Sunteți pe pagina 1din 24

Analize şi control tehnic

la producerea
Cimentului
Generalităţi
 Cimenturile de utilizare generală şi specială se produc în baza clincherului de
ciment Portland.
 Clincherul de ciment Portland rezultă de pe urma arderii până la clincherizare, la
temperatura de 13500C-14500C, a amestecului de materii prime calcaroase şi
argiloase.
 Cimentul Portland se obţine prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de ghips
(3-6%), necesar reglării timpului de priză.

 Procedee de producere:
- umed (amestecul de materii prime – pastă);
- uscat (amestecul de materii prime – făină).
 Compoziţia mineralogică a cimentului:
- 3CaOSiO2 alit, 45-60%;
- 2CaOSiO2, belit, 15-35%;
- 3CaOAl2O3, celit, 4-14%;
- 4CaO·Al2O3·Fe2O3, 10-18%.
Analize pentru materiile prime

1) Compoziţia oxidică (%CaO, %SiO2, %Al2O3, %Fe2O3);


2) Umiditatea (W);
3) Pierderile la calcinare (PC);
4) Fineţea de măcinare (% de mm);
5) Fluiditatea/viscozitatea.
Analize pentru materiile prime
Umiditatea higroscopică şi pierderile la calcinare
Aceste măsurări indică:
-asupra procedeului de producere (uscat sau umed);
-stabilirea cantităţii de apă pentru obţinerea pastei (în procedeul umed).
-ajută la calcularea dozajului de materii prime;
-asigură buna desfăşurare a procesului tehnologic.

Se calculează:
- umiditatea relativă (Wr) - conţinutul procentual de umiditate recalculat pentru proba iniţială umedă.
sau
- absolută (Wa) - conţinutul procentual de umiditate recalculat pentru proba iniţială uscată.

Metoda de determinare pentru W şi PC: gravimetrică.

Principiul analizei umidităţii higroscopice: se usucă în etuvă la t-ra de 105-1100C până la masă
constantă.

Principiul analizei pierderilor la calcinare: se calcinează (1050100 0C) până la masă constantă o probă
de materie primă.
CaCO3 → CaO + CO2 (t = 950-10000C)
Al2O3·2SiO2·2H2O →Al2O3·2SiO2 + 2H2O (t = 400-6000C)
Analize pentru materiile prime
Carbonatul de calciu sau titrul pastei

Scopul determinării: stabilirea conţinutului de CaCO3 pentru a calcula cantitatea de


materie primă care să asigure necesarul de CaO în amestecul de materii prime.

Metoda titrimetrică
Principiul analizei: descompunerea carbonaţilor cu acid clorhidric în exces şi
titrarea excesului de acid, cu hidroxid de sodiu în prezenţă de FF ca indicator.
CaCO3 + 2HCl(exces)→ CaCl2 + H2O + CO2
HCl(exces) + NaOH→ NaCl + H2O

Restricţii de aplicare a metodei


 dacă MP conţine cantităţi mari de MgCO3;
 dacă în calitate de materii prime sânt utilizate produsele secundare ale producerilor
înrudite (zgură, cenușă), care dificil şi incomplet sânt descompuse de HCl;
 dacă componentului argilos conţine cantităţi mari de compuşi ai fierului (colorarea soluţiei
în nuanţă roşietică), pe fonul căruia este dificil sau chiar imposibil de a observa apariţia
coloraţiei roz a fenolftaleinei în punctul de echivalenţă. În acest caz se recomandă titrarea
potenţiometrică cu ajutorul pH-metrului (punct de viraj, pH 8,3).
Analize pentru materiile prime
Carbonatul de calciu sau titrul pastei

Metoda volumometrică (cu calcimetrul)


Principiul analizei: se măsoară volumul de CO2 eliminat rezultat la
descompunerea carbonatului de calciu cu acid clorhidric prin
captarea acestuia în soluţie de hidroxid de potasiu.
CaCO3 + 2HCl(exces) → CaCl2 + H2O + CO2
CO2 + 2KOH → K2CO3 + H2O
Analize pentru materiile prime
Conţinutului de oxizi acizi

