Roci și minerale

TOMUȚA ANDREEA-ALEXANDRA
AGRONOMIE/ENGLEZĂ
Roci magmatice
 După timpul de răcire

Rocile
magmatice sau magmatitele sunt roci 
vulcanice care s-au format prin
solidificarea prin răcire a magmei care
provine din mantaua superioara
(astenosfera) a pământului.
Rocile magmatice în general sunt
rezultatul cristalizării naturale
secventiale a unei topituri de silicați, (
magmă), in cazul ajungerii la suprafață
numindu-se lavă, si care functie de
timpul răcire, determina structura si Fig.1 Schemă explicativă
textura rocii.
Rocile formate prin consolidarea magmei (lava) la suprafață, sunt numite vulcanice, acestea functie de
continutul in apa pot avea un caracter mai mult sau mai putin exploziv. In acest caz timpul de răcire
este scurt, rocile din această categorie vor avea o granulație fină.
Cele mai importante vulcanite sunt: bazaltul, andezitul și trahitul care iau naștere prin activitatea de
erupție a unui vulcan .

Fig.4 Bazalt; Fig.5 Placă de adezit

Sunt roci care se formează din magmă la adâncimi mari numite plutonice (denumire după Pluto) cu
un timp de răcire lent, textura rocii fiind faneritica, cu cristale mai mari.
Aici se poate aminti granitul, dioritul, sienitul (syenit), gabroul.

Fig. 4. Granit; Fig. 5 Diorit; Fig. 6 Sienit;

BAZALTUL
Bazaltul este o rocă magmatică numită și rocă vulcanică bazică fiind un amestec de 
silicați de fier și magneziu cu olivina și piroxeni ca și minerale bogate în calciu, feldspat
.

FORMARE
Bazaltul ia naștere prin erupția unui vulcan din lava fluidă (cu vâscozitate
redusă) și un conținut sărac în acid silicic și care ajuns la suprafața
pământului se răcește relativ repede. Magma din care ia naștere bazaltul
spre deosebire de granit este o magmă bazică.

ASPECT
În mod obișnuit bazaltul are o culoare cenușie închisă cu nuanțe de
culoare până la negru, apărând ca o masă cu granulație fină, uneori cu
incluziuni de roci de o culoare diferită. Această granulație fină a bazaltului
este determinată de procesul de răcire relativ rapidă a lavei, în cazul unei
răciri mai lente se formează coloanele de bazalt hexagonale.
Fig.7 Coloane de bazalt Parkstein in Bavaria de nord
RASPÂNDIRE
Bazaltul poate fi întâlnit pe fundul mărilor, fiind denumit
•MORB (mid ocean ridge basalt) apărând la linia de contact a plăcilor oceanice, sau pe uscat numit
•CMB (continental margin basalt),la linia de contact a plăcilor oceanice cu cele continentale,
•IAB (island arc basalt) la linia de contact a două plăci oceanice
•OIB (ocean island basalt) fiind situat pe placa tectonică mai mult sau mai puțin central,
astfel pe continente apare acolo und sunt crăpături profunde în scoarța terestră înlesnind ieșirea lavei la suprafață, fiind
roca cea mai răspândită
Este de asemenea răspânit pe planete asemănătoare Pământului ca și: Mercur, Venus, Marte ca și pe Lună (satelitul
Pământului), sau pe meteoriți cu o aceași compoziție ca a bazaltului terestru.

UTILIZARE
Datorită durității lui este utilizat la pavarea străzilor, la căile ferate, ca
material de construcție, în grădini ca ornament, prin anii 1950 și 1960
s-a folosit ca mozaic. Coloanele de bazalt alcătuiesc și o atracție
turistică. Astfel de locuri pot fi amintite ca: Eifel (Mendig) și 
Siebengebirge în Germania sau lângă Etna în Sicilia, Detunata în 
România. Bazaltul care conține mai multă olivină devine sfărămicios
neputând fi utilizat în construcții.

