 Generalităţi

 Tipuri de celule. Forme şi dimensiuni

 Structura celulei eucariote. Constituenţii celulari
 Diviziunea celulară
 Generalităţi

 Definiţie: unitatea de bază, structurală şi funcţională a organismelor

vii

 derivă din latinescul cella = compartiment, cămară, celulă (a unui

fagure)

 a fost descoperită de HOOKE (1665) – secţiune prin plută

 ramura biologiei care se ocupă cu studiul celulei = citologie

 Teoria celulară
M.J. SCHLEIDEN, M. SCHWAN (1838, 1839)

 Orice formă de viaţă de pe Terra este constituită din una

sau mai multe celule.

 Celulele se formează din celule preexistente.

 Celula este cea mai mică formă de viaţă.

 Tipuri de celule. Forme şi dimensiuni

 organisme unicelulare / pluricelulare

 celule procariote / eucariote

 Forma şi dimensiunile celulelor diferă foarte mult, de la o specie la alta şi în

funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc.
 forme:
 sferice;

 ovale;

 elipsoidale;

 cilindrice;

 fusiforme;

 stelate etc.

 celule parenchimatice / prozenchimatice

 dimensiuni: 0,01 mm (unele alge) – 250-550 mm (fibrele liberiene din tulpina

de ramie).
 ?

PROCARIOT = celulă/organism unicelular, lipsit de nucleu (gr. pro
= înainte, karyon = nucleu).

 EUCARIOT = celulă/organism cu un nucleu bine diferenţiat (gr. eu =

adevărat, karyon = nucleu).

 Celule parenchimatice = cu cele două dimensiuni egale (e.g. soc).

 Celule prozenchimatice = cu cele două dimensiuni inegale, evident

mai lungi decât late (e.g. ceapă).
Celule parenchimatice Celule prozenchimatice
 Organizarea internă a celulei
 Sisteme de clasificare:
 Cel mai cunoscut sistem
(astăzi, considerat static) are
în vedere prezenţa a două
categorii de elemente:
 constituenţii vii (citoplasmă,
nucleu, ribosomi, dictiosomi,
lizosomi, mitocondrii, plastide,
cili şi flageli) care sunt reuniţi
sub denumirea de
protoplasmă şi
 constituenţii nevii (vacuole,
incluziuni plasmatice, perete
celular) care formează
paraplasma.

 Un alt sistem, mai complex,

are în vedere funcţionalitatea
celulei şi este constituit din:
ansamblul endomembranelor, Ultrastructura celulei eucariote
matricea nucleo-
citoplasmatică şi incluziunile. Ultrastructură = structură intimă a celulei; structura
celulei, la microscopul electronic; din fr. ultrastructure.
Celula vegetală / animală
 Constituenţii celulari
 Citoplasma fundamentală
(hialoplasma, matricea
citoplasmatică) este masa
fundamentală în care se
găsesc toate formaţiunile vii
şi nevii ale celulei.
 Se continuă dintr-o celulă în
alta prin cordoane numite
plasmodesme.
 Este constituită din apă
(70%) şi substanţe organice
(30%): proteine, lipide,
aminoacizi, enzime, săruri
minerale.
 Are rol esenţial pentru
celulă, fiind sediul tuturor
proceselor metabolice.
 Citoplasma în
epiderma frunzelor
de ceapă
 Plasmalema (citolema,
membrana / pelicula
ectoplasmatică) este o
membrană fină, fosfolipidică
(2 straturi moleculare de
lipide + 1 strat de proteine +
enzime, aminoacizi), o
peliculă subţire la marginea
celulei, alipită de peretele
celular, funcţionând ca
interfaţă între mediul intern
celular şi fluidul extracelular.