SiO2. Preliminar det-rii SiO2 este trecut din formele insolubile în cea solubilă prin
proces de topire cu sare alcalină:
Al2O3·2SiO2·2H2O + 3Na2CO3 → 2Na2O·SiO2 + Na2O·Al2O3+ 2H2O + 3CO2 (t=800-9000C)

- dacă % SiO2  50%, metoda de determinare - coagularea:


Na2O·SiO2 + 2HCl → SiO2·H2O↓ + 2NaCl
SiO2·H2O → SiO2 + H2O (t=10000C)
dacă % SiO2 ≥ 40%, metoda de determinare - fotometrică:
12(NH4)MoO4 + H2SiO3 + 24HCl → H2[Si(Mo3O10)4]·H2O + 24NH4Cl + 10 H2O ((fotoc.)=400 nm)

Al2O3, Fe2O3 – metoda titrimetrică cu trilon B:


Me3+ + H2Na2Y ↔ 2H+ + MeYNa + Na+

Fe2O3 – metoda fotometrică (cu rodanura de amoniu):


Fe3+ + 6SCN- + 3NH4+ → [Fe(SCN6)](NH4)3
complex ((spec)=425 nm, (fotoc.)=500).
Analize pentru materiile prime
Fineţea de măcinare
La mărunţirea avansată:
 se măreşte consumul specific de energie pentru mărunţire şi gradul de
uzură a aparatelor de mărunţire;
 este mai dificil de a realiza omogenizarea;
 se micşorează fluiditatea pastei.

La o mărunţire grosieră:
 se produce stratificarea pastei;
 se măreşte gradul de uzură a ţevilor, pompelor şi a altor dispozitive de
transportare, omogenizare şi alimentare;
 se realizează arderea incompletă a materiilor prime;
 se măreşte timpul de lucru a cuptorului (este pus pe poziţia „încet”).

Scopul determinării: stabilirea gradului de fineţe care asigură omogenizarea,


transportarea şi realizarea efectivă a procesului de ardere.

Principiul analizei: cernerea materiilor prime pe site de control, urmată de


cântărirea refuzului de pe fiecare sită în parte şi exprimarea acestuia sub
formă de conţinut procentual.
Analize pentru materiile prime
Fluiditatea/vâscozitatea pastei
Fluiditate redusă:
 creşte consumul de aer şi energie mecanică pentru omogenizare pastei;
 se perturbează regimul de lucru al pompelor;
 se pot obtura conductele şi alte instalaţii de transportare şi dozare care
transportă pasta din morile de amestecare în cuptoarele de ardere.

Fluiditatea înaltă :
 creşte consumul de energie electrică pentru transportarea pastei;
 creşte consumul specific de combustibil pentru uscarea pastei în
cuptor.
Impact comun: se micşorează productivitatea instalaţiei.

Factorii responsabili de fluiditate:


 umiditatea pastei;
 gradul de mărunţire a materiilor prime;
 temperatura pastei;
 adaosul de electroliţi.
Analize pentru materiile prime
Fluiditatea/vâscozitatea pastei
 Mărirea temperaturii. Asupra acestui factor nu se poate acţiona, dat fiind
volumul mare de pastă şi lungimea traseelor pe care aceasta le parcurge.

 Raportul dintre calcar şi argilă. Calcarul cu o disociere neglijabilă şi stabil


din punct de vedere chimic, nu influenţează vâscozitatea, pe când particulele
de argilă fin dispersate, mai ales cele de dimensiunile particulelor coloidale
(1m) au o influenţă favorabilă asupra scăderii viscozităţii.

 Mărirea cantităţii de apă nu este indicată, deoarece creşterea umidităţii


conduce inevitabil la consum suplimentar de combustibil.

 Electroliţii fac schimb ionic cu componentul argilos, care este încărcat


electronegativ şi se comportă ca macro-anioni, stabilizând la maximum
suspensia, imprimându-i o fluiditate sporită.

Fluidificatori: hexafluorosilicatul de sodiu, hidroxizii şi carbonaţii alcalini, fosfaţii de


sodiu, silicaţii de sodiu, leşiile bisulfitice (produs secundar din industria celulozei,
diminuează umiditatea pastei cu 3-5%).
Analize pentru materiile prime
Fluiditatea/vâscozitatea pastei
Scopul analizei: determinarea umidităţii minime a pastei de materie primă, care
asigură omogenizarea calitativă, mobilitate şi consum minim de energie pentru
a o transporta.

