Instituții de credit

Suport de curs

Invătământ la distanță

Prof. Univ. Dr. Barbu Teodora-Cristina

București 2020-2021
 Elemente structurale ale cursului

 Cursul se adresează studenților înscriși la programul de studiu ID, organizat de Facultatea de Finanțe,
Asigurări, Bănci și Burse de Valori și face parte din planul de învățământ aferent anului II, semestrul I.

Obiectivele principale ale cursului vizează:

 Rolul institutiilor de credit. Analiza activitatii bancare pe baza de bilanț.

 Operatiunile institutiilor bancilor comerciale și ale altor institutii de credit.

 Analiza riscurilor bancare.Reglementarea si supravegherea activitatii bancare.Determinarea cerintelor

minime de capital-adecvarea capitalului.
 Rolul și funcțiile băncilor centrale.

 Reglementarea și supravegherea activității bancare

 Politica monetară.Instrumente de politică monetară .Efecte ale instrumetelor de politica monetara.

 Unitatea de învățare 1.
Rolul băncilor în intermedierea financiară, funcții ale băncilor, tipologie, tendințe în
activitatea bancară.

Concepte și noțiuni de bază:

• -Instituție de credit
-Activitate bancara
-Intermediere bancară și financiară
-Sistem bancar
-Indicatori de evaluare ai sistemelor bancare
 Cuprins

I.Rolul băncilor în intermedierea financiară

A.Cadrul legal al activității bancare în România
B. Principii ale activității bancare ;
B. C. Băncile sunt componente ale sistemului financiar având rol de intermediari
financiari;
C. D. Ce face un intermediar financiar ?
E. Ce avantaje prezinta intermedierea financiara ?

II. Bănci,tipologie, rol, operațiuni,tendințe în activitatea bancară.

A. Funcțiile băncilor în economie și operațiuni efectuate;
B. Ce tendințe se manifestă in activitatea băncilor ?
C. Tipologia băncilor ;

III.Evoluții și perspective ale sistemelor bancare la nivel global

IV. Indicatori de caracterizare și evaluare ai sistemelor bancare .

Cadrul general al desfășurării activității Instituțiilor de Credit în România

În România ,activitatea instituțiilor de credit este reglementată de Ordonanţa de

urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

CONCEPTE

 activitatea bancară = activitatea de atragere de depozite sau alte fonduri

rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu;

 instituție de credit înseamnă:

a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri

rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu;

 b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de

monedă electronică, denumită instituție emitentă de monedă electronică;

Sub ce formă se regăsesc IC în România?

 Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona în una din

următoarele categorii:

a) bănci;

b) organizaţii cooperatiste de credit;

c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;

d) bănci de credit ipotecar;

e) emitenți de monedă electronică

 Activități ale instituțiilor de credit, potrivit OUG 99/2006,art 18 , alin 1

 a)atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;

 b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu
sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;  
 c) leasing financiar;
 d) operațiuni de plăți;  
 e) emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte
asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;  
 f) emitere de garanții și asumare de angajamente;
  g) tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților
 h) participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare;
 i)servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate
de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;
 I.Rolul băncilor în intermedierea financiară

 A PRINCIPII ale activității bancare

 1.Timpul are valoare.

 Afecteaza deciziile de consum imediat sau de investiții.Inflația are efecte adverse.
 2.Riscurile sunt inevitabile și necesită remunerare corespunzatoare .
 In general, unor active cu performante sporite le sunt asociate riscuri mari. Cei care își asumă riscuri
solicită remunerari -rate de dobânda si randamente- sporite.
 3. La baza deciziilor se află informațiile .
Atunci când în cadrul tranzacțiilor, o parte deține mai multe informații decât cealaltă parte,se
manifestă asimetria informațiilor,c eea ce determină ca deciziile să fie ineficiente.

 4. Piata stabilește prețul alocării resurselor.

Intrucât factorii fundamentali de producție sunt resurse limitate,piața va aloca aceste resurse către cei
care sunt dispuși să plăteasca prețul corespunzator.

 5.Stabilitatea piețelor sporește bunăstarea . Băncile centrale au rolul de a asigura stabilitatea

financiară.
 B. Băncile sunt componente ale sistemului financiar având rol de intermediari
financiari;

 La nivelul unei economii, întâlnirea cererii de capitaluri cu oferta de capitaluri disponibile,se

realizează prin două mecanisme de finanțare :
Finanțarea directă, prin piața de capital, situație în care solicitanții de capitaluri emit titluri de
valoare ,le plasează și tranzacționează pe piața de capital ;

Finanțarea indirectă sau intermediata ,prin care un intermediar financiar se situează intre ofertanții
și solicitanții de capitaluri;

 Intrucât caracteristicile capitalurilor oferite si solicitate sunt diferite din punct de vedere al
scadentei,ratei de dobanda și al riscului, rolul unui intermediar financiar este să asigure
transformarea a cel putin uneia dintre acestea.

 C. Ce face un intermediar financiar ?

a)asigură transformarea scadențelor capitalurilor ;

b)asigură transformarea ratelor de dobânda;

c)asigură transformarea riscurilor;

I.ROLUL BĂNCILOR ÎN INTERMEDIEREA FINANCIARĂ

 Intermediarii financiari detin funcția de transformare a activelor ;

 Intermediarii financiari dețin active pe termen lung ,cu grade sporite de risc, de mare valoare , pe care
le finanțează prin resurse pe termen scurt , cu grade reduse de risc și valori unitare mai reduse.

 Acest proces este cunoscut sub denumirea de transformarea calitativă a activelor QAT
(Qualitative Asset Transformation). 
 Băncile îndeplinesc rolul de intermediar financiar întrucât se situează între cei care economisesc
și cei care se împrumută.
CE AVANTAJE PREZINTA INTERMEDIEREA FINANCIARA?

a)reducerea costului tranzacțiilor

 intermediarii financiari contribuie la eliminarea costurilor de informare si reducerea costurilor de
tranzactionare;
 pe masura ce cantitatea de produse si servicii furnizate creste,costul unitar al produselor se
diminuează;
 b)reducerea asimetriei informațiilor;
Ce este asimetria informației ?
• Este o asimetrie în distribuirea informațiilor care pot influența deciziile luate de ambele părti implicate
într un contract de credit; Bancile au posibilitatea reducerii asimetriei informațiilor întrucat dețin
relații pe termen lung cu clienții și dispun de un avantaj informațional comparativ cu finanțarea
directă prin piața de capital.
 Asimetria informației creează probleme în sectorul bancar atât înainte de realizarea tranzacției - ex
ante- (selectie adversa) cât și după finalizarea tranzacției –ex post- (moral hazard).

 Selectia adversă– se manifestă în situațiile în care proiectele cu risc sporit au o șansă mai mare de
a fi finanțate comparativ cu proiectele de investiții de mai bună calitate, mai sigure și viabile
pe termen lung;

 Hazardul moral – se referă la situația în care ,după ce au fost acordate creditele, sumele sunt
investite în proiecte riscante ,pe care creditorul nu le ar fi acceptat ,fiind cunoscută legătura între
posibilitatea unui câștig maxim și pierdere.
I.ROLUL BĂNCILOR ÎN INTERMEDIEREA FINANCIARĂ
 c)asigurarea de lichidităti pentru economie

 Într un mediu incert ,agenții economici au nevoie de deținerea de active lichide,care să îndeplinească
doua trăsaturi : să fie imediat disponibile pentru transformarea în alte active, și să aibă valoare
stabilă în timp.

 Prin procesul de creație monetară la care băncile participă, prin emisiunea de moneda scripturală,
băncile sunt singurii intermediari financiari care transformă datoriile în mijloace de plată
,sub formă de monedă pe deplin acceptată.

 d) delegarea supravegherii și monitorizării activitătii către o autoritate competentă ( Banca

Centrală sau Autoritate de supraveghere);
 
II. Bănci,tipologie, rol, operațiuni,tendințe în activitatea bancară.
A. Funcțiile băncilor
II. BĂNCI,TIPOLOGIE, ROL, OPERAȚIUNI,TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ.

A.Funcțiile băncilor în economie :

 Functiile de intermediere bancara

Funcțiile clasice sau tradiționale ale băncilor vizează patru tipuri de operatii, strans legate intre ele:
        distribuirea de credite
        colectarea de depozite 
       operațiuni interbancare
        gestionarea mijloacelor de plata.

Se adaugă si functii noi ,dintre care :

 Subscriere și intermediere de titluri
 Management al numerarului
 Finanțare a pieţei imobiliare
 Consultanță financiară;
 Operațiuni de asigurări și administrare fonduri de pensii private sau fonduri de investiții;


II. BĂNCI,TIPOLOGIE, ROL, OPERAȚIUNI,TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ.

Ce produse si servicii ofera ?

1.Produse şi servicii tradiţionale (clasice)

- acordarea de credite

- operaţiuni de schimb valutar;

- operatiuni cu numerar;

- scontarea efectelor comerciale şi acordarea de împrumuturi pentru afaceri;

-constituirea de depozite de economii şi păstrarea în siguranţă a valorilor;

-finantarea deficitelor bugetare prin cumpărarea titlurilor de stat;

-deschiderea de conturi si administrarea acestora;

-oferirea de servicii tip trust (bazate pe încredere) pentru persoane fizice, corporaţii şi alţi

participanţi la afaceri financiare.

II. BĂNCI,TIPOLOGIE, ROL, OPERAȚIUNI,TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ.
Ce produse si servicii ofera ?

2.Produse şi servicii ca urmare a inovaţiilor financiare şi a creşterii competiţiei ;

 acordarea de credite de consum si credite ipotecare;

 folosirea creditelor ipotecare ca si garantie pentru emiterea de obligatiuni ipotecare;
 consultanţă financiară;
 servicii de management şi cash managementul;
 oferirea de servicii de leasing;

 finanţarea de noi domenii de activitate, precum afacerile din domenii care încorporeaza
tehnologie de vârf,cercetari,studii ;
 implicarea băncilor în servicii de asigurări si planuri de pensii:

 implicarea băncilor în operaţiuni cu titluri;

TENDINȚE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ.

 Ce tendințe se manifestă în activitatea băncilor ?

 creşterea competiţiei între bănci dar și cu alți competitori ;
 fuziuni și achiziții în activitatea bancară ,atat la nivel național cât si prin operațiuni
transfrontaliere ( între bănci din diferite țări) ;
 intervenția statului prin infuzii de capital,pentru susținerea băncilor în contextul crizei ;
 scăderea costului resurselor,diferentiat pe zone geografice;costul capitalului bancar in Europa si
SUA este mai redus comparative cu tările emergente si asiatice;
 creşterea senzitivităţii clienţilor deponenţi la rata de dobândă ;
 creșterea culturii financiare a clientelei bancare ;
 Concurența cu industria Fintech ; provocari ele schimbărilor climatice;
 globalizarea băncilor-băncile devin globale, desfășurând o gamă complexă de operațiuni ,cu o
prezentă geografică extinsă ;
 schimbarea caracteristicilor clientelei bancare(vârsta,preferinte);
 creșterea clienților multibanking (comparativ cu uni banking)datorită mobilității clienților ;
 preocupari pentru cresterea reputației băncilor și a încrederii clientilor în activitatea bancară;
 Criterii de clasificare a băncilor

Criterii de clasificare a băncilor.