 Prezintă semipermeabilitate
selectivă; controlează
intrarea şi ieşirea
substanţelor în şi din celulă,
prin procese de transport
activ şi pasiv.
 Apa, oxigenul, dioxidul de
carbon pot tranzita liber prin
plasmalemă (difuziune).
 Reticulul endoplasmatic se
prezintă ca un sistem de
canalicule care se dilată
formând vezicule sau cisterne
şi care are rol important în
transportul substanţelor şi în
comunicarea intercelulară, în
sinteza proteinelor, a lipidelor
de rezervă, a peretelui
hemicelulozic, formarea
vacuolelor.
 Poate fi neted sau rugos, în
funcţie de prezenţa sau
absenţa ribosomilor.
RE neted – rol în
transportul substanţelor,
RE rugos (cu ribosomi
ataşaţi de membrană) – rol în
sinteza proteinelor.
Toate celulele sunt legate prin
intermediul desmotubulilor
(filamente ale RE care
traversează peretele celular). R. E.
 Ribosomii (microsomii,
granulele lui Palade) sunt
corpusculi ovoidali, liberi sau
grupaţi, ataşaţi de membrana
reticulului endoplasmatic sau
dispuşi în mitocondrii şi
cloroplaste, cu rol în sinteza
proteinelor.
 Compoziţie chimică: proteine,
fosfo-lipide, ARN.
 Aparatul Golgi (dictiosomii) se
prezintă sub forma unor săculeţi
turtiţi, paraleli, care la exterior se
dilată formând vezicule ce se
desprind în citoplasmă.
 Este situat între RE rugos şi
peretele celular: faţa dinspre RE
rugos se numeşte faţa cis, faţa
dinspre peretele celular este faţa
trans.
- Rol principal: procesarea =
glicozilarea proteinelor
sintetizate în RE rugos
(glicozilare = adăugarea de
glucide).
 Intervine în transportul intra- şi
intercelular.
 Participă la formarea peretelui
celular (a lamelei mijlocii şi a
membranei primare) şi la sinteza
celulozei şi a altor substanţe din
structura acestuia.
Mitocondriile (gr. mitos = fir,
chondrion = sâmbure) sunt
organite delimitate de două
membrane lipoproteice, care
închid la interior matricea
mitocondrială. Între aceste
membrane se delimitează un
spaţiu intermembranar.
Membrana internă trimite în
interior prelungiri cu aspect de
creste sau tuburi (mărindu-i
suprafaţa), diferenţiindu-se în
acest sens două tipuri de
mitocondrii: tipul crista şi tipul
tubulus. Au rol în respiraţie
= „uzine energetice”: conţin
enzimele oxido-reducătoare
necesare respiraţiei.
Compoziţie chimică: proteine,
lipide, vitamine, enzime, ADN,
ARN.
Mitocondria
Cloroplastele conţin clorofilă şi se
găsesc în toate organele verzi ale
plantelor. La alge se numesc
cromatofori. Cloroplastul constituie
sediul procesului de fotosinteză. Sunt
organite delimitate de două membrane
lipoproteice, care închid la interior
substanţa fundamentală numită stroma.
La nivelul stromei au loc reacţii
fotosintetice care nu depind de lumină.
Membrana internă trimite în interior
prelungiri cu aspect de creste, formând
nişte săculeţi turtiţi, dispuşi pe lungimea
cloroplastului care formează tilocoidele
stromei (tylakos gr. = sac). Între acestea
se dispun din loc în loc, sub formă de
discuri suprapuse, formaţiuni care sunt
numite tilacoidele granei. Acestea conţin
pigmenţi clorofilieni care dau culoarea
verde şi la nivelul cărora au loc reacţiile
fotosintetice care depind de lumină.
Cloroplastul-ultrastructură:
1-membrana externă; 2-spatiul intermembranar; 3-membrana internă; 4-
stroma; 5-interiorul tilacoidului; 6-membrana tilacoidală; 7-granum; 8-
tilacoidul intergranar; 9-amidon; 10-ribosom; 11-ADN plastidial; 12-
plastoglobulă
Cloroplaste la plantele superioare
Cromatofori la alge: mătasea broaştei (Spirogyra
sp.)
 ?
 FOTOSINTEZĂ = proces fiziologic prin care plantele verzi
sintetizează substanţele organice din bioxid de carbon şi apă (cu
ajutorul luminii solare absorbite de clorofilă) şi eliberează oxigen;
asimilaţie clorofiliană; din fr. photosynthèse.
 Se desfășoară în două faze:
 faza de lumină (are loc în grana) - înmagazinarea energiei,
 faza de întuneric (are loc în în stroma) - fixarea carbonului.

 = procesul de fixare a bioxidului de carbon din atmosferă de către

plantele verzi (cu clorofilă), în prezenţa radiaţiilor solare, cu
eliminare de oxigen şi formare de compuşi organici (glucide, lipide,
proteine...) foarte variaţi.

 RESPIRAŢIE = proces fiziologic prin care substanţele organice sunt

degradate pe cale enzimatică, cu eliberare de energie.
Alte tipuri de plastide:

 Cromoplastele sunt
plastide colorate în
galben-portocaliu-
roşu, prezente în
fructe, petale şi în
rădăcini (eg. tomate, Cromoplaste la ardei
gălbenele, morcov,
măceş).

 Leucoplastele sunt
plastide incolore care
pot depozita
amidon, grăsimi,
proteine şi care se
găsesc în organele
subterane şi în
seminţe.
Amiloplaste la cartof
Cromoplaste

Amiloplaste
Tipuri de plastide
 ?
 ETIOPLAST = cloroplaste nediferenţiate sau cloroplaste
etiolate din cauza lipsei de lumină. Plastide fără
pigmenţi, considerate uneori ca leucoplaste.