Fig.8. Coloane de bazalt la Racoș, județul Brașov

GRANITUL
Granitul (latină granum = granulat) este o rocă magmatică masivă, cu granulație grosieră (cristale cu dimensiunea de câțiva
milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conținând în principal cuarț, feldspat sau minerale de
culoare închisă ca mica.
FORMARE
Granitele se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mișcările tectonice) și
care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori
un diametru de câteva sute de kilometri; granitele cu o granulație mai mare se numesc pegmatite.
Bazaltul în comparație cu granitul provine dintr-o magmă bazică. Caracteristic pentru granit numit și plutonit sunt adâncimile mari
unde se formează, rocile care se formează la adâncimi mai mici ca 2 km, sunt numite subvulcanite sau "roci de gangă" (steril) în 
minerit.
Deoarece procesul de răcire a magmei are loc la adâncimi relativi mari, răcirea magmei se produce lent, cristalizarea mineralelor
producându-se în funcție de punctul lor de topire, de aceea mineralele de culoare închisă cu punct de topire ridicat care au de
obicei și o densitate mai mare blendă, piroxen se solidifică la început, urmate apoi de feldspat și cuarț.
Din această cauză în camera sau cuibul de granit mineralele cu densitate mai mică ca feldspat și cuarț se găsesc mai aproape de
suprafață. Influența temperaturii ridicate a magmei influențează rocile vecine care își modifică culoarea, (frecvent albăstruie)
structura formându-se minerale noi la contactul magmei cu rocile învecinate, aceste proces de transformare determină formarea
de fapt a rocilor metamorfice.
Prin mișcări tectonice ulterioare formării granitului, sau prin procesele de eroziune și transport a apei, vântului, sunt îndepărtate
straturile care acopereau granitul, acesta apărând la suprafață, fiind supus la rândul lui intemperiilor, razelor solare ce duce la o
schimbare a culorii sale într-o nuanță gălbuie, mineralele mai puțin dure fiind erodate.
Aspectul granitului este diferit. În masa lui se pot vedea cristale de minerale de mărime de câțiva milimetri, culoarea granitului
variază de la cenușiu deschis până la albăstrui, roșu, galben.
 RASPÂNDIRE
Granitul se poate spune că ar fi roca cea mai răspândită din scoarță, fiind prezent în
zonele tectonice sau sedimentare.
Granitul se exploatează frecvent în cariere de piatră, însă este asociat des cu minerale
utile ca: Pirită (FeS2), Magnetită (Fe3O4).

Locuri cu granit din Europa

•Alpi; numai în zona centrală
•Bayerischer Wald
Fig. 9. Granit
•Erzgebirge
•Fichtelgebirge
•Galicia, Spania
•Harz, Brocken
•Mühlviertel, Böhmische Masse, Austria
•Muntii Macinului , Tulcea , Romania
•Oberlausitz
•Oberpfälzer Wald
•Odenwald
•Pădurea Neagră
•Waldviertel, Böhmische Masse, Austria

Fig. 10 Munții Măcinului, Tulcea, România

UTILIZARE
Granitul și exploatările adiacente de piatră cum ar fi marmura sau travertinul sunt considerate printre cele mai vechi industrii din
lume. Unele cariere datează din perioada Antică.
Exploatări moderne de anvengură sunt în China, India, Italia, Brazilia, Canada, Germania, Suedia și Spania.
Datorită durității și rezistenței la erodare și intemperii, granitul este folosit în construcții, la finisajele interioare dar și în artă. Cel
mai des este utilizat la:
•pavarea străzilor, bordurii trotuarelor
•cale ferată (terasamente)
•acoperirea pereților clădirilor cu plăci de granit, la ferestre și uși
•în grădini la fântâni sau pavaj
•elemente de design interior: blaturi, pardoseli
•sculpturi și memoriale
Granitul este utilizat pe scară largă la realizarea de podele în clădiri comerciale sau instituții publice.
O altă întrebuințare pentru granit este în jocul sportiv pe echipe curling. Pietrele folosite în timpul jocului au ca sursă două
exploatări de granit: insula Ailsa Craig din Scoția și Cariera Trefor din Țara Galilor. Datorită rarității acestui tip de granit, unele
pietre de curling pot avea un cost de până la 1.500 de dolari.
DIORITUL
Dioritul este o rocă magmatică foarte dură, provenind din
straturile adânci ale pământului ("plutonit") de culoare închisă
până la negru, mai rar are o culoare cenușie de diferite nuanțe.

Fig 11 Dioritul

Dioritul constă dintr-o structură cristalină cu granule mari de plagioklas și hornblende (blendă) cu ceva clorit și varietăți de 
cuarț fiind în acest caz (cuarțdiorit). Dacă este blenda înlocuită de Magnesiaglimmer roca va fi numită Glimmerdiorit.
Vechimea rocilor de diorit provin din timpurile arhaicului și paleozoicului. În Europa poate fi găsit in Ruhla, Brotterode, lângă 
Rosstrappe, la Kyffhäuser, in Odenwald, in Böhmen, și in Normandia ca și în Bretania.
Diorite de culoare închisă se folosesc ca monumente funerare, sau folosite la pavarea străzilor.
Ca o curiozitate poate fi amintit faptul că în Egiptul antic era folosit dioritul ca daltă în sculptură, din această perioadă provine
o statuie din diorit șlefuit, tehnica realizării acestei sculpturi nu poate fi explicată de arheologii egiptologi.
Minerale
ZIRCON (ZrSiO4 )
Zirconul este un mineral din clasa silicaților, mai precis din grupa inosilicaților, având formula chimică ZrSiO4. Mineralul
cristalizează în sistemul tetragonal și are duritatea de 6,5 - 7,5 pe scara Mohs. Culoarea naturală a zirconului variază între
incolor, galben-auriu, roșu, până la brun, dar poate fi și verde, albastru, sau negru. Urma lăsată pe porțelan este albă.
Exemplare de zircon pur sunt un înlocuitor ca piatră prețioasă al diamantului, cu care se poate confunda.