1.După structura şi forma de organizare, se face distincţia între:
 a) banci universale
 b) conglomerate financiare
 c)banci specializate
2. Dupa natura afacerilor (operaţiunilor) derulate.
a) wholesale banking sau bănci corporate
b) retail banking
c) private banking
d) shadow banking
3.După dimensiunea şi importanţa în cadrul pieţei,
a) bănci locale (bănci comunale);
b) bănci regionale;
c) bănci supraregionale;
d) bănci multinaţionale
4.Dupa alte criterii :Bănci neconvenționale și bănci tradiționale; Bănci islamice; Bănci etice; bănci sociale ,bănci
de dezvoltare durabilă;

5.Dupa rolul in cadrul mecanismului de rezolutie bancara: Bad bank si Bridge bank
III.EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE ALE SISTEMELOR BANCARE LA NIVEL GLOBAL

DE ANALIZAT TOPUL RECENT THE BANKER TOP 1000 WORLD BANKS

III.EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE ALE SISTEMELOR BANCARE LA NIVEL GLOBAL-
POTRIVIT REVISTEI THE BANKER/IN TOP 1000 BANCI DIN LUME, REGASIM
URMATOAREA SITUATIE PE TARI SI REGIUNI –IN FUNCTIE DE NUMAR BANCI
,ACTIVE,PROFIT ,CAPITALURI SI PERFORMANTE
III.EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE ALE SISTEMELOR BANCARE LA NIVEL GLOBAL
• Potrivit unui raport Pricewater house , https://www.pwc.com/gx/en/banking-capital-
markets/banking-2020/assets/pwc-retail-banking-2020-evolution-or-revolution.pdf
Industria bancară la nivel global este într-un important punct de inflexiune;

 viitorul bancilor va fi intoarcerea la vechile virtuti, precum încrederea și construirea

relatiilor,dar care vor trebui combinate cu noile tehnologii ce vor face posibila furnizarea de
catre bănci a produselor si serviciilor de calitate.
 
 Cerinte imperative pentru banci ;
A. Bancile să fie simple si clare
  B. Bancile să ajute clientii sa adopte deciziile financiare corecte
C . Băncile să fie proactive în anticiparea și rezolvarea problemelor

 DE CITIT !!! https://www.pwc.com/gx/en/banking-capital-m

arkets/banking-2020/assets/pwc-retail-banking-2020-evolution-or-revolution.pdf
 Băncile în economia globală:evolutii,provocări,perspective, Barbu Teodora,Boitan Iustina, ed
ASE,2020
.

V . Indicatori de caracterizare și evaluare ai sistemelor bancare.

1.Indicatori care exprimă gradul de pătrundere geografică și demografică a produselor bancare

În această categorie includem indicatori precum:

 numărul de bănci/pe suprafaţă de 1000 km2;
 numărul de sucursale (branşe) la 100000 locuitori;
 numărul de ATM-uri la 1000 km2;
 numărul de ATM-uri la 100000/locuitori;
 numărul de credite şi depozite/1000 persoane;
-mărimea medie a creditelor şi depozitelor/PIB pe locuitor
2. Indicatori care exprimă mărimea sistemului bancar şi gradul de intermediere.
 
-raportul Active bancare/PIB = exprimă gradul de intermediere financiară;
- raportul Credite neguvernamentale/PIB =exprimă gradul de patrundere a creditelor bancare in
PIB - raportul Depozite bancare/PIB, arata gradul de economisire şi de plasare a economiilor în
sistemul bancar;
-raportul Active ale Băncii Centrale/PIB;
-raportul M2/PIB, care exprimă gradul de monetizare al economie
 Indicatori de caracterizare și evaluare ai sistemelor bancare

 3. Indicatori de exprimare ai structurii financiare, care au menirea de a desemna ponderea

elementelor bilanţiere în total active, respectiv, total pasive bancare.

-numerar şi active cu lichiditate imediată/total active;

-credite acordate/total active bancare;
-plasamente în titluri/total active bancare;
-capital/total pasive bancare;
-credite acordate/total pasive bancare;
-depozite atrase/total pasive bancare;
 
4.Indicatori care exprimă gradul de deschidere al sectorului bancar şi care poate fi cuantificat prin:
-ponderea acţiunilor străine (capital străin) din sistemul bancar în total disponibilităţi ale instituţiilor
de credit;
-ponderea activelor externe, în total active;
-numărul de bănci străine şi naţionale în cadrul unui sistem bancar;
-ponderea fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere în care au fost implicate băncile naţionale
 
 
6.Indicatori de exprimare a competiţiei şi competitivităţii în sistemul bancar.
-gradul de concentrare al activităţii bancare (ponderea primelor cinci bănci în total active sau credite ale
sistemului bancar);
-indicele Herfindahl - Hirshmann al concentrării activelor bancare;
-indicele puterii de piaţă (Lerner Index);
-ponderea acţiunilor deţinute de stat în sistemul bancar;
 
7. Indicatori de exprimare a eficienţei si performantei bancare care oferă informaţii cu privire la:
-venit net din dobânzi;
-marja netă din dobânzi;
-raportul cost/venit
-rentabilitatea activităţii bancare calculate în funcţie de active (ROA) sau de capital (ROE);
-rata profitului
8.Indicatori de exprimare a gradului de reglementare şi supraveghere a sistemelor bancare:
 
- puterea de supraveghere a băncii centrale;
- intervenţia autorităţii de supraveghere (indicele interventiei discretionare
- indicele independenţei băncilor centrale;
- indicele transparentei si credibilitatii bancilor centrale
- indicele restricţionării activităţii bancare;
- indicele hazardului moral al asigurării şi garantării depozitelor.
 
IV.EVOLUȚII ȘI PERSPECTIVE ALE SISTEMELOR BANCARE LA NIVEL GLOBAL

• Potrivit unui raport Pricewater house , https://www.pwc.com/gx/en/banking-capital-markets/banking-

2020/assets/pwc-retail-banking-2020-evolution-or-revolution.pdf
Industria bancară la nivel global este într-un important punct de inflexiune;

 viitorul bancilor va fi intoarcerea la vechile virtuti, precum încrederea și construirea relatiilor,dar care vor
trebui combinate cu noile tehnologii ce vor face posibila furnizarea de catre bănci a produselor si
serviciilor de calitate.
 
 Cerinte imperative pentru banci ;
A. Bancile să fie simple si clare
  B. Bancile să ajute clientii sa adopte deciziile financiare corecte
C . Băncile să fie proactive în anticiparea și rezolvarea problemelor

 DE CITIT !!! https://www.pwc.com/gx/en/banking-capital-m

arkets/banking-2020/assets/pwc-retail-banking-2020-evolution-or-revolution.pdf
 Băncile în economia globală:evolutii,provocări,perspective, Barbu Teodora,Boitan Iustina, ed ASE,2020
 SUMAR ȘI CONCLUZII

 1.Băncile sunt intermediar financiari.

 2.În România,lgislația desemnează cu termenul institutii de credit mai multi
intermediari financiari,dintre care :băncile,fondurile de pensii,fondurile de
investiții, societățile de asigurări, instituțiile financiare nebancare .
 3.Băncile se află,în prezent ,într o perioadă de profunde transformări pentru a face
fata concurentei cu ceilalți competitori, provocarilor din partea industriei
fintech,pentru a menține încrederea clienților și pentru a face fata contextului
macroeconomic general .
 4.Intermedierea bancară este o parte a intermedierii financiare și prezintă o serie de
avanataje.
 5.Funcțiile băncilor pot fi analizate ca si funcții tradiționale, clasice precum și ca
funcții nou aparute,în contextul inovațiilor financiare și cel concurențial.
 ÎNTREBĂRI și Teme

 1.Pornind de la datele furnizate de BNR /Rapoarte asupra stabilității

financiare/www.bnr.ro/să se interpreteze evoluția intermedierii bancare în România.
 2.Care este rolul intermedierii financiare în cadrul unei economii?Cum poate fi finanțată
economia în afara intermedierii financiare?
 3.De ce există băncile ?
 4.In ce constă asimetria informațională pe piața financiară și care este rolul băncilor în
soluționarea acestui aspect ?
 5.Cum poate fi evaluat un sistem bancar ? Exemplificați pe cazul sistemului bancar din
România.
 UNITATEA DE INVATARE 2.

Operațiuni ale instituțiilor de credit-operațiuni ale băncilor comerciale

Concepte de bază
Operațiuni bilanțiere și extrabilanțiere
Operațiuni de activ,operațiuni de pasiv
creditare,portofolii de titluri, împrumuturi de refinanțare,
vânzarea creanțelor, securitizarea activelor bancare
 Cuprins

 Operațiuni bilantiere ale băncilor comerciale

 I.Elemente de pasiv bilanțier .Operațiuni de pasiv
 a)Operatiuni de constituire a capitalului propriu -Importanta capitalului propriu
 b)Operațiuni atragere a depozitelor
 c)Imprumuturi de la alte bănci, emisiuni de titluri de datorie
 d)Imprumuturi de refinanțare de la banca centrală.
II.Elemente de activ bilantier.Operatiuni de activ.
1.Acordarea de credite.
 A.Credite acordate agenților economici:credite de exploatare si de trezorerie:
 1.1- creditarea creantelor comerciale: operatiunile de scontare si pensiunea; imprumuturile pe gaj
de actiuni si efecte publice
   1.2- creditele de trezorerie. avansul in contul curent; creditul pe termen mijlociu mobilizabil

 B.Credite acordate populatiei

 1. Cum se selecteaza clientii pentru acordarea creditelor? Metoda Scoringului.Rolul
Biroului de Credit.
2. Plasamente la alte institutii.Portofoliul de titluri.
 Cuprins

 Operațiuni extrabilanțiere :
 securitizarea creanţelor;
 cedarea sau vânzarea creditelor;
 emiterea scrisorilor de garanţie bancară;
 instrumente financiare derivate;
 acreditivul documentar ;
 operațiuni în numele clienților;
 Operațiuni bilantiere ale băncilor comerciale

Băncile comerciale sunt acele tipuri de bănci a caror principala activitate este atragerea de depozite și
acordarea de credite;
bancile sunt societăți comerciale care vând produse financiare către clienţi;
 activitatea desfăşurată se reflectă în situaţiile lor financiare: bilanţ şi cont de rezultate.
o Bilantul poate fi simplu, al unei singure bănci,sau consolidat,al unui grup de instituții
financiare;
 
Bilanţul unei bănci arată structura surselor considerate ca input-uri financiare sau intrări,pe de o
parte , şi a utilizărilor (output-uri financiare).
 
o -în pasivul băncilor se reflectă constituirea resurselor și datoriile băncii față de exterior, iar in activ se reflectă
utilizările resurselor.
o - elementele de activ şi pasiv se structurează în funcţie de destinaţie şi gradul de exigibilitate:
Bilanț simplificat bancă comercială
 Operațiunle de pasiv:formarea capitalului propriu si resurse atrase

 PASIVE (resurse)
Sunt doua două tipuri principale de resurse, respectiv:

1. Resurse atrase sub forma de

a)depozite atrase de la diferite categorii de clienţi (persoane fizice, juridice, instituţii bancare din ţară şi
străinătate);
 
b)resurse nondepozit, atrase de pe piaţa monetară şi de capital
(emisiuni de obligatiuni,alte forme de împrumut);
 
2.  formarea capitalului propriu ( capitalul social care constituie o resursă pe termen lung, fiind oferit de
acţionarii băncii si rezerve).
 
