UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
SEMESTRUL I
 Obiectivele disciplinei
 1. Familiarizarea studenţilor cu evoluţia istorică a psihologiei
ca ştiinţă precum şi cu obiectul de studiu al psihologiei;
 2.Familiarizarea cu principalele metode de cercetare folosite
în psihologie, cu legile şi teoriile explicative specifice
domeniului precum şi cu principiile psihologiei;
 3.Înţelegerea şi compararea de către studenţi a principalele
abordări în psihologie;
 4.Cunoaşterea noţiunii de psihic precum şi a principalelor
caracteristici ale sistemului psihic uman.
 Programa analitică pentru:
Curs
 1.       Evoluţia unei ştiinţe: trecut, prezent, viitor
(Începuturile psihologiei. Devenirea psihologiei ca ştiinţă.)
 2. Obiectul de studiu al psihologiei
 3. Metodele psihologiei (Relaţia obiect-metodă. Metode
specifice ale psihologiei. Organizarea cercetării psihologice)
 4. Principiile psihologiei
 5. Legile şi teoriile explicative în psihologie (Problema
definirii legii în psihologie. Relaţia dintre descriere,
explicaţie şi interpretare. Problema elaborării teoriei
psihologice.)
6. Psihicul uman. Caracterizare generală.
 Bibliografie minimală
Golu, Mihai (2003) - Fundamentele psihologiei
(vol.I şi II), Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti sau
 Golu, Mihai (2002) – Bazele psihologiei generale,
Editura Universitară, Bucureşti;
 Feldman, Robert S (1997) – Essentials of
Understanding Psychology, The McGraw-Hill
Companies Inc, New York;
 Sdorow (1995) – Psychology, Brown Communication
Inc, USA
 Zlate, Mielu (2000) – Introducere în psihologie,
Editura Polirom, Iaşi.
 CURS 1
 
EVOLUŢIA UNEI ŞTIINŢE:
TRECUT, PREZENT ŞI
VIITOR
1.  Introducere: Începuturile psihologiei.

2.      Devenirea psihologiei ca ştiinţă.

·        Condiţiile cunoaşterii ştiinţifice;
·        Etape ale evoluţiei psihologiei.
 1. Introducere: Începuturile psihologiei
 Cuvântul psihologie - termenii greceşti psyche (suflet)
şi logos (cunoaşterea omului);
 Semnificaţia iniţială a psihologiei a fost studiul
sufletului.
 Începutul psihologiei ca ştiinţă - 1879.
 In acest an, Wilhelm Wundt a realizat primul
laborator centrat pe studiul experimental al
fenomenelor psihologice la Leipzig, în Germania.
 Cam în aceeaşi perioadă, americanul William James
începea activitatea în laboratorul său din Cambridge,
Massachussets.
 2. Devenirea psihologiei ca ştiinţă

 Condiţiile cunoaşterii ştiinţifice

 Multă vreme, cerinţele şi criteriile pornind
de la care un domeniu de cunoaştere poate
fi considerat ştiinţă, au fost formulate şi
impuse de astronomie, mecanică şi
matematică.
 Aceste exigenţe şi criterii au fost:
 1. Delimitarea unui domeniu de investigaţie unic şi
neintersectabil;
 2. Existenţa unei metode specifice de abordare, descriere şi
interpretare a fenomenelor din domeniul respectiv;
 3. Fenomenele ce sunt proprii domeniului considerat trebuie să
poată fi măsurate şi cuantificate;
 4.Obiectivitatea descrierilor şi interpretărilor, care înseamnă
întemeierea pe date şi fapte reale şi verificarea ipotezelor şi
generalizărilor dar şi delimitarea între ,,ceea ce este obiectul în
realitate” (independent de subiect) şi ,,ceea ce este obiectul pentru
subiect” (criteriul adevărului);
 5.Posibilitatea repetării aceleiaşi cercetări de către doi sau mai
mulţi autori;
 6. Prezenţa şi operarea cu generalul în forma conceptelor,
principiilor, legilor.
Revizuirea cerinţelor odată cu
apariţia ciberneticii şi a teoriei
generale a sistemelor (a doua
jumătate a sec.XX)
 1.Unul şi acelaşi obiect poate fi abordat din unghiuri de vedere diferite şi
complementare;
 2. Fiecare abordare particulară oferă date şi explicaţii despre o anumită latură sau
un anumit aspect al obiectului, şi nu despre obiect în totalitatea determinaţiilor sale;
 3. Între diferitele domenii şi ştiinţe, delimitările şi frontierele sunt relative, astfel
încât comunicarea şi transferurile reciproce de informaţii şi metodologie nu numai
că nu sunt imposibile dar se impun ca necesare şi indispensabile pentru obţinerea
integrării şi unităţii cunoaşterii;
 4.Cunoaşterea unidisciplinară trebuie completată cu cea interdisciplinară şi
transdisciplinară;
 5.Indiferent de obiectul de studiu, toate ştiinţele particulare trebuie să-şi întemeieze
modul general de abordare-interpretare pe o paradigmă generală comună,
unificatoare care susţine: considerarea ca sistem a oricărei entităţi reale care se ia
drept obiect de cercetare; centrarea pe studiul relaţiilor sistemului cu mediul şi al
relaţiilor dintre elementele sale componente (prin prisma criteriilor de echilibru,
organizare, finalitate, adaptabilitate, autoreglare);
 6.Elaborarea unor limbaje comune, care să permită codificarea şi integrarea în
aceiaşi termeni a informaţiilor diverse furnizate de ştiinţele particulare.
 Etape ale evoluţiei psihologiei