RĂSPÂNDIRE
Zirconul este cel mai vechi mineral cunoscut de om și cel mai frecvent
mineral de zirconiu din scoarța pământului. Mineralul ia naștere ca
produs primar în procesul de cristalizare în rocile magmatice, ca granit,
și roci bazice ca pegmatit sau sienit.
În rocile metamorfice zirconul prin procesul de răcire va recristaliza sau
cristaliza din nou. În rocile sedimentare zirconul datorită durității mari
rezistă proceselor de eroziune și transport, poate fi întâlnit sub forme
dendritice, care au dimensiuni de 100-300 µm.
Prin procesele de analiză a formei, suprafeței cristalului se pot stabili
condițiile de formare și dezvoltare a mineralului.

Fig.12 Zircon
PROPRIETĂȚI CHIMICE
Zirconul conține frecvent incluziuni străine (impurități) alcătuite din alte elemente (hafniu, thoriu sau uraniu) sau minerale.
Compoziția teoretică a mineralului este de 67,1 % ZrO2 și 32,9 % SiO2; deviații de la acest raport conduc la densități
variabile de 3,9-4,8 g/cm3.

UTILIZARE
În luna februarie 2014, un fragment de zircon din Jack Hills (Narryer Gneiss Terrane din Yilgarn Craton, Australia de Vest)
a fost declarat cea mai veche rocă de pe Terra cu o vechime de 4,4 miliarde de ani. Analiza a condus la concluzia că
scoarța terestră s-a format acum aproximativ 4,4 miliarde de ani, la numai 160 milioane de ani după formarea sistemului
nostru solar, susținând teoria răcirii timpurii a Pământului.

Mineralul este principalul zăcământ de zirconiu și hafniu, are punctul de topire de cca. 3000 °C, fiind folosit în topitorii,
industria abrazivelor, ca implantate proteze, coroane, în stomatologie, sau chiar în reactoare atomice. Datorită indicelui
mare de refracție (1,95) (pentru comparație diamantul are 2,4, zirconia 2,2, cuarțul 1,5) exemplarele mari sunt apreciate ca
pietre prețioase. Prin tratarea cu căldură, poate culoarea brună sau tulbure a mineralului să devină incolor, albastru sau
galben-auriu. Oamenii de știință de la „University of Cambridge” au constatat că zirconul a rezistat radiațiilor plutoniului
 (Pu239) timp de 210 ani.
Zăcăminte de unde se exploatează zirconul sunt: India, USA, Australia, Sri Lanka sau Africa de Sud.
Fig.14 Zirconul din Jack Hills

FIG. 15 Cronologia evoluției Pământului / imagine Andree Valley

TOPAZ
Topazul, numit și "diamant săsesc" (de la sași) cu sistemul de cristalizare ortorombic, este un
mineral din categoria pietrelor prețioase cu compoziția chimică Al2SiO4(OH, F)2. Ionii hidroxilici (-
OH) putându-se combina cu concentrații diferite de fluoride ceea ce determină numărul mare de
varietăți de topaz. Topazul prin iradiere cu raze gama, bombardare cu electroni. sau încălzire își
schimbă culoarea devenind brun-verzui sau roșcat. Cu toate că are duritatea 8 are un clivaj bun
(se despică ușor) ceea ce îngreunează prelucrarea lui. Spărtura este de culoare sidefie de formă
neregulată. Denumirea de "topaz de aur", "topaz de Madeira" sau "topaz fumuriu" s-a dat unor
minerale care nu sunt topaze, au fost numai denumiri comerciale, ca de exemplu "topaz de aur" a
fost numit "citrin", o varietate a cuarțului.
Al2SiO4(F,OH)2
RĂSPÂNDIRE Fig.16. Topaz
Se întâlnește în forma caracteristică de cristalizare prismatică sau ca o masă gronțuroasă. Frecvent fiind asociat cu 
berilul, turmalina și apatitul într-o rocă magmatică acidă de granit sau pegmatit, se mai poate fi întâlnit în rocile
metamorfice gneisuri (Brazilia). Alte locuri unde s-au descoperit topaze sunt Cehia, Norvegia, Suedia, Japonia, Mexic, 
SUA, Sri Lanka, Birmania și Pakistan. În trecut s-au găsit topaze pe teritoriul Germaniei Saxonia pe Muntele Melcilor
în Vogtland de acolo provin topaze șlefuite din timpul lui August cel Tare azi sunt păstrate în "Camera verde" din 
Dresda și coroana engleză.
UTILIZARE
Topazul este folosit frecvent ca o piatră prețioasă de valoare. Cel mai mare topaz găsit până în prezent este un cristal de 271
kg, iar topazul cel mai mare prelucrat (șlefuit) cântărește 4,2 kg.