 1.Constituirea capitalului propriu

 Capitalul propriu deține o pondere de aproximativ 8% – 12 % în totalul resurselor bilanțiere

ale unei bănci;
 băncile iși formează capitalul propriu prin emisiunea și subscrierea de actiuni;
 Capitalul social al unei banci trebuie vărsat integral și în formă băneasca în momentul subscrierii.
 Completarea acestuia se realizează pe seama fondurilor de rezervă constituite prin repartizarea unei
părți din profit.

 Capitalul inițial(capital social +rezerve) al IC este diferențiat,astfel:

 -pentru bănci constituite ca persoane juridice=37 milioane lei;
 -pentru bănci de credit ipotecar=25 milioane lei;
 -pentru bănci de economisire creditare=25 milioane lei;
 -pentru cooperativele de credit=300.000 lei;
 -pentru sucursalele din Romania ale IC din statele terte ,acestea trebuie sa dețină un nivel minim cel
puțin egal cu cerințele aplicate instituțiilor autohtone;
 De ce este important capitalul bancar?Capitalul bancar joacă un rol important în
activitatea bancară, asigurând viabilitatea băncii pe termen lung

 Capitalul bancar joacă un rol important începând cu constituirea băncii şi continuând cu perioada de
funcţionare până la lichidare.
 
 Capitalul bancar îndeplineşte următoarele funcţii:
 
 protejează deponenţii în eventualitatea insolvabilităţii şi lichidării băncii;

 absoarbe pierderile neanticipate pentru a menţine încrederea , astfel, ca în condiţii de stres, banca să-şi
poată continua activitatea;
 
 serveşte la achiziţionarea de clădiri şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii;
 serveşte ca o limită impusă pentru expansiunea nejustificată a activelor;

 asigură și dă încredere publicului şi autoritatii de supraveghere asupra stabilităţii băncii.

Reglementările bancare privind capitalul băncii sunt o procupare la nivel mondial și sustin
necesitatea structurării capitalului bancar în două părţi şi anume

1.capitalul propriu sau capitalul de bază,sau TIER 1 care cuprinde: 

-capitalul social vărsat; primele legate de capital;
-rezervele legale; rezerve generală pentru riscul de credit;
- rezervele statutare;
- rezultatul reportat reprezentând profit nerepartizat,
 
2.capitalul suplimentar care se ia în calculul fondurilor proprii în proporţie de 100% din capitalul propriu
sau de rang I TIER 1 şi se compune din:
-alte rezerve decât cele incluse în capitalul propriu;
-datoria subordonată luată in calculul fondurilor proprii ale unei bănci în proporţie de maximum 50% din
capitalul propriu ;
-subvenţii pentru investiţii;
-diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului;

Capitalul propriu +Capital suplimentar =FONDURI PROPRII

 2. Operatiuni de atragere a resurselor

 reprezintă cea mai importantă operațiune de pasiv

a băncilor comerciale, prin care se mobilizează capitalurile disponibile temporar din economie.

 depozitele pot fi atrase de la agenți economici, de la populație, precum și de la alte bănci.

 Se practica următoarele tipuri de depozite:

a)depozite la vedere,care prezintă o mare elasticitate, în sensul că depunătorii pot dispune în orice
moment utilizarea lor pentru plătile prin cont sau retragerile din cont.
-Contul curent reprezinta un produs ce primite clientilor acces oricand la banii depusi la banca. Prin
intermediul acestor conturi, se pot efectua plati, incasari sau retrageri de numerar. In plus, deschiderea
unui cont curent da clientilor acces la noi servicii bancare: carduri, depozite, credite, etc.
- Conturile de depozit sunt menite sa asigure fructificarea unor economii (fie ale firmelor, fie ale
persoanelor) pe un termen mai indelungat.
b) depozite cu preaviz ,prin care deținătorii pot realiza retrageri doar după înștiințarea prealabilă a
băncii, într-un anumit termen, prevăzut în contract.

c) depozite la termen ,care se se realizează prin conturi de depozite (de economii); pe baza lor se
asigură importante resurse în procesul de creditare.
 c)Imprumuturi de la alte bănci, emisiuni de titluri de datorie

 Acestea constituie resurse non- depozit,sunt atrase de pe piata interbancară și piața de capital,din
țară sau din străinătate;
 -datorită prețului ridicat si datorită volatilității ,aceste resurse mai sunt desemnate cu termenul Hot
money(bani fierbinti).
 Le regăsim ,la nivelul băncilor de mare dimensiune și al celor internaționale.

 Formele pe care le îmbracă :

 a) împrumuturi de la bănci;
 b) împrumuturi de la instituții financiare din străinatate;
 c) titluri emise pe termen lung(obligațiuni);
 d)Imprumuturi de refinanțare de la banca centrală

 Împrumuturile pot fi acordate de Banca Centrală către băncile din sistemul bancar pentru activitati
curente sau cu destinații speciale, termenul de acordare fiind cuprins între o zi si 1 an de zile.

 Principalele împrumuturi pe care le poate primi o bancă comercială de la Banca Centrala sunt
 1. credite de scont cu un termen de 90-180 zile , care sunt garantate cu cambii si bilete la ordin;
2. credite lombard sau de descoperit de cont au termene între o zi si o saptamana ,fiind garantate cu
efecte publice emise de stat: bonuri de tezaur, obligatiuni de stat;
 3.credite speciale acordate bancilor cu situație financiara dificilă;

 Imprumuturile de la banca centrala sunt împrumuturi de refinanțare.

 Băncile comerciale apelează la refinanțare :
 a)  pentru a-si asigura lichiditatea de care au nevoie pentru a face fata datoriilor exigibile;
 b) pentru optimizarea structurii portofoliului de titluri pe care îl dețin.
 Operațiunile de Activ

In Bilanțul unei bănci comerciale principalele elemente de activ sunt următoarele:

ACTIVE(utilizări);
1. numerar în casierie ;
2. depozite plasate la alte instituţii financiare;
3. sume la banca centrală (sub forma RMO și depozite);
4. titluri private şi guvernamentale achiziţionate în cadrul operaţiunilor de piaţă monetară(portofoliul
de titluri);
5. credite şi avansuri acordate clienţilor;
6.active combinate (imobilizari,active fixe);

  Numerarul prezintă importanță întrucăt asigura necesarul zilnic de lichidități pentru bancă;
 Plasamentele la Banca centrală ,sub formă de RMO sau depozite constituie elemente de activ cu liciditate
sporită și au rol prudențial.

 Principalele operațiuni de activ sunt reprezentate de creditare și portofoliul de titluri.

 1.Acordarea de credite

Creditele acordate constituie principala pozitie bilanțieră de activ;

Băncile practică un mix de credite: credite de consum,ipotecare,bancare,de nevoi personale,pentru
investitii,etc.

Factorii care influențează mixul de credite sunt

 factori macroeconomici(rata de dobândă, evoluția PIB,stabilitatea financiară)
 factori care țin de strategia băncilor și politica de marketing a acestora.

Principalele tipuri de credite sunt următoarele:

A.Credite acordate agenților economici:credite de exploatare si de trezorerie
B.Credite acordate populatiei
 A.Credite acordate agenților economici:credite de exploatare si de trezorerie

 A1) Credite de exploatare . In vederea acoperirii deficitului de resurse ,agenții economici apelează la
credite pentru activitatea de exploatare, care sunt acordate de bănci sub forma a doua produse bancare:
 1.1- creditarea creantelor comerciale
 1.2- creditele de trezorerie.
 1.1 Creditarea creanțelor, include ca operațiuni specifice:
                      a)  - operatiunile de scontare si pensiune              
         b)  - imprumuturile pe gaj de actiuni si efecte publice
                      c)- operațiunile de report.
 a)Scontarea reprezinta operatiunea de cedare a cambiei către bancă în schimbul unui credit (suma de bani)
egală cu diferența dintre valoarea nominala a cambiei si scontul perceput de banca ca dobânda, până la
scadența titlului:              
 VA = VN - S.
 Este o operatiune de creditare ,prin acordarea de bancă a unui credit în schimbul unui efect de comerț care
nu a ajuns la scadentă. Prin aceasta operațiune, un credit comercial se transformă într-un credit bancar..
 Credite de exploatare

 b)Pensiunea  este operațiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu conditia
răscumpararii lor de catre aceștia la termenele convenite.
 Operațiunea se desfășoară în relațiile băncilor cu firmele mari și îndeosebi între bănci.

 c)Imprumutul pe gaj de marfuri si efecte comerciale se acordă atunci când banca acceptă cambii sau
documente cu privire la mărfurile garantate.

 Documentul care atestă prezenta mărfurilor în depozite este "recipisa Warant". De regula băncile acordă
solicitanților o sumă reprezentând 50-60% din valoarea efectelor comerciale sau a mărfurilor.

 d) Credite pe gaj de efecte publice ,se manifestă atunci când deținătorii de titluri de stat, le pun gaj
la bănci și obțin sumele necesare ,plătind dobândă la bancă pentru creditul primit.

 e)operațiuni de report, constau în achiziționarea de către bancă a titlurilor de stat de la detinătorii

acestora, cu obligația răscumpararii de către vânzator la același curs, peste un termen scurt, de regulă
15 zile
  
 Credite de trezorerie

 A.2 Creditele de trezorerie, sunt credite pe termen scurt, de până la un an, pentru acoperirea
necesităților curente legate de ciclul de exploatare și comercializare.
 Creditele de trezorerie se întâlnesc sub doua forme:
                        a)  - avansul in contul curent
                        b) - creditul pe termen mijlociu mobilizabil.

a)Avansul în contul curent presupune că băncile continuă sa facă plăti în numele titularului de cont și
după ce acesta a epuizat disponibilitătile, în cadrul unei limite numită linie de credit sau plafon de
creditare.

b) creditul pe termen mijlociu mobilizabil.(pentru aprovizionare,pentru finanțarea productiei pentru

export,cecuri în curs de decontare).
 B.Operatiunile de creditare a persoanelor fizice  , metoda scoringului

B. Operațiunile de creditare a persoanelor fizice  se acordă la solicitarea clienților si finanțează nevoile

acestora pentru acoperirea unor cheltuieli generate de:
            - cumparări de locuințe
            - cumpărări de bunuri de folosință îndelungată
            - necesități curente,credite de consum,credite de nevoi personale, credite de studii;

 Acordarea creditelor antreneaza la nivelul băncii un ansamblu de mecanisme,procedee, practici,etc.

Selectarea clientilor se realizează conform unor modele de evaluare a clientilor specifice

fiecărei bănci (SCORING),prin care este evaluată starea financiară prezenta și viitoare a clientului.

În urma atribuirii unui punctaj pentru o serie de indicatori urmariți de bancă,clientul este încadrat în una
din urmatoarele categorii.
A = categoria standard;
B =categoria in observație ;
C= substandard;
D = îndoielnic;
E =pierdere .
 Despre stabilirea scoringului

 Datele solicitate se refera la :

 date personale despre solicitant: starea civila, numarul de membrii ai familiei, ultimul nivel de
învațământ absolvit, de când se locuiește la adresa curentă și în calitate de ce (proprietar, chirias, cu
parintii etc);

 date privind încadrarea in muncă: denumirea societatii angajatoare, domeniul de activitate,

numarul total de angajati, profesia solicitantului, functia, vechimea la locul actual de munca si totala
in munca.
  