 Etapa cunoaşterii preştiinţifice;

 Etapa filosofică (încorporarea
cunoştinţelor despre psihic în sistemele
filosofice);
 Etapa cunoaşterii analitice şi intern-
contradictorii, antagonice;
 Etapa cunoaşterii ştiinţifice integrativ-
sistemice.
 Etapa cunoaşterii preştiinţifice

 Cuprinde începuturile psihologiei caracterizate prin

caracterul naiv-mistic, animist sau creaţionist al
explicării fenomenelor vieţii sufleteşti.
 Informaţiile şi explicaţiile despre fenomenele psihice se
constituiau pe baza experienţelor cotidiene situaţionale,
a comunicării interpersonale directe, sistematizându-se
şi transmiţându-se de la o generaţie la alta în forma
miturilor, legendelor, ritualurilor şi învăţăturilor
practice.
 Etapa psihologiei filosofice
 Rădăcinile filosofice ale psihologiei
reprezentate de primele sisteme filosofice
(sec.V şi IV î.e.n. până în momentul separării
psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare în
1879).
 Trei modele:
 curentul materialist,
 curentul idealist
 curentul dualist.
 Curentul materialist
Idei centrale:
 materia este factor primordial şi determinant iar psihicul
are un caracter secundar şi se manifestă ca o funcţie a
acesteia;
 proprietatea fundamentală a materiei este reflectarea
(înregistrarea şi păstrarea de către un corp a urmelor
acţiunii exercitatea asupra lui de către un alt corp);
 psihicul este o funcţie a creierului.
Reprezentanţi: Democrit, F. Bacon, D. Hume, D.
Diderot, Helvetius, E. Condillac etc
 Curentul idealist
Idei centrale:
 dezvoltă teza caracterului imaterial, spiritual (pur)
şi divin al psihicului, al conştiinţei;
 stările subiective interne ale conştiinţei sunt
predeterminate, apriorice, dinamica lor fiind
guvernată de legi divine şi ca atare nu pot fi reduse
la procese şi stări materiale (biochimice, biofizice,
fiziologice).
Reprezentanţi: Platon, Im. Kant, G.W.F. Hegel.
 Curentul dualist
Idei centrale:
există două începuturi – spiritul şi materia –
ireductibile unul la celălalt dar coexistente
în timp şi spaţiu, ca două linii paralele,
fiecare cu însuşiri, calităţi şi legi proprii.
Reprezentanţi: Aristotel, Rene Descartes.
 3. Etapa cunoaşterii analitice şi intern-
contradictorii, antagonice (1879 - sfârşitul
primei jumătăţi a sec. XX)

