Pe lângă actul chirurgical propriu-zis de inserţie a implanturilor

orale, care reprezintă aproximativ 25% din totalitatea

manevrelor de restaurare protetică prin implanturi, problemele
de gnatologie constituie restul de 75%, cu impact foarte
important în perspectiva reuşitei tratamentului.
Ocluzia are un rol esenţial în integrarea funcţională a lucrărilor
protetice, însă din păcate ea nu este întotdeauna luată în
consideraţie în timpul procedurilor protetice de rutină. Numeroşi
factori sunt implicaţi în acţiunea reflexului neuromuscular în
dentiţia naturală, unde receptorii de la nivelul ligamentului
periodontal protejează dinţii şi parodonţiul de forţele ocluzale
care pot cauza trauma suportului osos.
Nu există mecanisme specifice de apărare împotriva forţelor
ocluzale în osteointegrarea implanturilor. În general, succesul pe
termen lung al osteointegrării implanturilor depinde nu numai
de urmărirea principiilor protetice fundamentale pentru a realiza
o restaurare corectă, dar şi de buna înţelegere a efectelor
potenţiale asupra implanturilor determinate de stresul ocluzal.
Ocluzia ideală
• Termenul de “ocluzie ideală” a fost definit ca existenţa unor relaţii
intermaxilare compatibile cu sistemul stomatognat, ce determină
o masticaţie funcţionala şi o estetică plăcută, fără să cauzeze
prejudicii psihologice.
• Deşi modelul ocluzal ideal nu există pentru toţi pacienţii, un model
convenabil poate fi realizat prin încorporarea factorilor ce reduc
stresul vertical şi orizontal conferind un maximum de
intercuspidare in relaţie centrică, încărcând acei dinţi ce sunt
capabili de a suporta forţe crescute în excursii excentrice ale
dinţilor.
• De-a lungul timpului s-au dezvoltat patru modele primare de
ocluzie ideală : ocluzia balansată, ocluzia lingualizată, ocluzia cu
protecţie mutuală şi ocluzia funcţională de grup.
Ocluzia balansată
• Ocluzia balansată se bazează pe cele trei teorii clasice:
cele trei puncte de balans ocluzal ale lui Bonwill,
curba lui Spee si teoria sferica a lui Monson.
• În ocluzia balansată (cunoscuta şi sub numele de
ocluzie complet echilibrată sau echilibrată bilateral),
dinţii pacientului au contact simultan în timpul
intercuspidării maxime sau al mişcărilor masticatorii
excentrice mandibulare.
Ocluzia balansată
• O ocluzie balansată este considerată ideală pentru pacienţii edentaţi
total, ea fiind extrem de dificil de realizat la pacienţi cu dentiţie şi
parodonţiu natural.
• Ocluzia balansată se întâlneşte la dinţii naturali în momentul în care
aceştia sunt foarte abrazaţi, iar folosirea acestui model pentru
realizarea unor lucrări pe implanturi este încă o temă controversată.
Ocluzia lingualizată
• Ocluzia lingualizată poate fi definită ca o schemă ocluzală ce foloseşte
cuspidul palatinal maxilar ca principal element ocluzal. Integrarea
ocluzală necesită curbe de compensare antero-laterale şi medio-
sagitale la nivelul arcadei mandibulare ce vor permite o articulare
balansată între cuspizii palatinali superiori şi dinţii mandibulari în
timpul masticaţiei.
Ocluzia lingualizată
Ocluzia lingualizată
• Există un număr de avantaje ale ocluziei lingualizate,
cum ar fi o scădere a forţelor verticale şi laterale ce
acţionează asupra crestelor edentate.
• Acest model poate fi folosit pentru toate tipurile de
relaţii intermaxilare şi este uşor de adaptat.
• Cel mai important este faptul că acest tip de ocluzie
conferă pacientului o estetică deosebită.
Ocluzia cu protecţie mutuală
• Principiul ocluziei cu protecţie mutuală presupune
protecţia asigurată de dinţii anteriori pentru dinţii
posteriori şi invers.
• Dinţii posteriori protejează anteriorii în relaţie
centrică, preluând o mare parte a forţelor ocluzale, pe
care le transferă articulaţiei temporomandibulare.
• În timpul mişcării de protuzie caninul şi dinţii
posteriori sunt protejaţi de către incisivi, iar în
mişcarea de lateralitate incisivii şi dinţii laterali sunt
protejaţi de către canini.
Ocluzia cu protecţie mutuală
• Ocluzia cu protecţie mutuală este considerată la ora
actuala cel mai complet model de ocluzie pentru
dentiţia naturală în contextul unei dimensiuni
verticale de ocluzie păstrate de către dinţii laterali.
• Contactele interdentare de tipul cuspid-fosetă asigură
un maxim de suport dinţilor în toate direcţiile; mai
mult decât atât, forţele se aproprie de axul lung al
dinţilor.
Funcţia ocluziei de grup
• În această schemă ocluzală dinţii ar trebui să
recepţioneze forţele în axul lor lung.
• În mişcarea de lateralitate stresul ocluzal trebuie
transmis tot la nivelul arcadei dentare şi nu trebuie să
fie interferenţe în poziţia de intercuspidare maximă.
• Dezocluzia dinţilor trebuie să fie posibilă iar dinţii
trebuie să se întâlnească în mişcarea de lateralitate
fără interferenţe.
Funcţia ocluziei de grup
Funcţia ocluziei de grup
• Datorită faptului că ocluzia de grup nu creează efecte
negative, ea poate fi realizată uneori şi în ocluzia
lingualizată sau cea balansată şi este mai uşor de
refăcut decât ocluzia mutual protejată.
• Această schemă ocluzală este cea mai potrivită pentru
realizarea ajustărilor ocluzale şi pentru tratamente
protetice de dimensiune redusă.
Punte totală mobilizabilă sau supraprotezare?