 Pe baza acestuia se va decide:
 aprobarea/respingerea dosarului;
 valoarea creditului aprobat;
 avansul solicitat;
 gradul de indatorare;
 gradul de acoperire cu garantii.
 Constituirea provizioanelor

1.Provizioanele reprezinta - acea parte din rezultatul financiar care este pusa de o parte pentru a face
fata ulterior fie unei deprecieri sau pierderi a elementelor de activ, fie unor cheltuieli care nu sunt încă
efective, dar care sunt probabile.
-sunt destinate sa acopere anumite pierderi sau cheltuieli a caror cauza este precisa si asupra carora
exista o incertitudine in ceea ce priveste marimea sau data producerii lor.

2.constituirea provizioanelor se face diferențiat pentru fiecare tip de credit,prin aplicarea

unor procente diferențiate după categoria creditului,astfel:

Categoria A=0%; Categ B=5%; Categ C=25%; Categ D=50%; Categ E=100%.

În general,băncile nu acordă credite clienților care sunt încadrați în categoriile D și E.

Provizioanele se aplică la o bază de calcul egală cu diferența dintre valoarea creditului și
valoarea garanției acceptate de bancă.
Importanța Biroului de Credit în stabilirea scoringului (evaluarea capacității financiare a
clienților persoane fizice)

 Biroul de Credit este o instituție creată cu scopul de a oferi bancilor din sistemul bancar românesc
informații despre persoanele fizice care au contractat credite de la diferite institutii financiare.

 Biroul de Credit este o societate pe actiuni, care are ca membri fondatori 24 de bănci din tara.
 A devenit operațional în august 2004; Biroul de Credit administrează date negative si pozitive,
provenite din surse bancare si non-bancare;

 Scopul Biroului de Credit este Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring);

  Scoringul de credit este un algoritm prin care instituțiile financiare determină capacitatea
clienților de a plăti ratele și dobânzile aferente creditelor .
 2. Plasamente la alte institutii financiare .Portofolilul de titluri.
Importanta portofoliului de titluri.

 Depozitele și plasamentele la alte bănci sau instituții financiare(din tară sau străinătate ) constituie
elemente generatoare de venituri sub formă de dobânzi și dividende .
 Portofoliul de titluri include titluri deținute pentru tranzacționare și alte titluri care au fost achiziționate
de pe piața primară și secundară, fie titluri guveramentale,fie titluri ale entităților private.
 Portofoliul de titluri joacă un rol important în contextul în care activitatea de creditare a băncii
cunoaște modificari in timp,cresteri si/sau scaderi.Astfel,atunci când cererea de credite este
redusă, banca va investi în titluri resursele pe care le are.
 Atunci când banca se confruntă cu o cerere sporita de credite, va proceda la vânzarea unei părți
din titlurile deținute în portofoliu.
 De asemenea,în unele cazuri,când băncile trebuie sa facă infuzie de capital(pentru majorarea
capitalului) acestea vor putea obține resurse prin vânzarea unor titluri din portofoliu.
 Un rol important îl detin titlurile de stat; în contextul în care băncile nu mai acordă credite
sectorului privat ,ele investesc în titluri de stat care le asigură un randament cert și la o rată medie a
dobânzii atractivă.
Aceasta este o principală tendință a băncilor din sistemul bancar românesc,care si au sporit
ponderea titlurilor de stat(in active) de la 5%în anii 2005-2006,pâna la 18%in 2015.
 Operatiuni extrabilantiere ale băncilor comerciale

 Operatiunile extrabilantiere au ca particularitate faptul că nu se înregistrează în conturile

bilanțiere, ele reflectă numai obligații ale clientelei sau ale băncii ,potențial patrimoniale.
 Acestea nu contribuie la majorarea resurselor, nu influențează nivelul activelor,dar
genereaza venituri și sunt purtătoare de riscuri.

 Principalele operațiuni extrabilanțiere sunt:

 securitizarea creanţelor;
 cedarea sau vânzarea creditelor;
 emiterea scrisorilor de garanţie bancară;
 instrumente financiare derivate;
 acreditivul documentar ;
 operaţiuni pe piaţa valutară;
 Operațiuni în numele clienților;
 Operatiuni extrabilantiere ale bancilor

1.Securitizarea creanţelor reprezintă o operaţiune financiară de valorificare a creanţelor de

către un vehicul investiţional;

 Pentru a scăpa de activele nelichide pe care le dețin și pentru a obține accesul la noi resurse
financiare sub forma de împrumuturi, băncile au căutat noi tehnici inovatoare,respectiv,
conversia acestor active nelichide în lichiditati,prin securitizarea activelor.
 În acest scop, băncile reunesc active nelichide, cum ar fi împrumuturile ipotecare și le vând unor
agenții numite vehicule cu scop special (SPV),care,la rândul lor
 convertesc aceste împrumuturi în valori mobiliare pe care le vând investitorilor pe piata de
capital.
 Înainte ca aceste valori mobiliare să fie vândute este necesară evaluarea lor de catre de la
agențiile de rating. Procesul de securitizare a activelor în ansamblu are multe avantaje, finalul
anului 2007 a avut o contributie la criza financiara ,motiv pentru care a fost necesara
cunoasterea mai aprofundata a procesul de securitizare a activelor care a condus la criza
financiară.

In România legea privind emisiunile de obligațiuni ipotecare,permite băncilor să emită

obligațiuni garantate cu creanțe imobiliare.

 
 De ce este importantă securitizarea?

Băncile îşi pot utiliza creanţele ca şi colateral pentru emisiunea de titluri, în vederea obţinerii
de resurse necesare activității .
 
 Pot face obiect al securitizării, creanţele izvorâte din:
-contracte de credit (inclusiv credit ipotecar);
-contracte de leasing;contracte de vânzare – cumpărare cu plata preţului la termen sau în rate;orice titlu de
creanţă cu condiţia ca drepturile pe care le conferă să poată face obiectul unei cesiuni.
 
 Cedarea sau vânzarea creditelor;Scrisoarea de garantie bancara;

2. Cedarea sau vânzarea creditelor, reprezintă o operaţiune care constă în vânzarea creditelor, în
totalitate sau parţial, către noi deţinători.
În general, se vând acele credite negarantate (credite pentru nevoi personale) sau cele care au înregistrat
restanţe de peste 90 de zile.

3. Scrisoarea de garanţie bancară

Aceasta reprezintă un angajament scris asumat de o bancă, în favoarea unei persoane (beneficiar),
prin care se obligă să-i plătească o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană (în contul căreia se
emite garanţia) nu a executat o anumită obligaţie asumată printr-un contract, sau a executat-o
necorespunzător.
 Emiterea unei scrisori de garanţie antrenează riscuri pentru emitent şi pentru beneficiar.
 4. Utilizarea derivativelor
 -derivatele de credit, în cadrul cărora se remarcă: credit swap; credit option; credit default swaps şi credit
linked notes;
 Credit swap reprezintă un acord (sau înţelegere) între două bănci care au acordat credite,prin care acestea
convin să schimbe o parte din plăţile (principal şi dobândă) efectuate de clienţii debitori cu scopul
diversificării riscului de credit.
 Utilizarea derivativelor ;Acreditivul documentar; operațiuni în numele clienților.

 5.Acreditivul documentar reprezintă o altă operaţiune extrabilanţieră în care se implică tot mai
mult băncile.
 Acesta reprezintă o modalitate de plată, în practica comercială internationala,prin care banca
cumpărătorului se obligă a plăti vânzătorului direct, sau prin intermediul unei bănci corespondente
o anumită sumă de bani;
 6.Operațiunile în numele clienților
 Operatiuni de transfer de bani,primiri și remiteri de documente,plați în numele clienților din
conturile acestora , operațiuni de schimb valutar ,păstrarea în siguranță a casetelor de valori.
 Aceste oprațiuni generează venituri sub formă de comision.
 CONCLUZII SI SUMAR

 Analiza activității bancare se realizează pe bază de bilanț, ceea ce conduce la distincția între operațiuni
bilanțiere si operațiuni extrabilanțiere.

 Operațiunile de bilanț sunt operațiuni de constituire a resurselor(de pasiv) și operațiuni de utilizare a

resurselor (de activ).

 În cadrul operțiunilor de constituire a resurselor, un rol aparte îl deține constituirea capitalului propriu
,format din capitalul social care are un nivel minim reglementat și din alte componente. De asemenea în
pasivul bilanțier prezintă importanță resursele atrase,care se regăsesc sub formă de depozite și
împrumuturi de la bănci și de la banca centrală.

 În cadrul operațiunilor de activ, cea mai importantă activitate este cea de creditare , care antrenează
mecanisme și proceduri speciale în vederea unei selectări riguroase a clientilor care vor beneficia de
credite.În acest scop, banca utilizeaza metoda scoringului,solicită garanții adecvate și constituie
provizioane.
 Operațiunile din afara bilantului sunt acelea care generează venituri si cheltuieli, dar nu apar ca elemente
bilanțiere.Una din cele mai importante operațiuni în afara bilantului estre vânzarea sau cesiunea
creanțelor,prin care banca renuntî la portofoiul d ecreditre neperformante.De asemenea, în contextul crizei
financiare a fost evidențiat rolul procesului de securitizare a creantelor.
 Teme si întrebări

 1. Pornind de la bilantul băncii X din cadrul sistemului bancar românesc, să se analizeze ponderea
principalelelor elemente de activ si pasiv în cadrul bilanțului.

 2. De ce este necesară selectarea clienților solicitanți de credite?Ce riscuri poate antrena acordarea
necorespunzătoare a creditelor ?

 3.Identificați,pe seama informațiilor din presa de specialitate principalele operațiuni de cesiune a

creanțelor sau vânzare a activelor,la care au apelat băncile românești.Precizați contextul si efectele
antrenate.

 4.Pe baza rapoartelor BNR să se analizeze evolutia creditului în România, în perioada 2007-2019,pe
baza următoarelor criterii: moneda de denominare,durata, debitori (populație și agenți economici)
credite neperformante.Identificați principalii factori de influentă asupra activității de creditare!
 Aplicația nr.1.

1. O bancă comercială emite 1.000 de certificate de depozit cu valoarea nominală de 100 de

RON cu rata dobânzii egală cu 7% pe an pe o perioadă de 6 luni. Cu suma obţinută din vânzarea
certificatelor de depozit, banca acordă un credit de trezorerie unei societăţi comerciale la o rată
variabilă ROBOR1M+3puncte procentuale(pp). Ştiind că în cadrul acestui contract dobânda se
plăteşte lunar, iar principalul la scadenţă şi că cheltuielile de administrare a creditului reprezintă
10% din veniturile din dobânzi, iar ROBOR1M a evoluat conform tabelului 1, să se determine:
a) profitul net al băncii pe această operaţiune (cota de impozit pe profit este de 16%);
b) ce rată de dobândă fixă ar fi trebuit să perceapă banca comercială pentru a obţine acelaşi profit
net pe operaţiune?
Tabel 1
Luna 1 Luna 2 Luna 3 Luna 4 Luna 5 Luna 6
5% 5,5% 5,25% 6% 6,25% 6,5%
 Aplicația nr.2.

