DECONSTRUCTIVISTĂ
METODA
DECONSTRUCTIVISTĂ
DECONSTRUCTIVISMUL
• Paradigmă culturală a postmodernismului
• Fondat de către Jacques Deridda, în anii 60
• Îndreptat contra structurii
• Convingerea fundamentală din care ia naștere
poststructuralismul lui Derrida este aceea că trăim
în clipa de față ,,închiderea unei epoci" sau
,,închiderea metafizicii", adică ,,închiderea"
modelului clasic al gândirii europene.
DEFINIRE
• Conform lui Derrida, ar fi, astfel, preferabil, să luăm termenul de deconstrucţie nu în
sensul de a distruge ceva, de a desface, de a nimici, ci in acela de a reface.
• Prin deconstrucţie se reconstruieşte, în consecinţă, textul, dându-i o altă interpretare,
printr-o analiză profundă, de substanţă, fără a-i respecta vechiul sens, oferit de normele
tradiţionale.
• DECONSTRUCTIVÍSM - Școală (teoretică şi practică) în critica filozofică şi literară,
întemeiată pe deconstrucţie, conturată în cultura americană după 1970, cu un impact
deosebit asupra gândirii şi practicii literare. Utilizat de J. Derrida în mai multe lucrări,
deconstructivismul literar proclamă eliberarea limbajului figurat de necesitatea de a
exprima un adevăr şi deschide posibilităţi nelimitate interpretării, care nu mai este obligată
să ţină cont de intenţia autorului sau de alte determinări exterioare textului ca surse ale
semnificaţiei.” (Dicţionarul enciclopedic ilustrat )
DECONSTRUCTIVISMUL
• o teorie a textului orientată filosofic, nu semiotic
• neagă relația de exterioritate, de neimplicare a observatorului în raport
cu obiectul observat, relație care garanta caracterul ,,obiectiv" și
,,științific" al cercetării
• refuză ideea de metalimbaj și nu opune discursul critic discursului
filosofic sau celui literar, ci le unifică sub semnul unor ,,operații
textuale" similare, care plasează critica la interferența literaturii cu
filosofia.
Structura în viziunea deconstructivistă
•Structura - concept întemeiat pe ideea unui ,,centru", a cărui menire constă tocmai în
asigurarea unei mari stabilități a structurii, printr-o serie de constrângeri și limitări impuse
jocului pe care sunt înclinați să-l joace semnificanții săi.
•,,Funcția centrului era nu doar aceea de a orienta, de a echilibra și de a organiza structura –
nu se poate, de fapt, concepe o structură neorganizată– ci, mai presus de toate, de a asigura
că principiul de organizare să limiteze ceea ce am putea numi jocul structurii.
•Am putea numi joc absența oricărui semnificat transcendental, considerată și ca nelimitare a
jocului. Acest joc, conceput ca o absență a unui semnificat transcendental, nu este un joc-în
lume, așa cum a fost el până acum definit, ci este un joc liber al lumii” (Deridda)
•Suprimarea ideii de ,,centru" are drept consecință instaurarea unei structuri scăpate cu totul
de sub control, anume instaurarea unui ,,joc liber" al semnificațiilor.
• Astfel, sarcina deconstrucţiei e ,,alegerea conceptelor celor mai problematice şi
manipularea lor ludică în limbaj".
• Obiectivul principal al deconstrucţiei este contestarea capacităţii conceptelor,
argumentelor şi discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a
exprima şi a elucida adevărul.
• ,,Lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue „puneri în
relaţie”, fără puncte originare şi fără momente finale”
• Strategia deconstrucției presupune un ,,dublu gest" sau o ,,dubă scriere": pe de o parte, a
regândi din interior, în cel mai fidel chip, genealogia structurată a conceptelor filosofice
(deconstruindu-le la modul discursiv), iar pe de altă parte a determina, în același timp,
ceea ce această istorie a putut disimula sau interzice, instituindu-se pe sine ca istorie
alternativă tocmai prin intermediul acestor întrucâtva motivate reprimări.
• Principiile deconstrucționismului pot fi comparate, de exemplu, cu cele ale
raționamentelor sceptice emise încă în Antichitate de către scepticul
Agrippa.
• Tropii sceptici ai acestuia subliniază că sunt foarte multe elemente
discutabile sau neînțelese în orice enunț, arătând imposibilitatea cunoașterii
sigure din cauza legăturii strânse dintre toate lucrurile fenomenele existente,
a premiselor ce se exclud reciproc, cât și a apariției unui cerc vicios la
încercarea de a demonstra ceva.
Sensul
latent
Sensul
ascuns
Viziunea deconstructivistă
Analiza, în profunzime,
structurile sedimentate,
Textul - țesătură, Adevărul nu este
care formează
urzeală elucidat
elementul discursiv al
propriei gândiri.
A redescrie, ca
Accidentele unui text
important, ceea ce
trădează mesajul
metafizica a considerat
esenţial
ca secundar.
Modus operandi
• Abordarea critică a posibilităţilor limbii de a exprima semnificaţii coerente, clare, finite,
pornind de la analiza intrinsecă a noţiunilor şi textelor, cu scopul de a evidenţia
contradicţiile, inconsecvenţele, impreciziile, inconsistenţa acestora.
• Supune analizei şi pune la îndoială distincţiile conceptuale fundamentale sau opoziţiile,
din filozofia occidentală, printr-o examinare detaliată a limbajului şi a logicii textelor
literare şi filozofice.
• Nu caută să descopere literaturitatea unui text, ci literaturitatea limbajului, prin
literaturitate înțelegând-se structură, dar şi capacitate performatoare, vitalitate, trecere
aproape insesizabilă a cuvintelor în fapte.
• Descoperirea contradicţiei interioare a textului, identificarea „sensurilor reziduale”,
„dorminde”, sau rămase ca moştenire din practicile discursive vechi, întărite în limbă în
forma stereotipurilor gândirii şi transformate (inconştient) de către autor în clişee.
TEXTUL ÎN VIZIUNEA
DECONSTRUVISTĂ
Textul e reprimat de carte, forța e reprimată de formă, iar jocul – de structură.
Reprimare nu înseamnă însă suprimare la nivelul sistemului, ci la nivelul scriiturii sau al
textului, care mărturisește involuntar și inconștient prezența conceptului ascuns.
Ioana Em. Petrescu raportează textul la alţi doi termeni, care intră în discuţie cu el,
şi anume, text vs carte şi text vs structură.
Cuvântul, devenit „termen”, îşi dizolvă fixitatea determinată de raportarea lui la un sens transcendent şi se
lasă „ţesut”, „marcat” de alţi termeni, perpetuu redefinit prin introducerea sa într-un sistem de relaţii: în
textul înţeles ca „o reţea de referinţe textuale, […] fiecare aşa-zis «termen simplu» e marcat de urma altui
termen”
• criticul/scriitorul trebuie să se lase în voia unui joc liber (cu „mărgelele de sticlă”, de
interpretare activă
• nu are ca scop dezvăluirea structurii ascunse a textului prin rezolvarea contradicţiilor
I sale, ci, dimpotrivă, identificarea şi exacerbarea acestor contradicţii
Analiza a metalimbajului
a cuvintelor de
serviciu
terminologiei
Inconștientul, care
cuvintele se relevă prin
parazitare, cercetarea polisemantismul
contradicțiilor,
ticurile verbale accidentelor
SCRISUL
Polisemantismul cuvântului pune în pericol unitatea potențială
a interpretării textului