Principiul analizei: se măsoară diametrul pe care-l ocupă proba de pastă. Valoarea


se stabileşte ca media aritmetică a măsurărilor efectuate în 4 puncte dispuse
perpendicular unul faţă de celălalt.

Aparatul pentru determinarea


fluidităţii se prezintă ca un disc
metalic plat, pe suprafaţa căruia
sînt trasate cercuri la fiecare 2 mm

Fig. Fluidimetru.

1 – corpul fluidimetrului; 2 – filet;


3 – scara aparatului;
4 – nivelmetru; 5 – inel conic;
6 – oglindă de sticlă
Analize asupra procesului de ardere
Greutatea volumetrică (litrică)
Definiţie: Greutatea volumetrică (litrică) - greutatea în grame a unui volum de clincher de
un litru.

Scopul analizei: stabilirea modului de ardere a amestecului de materii prime în cuptoare.

Principiul analizei: se determină fracţiunea trecută prin ciurul cu ochiurile având d=7
mm şi rămasă pe ciurul cu ochiurile de 5 mm. Materialul cernut (7-5 mm) se introduce
într-un vas de 1 litru şi se cîntăreşte la o balanţă cu precizia  10 g.

Dacă:
a) Gr.l. este crescură, granulele de Cl. sunt mai rotunde, cu densitate mai mare şi culoare
mai închisă spre negru (Cl. „supra ars” ). Obţinerea unui astfel de Cl. presupune un
consum mai ridicat de combustibil, influenţând negativ randamentul morilor de
ciment.
Soluţii. Se iau măsuri de reducere a focului sau de mărire a alimentării cu pastă sau făină.
b) Gr.l. este mică, aceasta indică la un Cl. insuficient de ars cu cantitatea de calce liberă
(CaO) mare, care produce inconstanţa de volum în procesul de întărire a betoanelor.
Soluţii. Se intensifică focul, se reduce alimentarea sau se pune cuptorul pe poziţia „încet”.
Analize asupra procesului de ardere
Granulometria clincherului

Definiţie: Compoziţia procentuală a diferitor sorturi de granule (de


diferite mărimi) - poartă denumirea de compoziţie granulometrică.

Scopul analizei: determinarea compoziţiei granulometrice a clincherului şi


indirect a productivităţii morilor cu bile.

Principiul analizei: materialul omogenizat se cerne succesiv prin ciururile


standardizate cu ochiuri (rotunde). Reziduul (refuzul) rămas pe fiecare
ciur se cîntăreşte, se exprimă în procente.

Cu cât Cl. este mai mărunt, cu atât el se macină mai uşor, cu un consum
energetic mai redus, dând o fineţe corespunzătoare cimentului.
Mărimea granulelor de clincher determină, invers proporţional
producţia morilor de ciment.
Analize asupra cimentului

o Fineţea de măcinare.
o Cantitatea de apă pentru obţinerea pastei de
consistenţă normală.
o Timpul de priză.
o Conţinutul de SO3 liber.
o Constanţa de volum.
o Rezistenţele mecanice.
Analize şi control tehnic asupra cimentului
Fineţea de măcinare

Importanţa fineţei de măcinare: odată cu mărirea fineţei particulelor de


ciment (3-30 m), creşte suprafaţa de contact dintre acestea şi apă,
accelerînd procesul de întărire; rezultatul este obţinerea de rezistenţe
mecanice iniţiale mari pentru cimenturi.

O măcinare prea avansată, provoacă fenomene de contracţie mari, precum şi


consumuri mărite de energie electrică la măcinare, provocînd uzarea
prematură a blindajelor morilor şi corpurilor de măcinare.

Mărunţirea grosieră a cimentului înrăutăţeşte proprietăţile lui în calitate de


material de construcţie, deoarece particulele grosiere (80-100 m)
interacţionează cu apa foarte lent duc la obţinerea unor cimenturi cu
rezistenţe mecanice mai mici.