2. Bilanţul unei bănci comerciale, organizat din punct de vedere al activelor şi pasivelor cu rată
fixă sau variabilă, se prezintă astfel:
Activ Rata de Valoare Pasiv Rata de Valoare
dobândă* dobândă*
Depozite la alte ROBID1W 1.000 Imprumuturi primite ROBOR1W 500
bănci comerciale de la alte b. com
Credite de ROBID1M+5pp 15.000 Conturi curente 0,5% 20.000
trezorerie
Credite ipotecare 6% 20.000 Depozite la termen 5% 22.000
Credite de 8% 18.000 Obligaţiuni emise ROBOR3M+1pp 3.500
consum
Obligaţiuni ROBID6M+2pp 2.000 Capital propriu - 10.000
corporative
* în cazul activelor şi pasivelor cu rată fixă, rata de dobândă prezentată în tabel este rata medie
activă, respectiv rata medie pasivă calculată pentru respectivul post bilanţier
Se cunoaşte faptul că veniturile din comisioane reprezintă 5% din venituril e nete din dobânzi, iar
cheltuielile administrative generale reprezintă 15% din capitalul propriu. Cunoscând ratele de
dobândă de pe piaţa interbancară (tabelul 2) şi cota de impozit pe profit (16%), să se determine:
a) profitul net al băncii;
b) în urma creşterii ratei de dobândă de politică monetară, toate ratele de dobândă de pe piaţă
cresc cu 0,5 puncte procentuale. Banca comercială emite certificate de depozit la o rată de
dobândă fixă de 6% pe an în valoare de 1.000 u.m., plasând suma obţinută în credite de consum.
Determinaţi modificarea profitului net.
 UNITATEA DE INVATARE NR.3
Operațiuni ale altor instituții de credit

1.Alti intermediari -shadow banking sau intermediari financiari nebancari

2.Băncile de investiții
3.Instituțiile Financiare nebancare
4.Cooperativele de credit
5.Fondurile de garantare a creditelor
6.Băncile etice.
 Concepte de bază

 In cadrul acestui curs studenții vor întelege

 următoarele concepte de bază:

 Sistemul shadow banking;

 intermediere financiară nebancara;
 bănci de investiții;
 cooperative de credit;
 Instituții financiare nebancare;
  
1.Sistemul shadow banking
 

A. Definiție;

B. Institutii componenete și cuantificare;

C. Sistemul bancar paralel din Romania

D. Avantaje și Riscuri antrenate ;

1.DEFINITIE
 


Shadow banking sistem  este un termen care pune in evidență instituțiile financiare nebancare ce furnizeaza produse și

servicii similare băncilor tradiționale;

 «Shadow banking, cuprinde un set de institutii diverse si piețe care, impreună, realizează funcțiile băncilor

tradițonale,dar in moduri diferite față de instituțiile care au o anumită reglementare a depozitelor bancare» (Ben Bernanke-

fost presedinte al FED-SUA)

 


 A.Definiție și componente

Instituțiile incluse în sistemul shadow banking(la nivel global) se numără:

 fondurile de piață monetară (FPM) și alte tipuri de fonduri de investiții sau produse cu
caracteristici specifice depozitelor;
 fondurile de investiții care oferă credite sau le utilizează pentru creşterea capacităţii
speculative, inclusiv fondurile cotate (ETF) și fondurile speculative (hedge funds);

 societățile financiare și societățile de valori mobiliare care acordă credite sau garanții de credit
sau care efectuează transformări de lichidități și/sau scadențe, societăţi ce nu sunt reglementate la
fel ca băncile;

 societățile de asigurare și reasigurare care emit sau garantează produse de credit;

 societati financiare care au ca scop securitizarea creantelor și împrumuturi de valori mobiliare.
  banci de investitii;

 Companii mortgage ,respectiv,companii care garanteaza acordarea creditelor ipotecare ,sau

specializate in acordarea de credite ipotecare.
 B.In ce țări este predominant sistemul shadow banking?

 La nivel global, sistemul “shadow banking” este predominant anglo-saxon ,cu SUA si Marea
Britanie reprezentând 46%, respectiv 13% din sistemul global de “shadow banking”; urmeaza
Japonia și Olanda (cu 8% fiecare).
Ponderea shadow banking in GDP în țări precum Irlanda, Marea Britanie, Elvetia, SUA,Japonia
de este peste 50-60%;
  La nivel mondial, există ingrijorări în ceea ce privește creșterea sectoarelor mai putin reglementate
din domeniul “shadow banking” din tari precum China si SUA ,deoarece activitatea din acest
domeniu implică acordarea facilă de credite și obținerea de profituri ridicate;
  
 C. Avantaje și riscuri ale shadow banking

Avantaje ale shadow banking în economie

a) pot contribui la cresterea lichiditatii sectorului financiar prin acordarea de credite economiei;

b) nu au acces la refinantare de la banca centrala si nu au incluse resursele in schemele de

asigurare/garantare a a depozitelor ;!!!!
c) detin fonduri pe termen scurt,pe care le atrag prin implicarea in operatiuni repo,pe termen scurt, a
portofoliilor de titluri ;
d) investesc in titluri de datorie pe termen scurt emise de banci,corporatii, guverne,autoritati locale;
e) pot fi implicate in acordarea imprumuturilor ipotecare (mortgage )pe termen lung;

f) f)datorita structurii specializate,pot acorda credite in condiții de (raport cost /venituri) eficiență mai
mare decât băncile tradiționale ;

RISCURI
 a) pot cauza risc sistemic ,datorită conexiunii cu băncile tradiționale;
 b) absenta garantării depozitelor genererează neîncredere;
 c) leverage-ul ridicat(efectul de levier) este considerat ca principala caracteristică riscantă a shadow
banking;
 2.Băncile de investiţii

 A.Conceptul bancă de investiţii a fost creat în anul 1933 în SUA.

 
 
 O bancă de investitii reprezintă :
 un intermediar financiar care indeplineste o serie de servicii:
- tranzactii financiare complexe si de mare dimensiune, de genul subscrierilor de titluri ,operând ca
intermediar între emitentul de titluri și investitorii publici; facilitează achizițiile si fuziunile , acționează
ca si consilier financiar pentru clientii institutionali.

 o instituţie financiară care acordă asistenţă companiilor şi administraţiei publice, în obţinerea de

resurse, prin creşterea capitalului şi emisiunea de titluri de datorie.
 
 Exemple de bănci de investiții: Barclays, Bank ofAmerica ;Merrill Lynch, Goldman Sachs,
Deutsche Bank, JP Morgan, Morgan Stanley, , Credit Suisse, Citibank ,UBS.
  
 B.Principalele activități ale băncilor de investiții

a) “Investment banking” – care se referă la plasarea de capitaluri, servicii de consultanţă în operaţiunile de

fuziuni şi achiziţii, angajamente de preluare fermă a tittlurilor;
 
b) “Asset Management” – care consta în managementul activelor și alte servicii de gestionare a titlurilor
financiare;
 
c) “Trading” – care se concretizează în tranzacţii şi investiţii cu si în titluri financiare, inclusiv activităţi
specifice brokerului/dealerului, tranzacţii in cont propriu;
 
C. Distincția dintre băncile de investiţii şi merchant bank;

 Băncile de investiţii se centrează pe derularea ofertelor publice iniţiale (IPO-urilor) şi oferirea titlurilor
către publicul larg, precum şi pe oferta de acţiuni private.
 
 Merchant bank operează cu companii mici şi le oferă acestora o finanţare creativă (bridge financing,
mezzaning financing) şi un număr variat de produse de credit corporate.
 C. De ce a crescut interesul pentru băncile de investiții,dupa anul 2008

 Până în anul 2007, nu au existat interogaţii cu privire la modul de operare al băncilor de investiţii;
 Se considera ca bancile de investitii din SUA au declansat criza financiara din anul 2008.
 
 Colapsul acestor instituţii a condus la exprimarea unor opinii cu privire la necesitatea unui nou model de
afaceri, bazat pe: transparenţă, lichiditate şi întărirea supravegherii acestui tip de instituţii financiare.
 
 până în anul 2008 băncile de investiţii din SUA nu erau reglementate și supravegheate de FED(banca
centrala a SUA) întrucat erau considerate instituții ale pieței de capital;
 
 Incepând din 2008, băncile de investiţii au trecut sub supravegherea băncii centrale a SUA

 Bancile de investitii Goldman Sachs şi Morgan Stanley au fost nevoite să-şi reducă nivelul
leverage-ului (raportul datorii/capital propriu), beneficiind, în schimb, de refinanţare de la Banca Centrală şi
de posibilitatea de a accepta depozite de la clienţi sau de a fuziona cu alte bănci.
 
 Se manifesta necesitatea reinventării modelului de afaceri al băncilor de investiţii prin înlocuirea strategiei
de creştere agresivă a veniturilor cu cea de management al profitabilităţii ajustata la risc.
 
  
 3.Institutiile financiare nebancare (IFN )-uri 
 
 

Activităţile permise IFN-urilor sunt următoarele:

a)  acordare de credite (de consum, ipotecare, imobiliare, microcredite); finanţarea tranzacţiilor comerciale; operaţiuni de
factoring, de scontare şi de forfetare;
b) leasing financiar;
c) emitere de garanţii, asumare de angajamente de garantare de finanţare;
d) acordare de credite, cu primire de bunuri în gaj (prin case de amanet);
e) acordare de credite către membrii asociaţiilor, fără scop patrimonial, pe baza liberului consimţământ al salariaţilor, în cadrul
caselor de ajutor reciproc;
f)  alte forme de finanţare de natura creditului.
Legislația stabileşte şi o serie de activităţi interzise IFN-urilor, şi anume:

a) atragerea de depozite, ori de alte fonduri rambursabile de la public;

b)  emiterea de obligaţiuni;
c) acordarea de credite, condiţionate de vânzarea sau cumpărarea acţiunilor instituţiei financiare nebancare, sau de acceptarea de
către client a unor servicii care nu au legătură cu operaţiunea de creditare respectivă;
d)operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile, cu excepţia celor necesare funcţionării în condiţii adecvate;
 

 
 Operatiunile IFN -urilor

 Factoringul reprezintă o operaţiune care constă în vânzarea creanţelor unei societăţi, la un preţ redus, către
un factor, care îşi asumă riscul de credit al debitorilor creditaţi.

  Forfetarea este acea operaţiune specifică comerțului exterior,în cadrul căreia un vânzător sau un prestator
de servicii işi vinde creanţele în valută, pe care le are faţă de un cumpărător sau un beneficiar;
 Vânzarea se face către o societate bancară sau către o instituţie financiară specializata, contra unei taxe
de forfetare;
 
 Microcreditele  reprezintă împrumuturi de valoare mică, pe care le acordă băncile sau instituţiile
financiare specializate, unor clienţi, persoane fizice sau juridice, în vederea dezvoltării unor proiecte,
activităţi sau afaceri, susţinerii proiectelor locale şi a programelor sociale.
 
  
În România, în conformitate cu Legea 240/2005 privind societatăţile de microfinanţare, valoarea unui
microcredit este de maxim 25000 EURO, cu perioade de rambursare de maxim 60 de luni.
  
  

  
 Operatiunile de leasing financiar

 Definitie- Leasingul financiar reprezintă o operaţiune economică prin care :

 o parte denumită locator (finanţator) transmite pentru o perioadă determinată de timp dreptul de
folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, către o parte,
 denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice – denumită rata de leasing.
 
   Leasingul poate fi de doua feluri: financiar și operațional.
- în cazul leasingului financiar, bunul finanțat este evidentiat în contabilitatea utilizatorului ( beneficiarul
finantarii );
- în cazul leasingului operational, bunul rămâne evidențiat în contabilitatea societății finanțatoare.

