UNIVERSITATEA MARITIMĂ CONSTANȚA

Modelarea unui sistem de fabricaţie utilizând reţele

PETRI temporizate

Profesor coordonator: Carmen Dumitrescu

 
 
Absolvent: Zahiu Mihai Cosmin
 CUPRINS
 
1. Sisteme de fabricaţie.
 1.1. Conceptul de sistem de fabricaţie.
 1.2. Structura sistemelor de fabricaţie.
 1.3. Celule de fabricaţie.
 1.4. Centre de prelucrare.
2. Modelarea şi simularea proceselor economice.
 2.1. Consideraţii generale.
 2.2. Metodologii pentru analiza şi proiectarea informaţional-decizională.
 2.3. Metode de modelare şi simulare - studiu de caz.
 2.4. Diagnosticarea viabilităţii economice şi manageriale.
3. Calculul costurilor de producţie.
 3.1. Conceptul de costuri şi relaţia dintre costuri şi preţuri.
 3.2. Funcţiile costului.
 3.3. Factorii care pot influienta costurile totale.
 3.4. Caile de reducere a costului.
 3.5. Metode de evidenţă şi calcul al costurilor.
4. Bibliografie
 SISTEMELE DE FABRICAŢIE

Conceptul de sistem apare în formă embrionară în filosofia antică greacă. Afirmând că

„întregul este mai mult decât suma părţilor”, Aristotel dă prima definiţie noţiunii de sistem,
noţiune care se va dezvolta şi va evolua timp de peste două mii de ani, pentru a ajunge la
forma actuală abia la începutul secolului nostru. Conform Shorter Oxford English Dicţionary,
cuvântul sistem a apărut în anul 1619, fiind ca „un grup de obiecte organizate sau conectate”.
Cel care pune bazele unei teorii închegate privind sistemele este biologul german L. von
BERTALANFFY, care între anii 1928-1950 publică o serie de lucrări reprezentând începuturile
TEORIEI GENERALE A SISTEMELOR.
Obiectivele sistemului, care sunt atinse de către funcţia sistemului prin componentele sale.
Restricţiile sistemului, care sunt atât interne cât şi externe, cauzate de către structura
sistemului însuşi şi de relaţiile între sistem şi mediul extern al acestuia.
Figura 1.2 Funcţia generala a sistemului de fabricaţie

Pentru definirea funcţiuniei generale a unui SF, acesta este

considerat ca o ”cutie neagră”, cu intrările si iesirile faţă de
aceasta (figura 1.2) structura de transformare T realizază
transformarea mărimilor de la intrările sistemului în mărimile
de iesire, materialzând un anumit procedeu tehnologic.
Prin intrările unui SF se introduc materiale, energie şi
informaţii. Pentru un SF ce realizează o producţie discretă,
materialele introduse în sistem sunt semifabricatele, materiale
auxiliare, sculele şi dispozitivele necesare. Intrările sub formă
de informaţii numite şi informaţii de lucru se referă la: datele
despre forma piesei, datele despre tehnologia de prelucrare a
piesei, volumul de producţie şi datele privind desfăşurarea în
timp şi spaţiu a procesului. Împreună cu energia, cele 3 tipuri de
intrări suferă transformări în timp, această situaţie putând fi
definită prin noţiunile de flux de materiale, flux de informaţii şi
flux de energie.
În conformitate cu conceptele vehiculate în ţările
avansate industrial, există trei nivele de sisteme flexibile
automate care conduc la cele 5 tipuri de organizare
(figura 1.9):
• modulul flexibil de fabricaţie (MFF), denumit celulă
flexibilă de fabricaţie atunci când lucrează
independent;
• sistemul flexibil de fabricaţie propriu zis (SFF);
• linia automată flexibilă (LAF);
• atelierul flexibil de fabricaţie (AFF);
• uzina automată flexibilă, cu integrare totală (CIM).
 Exemple de centre de prelucrare.
Exemplu de celule de fabricaţie:
CENTRE DE PRELUCRARE PRIN STRUNJIRE:
 MODELAREA ŞI SIMULAREA PROCESELOR ECONOMICE