ISTORIE
După relatările naturalistului roman Plinius numele mineralului provine de la insula "Topazos" din Marea Roșie. De fapt acolo
nu s-a găsit niciun topaz ci olivină cu care a fost confundat. O altă sursă a numelui provine dintr-o scriere sanscrită tapas ce
înseamnă "foc". În anul 1740 a fost un topaz fixat în coroana portugheză, acesta fiind numit "Diamant de Braganza" crezându-
se că este vorba într-adevăr de un diamant.

FIG. 17 MUNȚII DE TOPAZ, UTAH

EPIDOT
Epidotul este un mineral răspândit din clasa silicaților și germanaților, cristalizează frecvent în sistemul monoclinic. Poate
conține cantități mici de fier, magneziu sau aluminiu, care de fapt apar prin substituția altor elemente, raportul acestor metale
 influențează nuanțele de culoare a mineralului.

UTILIZARE
Epidotul datorită clivajului bun este mai puțin folosit ca piatră prețioasă. Culorile
tipice a mineralului sunt galben-brun sau verde închis.

ORIGINI
Epidotul este un mineral abundent constitutiv al rocilor, dar are origini secundare. El
apare în roci metamorfice, marmure, sau în șisturi. Este, de asemenea, și un produs
al alterării hidrotermale a diferitelor minerale, dintre care feldspații, micele, piroxenii, 
amfibolii, granații etc, compunând rocile vulcanice.

Fig. 18. Epidot

RĂSPÂNDIRE
Roca ce este formată din cuarț și epidot este cunoscută sub denumirea
de epidosit. Cristalele bine dezvoltate se găsesc în multe locuri; în
Knappenwand, în apropiere de Großvenediger din Salzburg (aici se
găsesc cristale magnifice, negre, cu habitus prismatic lung, în cavități de 
roci, și în șisturi de epidot, cu minerale ca azbestul, adularul, calcitul și 
apatitul); în valea Ala și Traversella în Piemont; Arendal în Norvegia; Le
Bourg-d'Oisans în Dauphiné; Haddam în Connecticut; Inslua Prince of
Wales în Alaska (aici cristalele sunt largi, negre-verzui, tabulare, împreună
cu roci de cupru și calcar metamorfozat).

Cristalele perfect transparente din Knappenwand sau Brazilia sunt tăiate

sau șlefuite ocazional pentru a deveni pietre prețioase.

În afară de Knappenwand, în Austria există și alte locuri de descoperire a

mineralului, și anume: Salzburg, Carintia, Styria și Tirol, Badersdorf și  Fig. 19 Epidot prelucrat
Sieggraben în Burgenland și în Trattenbach, Aggsbach și Waldviertel din 
Austria Inferioară; Liebenau în Austria Superioară și Montafon în 
Vorarlberg.
Numele derivă din cuvântul grecesc epidosis (επίδοσις), care înseamnă adunare.

Alpinistul austriac Heinrich Harrer relatează în anul 1962 că papuașii din Noua Guinee foloseau varietatea verde de epidot
pentru confecționarea unor topoare din piatră. Epidotul a fost descoperit pentru prima dată în 1782 la Le Bourg d'Oisans,
în departamanetul Isere, din francez. Însă, la început, probele descoperite s-au crezut a fi de turmalină. Cu toate acestea,
epidotul a fost descris pentru prima oară de mineralogul francez René Just Haüy în anul 1801.
Din anul 2001, Asociația Internațională de Mineralogie (IMA), utilizând noul sistem de clasificare, epidotul aparține clasei 
silicați-germanați, subclasa sorosilicați.

 FIG.20 Green Monster Mountain, Prince of Wales Island, Prince of Wales-Outer Ketchikan
Borough, Alaska
VĂ MULȚUMESC!
 BIBLOGRAFIE
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Granit
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Diorit
• http://scinews.ro/zirconul-cea-mai-veche-roca/
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Zircon
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Epidot