 se caracterizează prin apariţia şcolilor şi

orientărilor psihologice divergente:
structuralismul, funcţionalismul, behaviorismul,
psihanaliza, psihologia gestaltistă.
 Printre oamenii de ştiinţă care au susţinut prin
activitatea lor dezvoltarea psihologiei ca ştiinţă în sec. al
XIX-lea se numără:
 fiziologul german Hermann von Helmholtz a studiul văzului şi
auzului.
 fizicianul german Gustav Fechner a preluat metoda psihofizicii,
inventată de fiziologul german Ernst Weber, metoda care i-a permis
cuantificarea relaţiei dintre stimulul fizic şi experienţa mentală;
 Francis Galton a aplicat teoria evoluţionistă elaborată de Darwin şi
a accentuat rolul selecţiei naturale în dezvoltarea abilităţilor umane.
 James McKeen Cattell a introdus în America psihologia
diferenţială şi a fost primul care a folosit termenul test pentru a
descrie diferite probe de vedere, auz şi abilităţi fizice pe care le
administra studenţilor săi.
 Evoluţia ulterioară a psihologiei a fost marcată de
dezvoltarea unor abordări divergente sau şcoli conduse
de lideri charismatici, formaţi adesea în domenii diverse.
 Aceste şcoli se diferenţiază prin:
 1. obiectul de studiu (conştientul, inconştientul sau
comportamentul observabil);
 2. finalitate (analiza conţinutului psihicului, a funcţiilor
psihicului sau observarea influenţei mediului asupra
comportamentului);
 3. metoda de studiu (descrierea de către subiecţi a
conţinutului minţii sau observarea comportamentului).
 Structuralismul
 Prima şcoală de psihologie a apărut la sfârşitul secolului al
XIX-lea, îşi propunea să identifice componentele minţii
conştiente.
 A fost introdus şi popularizat în SUA de Edward
Titchener, elevul lui Wundt; metoda folosită era
introspecţia analitică, o procedură creată pentru a analiza
experienţa mentală conştientă exprimată prin trei elemente
esenţiale: imagini, sentimente şi senzaţii.
 Funcţionalismul
 A apărut ca o reacţie la curentul structuralist, pe
care îl critica datorită limitării acestuia la analiza
conţinutului conştiinţei.
 Funcţionaliştii studiau maniera în care conştiinţa
ajută oamenii să se adapteze mediului în care
trăiesc.
 Cel mai proeminent reprezentant este psihologul
şi filosoful american William James.
 Behaviorismul
 O şcoală care a dominat psihologia aproape
o jumătate de secol, respingea studiul
proceselor mentale în favoarea studiului
comportamentului observabil.
 Cel care a înfiinţat această şcoală este John
Watson, în 1913.
 Psihologia gestaltistă
 Fondată de psihologul german Max
Wertheimer susţine faptul că oamenii au
tendinţa de a percepe combinaţiile de
elemente mai degrabă ca întreguri decât ca
părţi distincte, întregul fiind diferit de suma
părţilor.
 ,,Întregul este diferit de suma părţilor”
 Psihanaliza
 Îşi are originea în medicină, Sigmund
Freud, cel care a fondat această şcoală fiind
un neurolog austriac.
 Psihanaliza accentuează importanţa
cauzelor inconştiente ale comportamentului.
 Pemăsură ce psihologia ca ştiinţă
evoluează în timp, nu se poate vorbi
despre şcoli separate de psihologie ci
mai degrabă de perspective
psihologice.
 Perspectiva biopsihologică
 Este interesată de studiul creierului, a sistemului
hormonal şi a efectelor eredităţii asupra funcţiilor
psihologice.
 Printre reprezentanţi se numără neurochirurgul
canadian Wilder Penfield (stimularea electrică a
unor puncte particulare dintr-o parte a creierului
produce mişcări ale unor părţi ale corpului din
partea opusă) şi americanul Roger Sperry (fiecare
emisferă este superioară celeilalte în realizarea
unor funcţii psihologice particulare).
 Perspectiva comportamentală sau
neobehaviorismul
 Derivată din curentul behaviorist,
accentuează importanţa studiului influenţei
mediului asupra comportamentului, în
anumite cazuri permiţând şi studiul
proceselor mentale.
 Cel mai important reprezentant este B.F.
Skinner.
 Perspectiva psihanalitică sau
neofreudismul
 Se concentrează mai puţin asupra motivelor
biologice, accentuând importanţa relaţiilor
interpersonale.
 Declinul psihanalizei freudiene începe cu doi
dintre discipolii săi, C.G. Jung şi A. Adler.
 Alţi neofreudişti care au contribuit la dezvoltarea
perspectivei psihanalitice sunt: Anna Freud,
Melanie Klein, Karen Horney, Erich Fromm,
Harry Sullivan, Erick Erickson.
 Perspectiva umanistă
 A fost denumită ,, A treia forţă’’ în psihologie pentru că oferea
prima alternativă importantă la perspectivele psihanalitică şi
comportamentală.
 Susţine o viziune optimistă asupra comportamentului uman care
accentuează dezvoltarea potenţialului deplin al persoanei.
 Abraham Maslow şi Carl Rogers sunt două dintre figurile centrale
în psihologia umanistă.
 Ei au respins ideea potrivit căreia comportamentul uman este
determinat de evenimente din copilărie şi au accentuat capacitatea
individului de a creşte şi a se dezvolta în prezent.
 Psihologia umanistă a constituit punctul de plecare pentru mişcarea
referitoare la potenţialul uman din 1960.
 Perspectiva cognitivistă
 Combină aspecte din psihologia gestaltistă
şi din psihologia behavioristă.
 Accentuează studiul manierei în care mintea
organizează percepţiile, procesează
informaţia şi interpretează experienţa.
 Cei mai importanţi reprezentanţi sunt
psihologii Jean Piaget, George Kelly.
 4. Etapa cunoaşterii ştiinţifice
integrativ-sistemice
 Este în plină desfăşurare şi se caracterizează prin
abordarea vieţii psihice pornind de la cibernetică
şi teoria generală a sistemelor.
 Pornind de la metodologia elaborată în cadrul
ciberneticii şi a teoriei generale a sistemelor, se
încearcă înlăturarea opoziţiei dintre orientările şi
şcolile clasice şi transformarea modelelor
prezentate de ele ca absolute şi general-valabile
în modele relative şi parţiale.