Scopul analizei: stabilirea uniformităţii compoziţiei granulometrice a


cimentului.
Analize şi control tehnic asupra cimentului
Fineţea de măcinare
a) după reziduul pe sită
Principiul analizei: materialul omogenizat se cerne prin sitele standardizate.
Reziduul rămas pe sită se cântărește, se calculează în procente.

b) după suprafața specifică


Definiţie: suma suprafeţelor tuturor particulelor dintr-un gram de material,
exprimată în centimetri pătraţi reprezintă suprafaţa specifică a pulberilor (Ssp)

Principiul analizei: Se măsoară viteza unui curent de aer care străbate un strat
compact de ciment.

Între suprafaţa specifică şi permeabilitatea stratului, respectiv viteza cu care


aerul îl străbate, există o proporţionalitate matematică.

Soluţii. În cazul unei fineţe de măcinare prea avansate se măreşte alimentarea


morii sau se verifică încărcătura ei şi gradul de încărcare cu corpuri de măcinare.
La reziduuri prea mari este necesar micşorarea alimentării morilor şi verificarea
încărcăturii cu corpuri de măcinare.
Analize asupra cimentului
Cantitatea de apă pentru obţinerea pastei de
consistenţă normală

Scopul determinării: Stabilirea cantităţii de apă care trebuie adăugată la ciment pentru
a se obţine o pastă de consistenţă normală, necesară determinării timpului de priză şi a
constanţei de volum.

Principiul determinării: Pasta de ciment se consideră de consistenţă normală cînd


sonda Tetmayer pătrunde în pasta de ciment pînă la distanţa de 5-7 mm faţă de
placa de sticlă pe care se află inelul în care s-a introdus pasta.
Dacă distanţa până la placa de sticlă este de 5-7 mm, consistenţa pastei este normală. Dacă indicatorul
aparatului se opreşte sub 5 mm sau peste 7 mm, se reia încercarea, modificînd cantitatea de apă de
amestecare, pînă se ajunge la consistenţa normală.

Fig. Aparatul Vicat. 1, 2 – şurub de


fixare; 3 – scala aparatului; 4 – ac pentru
măsurare; 5 – suport pentru greutăţi; 6 –
bară metalică mobilă; 7, 11 – stativ vertical; 8
– sondă Tetmayer (sau ac Vicat); 9 – inel de
ebonită; 10 – placă de sticlă
Analize asupra cimentului
Timpul de priză
Definiţie: fenomenul de hidratare a cimentului când îşi
pierde plasticitatea trecând în stare solidă se numeşte
priză.

începutul prizei - momentul când pasta începe să-şi piardă


plasticitatea;
sfârșitul prizei - transformarea completă într-o stare pietroasă .

Chimia procesului de priză:


1) 3CaO·SiO2 + nH2O → 2CaO·SiO2·(n-1)H2O + Ca(OH)2 ,
unde n = 1,5-4
2) 2CaO·SiO2 + H2O → 2CaO·SiO2·H2O
3) 3CaO·Al2O3 + 6H2O → 3CaO·Al2O3 ·6H2O
3CaO·Al2O3 + CaSO4·2H2O + nH2O →
Ca6Al2(SO4)3(OH)12·26H2O
4) 4CaO·Al2O3·Fe2O3 + 7H2O → 3CaO· Al2O3· 6H2O +
CaO·Fe2O3·H2O
Analize asupra cimentului
Timpul de priză
Principiul determinării: Se măsoară timpul în care acul Vicat cu secţiunea de 1 mm
străbate pasta de consistenţă normală, oprindu-se la 1-2 mm de placă, acest moment
este considerat începutul prizei. Sfârşitul prizei este determinat de momentul în care acul
Vicat nu lasă pe suprafaţa pastei de ciment o urmă mai adâncă de 1-2 mm.

Se lasă să pătrundă la intervalul de 15 mm din 15 în 15 min acul Vicat în pastă de


consistenţă normală. Încercarea se face de fiecare dată în alte puncte de pe suprafaţă
pastei. Se notează intervalul de timp de la începutul preparării pastei (momentul de
introducere a apei) până în momentul în care acul nu mai străbate pasta pe întreaga
înălţime a inelului, oprindu-se la 1-2 mm de placă, acest moment fiind considerat
începutul prizei. Pentru determinarea sfârșitului prizei, încercarea se face în acelaşi mod
din 30 în 30 min, dar pe faţa opusă inelului cu pastă.