 Contractul de leasing financiar. Conform Legii nr.571/2003 – Codul Fiscal, contractul de leasing

financiar este un contract de leasing care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții :    
 a) riscurile si beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului sunt transferate utilizatorului la momentul la
care contractul de leasing produce efecte;
  b) prevede expres tranferul dreptului de proprietate asupra bunului, către utilizator la momentul expirării
contractului; 
c) perioada de leasing depaseste 75% din durata normala de utilizare a bunului.
În România, activitatea de leasing este reglementată prin Legea nr. 287/2006 care modifică şi
completează ordonanţa Guvernului nr.51/’97 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de
leasing.
 

  Pentru companii, leasing-ul financiar poate reprezenta un sistem modern şi avantajos de finanţare a
bunurilor de folosinţă îndelungată, facilitând extinderea activităţii, creşterea competitivităţii prin
retehnologizare şi managementul eficient al resurselor.

 Finanţatorul are drept de proprietate asupra bunului (vehiculului-de exemplu), astfel bunurile
achiziţionate pot fi recuperate relativ mai uşor când un client intră în incapacitate de plată sau nu îşi
îndeplineşte obligaţiile de plată.

 finanţarea prin leasing este mult mai specializată decât acordarea unui credit şi, astfel, riscurile sunt
mai uşor de controlat de către o societate de leasing decât de o bancă. O serie de bănci si-au înfiinţat
divizia de leasing, cu scopul de a avea un grad mai ridicat de intrare pe piata.
Piata de leasing in Romania- potrivit Asociatiei Societatilor Financiare – ALB Romania
 4.Cooperativele de credit

A.Definiție:

 Cooperativa de credit   este o instituție financiară deținută si controlată de membrii

acesteia;poate acorda împrumuturi la rate reduse ale dobânzii pentru populația cu venituri mai

reduse (Cambridge Business English Dictionary );

  O cooperativă de credit reprezintă o formă de organizare a activităţii bancare, în care membrii asociaţi

sunt clienții deponenți sau debitori.

 Această formă specifică de organizare a activităţii bancare a apărut în Franţa, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, din iniţiativa lui Frederic Guillame Raiffeisen. 

 cooperativele de credit  mai sunt desemnate cu termenul de Credit unions;

 
 
 B.Statistici

 DIFERENTIERE :
- diferă de alte instituții financiare datorită faptului că cei care dețin conturi la aceste
cooperative sunt membri și proprietari ai instituției ,având dreptul să isi aleagă conducerea prin
aplicarea sistemului one-person-one-vote system .
 
  - de asemenea,aceste institutii au o misiune orientată spre comunitate și nu urmăresc ,în
mod prioritar,obținerea de profit în plan financiar,ci mai ales , în deservirea populatiei.

   Potrivit Consiliului Mondial al Uniunilor de credit, la sfarsitul anului 2014 erau

inregistrate 57,480 credit unions în 105 țări din întreaga lume, care deserveau 217 millioane
de membri si gestionau active de  US$1.79 trilioane dolari.
  Țările cu cel mai mare numar de uniuni de credit și membri:
- SUA(92 milioane membri); India(20 milioane); Canada (11 milioane);
- Koreea de Sud (5,6milioane); Thailanda (3,6milioane);Mexic(2,6 milioane).
 C. Cooperația de credit în România

 În România, actul care a reglementat activitatea cooperativelor de credit este Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.97/2000.

  Definitie:
 “Cooperativa de credit este instituţia de credit constituită ca o asociaţie autonomă de persoane fizice, unite
voluntar, în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune, de ordin economic, social şi cultural şi a
cărei activitate se desfăşoară pe principiul întrajutorării membrilor. “

 Ordonanţa de Urgenţă nr.99/2006, aduce o serie de elemente cu privire la dobândirea calității de membru al
unei cooperative.
 
 -un cetățean devine membru daca depune părți sociale ;
 -Valoarea nominală a unei părţi sociale nu poate fi mai mică de 10 lei:
 -O organizaţie cooperatistă de credit se poate constitui cu un număr de 1000 de membri fondatori care au
subscris şi vărsat cel puţin o parte socială,
 - sau cu un număr de cel puţin 100 membri cu condiţia ca aceştia să verse minimum 1000 de părţi sociale.

 În România, în prezent, funcţionează un număr de 51 bănci cooperatiste şi o Bancă Centrală Cooperatistă,

(acesta fiind un numar redus de institutii,comparativ cu anii 2000,cand funcționau peste 600 de
cooperative),ca urmare a unui amplu proces de restructurare şi fuziuni, derulat în perioada 2000-2010.
 
 CONCLUZII

 Entitățile financiare incluse în categoria shadow banking se caracterizează prin faptul nu sunt reglementate
ca si bănci, deci ,fie nu acceptă depozite,fie nu acordă credite(fonduri de investiții,fonduri de piață monetară,
scocietăți de asigurări în domeniul creditelor, companii specializate în credite mortgage, vehicule specializate în
operațiuni de securitizare).

 Băncile de investiții pot fi considerate ca fiind instituții shadow banking, pentru ca nu realizează interemedierea
bancară clasică, adică nu atrag depozite de la populație și agenti economici.De asemenea, pe cazul SUA, băncile
d einvestiții nu erau regelementtae si supravegheate de banca centrală ,ci de autoritatea pietei de capital.

 In România entitățile financiare de tipul IFN urilor pot fi încadrate în categoria intermediarilor desemnati
shadow banking.
 Principalele operațiuni derulate de IFN uri sunt: operațiunile de leasing, de forfetare, de factoring și acordarea
de microcredite .

 IFN urilor le este interzisa atargerea de depozite publice.

Alte operațiuni interzise sunt: emiterea de obligaţiuni;  acordarea de credite, condiţionate de vânzarea sau
cumpărarea acţiunilor instituţiei financiare nebancare; operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile,
 Intrebări

 1.Care este tendința intermedierii bancare versus intermedierea nebancară ,la nivelul
României , comparativ cu țările Uniunii Europene ?

 2.Pe baza datelor puse la dispozitie de BNR si de Asociația Societățlior Financiare

de Leasing,să se analizeze principalele tendințe manifestate pe aceasată piață în
perioada 2008-2019.

 3.Elaborați un eseu cu tema: Cooperația de credit în România: trecut ,prezent și

perspective.

 4.Selectați o bancă de investiții cu activitate in Europa și pe baza bilanțului acesteia,

identificați particularități ale activității,comparativ cu băncile comerciale.

 5.Ce rol au fondurile de garantare în cadrul sistemului bancar din România ?

TEMA 4 ID Instituții de credit

TEMA 4 ID Instituții de credit

UNITATEA DE INVATARE NR 4.

Performanțe în activitatea bancară: profitabilitate, eficiență, competiție

Concepte de bază

profitabilitate bancară, rentabilitatea capitalului –ROE, rentabilitatea activelor ROA,

marja netă de dobândă
grad de utilizare al activelor,
efect de pâghie (de levier),
eficiență bancară, raportul Cost/Venituri,
concurență bancară,
 Părțile interesate de performanțele
bancare:deponenții,creditorii,acționarii,managerii,consultanții,analiștii financiari

deponenţii sunt interesaţi de rentabilitatea băncii pe termen lung şi de capacitatea acesteia de a gestiona
corespunzător economiile plasate la acestea;

 creditorii obligatari sunt preocupaţi de nivelul şi modalitatea de remunerare pentru obligaţiunile deţinute;

 acţionarii sunt preocupaţi de nivelul profitului şi de repartizarea acestuia si nivelul dividendelor.

 managerii, în schimb, urmăresc capacitatea băncii de a genera profit.

 analiştii băncii consideră ca eficienţa, calitatea activelor şi adecvarea capitalului sunt elemente cheie
pentru măsurarea performantei;

 consultanţii băncii consideră ca indicatorii de eficienţa sunt importanţi, iar profitul şi calitatea activelor
sunt măsuri secundare ale performantei bancare;

 agenţiile de rating consideră importanţi indicatorii de rentabilitate şi de prudenţialitate.

  
 Pe baza informaţiilor oferite de contul de rezultate, băncile pot determina:
 rate de profitabilitate;
 rate de exploatare;
 rate de gestiune şi coeficientul de expoatare.
Ratele de profitabilitate bancară au multiple semnificaţii şi îmbracă următoarele forme:

 1.Rentabilitatea în funcţie de active ROA (Return on Asset) sau renatabilitatea economică.

(Profit net/Active totale)x 100
 Este un indicator principal al eficienţei manageriale şi arată cât de capabil este managementul băncii
în ceea ce priveşte transformarea activelor în profit net.
 2.Rata profitului =( Profit net/Total venituri)x100
 Arata cat ramane sub forma de profit din 100 u.m venituri.
 
 3.Rentabilitatea în funcţie de capitalul propriu ROE (Return on Equity) sau rentabilitatea financiară.)
(Profit net/Capital propriu)x100
 Este o aproximare a rentabilităţii pe care o garantează furnizorii de capital, respectiv, acţionarii băncii.
 
 Acest indicator arată profitul net pe care acţionarii îl vor primi pentru investiţia în acţiunile băncii.
 
 
 Indicatori de performanta bancara

4.Marja netă de dobândă (net interest margin =NIM) se utilizează pentru măsurarea (diferenţei) între
veniturile generate de dobânzi şi cheltuielile cu plata dobânzilor.

 
NIM =( venituri din dobanzi –cheltuieli cu dobânzile)/Active valorificate
 Acest indicator măsoară, în mod efectiv, funcţia de intermediere bancară, precum şi competiţia pe piaţa
bancară.

 5.Multiplicatorul capitalului (efectul de levier sau leverage). Acest indicator exprimă politica de finanţare,
respectiv sursele utilizate de bancă pentru finanţarea activităţii. Se calculează ca raport între:
   Total active /capital propriu

 6.Gradul de utilizare al activelor . Se utilizează şi expresia Asset Utilisation (AU), relaţia de calcul fiind
următoarea:
 (Total venituri/Total active )/100
 Ratele de exploatare bancara

Profitabilitatea unei bănci, poate fi analizată şi în termeni de rata a profitului sau net profit margin
(NPM).

Semnificaţia indicatorului este următoarea: câte unităţi rămân sub formă de profit net, din 100 de unităţi monetare venituri
operaţionale.

II. Ratele de exploatare permit determinarea costului constituirii resurselor şi randamentul utilizărilor
• Costul mediu al depozitelor =

• Costul mediu al fondurilor împrumutate =

• Randamentul mediu al creditelor =

• Marja globală = Randamentul mediu al creditelor – Costul mediu al fondurilor împrumutate

Ratele de gestiune (sau ratele de productivitate) se determină la nivel de salariat sau de
unitate bancară.

Pentru salariaţi se pot calcula următorii indicatori:

• Active pe salariat =

• Cheltuieli medii/salariat =

• Nivelul depozitelor /salariat =

• Rezultatul net/salariat =

 La nivelul unităţilor bancare se pot determina indicatori precum:

Credite totale/număr total de agenţii bancare;
Depozite totale/număr total de agenţii bancare;
Rezultatul net/număr de agenţii bancare.
 Sumar și concluzii

 Pentru măsurarea performanțelor bancare se utilizează ratele de profitabilitate bancară,ROE și

ROA, care pun în evidență capacitatea unei unități de active sau de capital propriu de a genera
profit.

