În vremea veche, trăia un

împărat
De întunecat
cincizeci și împăratul
de ani, gânditor
ca noaptea,
trăia singur,care
ca unavea
leu o
împărăteasăslăbit
îmbătrânit, tânărădeșilupte și
zâmbitoarepurtând
suferințe, ca miezul luminos
războaie
al zilei. cu împăratul vecin.
nesfârșite

Împăratul nu râsese niciodată

în viața lui și era trist, simțind
că moare fără urmași.
În cele și
Zâmbi dinsoarele
urmă, și
împărăteasa rămase
nu mai apuse timpînsărcinată
de trei zile.șiToată
născuîmpărăția
un copilaș frumos, alb
sărbătorea în
ca spuma
cinstea laptelui șinou-născut
copilașului cu părul blond ca razele
pe care lunii.
împăratul și împărăteasa îl numiră Făt-
Frumos-din-Lacrimă.
Făt-Frumos-din-Lacrimă
Făt-Frumos îl aruncă în sus creștea
până într-o
la cer lună cât îlalții
și când într-un
prinse an. Când
pe degetul celcrescu
mic,
destul de mare,
buzduganul îi făcură
se rupse. un buzdugan
Îi făcură dealt
atunci un fier.
buzdugan mai greu care nu se mai
rupse.
Într-o zi, Făt-Frumos își anunță părinții că pleacă să se lupte cu armata împăratului
cu care tatăl lui se războise toată viața.

Se îmbrăcă în haine de păstor, își luă la brâu două fluiere și plecă în lume. Pe
drum, cânta din fluiere și toată natura se oprea să îi asculte cântecele.
Mergând, Făt-Frumos-din-Lacrimă își arunca buzduganul înainte, cale de-o zi.
În seara zilei a treia, buzduganul se lovi de o poartă de aramă.

Poarta se sfărâmă și Făt-Frumos intră. În fața lui văzu un lac mare și limpede,
iar în mijlocul lacului, pe o insulă de smarald, înconjurat de arbori verzi și
stufoși, se afla un palat frumos de marmură.
În jurul mesei, boieri îmbrăcați în
haine aurite se veseleau. În
mijlocul lor, era împăratul, un
tânăr frumos în haine
strălucitoare, care îi spuse:
Făt-Frumos se urcă în barca de pe
malul lacului și ajunse în fața
palatului. Intră înăuntru și ajunse
într-o sală înaltă, susținută de
stâlpi de aur, în mijlocul căreia se
afla o masă mare, acoperită cu
alb.
Bine ai venit, Făt-Frumos!
Am auzit de tine, dar de
văzut nu te-am văzut!
Împăratul acesta era fiul celui cu care tatăl lui Făt-Frumos se luptase toată viața.
Dar văzându-se acum cei doi prinți, prinseră drag unul de altul și hotărâră să
devină frați de cruce pe viață.

Împăratul îi spuse lui Făt-Frumos că de nimeni în lume nu se teme decât de

Dumnezeu și de Mama-Pădurii.
Împăratul îi povesti lui Făt-Frumos că Mama-Pădurii era o bătrână urâtă care
umbla prin împărăția lui ca furtuna.

Pe unde trecea ea, fața pământului se usca, satele se risipeau și târgurile erau distruse.
Ca să nu distrugă toată împărăția, împăratul trebuise să accepte să îi dea Mamei-
Pădurii ca taxă, tot al zecelea dintre copiii supușilor lui. În acea zi, Mama-Pădurii
urma să vină să-și ia birul.
Făt-Frumos se hotărî să o învingă și
porni în căutarea ei. Ajunse într-o
pădure, lângă o casă frumoasă, albă,
înconjurată de flori.

Lângă prispă erau două butoaie de apă,

iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Era
îmbrăcată într-o haină albă și lungă, iar
părul de aur îi era împletit în cozi lăsate
pe spate. Pe frunte avea o cunună de
mărgăritare. Torcea un fir subțire de
mătase albă.
Îl recunoscu pe Făt-Frumos și flăcăul
se îndrăgosti pe dată de ea. Fata îi
spuse că o cheamă Ileana și este fiica
Mamei-Pădurii, dar că îl va ajuta pe
Făt-Frumos să o învingă pe bătrână.

Îi arătă cele două butoaie de apă

spunându-i că într-unul este apă și în
celălalt este putere. Iar Mama-Pădurii,
când se luptă cu cineva și obosește, cere
o pauză de apă. Cu puterea ce o bea,
bătrâna e totdeauna învingătoare.
Făt-Frumos ascultă explicațiile fetei și făcu întocmai. Se luptă apoi cu Mama-
Pădurii și de data aceasta, el bău putere, iar bătrâna apă, și învingător ieși Făt-
Frumos.
O luă apoi pe Ileana și se întoarce la fratele său de cruce. Ileana îi fu mireasă, dar
Făt-Frumos o salvă și pe fata Gerarului, iubita fratelui său de cruce, făcându-l și
pe acesta fericit. Și trăiră fericiți până la adânci bătrâneți!