Notă: Priza nu trebuie să înceapă mai devreme de 1 h şi nu trebuie să se sfârșească mai


târziu de 10 h.

Soluţii. La o priză rapidă se măreşte cantitatea de ghips introdusă ca adaos la


măcinarea clincherului, iar la o priză falsă se trece la o răcire mai intensă a clincherului
ce intră în moară şi eventual la răcirea corpului morii (datorită temperaturii ridicate din
morile de ciment, care transformă ghipsul în ipsos: CaSO4·2H2O → CaSO4·0,5H2O +
1,5H2O
Analize asupra cimentului
Conţinutul de SO3 liber
3CaO·Al2O3 + CaSO4·2H2O + nH2O → Ca6Al2(SO4)3(OH)12·26H2O
Hidrosulfoaluminatul de calciu (ettringit) format la începutul întăririi
pietrei de ciment este un component util în construcţia reţelei cristaline a
cimentului, formarea acestuia în piatra de ciment deja formată conduce la
dezvoltarea în monolit a micro- şi macrofisurilor.

Metoda de analiza: metoda adausurilor.

Principiul analizei: Proba de ciment se dizolvă într-o soluţie de var şi sulfat


de calciu de concentraţie cunoscută, apoi se adaugă soluţie de BaCl 2 pentru
precipitarea ionilor SO42-. Precipitatul se filtrează, iar filtrul se calcinează
până la masă constantă în cuptor. Concentraţia ghipsului exprimată prin
SO3 se determină prin diferenţa dintre conţinutul total de ioni sulfaţi şi cei
aflaţi în soluţia iniţială.
Analize asupra cimentului
Constanţa de volum. Metoda pe turte

Scopul analizei: depistarea prezenţei calcei libere în exces.

Principiul determinării: se fierb în apă turte de ciment obţinute din pasta de consistenţă
normală după 24 h de la preparare, se răcesc şi se analizează organoleptic pentru a stabil
prezenţa sau lipsa încovoierilor şi crăpăturilor apărute de la marginea către centrul turtei.

Fig. Exteriorul turtelor după fierbere:


A - fisuri datorate umflării (ciment cu inconstanţă de volum);
B - fisuri datorate contracţiei (de uscare);
Încovoierile şi crăpăturile apărute de la margine către centru, caracterizează
fenomenul de umflare, de la centru spre margine - crăpături de contracţie.
Analize asupra cimentului

Constanţa de volum. Metoda autoclavei

Principiul metodei: se determină lungimea unor epruvete din pastă de


ciment de consistenţă normală, fierte timp de 3 h la presiunea 20,50,5 at
într-o autoclavă de presiune.

Determinarea conţinutului de var liber în ciment


prin metoda cu zaharoză
Scopul analizei: determinarea cantităţii de oxid de calciu liber din clincher.

Principiul determinării: se titrează zaharatul de calciu rezultat de la


interacţiunea CaO cu zaharoză în prezenţa indicatorului roşu de metil
(viraj de culoare de la verde gălbui spre roz-oranj).

Ecuaţiile chimice ale determinării :


a) CaO + C12H22O11 → CaO2C12H20O9 + H2O
b) CaO2C12H20O9 + 2HCl → C12H22O11 + CaCl2
Analize asupra cimentului
Rezistenţele mecanice (marca cimentului)

Definiţie: Marca cimentului


reprezintă rezistenţa minimă la
compresiune a unor cuburi de mortar
normal după ce au fost păstrate timp de
28 zile de la confecţionare, în apă la 18-
20 0C.

Încercarea rezistenţei la
compresiune. Sarcina se aplică progresiv
pe două feţe paralele ale epruvetei de
mortar normal, uniform şi constant
până la ruperea epruvetei.
Analize asupra cimentului
Rezistenţele mecanice (marca cimentului)

Încercarea rezistenţei la
tracţiune. Epruveta de mortar
normal, în formă de opt,
supusă încercării se fixează în
ghearele aparatului. Forţa de
tracţiune care se exercită
asupra ei creşte progresiv până
în momentul ruperii epruvetei.