• Punţile pe implanturi pot fi atât construcţii protetice

fixe, cât şi mobilizabile.
• În reconstituirile protetice pe implanturi a
pacienţilor edentaţi total sau subtotal, practicianul
este pus adeseori în situaţia de a opta pentru o
suprastructură gen punte totală mobilizabilă sau
pentru o supraprotezare care transmite presiuni atât
prin intermediul implanturilor, cât şi muco-periostal.

• În alegerea uneia dintre soluţii trebuie să ţinem cont

mai ales de doi factori:
A. Opţiunile pacientului

• Majoritatea bolnavilor solicită de obicei o

suprastructură conjunctă. De multe ori
suprastructurile nu pot exclude o agregare mixtă, pe
pilieri naturali şi artificiali.
• Dacă în protetica tradiţională întreţinerea unei
igiene buco-dentare este importantă, în protetica
implantologică respectarea acesteia este decisivă în
longevitatea funcţionalităţii restaurării. Fiind
cunoscute în general problemele de igienizare ale
unei punţi, în protetica implantologică îşi fac loc tot
mai frecvent soluţii cum ar fi: punţi demontabile,
punţi mobilizabile şi supraproteze.
• Planul terapeutic nu trebuie să fie influenţat total de
opţiunile pacientului. Fiecare pacient va beneficia de
un plan inidividual de tratament adaptat condiţiilor
clinice, psihologice şi nu în ultimul rând de condiţiile
financiare.
• Punţile totale pe implanturi necesită adeseori
mijloace sofisticate de igienizare în vederea curăţării
adecvate a tuturor suprafeţelor, mai ales
interproximale şi a celor în relaţie directă cu creasta
edentată. Igienizarea punţilor implică adeseori, pe
lângă existenţa unor truse speciale, şi o dexteritate
deosebită a pacientului.
• O igienizare inadecvată sau deficitară poate
determina inflamaţia ţesuturilor moi gingivale
adiacente implanturilor, care se manifestă fie prin
hiperplazie tisulară, fie prin apariţia pungilor
gingivale şi gingivo-osoase.
• În cazul pacienţilor bătrâni sau cu anumite afecţiuni
generale se recomandă supraprotezarea. Aceasta
deoarece intervenţia chirurgicală de inserare a unui
număr redus de implanturi sub anestezie loco-
regională reduce riscurile unei anestezii generale şi
timpul operator îndelungat impus de inserarea
infrastructurii unei punţi totale mobilizabile pe
implanturi.
B. Particularităţile topografice de restaurare ale câmpului protetic.