 STATOLIT = incluziune intracelulară, solidă, de

grăunciori de amidon, la plante; din fr., engl. statolithe.
Interconversii ale plastidelor
 Lizosomii sunt organite sferice
care răspund de liza celulelor
moarte din ţesuturi şi de
transformările substanţelor din
seminţe, la germinare.

 Vacuolele sunt vezicule cu soluţii

complexe de substanţe (conţin în
interior suc vacuolar), mărginite de
o membrană = tonoplast. Provin din
vezicule ale RE sau din vezicule
golgiene. Au rol de absorbţie a apei
şi de menţinere a stării de
turgescenţă a celulelor; la nivelul lor
se depozitează substanţe de
rezervă. Prin deshidratare dau
naştere cristalelor minerale sau
granulelor de aleuronă (= granule
de proteină).

 Microtubulii (microfibrilele) sunt

formaţiuni cilindrice de proteine
contractile care formează
filamentele fusului de diviziune sau
cilii şi flagelii.
 ?
 LIZĂ = dezintegrare şi dizolvare a unor celule sub acţiunea agenţilor
fizici, chimici sau biologici; din fr. lyse (gr. lysis = topire,
descompunere)

 TURGESCENŢĂ = umflare a celulei vegetale, din cauza apei care a

pătruns în interiorul ei; din fr. turgescence.
Incluziunile plasmatice / ergastice
În celulă există anumite depozite de substanţe utilizate uneori în metabolism
sau stocate ca produşi de excreţie, care formează incluziunile plasmatice
sau ergastice (cristale minerale, amidon, grăsimi, uleiuri eterice, latex, răşini
etc.).

 Cristalele minerale (= fitoliţi) provin din vacuole, prin deshidratare.

Sărurile care cristalizează în celulele vegetale sunt oxalatul de calciu, clorura
de sodiu, sulfatul de cupru, dioxidul de siliciu etc. Oxalatul de calciu este o
sare a acidului oxalic, produs toxic al reacţiilor metabolice. Prin cristalizare,
plantele inactivează acidul oxalic şi stochează calciu şi acid oxalic. Când
planta are nevoie de calciu, cristalele se resorb.

 Granulele de amidon = amiloplaste – amidonul este substanţa de rezervă cea

mai răspândită în lumea plantelor. Se depune în leucoplaste (plastide incolore)
sau în cloroplaste, prin modificare. La alge, amidonul formează corpusculi
numiţi pirenoizi. Au structură caracteristică speciei (vezi amiloplastele de la
castan, studiate la l.p. ). Intervin şi în geotropismul rădăcinii.

 Granulele de proteină = de aleuronă – provin prin modificarea vacuolelor prin

depozitare de proteine, urmată de deshidratare.

 Sferocristale de inulină (= glucidă asemănătoare cu amidonul, solubilă în apă și

insolubilă în alcool, prezentă în rădăcinile sau rizomii unor plante ) etc.
 Cristale minerale la ceapă Cristale minerale (rafide) la aloe

Cristale de aleuronă la ricin Cristale de inulină

Tipuri de cristale
Nucleul este organit de importanţă majoră, caracteristic celulelor eucariote, el
asigurând conservarea şi transmiterea informaţiei ereditare. Este delimitat la
exterior de o membrană nucleară care din loc în loc, prezintă pori. Prin aceşti
pori, nucleoplasma (carioplasma), “citoplasma nucleului”, vine în contact cu
citoplasma celulei. La nivelul ei se găseşte cromatina (materialul din care sunt
constituiţi cromosomii) şi nucleolii (care constituie sediul sintezei ARN r).
 Nucleul în epiderma frunzelor
cărnoase de ceapă (Allium cepa)
Cromosomul
Peretele celular
- este prezent doar la celula vegetală
- celulele fără perete = gimnoblaste, dermatoplaste
- în ingineria genetică se recurge la digestia, pe cale enzimatică, a peretelui
celular, pentru a facilita fuzionarea (celule sexuale); celulele astfel obţinute, fără
perete = protoplaşti
Cea mai importantă funcţie – schelet extern al celulei (= membrană scheletică)
- “carcasă” a protoplasmei
- facilitează circulaţia soluţiilor apoase, constituind un sistem = apoplast
 Peretele celular se formează în timpul diviziunii celulare şi
urmează un proces de definitivare a structurii şi compoziţiei în
mai multe stadii:

 perete primitiv (lamelă mijlocie = lamelă mediană)

 perete primar
 perete secundar.