 Pentru a evidenția rolul băncii în procesul de inteermediere bancară seutilizează indicatorul marja
netă de dobânda sau net interest margin .
 Care este contribuția capitalului propriu în totalul activelor se cuantifică prin indicatorul efectul
de levier care arată câte unități de active bancare revin unei unități de capital propriu.Acest
indicator are în medie valoarea 10-12, dar în contextul îndatorării excesive a băncilor în perioada
premnergătoare crizei, acest indicator înregistrase valori de 35-40 (pe cazul băncilor din SUA).

 Un alt indicator relevant este indicatorul de eficienta bancară, care indica cu ce

costuri(cheltuieli )s- au obtinut 100 unități venituri .Cu cât valoarea este mai mică,cu atât
activitatea a fost mai eficientă.
 Teme și întrebări

 1. Analizați pe cazul băncii X din sistemul bancar românesc(utilizând informațiile din bilanț si
contul de rezultate) principalii indicatori de performanță bancară și de eficiență. Comparați
cu valorile medii ale indicatorilor pentru întreg sistemul bancar,potrivit rapoartelor RSF ale
BNR.

 2.Ce efecte antrenează competiția bancară asupra clienților(creditorii și debitori )în cadrul
unui sistem bancar?

 3.Analizati evoluția eficienței în activitatae bancară la nivelul sistemului bancar din România
în perioada 2009-2019.Interpetati!

 4.Consultați Rapoartele si studiile elaborate de Consililul Concurenței având ca subiect

concurența în sistemul bancar românesc și recomandările Comisiei Europene în această
direcție.
 Aplicații

1. Rentabilitatea financiară a băncii comerciale X a fost de 2,5% anul trecut. Pentru a o

îmbunătăţi, managementul va modifica raportul capital propriu active la 8%, va obţine un profit
înainte de taxare de 2.000 RON şi va realiza o rată de utilizare a activelor de 12% la un venit
total egal cu 20.000 RON. Rata taxării este egală cu 16%. Cu aceste modificări, care va fi ROE
pentru banca X? Care va fi rentabilitatea economică?

2. Se cunoaşte următoarea situaţie bilanţiera a băncii comerciale Z:

Rata dob Rata dob
Active Pasive
activa pasiva
Numerar 200 Imprumuturi de la alte banci 400 9%
Imprumuturi acordate altor
banci 733 9% Depozite la vedere 2000 2%
Credite ipotecare 6000 12% Depozite la termen 8000 11%
Credite de consum 577 15% Obligatiuni emise 1100 14%
Credite de trezorerie 3500 X% Capitaluri proprii ?
Titluri de stat 1800 7%
Imobilizari 1600

a) Să se determine rata de dobândă minimă pe care trebuie să o perceapă banca comercială la

creditele de trezorerie.
b) Cum se modifică răspunsul de mai sus dacă obiectivul impus de acţionari este obţinerea unei
rentabilităţi de 15%?
c) Dacă banca comercială stabileşte rata de dobândă la creditele de trezorerie la 17% să se
determine veniturile nete din dobânzi, rata marjei nete de dobândă şi spread-ul de dobândă.
 UNITATEA DE INVATARE NR 5.
RISCURILE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ

 Concepte de bază
 definirea riscurilor
 riscul de credit,
 riscul de piață,
 riscul de lichiditate
 riscul de solvabilitate
 riscul operational
 riscul sistemic
 RISCURILE ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ

1. Tipuri de riscuri şi etape de administrare

2.Riscul de credit

3.Riscul de piaţă-riscul de variație a ratei de dobândă și riscul de curs valutar

4.Riscul de lichiditate

5.Riscul operational

6.Riscul reputational

7.Riscul de insolvabilitate

8.Riscul sistemic
 
 
 ”Cel mai mare risc pentru un bancher este să nu cunoscă riscul la care este supusă banca
sa.” A. Santomero

Instituţiile de credit se confruntă cu o multitudine de riscuri în activitatea pe care o desfăşoară.

 
1. Tipuri de riscuri şi etape de administrare
 
 
Riscurile la care sunt expuse instituţiile de credit se diferenţiază de cele cu care se confruntă alte organizaţii datorită
specificului activităţii desfăşurate, de acestea,concretizate în următoarele aspecte;
 
a)mobilizează şi administrează importante resurse financiare, în principal, depozitele constituite de clienţi.
 
b)încrederea deponenţilor este esenţială pentru viabilitatea şi stabilitatea instituţiilor de credit ;
 
c) raportul dintre datorii şi capital este unul foarte mare (de până la 20-30 ori) comparativ cu alte organizaţii unde acesta
este unul foarte mic (chiar de 1 la 1);respectiv,nivelul leverage ului este ridicat.
 
d) derulează zilnic un volum foarte mare de tranzacţii în cadrul unui număr mare de sucursale şi agenţii;
  
 Riscurile bancare pot fi clasificate în două categorii: semnificative şi nesemnificative, şi
care,la randul lor pot fi:

 
a)riscuri financiare, în structura cărora includem:
riscul de credit;
riscul de piaţă (riscul de rata a dobânzii: riscul de curs de schimb etc.);
riscul de lichiditate.
 
b)riscuri non-financiare, în care includem:
riscul operaţional;
riscul reputaţional;
riscul juridic;
riscul de insolvabilitate etc.
 
 
 Gestionarea eficientă a acestor riscuri presupune parcurgerea următoarelor etape principale:
identificare; evaluare; administrare; monitorizare şi raportare.
 
 Etape ale gestionarii riscurilor

 A . Identificarea riscurilor
 
 In cadrul acestei etape,instituţiile de credit identifică riscurile şi factorii (cauzele) care le generează şi stabilesc toleranţa
(apetitul) la risc în funcţie de strategia şi obiectivele asumate.
 Se pot identifica riscuri semnificative si riscuri nesemnificative

 In riscurile semnificative includem: riscul de credit; riscul de piaţă; riscul de lichiditate; riscul operaţional şi cel reputaţional
.
 
 De asemenea,se pot identifica factorii cu influenta asupra riscurilor :
 
a) factori endogeni precum specificul şi complexitatea activităţii desfăşurate şi a structurilor organizatoare, calitatea resursei
umane .
b) factori exogeni precum contextul macroeconomic, concurenţa şi competiţia din sectorul bancar .
  
 Etape in gestionarea riscurilor

 B. Evaluarea riscurilor
  Instituţiile de credit analizează implicaţiile corelării riscurilor semnificative între ele şi cu celelalte tipuri de
riscuri.
Această analiză vizează:
1.efectuarea de previziuni privind evoluţia indicatorilor specifici fiecărei activităţi utilizând tehnica stress-test;
2.elaborarea de scenarii în condiţii de criză şi efectuarea de previziuni privind pierderile maxime ce se pot înregistra
în condiţii existente.
C . Administrarea riscurilor
 Pentru administrarea riscurilor, bancile mobilizeaza un ansamblu de sisteme, structuri organizatorice,
mecanisme şi instrumente de control pe le utilizează în scopul gestionării zilnice a riscurilor cu care se
confruntă în activitatea lor..

  D. Monitorizarea şi raportarea riscurilor

 
Instituţiile de credit au la îndemână mai multe tehnici, accentul fiind pus pe utilizarea unor sisteme:
-de limite stabilite pentru fiecare risc;
-de indicatori specifici pentru fiecare risc;
-de raportare a evenimentelor (surselor) generatoare de risc.
  
 2.Riscul de credit

 A. Identificarea riscului de credit 

 Definitie :Riscul de credit reprezintă cel mai important risc financiar; datorita faptului ca împrumuturile
acordate clienţilor deţin ponderea cea mai mare în totalul plasamentelor efectuate de instituţiile de credit.

 Riscul de credit poate fi definit in mai multe moduri,dintre care retinem:

“Reprezinta o volatilitate a câştigurilor ca efect al nerambursării de către clienţi a împrumuturilor
ajunse la maturitate si al dificultăţilor pe care le întâmpină bancile in valorificarea garanţiilor” ;
 
 Cum se manifestă ?
 
Riscul de credit se manifestă ,in principal sub forma riscului de nerambursare;
 
Riscul de nerambursare este rezultatul intrării în incapacitate de plată a celor care se împrumută şi are în
structura sa următoarele componente:
1. probabilitatea de nerambursare;
2.pierderea în caz de nerambursare;
3.expunerea în caz de nerambursare, respectiv suma rămasă de rambursat la data constatării de către bancă a
stării de incapacitate de plată a debitorilor
 Riscul de credit

 Riscul de credit- reprezintă cel mai important risc financiar, datorită faptului ca
împrumuturile acordate clienţilor deţin ponderea cea mai mare în totalul activelor instituţiilor
de credit.

 Riscul de credit poate fi definit în mai multe moduri,dintre care reținem:

“Reprezintă o volatilitate a câştigurilor ca efect al nerambursării de către clienţi a

împrumuturilor ajunse la maturitate si al dificultăţilor pe care le întâmpină bancile in
valorificarea garanţiilor”  

 Cum se manifestă ?
 
Riscul de credit se manifestă ,în principal sub forma riscului de nerambursare;
 
 CAUZE care pot genera apariţia riscului de credit :
  

  
1.nerespectarea de către debitori a clauzelor contractuale, în special a destinaţiei creditelor, nerambursării la
scadenţă şi a neplăţii dobânzilor aferente;
 
2. deteriorarea stării financiare a debitorilor împrumutaţi, respectiv a bonităţii şi lichidităţii acestora;
 
3.existenţa unor norme de creditare necorespunzătoare din punct de vedere prudenţial;
 
4.grad înalt de concentrare a creditelor pe sectoare economice, zone geografice, tipuri de garanţii, termene,
monedă de contract etc.;
 
5.analiza superficială a documentaţiei prezentate de clienţi şi întocmirea incorectă şi incompletă a
contractului de credit;
 
6.incapacitatea de executare şi valorificare a garanţiilor;
 
7.sisteme defectuoase de depistare a creditelor cu probleme şi de raportare în timp util a tuturor aspectelor
legate de riscul de credit.
  
 C. Monitorizarea şi raportarea creditelor
 


Băncile au obligaţia să-şi constituie provizioane, respectiv să aloce o parte din veniturile obţinute pentru a acoperi

pierderi viitoare potenţiale.


 nivelul acestor provizioane trebuie să reflecte o estimare rezonabilă a pierderii aşteptate pentru o anumită expunere.


se calculează în funcţie de categoria în care respectivul credit este clasificat potrivit reglementărilor în vigoare şi

anume: standard: 0%;observaţie: 5%;sub standard: 20%;îndoielnică: 50%;pierderi: 100%.


 Debitorii se pot incadra in una din urmatoarele categorii:A,B,C,D,E,initiale echivalente denumirilor de mai sus.


In privinta raportarii creditelor,un rol important îl are Centrala Riscurilor de Credit .

-este o baza de date administrata de BNR, in care sunt inscrise atat persoanele juridice cat si fizice care au

credite contractate.

-La CRC se raporteaza creditele restante peste 30 de zile, indiferent de valoarea restantei si solduri debitoare

neautorizate pe cont curent de peste 30 de zile./

 
 3.Riscul de piaţă

 Definitie: Riscul de piață este probabilitatea de a inregistra pierderi datorate fluctuatiilor

impredictibile ale ratelor de dobanda, cursului de schimb, preturilor activelor . 
 riscul de piata se poate manifesta ca pierderi financiare care pot afecta profitabilitatea şi capitalul
instituţiilor de credit,acestea fiind generate de evoluţiile nefavorabile care pot avea loc în preţurile
activelor financiare aflate în portofoliu, (sensibile la evoluţia ratei dobânzii şi a cursului de schimb).
 