• De multe ori, în cazul unui câmp protetic cu rate de

atrofie şi resorbţie accentuate suntem obligaţi să
recurgem la grefă osoasă pentru obţinerea unei
oferte osoase adecvate inserării implanturilor. În
cazul când intervenţiile chirurgicale de durată sunt
contraindicate, practicianul mai are la îndemână o
singură soluţie: SUPRAPROTEZAREA PE IMPLANTURI.
• Această alternativă de tratament are avantajul că
necesită un număr mai redus de implanturi,
comparativ cu o restaurare conjunctă, este mai
ieftină şi se realizează mai uşor.
• Poziţia implanturilor trebuie să asigure o
recepţionare şi o amortizare optimă a forţelor
laterale la interfaţa corp/stâlp implant. O punte
totală mobilizabilă pe implanturi, chiar dacă este
prevăzută cu extensii excesive pentru completarea şi
stabilizarea contactelor ocluzale, va avea un design
mai bun, ceea ce-i favorizează şi stabilitatea,
comparativ cu o supraprotezare care prezintă un
sprijin adiţional muco-osos.

• Restaurările mobilizabile necesită un spaţiu

interarcadic mai redus comparativ cu cel necesar în
cazul unei supraprotezări.
Protezarea provizorie
• În stomatologia modernă protezarea provizorie
reprezintă o etapă de tratament indispensabilă
indiferent dacă în locul dintelui sau dinţilor extraşi s-a
inserat sau nu un implant.
• În mileniul 3 este inadmisibil din partea unui medic
să-şi permită ca imediat post-extracţional să lase
pacientul să părăsească cabinetul fără a-i face o
protezare provizorie, prin care să-i confere:
• încredere în medic şi în actul terapeutic
• confort
• integrarea socio-profesională a acestuia imediat după
intervenţie.
Protezarea provizorie folosind conformatoare din
metilceluloza
• Protezarea provizorie se realizează folosind un
conformator din metilceluloză, realizat cu ajutorul
aparatului “Omnivac”.
• Aplicând această metodă, piesa protetică provizorie
este realizată imediat postoperator, protezarea fiind
posibilă atât pe dinţi restanţi, preparaţi în scop
protetic (presupunând că atunci când s-a prefigurat
planul protetic final, au fost identificaţi dinţii de care
se va ancora lucrarea protetică finală) cât şi exclusiv
pe implanturi.
• Tot prin această metodă se poate realiza şi protezarea
cu sprijin mixt, dinţi – implanturi.
Etapele metodei:
• Amprentarea câmpului protetic
• Turnarea modelelor de lucru
• Completarea spatiilor edentate cu dinti acrilici sau din
ceara
• Realizarea unui orificiu in centrul modelului, care va servi la
aspiratia aerului dintre folie si model
• Ramolirea foliei si aspirarea acesteia la suprafata
modelului
Etapele metodei:
• Conformatorul va fi încărcat cu acrilat
autopolimerizabil fluid
• Cand acrilatul ajunge in faza semiplastica va fi aplicat
pe campul protetic
• Conformatorul va fi mobilizat de pe campul protetic la
fiecare 30’’
• Conformatorul va fi indepartat cand acrilatul trece in
etapa de priza exoterma (moment marcat de
inceperea cresterii temperaturii masei de acrilat)
Etapele metodei:

• Dupa indepartarea foliei piesa protetica va fi prelucrata, finisata si

lustruita, dupa care va fi cimentata provizoriu.