Familia Retroviridae

Student :Barbă Victor

Evaluator:Valentina Vorojbit
Clasificare:

 Familia Retroviridae cuprinde 3 subfamilii:

 Subfamilia Oncovirinae (HTLV I şi II)
 Subfamilia Lentivirinae (HIV 1 şi 2)
 Subfamilia Spumavirinae.
 Conform ultimelor clasificări (2000) aceste
subfamilii au fost reorganizate în 7 genuri:

 1. Genul Alpharetrovirus (prototip – v. leucozei aviare) – morfologie tip A

 2. Genul Betaretrovirus (prototip – v. tumorii mamare murine) – morfologie tip B
 3. Genul Gammaretrovirus (prototip – v. leucemiei murine) – morfologie tip C
 4. Genul Deltaretrovirus (prototip – v. leucemiei bovine) – morfologie tip C
 5. Genul Epsilonretrovirus (prototip – v. sarcomului dermic Walleye) – morfologie tip C
 6. Genul Lentivirus (prototip – HIV) – morfologie caracteristică.
 7. Genul Spumavirus (prototip – v. „spumos” al cimpanzeului) – morfologie caracteristică
 Morfologie şi structură
 Virionul are formă sferică, cu diametrul de 100 nm, acoperit de o anvelopă
prevăzută cu spiculi. Tipurile de morfologie a virionilor sunt dependente de
relaţia cu celula gazdă:
 A – structuri virale sferice imature, cu localizare strict intracelulară (particule
virale defective, endogene)
 B – particule virale sferice mature, extracelulare
 C – particule sferice cu proiecţii vizibile în exteriorul anvelopei.
 - Anvelopa - este de natură lipidică, iar la suprafaţa sa proemină spiculi
glicoproteici (glicoproteina gp120 are rol în de ataşare, iar gp41 rol de
proteină de fuziune).
 - Capsida - are simetrie icosaedrică
 - Genomul - ARN monocatenar, cu polaritate pozitivă, alcătuit din două
molecule identice (diploid). Este compus din 3 gene ("gag", "pol" şi
"env"). Gena "gag" codifică proteinele capsidale, gena "pol" codifică
enzimele virale (revers-transcriptaza, endonucleaze, proteaze, integraze),
iar gena "env" codifică proteinele anvelopei.
 Prezenţa antigenului viral p24 are rol de marker în diagnosticul în stadiu
precoce sau tardiv al infecţiilor. Revers-transcriptaza este o enzimă
caracteristică Retrovirusurilor
Patogenie

 HIV 1 pătrunde în organism pe cale sexuală, parenterală (transfuzii de sânge, abuz de

droguri i.v.) sau pe cale verticală, transplacentară. Virusul infectează limfocitele CD4-
pozitive, macrofagele şi celulele dendritice. Efectul citopatic este extrem de puternic:
fuziunea intercelulară cu formarea de sinciţii gigante şi moarte celulară. Glicoproteina
virală prezentă pe suprafaţa unei celule infectate poate interacţiona cu cu receptorii CD4 de
pe multe limfocite adiacente, neinfectate, realizând astfel o multiplicare a efectului.
Variabilitate genetică

 Variabilitatea genetică este o caracteristică majoră a HIV şi ea se manifestă în interiorul

fiecărui subtip şi la fiecare pacient; în organismul infectat, coexistenţa mai multor tulpini
dă naştere la cvasispecii. Variabilitatea genetică este determinată de: - rata crescută de erori
de transcriere (revers-transcriptaza nu are capacitatea de a corecta aceste erori)
materializate în mutaţii punctiforme, deleţii, duplicări, recombinări - selecţia de mutante în
funcţie de tropismul celular, proprietăţile antigenice şi capacitatea de replicare -
recombinarea între două tulpini virale ce coinfectează acelaşi organism - presiunea
sistemului imun al gazdei cu adaptarea permanentă a virusului care astfel reuşeşte să scape
detecţiei prin celule imunocompetente şi apariţia de mutante rezistente
Manifestări clinice

 Infecţia HIV determină un sindrom imunosupresiv epidemic care predispune la infecţii

grave (cu potenţial letal) cu microorganisme "oportuniste" cum sunt: Pneumocystis carinii,
CMV, Toxoplasma gondii, Candida, HSV, Cryptosporidium. 83 O altă caracteristică a
SIDA este sarcomul Kaposi, afecţiune malignă agresivă, cu multiple leziuni cutanate şi
viscerale, determinat de infecţia cu virusul herpetic uman tip 8 (v. sarcomului Kaposi)
(vezi Familia Herpesviridae). Infecţia HIV se încadrează în categoria infecţiilor persistente
cu evoluţie lentă, îndelungată. Privitor la evoluţia stadială a infecţiei, există în prezent mai
multe clasificări. În orice caz, în infecţia HIV se pot delimita două etape principale: 1.
stadiul de "seropozitiv" (infecţie dovedită serologic, fără alte semne clinice sau paraclinice
de boală) şi 2. stadiul SIDA (boala manifestă).
Diagnostic de laborator

 A. Cultivarea Se realizează în linii celulare limfocitare T sau B. Efectul citopatic apare

tardiv (în decurs de 4 săptămâni) şi poate fi de liză celulară limitată sau infecţie cronică.
Identificarea se face prin detectarea antigenelor virale (ELISA, RIA) şi prin decelarea
ARN viral (tehnici de hibridizare, tehnici de amplificare genomică - PCR). B. Serologia
Diagnosticul se realizează în 2 etape: a ) Triere ("Screening") - ELISA b ) Confirmare -
Western blot, RIA, RIPA (radioimunoprecipitarea) C. Examen direct (identificarea ARN
viral sau proviral) - PCR, RT-PCR, b-ADN (testul cu sonde ADN ramificate, marcate),
NASBA
 Epidemiologie
 In principal, retrovirusurile se transmit parenteral. Vom insista în
cele ce urmează asupra transmiterii HIV, principalele căi de
transmitere sugerând principalele grupe cu risc crescut şi, implicit,
factorii de risc. I. Transmiterea sexuală II. Transmiterea percutană
(toxicomani i.v.) III. Transmiterea prin transfuzii de sânge IV.
Transmiterea prin transplanturi de organe şi ţesuturi V. Transmiterea
verticală. Se poate observa că modalităţile de transmitere sunt
similare cu cele ale altor agenţi cu transmitere prin sânge şi fluide
biologice (de exemplu virusul hepatitic B). De menţionat că, 84 spre
deosebire de HBV, în cazul HIV transmiterea este mai puţin
eficientă datorită în principal rezistenţei scăzute a HIV în mediul
extern şi de asemenea, datorită infectivităţii mai scăzute a HIV faţă
de HBV.
 Profilaxie
 Măsuri generale: contact sexual protejat, evitarea promiscuităţii
sexuale, educaţie pentru sănătate în grupuri cu risc crescut (de
exemplu toxicomani), testarea riguroasă a sângelui transfuzat şi a
donatorilor de organe şi ţesuturi, utilizarea măsurilor de protecţie
individuală a personalului medical (mănuşi, ochelari de protecţie) şi
alte măsuri de prevenire a accidentelor profesionale prin expunere la
sânge. Profilaxia activă (vaccinarea) constituie un obiectiv de
importanţă majoră pe plan mondial, însă până în prezent nu s-a
reuşit prepararea unui vaccin eficient anti-HIV (principalele
impedimente sunt desigur legate de variabilitatea genetică extremă a
acestui virus).