Bazele organizării ştiinţifice a producţiei şi a muncii au fost puse de Frederic W. Taylor în lucrarea
”Principles of Scientific Management” (Principiile Conducerii Știintifice) şi de către Henry Fayol în lucrarea
”Administration Industrielle et Generale” (Conducerea Industrială şi Generală), deşi preocupări pentru
formularea unor principii privind organizarea şi conducerea diferitelor organizaţii au existat şi înaintea
acestora.
Existenţa unui tip de management este evidentă încă din antichitate, proiecte ca Piramidele şi Marele Zid
Chinezesc neputându-se realiza altfel. Cu toate acestea, importanţa managementului nu a fost recunoscută în
acea perioadă.
A apărut şi se află în plină dezvoltare psiho-sociologia industrială ca ramura de cercetare ştiinţifică. În
condiţiile actuale, ştiinţa organizării îşi îmbogăteşte conţinutul cu noi câmpuri de cercetare, înregistrând o
extindere continuă. Cerinţele organizării moderne a întreprinderilor au impus investigaţii noi în cercetarea
pieţelor, adoptarea unor metode de programare optimă, folosirea rezultatelor microelectronicii, automatizării şi
informaticii industriale, a cercetărilor operaţionale şi, în general, a celor mai noi realizări ale revoluţiei
tehnico-ştiinţifice.
 Metodologii pentru analiza şi proiectarea informaţional-decizională
Întreprinderea ca sistem este alcătuită dintr-un număr mare de elemente: resurse umne, resurse
materiale (utilaje, materii prime, materiale), resurse financiare. Între aceste elemente, care pot fi grupate
după anumite criterii, există o serie de relaţii şi legături, conexiuni cauzale sau funcţionale. Intreprinderea
are obiective precise în ceea ce prioveşte stabilirea structurii de producţie, conform cerinţelor pieţei. Ea
dispune de o structură funcţională, precum şi de un concept al procesului de conducere capabil să asigure
funcţionarea stabilă a sistemului, comportamentul şi dezvoltarea acestuia ca unitate de bază, în economie,
fiecare intreprindere se găseşte, totodată, în conexiune cu alte unităţi economice şi administrative, fiind
influenţată şi influenţând, la rândul său, prin intrările şi ieşirile în şi din sistem.
Diagnosticarea viabilităţii economice şi manageriale
 Conceptul de „diagnostic” în plan economic, la nivelul unei întreprinderi, presupune identificarea
unor eventuale disfuncţionalităţi ale activităţii ei, analiza acestora, stabilirea cauzelor şi prezentarea
măsurilor care să conducă la reglarea situaţiei. Totodată, diagnosticul trebuie să evidenţieze şi elementele
pozitive ale activităţii, care sunt necesare pentru estimarea performanţelor.
Analiza şi diagnosticarea sunt etape obligatorii înainte de evaluarea unei întreprinderi.
Prin diagnosticare unei întreprinderi în vederea evaluării, se urmăreşte cunoaşterea tuturor laturilor
activităţii acesteia, respectiv juridică, operaţională, resurse umane, economico-financiară etc., precum şi a
punctelor forte şi punctelor slabe corespunzătoare fiecăruia.
 Costul de secţie, care este format din:

Totalul cheltuielilor directe Totalul cheltuielilor indirecte

Cheltuielile Directe sunt indispensabil legate de Cheltuielile Indirecte sunt cheltuieli ce se fac pentru
executarea unui produs sau lucrare şi pot fi mai multe produse sau secţii, ele neputind fi
individualizate. individualizate.

Cheltuieli cu materii prime şi materialele directe. Reparaţii.

Salariile directe. Întretinerea şi amortizarea utilajelor.

Impozitul pe salarii plătit de unităţile economice şi Consumul de energie, combustibil, apa.

CAS aferente.

  Salariile personalului administrativ.

  Cheltuieli de poşta, telefonie, corespondenţă, etc.

Principalele cai de reducere a costurilor sunt:
a) Reducerea cheltuielilor de producţie şi în special a cheltuielilor materiale se manifestă ca o
tendinţă pe plan mondial determinate şi de faptul că resursele materiale şi de energie sunt limitate.
Se impune ridicarea gradului de competetivitate industrială, ţinând seama de exigenţele actuale
ale economiei de piaţă, care cere produse de calitatea superioară în acelaşi timp cu micşorarea
cheltuielilor de producţie şi în special cu reducerea consumului de materiale.
Creşterea productivităţii este unul din cei mai importanţi factori în reducerea costurilor, prin
scăderea relativă a cheltuielilor pentru salarii sau prin reducerea absolută a acestora. Reducerea
costului se realizează numai atunci când ritmul de creştere al productivităţii muncii este mai mare
decât ritmul de creştere al salariului mediu.
Micşorarea cheltuielilor administrativ-gospodareşti constituie o cale de reducere a costului de
producţie şi se realizeaza prin cresterea volumului de productie. Reducerea acestor cheltuieli se poate
realiza prin asigurarea unei proporţii optime între personalul productiv şi cel auxiliar, automatizarea
lucrărilor de birou etc.
 BIBLIOGRAFIE

1. Eugen C., Dumitru Z. - Modelarea şi simularea sistemelor de fabricaţie; Editura Junimea Iaşi 2001.

2. Lucian C. - Sisteme flexibile de fabricaţie; Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi 2003.

3. Mircea N. - Sisteme flexibile de fabricaţie; Reprografia Universităţii din Craiova 1997.

4. Kovacs F., Blaga F., ş.a., - Sisteme de fabricaţie flexibilă, Editura Universităţii Oradea,1999.

5. Blaga, F., - Modelarea si simularea sistemelor tehnice, Editura Universităţii din Oradea 2004.

6. Savu T., - Modelarea si simularea sistemelor si proceselor de productie - Îndrumar de laborator, Editura PrinTech, Bucuresti
1999.

7. M. Stoica, I. Ioniţă, M. Botezatu, - Modelarea si simularea proceselor economice, Editura Economică, Bucureşti 1997.

8. Stanimir A. - Tehnologia Construcţiei de Maşini – Bazele proiectării proceselor tehnologice de prelucrare mecanică prin
aşchiere, Editura Universitaria Craiova 2002.

9. Picoş C. - Proiectarea tehnologică prin aşchiere de prelucrare mecanică prin aşchiere. Manual de proiectare volumul 1;
Editura Universitas Chişinău 1992.

10. Picoş C. - Proiectarea tehnologică prin aşchiere de prelucrare mecanică prin aşchiere. Manual de proiectare volumul 2;
Editura Universitas Chişinău 1992.