 La început, se diferențiază o membrană separatoare numită

fragmoplast care prin depuneri de substanţe caracteristice se
definitivează formând lamela mijlocie (peretele primitiv) comună
mai multor celule.
 De o parte şi de alta a acestei lamele se formează câte un
perete primar (constituit din apă, hemiceluloze, pectine,
glicoproteine, microfibrile de celuloză), care îşi definitivează
structura şi devine perete secundar (prin depuneri de minim 3
straturi de microfibrile celulozice). În matricea care cimentează
microfibrilele se mai depun şi alte substanţe precum: cutină,
ceară, suberină, lignină, substanţe minerale, pectice etc., care
definesc tipul de modificare secundară a peretelui celular.
 Modificări secundare ale peretelui celular

 lignificarea = depuneri de lignină în lamela mijlocie, între microfibrilele pereţilor primari şi

secundari. Pereţii devin duri şi foarte rezistenţi la atacul microorganismelor (tulpini,
rădăcini, părţi ale fructelor, frunzelor).

 suberificarea = îngroşarea pereţilor celulari prin depunere de suberină. Pereţii suberificaţi

sunt impermeabili pentru apă şi gaze şi buni izolatori termici (rădăcini, tulpini, în principal
suprafaţa organelor perene).

 cerificarea = depunerea cerurilor la suprafaţa externă a pereţilor celulari. Asigură

organelor rezistenţă la secetă (frunze, fructe, tulpini).
 cutinizarea = impregnarea cu cutină a pereţilor externi ai celulelor epidermice. Stratul de
cutină = cuticulă (la plantele din climat arid este mai evidentă).

 mineralizarea = impregnarea pereţilor cu substanţe minerale: carbonat de calciu, dioxid de

siliciu (pereţii celulari la Chara fragilis, diatomee, tulpinile de coada-calului, tulpini şi frunze
de dovleac, graminee, ciperacee); rol protector.

 gelificarea = depunerea în perete a substanţelor pectice. Pereţii gelificaţi au capacitate

mare de absorbţie a apei, devenind mucilaginoşi (alge, fructe, rădăcini, tulpini rănite etc.).
 lichefierea = biodegradare totală sau parţială (formarea vaselor lemnoase, cu latex,
descuamarea celulelor din scufia rădăcinii, căderea frunzelor, petalelor, staminelor,
dehiscenţa fructelor). Ultimele 2 procese reprezintă o degradare controlată a peretelui
celular (autoliză).

 Corpii paramurali participă la formarea şi creşterea peretelui celular.

 Diviziunea celulară

 Diviziunea celulară este un proces

complex care favorizează
reproducerea şi înmulţirea celulelor,
adică perpetuarea speciilor.

 Diviziunea mitotică (mitoza) este profaza

denumită şi diviziune ecvaţională
pentru că determină formarea de
celule noi (2), numite celule fiice,
care au acelaşi număr de
cromozomi ca şi celula mamă (2n).

 Fazele mitozei: metafaza

- profaza,
- metafaza,
- anafaza,
- telofaza,
- interfaza.
anafaza telofaza
 Are loc în zonele de creştere ale
plantelor.
La începutul diviziunii, celula prezintă nucleul bine structurat (cu membrană, nucleoplasmă,
cromatină, nucleoli).
Profaza
-nucleul se măreşte în volum;
-materialul genetic (cromatina) se spiralizează şi se formează cromosomii;
-începe formarea fusului de diviziune.
-(Membrana nucleară se fragmentează, nucleoplasma se amestecă cu citoplasma, nucleolul dispare,
substanţa din care e alcătuit se dispersează în celulă)

Metafaza
-se definitivează fusul de diviziune;
-cromosomii apar în mod clar;
-ei se fixează prin centromer, câte unul pe fiecare filament al fusului de diviziune, în plan ecuatorial.

Anafaza
-cromosomii se scindează longitudinal, rezultând 2 cromatide independente, fiecare cu jumătate de
centromer;
-cromatidele migrează sincron, câte una la cei 2 poli;

Telofaza
-cromatidele au ajuns la poli şi se comportă fiecare ca un cromosom incomplet;
-ele se despiralizează în filamente de cromatină;
-membrana nucleară fragmentată în celulă, se reconstituie şi înconjoară nucleii telofazici, formând
pentru fiecare o membrană nouă;
-reapar nucleolii, fusul de diviziune se dezorganizează, începe formarea peretelui celular.

Interfaza, numită morfologic faza de repaus, dpdv biochimic, este faza de sinteză (dublarea ADN-
ului, sinteza proteinelor nucleare - a II-a cromatidă, formarea organitelor celulare, a peretelui celular).
 Diviziunea meiotică (meioza) este denumită şi diviziune
reducţională pentru că determină formarea de celule noi
(4), numite celule fiice care au numărul de cromosomi
redus la jumătate (n), faţă de celula mamă (2n).

 Se desfăşoară în două etape:

 o etapă heterotipică (în care are loc reducerea nr.
de cromozomi);
 o etapă homeotipică (asemănătoare mitozei).

 Are loc în organele de reproducere ale plantelor.

Faze ale diviziunii celulare
Faze ale diviziunii celulare