa tribunale si judecatorii sunt conduse de prim-procurori.
• In cadrul fiecarui parchet functioneaza cate un colegiu de conducere, care avizeaza problemele
generale de conducere ale parchetelor si care are in componenta procurori care detin functii de
nivelul celor prevazute de lege pentru colegiile de conducere ale instantelor judecatoresti. In mod
asemanator, in cadrul parchetelor functioneaza adunarile generale ale procurorilor, cu competente
similare cu cele ale adunarilor generale ale judecatorilor.
Atributiile Ministerului Public
• Atributiile procurorilor se manifesta in principal in materie penala, rolul acestora in procesul civil fiind diminuat.
• Potrivit dispozitiilor legale, procurorii au urmatoarele atributii:
• efectueaza urmarirea penala in cazurile si in conditiile prevazute de lege si participa, potrivit legii, la
solutionarea conflictelor prin mijloace alternative;
• conduce si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, conduce si controleaza activitatea
altor organe de cercetare penala;
• sesizeaza instantele judecatoresti pentru judecarea cauzelor penale;
• exercita actiunea civila, in cazurile prevazute de legi;
• participa, in conditiile legii, la sedintele de judecata;
• exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, atributie ce poate fi exerciatata deopotriva in materie
penala sau civila
• apara drepturile si interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdictie, ale disparutilor si ale altor
persoane, in conditiile legii;
• actioneaza pentru prevenirea si combaterea criminalitatii, sub coordonarea ministrului justitiei, pentru realizarea
unitara a politicii penale a statului;
• studiaza cauzele care genereaza sau favorizeaza criminalitatea, elaboreaza si prezinta ministrului justitiei
propuneri in vederea eliminarii acestora, precum si pentru perfectionarea legislatiei in domeniu;
• exercita orice alte atributii prevazute de lege.
 Rolul Ministerului Public în procesul penal

• La fel ca în materie civilă, s-a pus problema calităţii procesuale a procurorului şi în procesul penal. Într-o
opinie, procurorul este considerat parte deoarece participă în proces în rolul de„reclamant" şi acţionează
ca un „avocat" al intregii societăţi a cărei ordine a fost tulburată prin săvârşirea unei infracţiuni. În doctrina
românească, opinia dominantă este aceea de a considera procurorul ca a fi subiect oficial al precesului
penal, şi nu parte. În sprijinul acestei poziţii au fost aduse următoarele argumente: exercitarea acţiunii
publice de către procuror, în numele societăţii, care reprezintă victima generică a faptei penale, are drept
scop inhibarea şi combaterea infracţionalităţii, şi nu transformarea societăţii în parte; în calitate de
autoritate publică,procurorul are spre deosebire de păeţile în procesul penal, atribuţii specifice cum ar fi
posibilitatea suspendării executării hotărârii, reducerea termenului de reabilitatea, punerea în mişcare a
acţiunii penale în situaţia extinderii procesului penal; procurorul apare ca un terţ în conflictul generat de
comiterea de către o persoană a unei infracţiuni şi nu apară un drept propriu; Constituţia distinge în
cuprinsul art. 128 între părţi şi Ministerul public; numele procurorului este menţionat alături de cel al
judecătorilor şi înainte de numele părţilor în partea introductivă a hotarârii judecătoreşti.
Rolul Ministerului Public în procesul penal

• Participând la judecată, procurorul, la fel ca şi inculpatul, poate formula cereri, ridica

excepţii şi pune concluzii. Având în vedere că principiul egalităţii armelor presupune ca
părţile să se situeze pe poziţii procesuale egale, fără ca vreuna din ele să beneficieze de
un avantaj procedural faţă de cealaltă, este evident că între inculpat şi procuror nu
poate exista egalitate procesuală completă din moment ce procurorul acţionează în
calitate de autoritate publica şi dispune de mijloace logistice care nu stau la dispoziţia
inculpatului. Mai mult decât atât, instanţa europeană a subliniat că echitabilitatea
procedurală trebuieprivită global, şi, chiar dacă la un moment dat una din părţi a dispus
de un avantaj procedural asupra celeilalte, art. 6 CEDO nu este încălcat dacă procedura
a fost echitabilă în ansamblul ei. Astfel, exercitarea de către procuror a unui drept
specific de care inculpatul nu dispune nu semnifică automat încălcarea principiului
egalităţii de arme. Trebuie amintită aici jurisprudenţa CEDO cu privire la rolul real al
Ministerului Public, cât şi obligaţia constituţională a procurorului de a respecta
drepturile şi llibertăţile fundamentale în activitatea sa, dreptul la un proces echitabil
fiind bineînţeles unul dintre acestea. De aceea, în opinia unui autor,trebuie întâlnite,
cumulativ, trei condiţii pentru a putea fi constată nerespectarea egalităţii armelor
procedurale, şi anume: „parchetul să beneficieze de un drept suplimentar faţă de cel
acuzat, acel drept să nu derive din natura funcţiei parchetului, dreptul respectiv să îi
creeze procurorului participând la judecată, procurorul, la fel ca şi inculpatul, poate
formula cereri, ridica, în concret, un avantaj în cursul procedurii”.