 Pentru identificarea si monitorizarea riscului de piata ,bancile utilizează o serie de tehnici care vizează,
în principal: 
-implementarea unor sisteme de măsurare şi monitorizare a riscului;
-aplicarea unui set de proceduri eficiente de administrare a riscului de rată a dobânzii;
 
  3.1.Riscul valutar constituie o componentă importantă a riscului de piaţă şi se manifestă ca efect al
variaţiilor cursului de schimb al monedei naţionale faţă de alte valute.
- se manifestă ca rezultat al necorelării activelor cu datoriile instituţiilor de credit, exprimate în diferite
valute.
-Manifestarea riscului valutar se poate concretiza în :câştig sau pierdere financiară în funcţie de sensul
în care evoluează cursul de schimb şi poziţia instituţiilor de credit în valuta respectivă.
 
 Masuri pentru administrarea şi limitarea riscului valutar

-finanţarea creditelor şi a altor plasamente într-o anumită valută din resurse denominate în acea valută; în acest caz riscul va fi
preluat de debitor;
-efectuarea de vânzări şi cumpărări de valută în scopul diminuării pierderilor generate de poziţiile valutare deschise la un moment
dat;
-existenţa unui sistem de supraveghere şi de administrare a riscului valutar pe bază de norme şi proceduri interne şi a unui sistem
de control permanent pentru verificarea respectării acestora.
 3.2. Riscul de rată a dobânzii
 
 Riscul de rată a dobânzii exprimă cât de sensibile sunt capitalul şi veniturile instituţiilor de credit la fluctuaţiile de
piaţă ale acesteia.  

 Atunci când rata dobânzii fluctuează au loc modificari ale veniturilor, datoriilor, activelor totale si ale elementelor
extrabilanţiere.
 
 instituţiile de credit trebuie asigure o anumită stabilitate a marjei de dobândă, indiferent de sensul şi amplitudinea
modificărilor care au loc în dobânda pieţei.
 
 IC trebuie sa estimeze impactului pe care modificarea imediată a ratelor de dobândă din piaţă îl are asupra
instrumentelor financiare şi asupra veniturilor şi cheltuielilor lor care urmează a fi realizate.
 4.Riscul de lichiditate

Definitie: 
 Riscul lipsei de lichiditati se manifesta în urma necorelarii scadentelor dintre posturile de activ si cele
de pasiv ; reprezinta riscul unei banci ca veniturile si capitalul sau sa fie afectate, datorita incapacitatii
de a-si onora la termen obligatiile, fara a se confrunta cu pierderi inacceptabile.

 Daca pe piata exista informatii privitoare la dificultatile de plata ale unei institutii bancare creditorii
acesteia vor solicita rambursarea imediata si completa ; se manifesta fenomenul Bank run sau run to
bank.
 
 Importanta lichidității bancare.
Existenţa unui nivel corespunzător de lichiditate la nivelul fiecărei instituţii de credit si la nivel agregat
reprezintă o premisă a credibilităţii sectorului bancar faţă de clienţii săi şi de ceilalţi actori ai pieţei financiare.
 
-instituţiile de credit trebuie să dispună în permanenţă de suficiente lichidităţi.
- asigurarea lichidităţii reprezintă o componentă majoră a administrării riscurilor bancare, fiind o problemă de
costuri.  
- Trebuie sa seasigure corelarea solicitărilor de retragere de către clienţi a depozitelor constituite sau plăţile
ordonate de acestea sa fie corelate cu acordarea de noi credite.
  
 Riscul de lichiditate

 Cauze ale riscului de lichiditate

 
A)Cauze interne :  
- nesincronizarea plasamentelor cu sursele de acoperire a acestora;
- necorelarea scadenţelor pe intervale (benzi) de maturitate, atât la resurse, cât şi la plasamente;
- retragerea de către clienţi a disponibilităţilor din conturi şi din depozite înainte de scadenţă sau neprelungirea acestora la nivelul
estimat.
B)Cauze externe:
-volatilitatea crescută a ratelor de dobândă şi a cursului de schimb, ca efect al unor evoluţii macro-economice nefavorabile;
-încălcarea disciplinei de piaţă de către clienţi- nerambursarea la scadentă a creditelor contractate.
 
 FORME de manifestare ale riscului de lichiditate
a) ca dezechilibru de lichiditate, determinat de necorelările care apar între sumele şi/sau momentul intrărilor şi ieşirilor de lichiditate;
b) ca risc de finanţare, determinat de creşterea costurilor de finanţare şi generat de scăderea rating-ului atribuit respectivei instituţii
de credit de către contrapartidele acesteia
c) ca risc al lichidităţii de piaţă, generat de lichidarea în pierdere a activelor datorită condiţiilor nefavorabile ale pietei.
d)ca risc al lichiditatii operationale, generat de imposibilitatea contrapartidelor de a-şi onora obligaţiile exigibile;
e) ca risc al lichidităţii contingente, generat de evenimente viitoare şi imprevizibile ;
 
 

 
 Indicatori pentru estimarea necesarului sau excedentului de lichiditate

 
 
1. Indicatorul de lichiditate se calculează ca raport între lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de
scadenţă.
 -(benzile de scadenţă sunt: până la o lună, între o lună şi 3 luni, între 3 şi 6 luni, între 6 şi 12 luni şi peste 12 luni.
a)Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a activelor, a angajamentelor primite
evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente operaţiunilor de schimb la vedere, şi a sumelor de primit aferente
instrumentelor derivate 
  
b)Lichiditatea necesară se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a datoriilor, a angajamentelor date
evidenţiate în afara bilanţului, inclusiv a celor aferente operaţiunilor de schimb la vedere, şi a sumelor de plătit aferente
instrumentelor derivate.
 
2) indicatorul lichidităţii imediate, calculat ca pondere a disponibilităţilor şi depozitelor, inclusiv titluri de stat libere de gaj
în totalul surselor atrase şi împrumutate, cu frecvenţă zilnică;
 
3) indicatorul credite acordate clienţilor/depozite atrase de a clienţi, cu frecvenţă lunară;
4)indicatorul total credite/total depozite;
5) indicatorul total credite/total active;
6)indicatorul fonduri împrumutate de pe piaţa interbancară/ capitaluri proprii.
  
  
  
  
 5 Riscul operaţional

Manifestarea riscului operaţional este rezultatul utilizării de sisteme, procese şi resurse umane inadecvate
sau care nu-şi îndeplinesc corespunzător funcţiile asumate.
-la originea acestui risc se află evoluţiile principalilor indicatori macroeconomici şi schimbările care au loc în
mediul bancar, respectiv în domeniul tehnologiei informaţiilor.
 
 Cum se manifestă?
Riscul operațional se poate manifesta sub următoarele forme:
 
a) fraude interne
b) fraude externe
c) practici nepotrivite legate de clienţi, produse sau activităţi (spălarea banilor; vânzarea de produse bancare
neautorizate; promovarea unor produse care nu se regăsesc în obiectul de activitate al instituţiilor de credit etc.).
d)înregistrarea eronată a datelor de intrare;
e)nerespectarea de către angajaţi a normelor de protecţie şi promovarea unor practici discriminatorii ,cereri
compensatorii nejustificate etc.
f)migratia angajatilor bancari ;
 
 Ce urmăresc băncile pentru identificarea riscurilor operaționale ?

 Instituţiile de credit urmăresc să identifice, cele mai vulnerabile (riscante) operaţiuni;

 In acest sens, dispun de un sistem de indicatori în structura cărora se includ:
-numărul tranzacţiilor nefinalizate;
-frecvenţa şi/sau gravitatea erorilor şi omisiunilor;
-nivelul de fluctuaţie al personalului;
-proceduri juridice iniţiate de clienţi împotriva instituţiilor de credit (cantitativ şi calitativ);
-numărul reclamaţiilor formulate de clienţi;
-indisponibilitatea sistemului informatic;
-incidente privind securitatea informaţiilor etc.
 
 6.Riscul reputaţional

Definire şi cauze 
Riscul reputational este riscul actual sau viitor ,concretizat in scaderea profiturilor si capitalului, ca urmare a perceptiei
negative asupra imaginii institutiei de credit de catre clienti, contrapartide, actionari, investitori sau autoritati de
reglementare.
 
 Reputaţia la nivelul institutiilor bancare este importantă deoarece scăderea ei ar antrena:
-pierderea încrederii deponenţilor, concretizată în retrageri masive de depozite ;
-refuzul acţionarilor de a majora capitalul atunci când banca se confruntă cu dificultăţi financiare majore;
-retragerea licentei/autorizatia de functionare de către autoritatea de supraveghere, pe fondul deteriorării severe a situaţiei financiare;
 
 Cauze generatoare de risc reputaţional sunt:
a) utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu clientela;
b) informarea eronată a clienţilor în legătură cu comisioanele şi tarifele aplicate produselor şi serviciilor aferente acestora;
c)publicitatea negativă, conformă sau nu cu realitatea;
d) încălcarea gravă a securităţii băncii în urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului său informatic;
e)efectuarea de către bancă a unor operaţiuni interzise;
 f)cazurile de fraudă internă sau externă mediatizate şi nerezolvate operativ şi transparent pentru clienţi;
g) frecvenţa proceselor juridice în care este implicată banca ;
 
 
 7. Riscul de insolvabilitate

 Definitie: se manifestă în situaţiile în care fondurile proprii ale instituţiilor de credit sunt insuficiente
pentru acoperirea eventualelor pierderi generate de producerea unor riscuril semnificative.
  Cauze : 
a) instituţiile de credit îşi asumă riscuri prea mari sau îşi dezvoltă prea mult activitatea în raport cu mărimea
fondurilor lor proprii;în acest caz nu există o adecvare corespunzătoare a capitalului. 

b) normele de prudenţă bancară impun anumite restricţii privind raportul care trebuie să existe între fondurile
proprii şi expunerea netă ;

c)acest raport se exprimă sub forma ratei de adecvare a capitalului sau a ratei de solvabilitate ;

d) fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o metodologie clară de determinare a capitalului în funcţie
de profilul de risc asumat, iar autoritatea de supraveghere să monitorizeze permanent, atât nivelul minim de
capital, cât şi calitatea modelelor utilizate pentru evaluarea acestuia.
 8.Riscul sistemic

Definitie : riscul sistemic este un riscul de perturbare a sistemului financiar care poate genera
consecinţe negative grave pentru economia reală.
   
 Banca Centrala Europeana - despre riscul sistemic: este riscul ca un participant sau un operator la
plati de importanta sistemica ,SIPS, care nu-și îndeplinește obligațiile , să determine alți participanți și/sau
operatorul SIPS să nu-și poată îndeplini obligațiile când devin scadente, cu efecte de propagare care
amenința stabilitatea sau încrederea în sistemul financiar; 
 Frederic Mishkin defineşte riscul sistemic ca „producerea unui eveniment care perturbă informaţiile de pe
pieţele financiare, ceea ce generează imposibilitatea de a canaliza în mod eficient fonduri pentru entitatile
cu oportunităţi de investiţii mai productive” .
 Banca Reglementelor Internaţionale - riscul sistemic este riscul eşecului unui participant de a nu-şi
îndeplini obligaţiile sale contractuale, care la rândul său, va cauza prejudicii altor participanţi, provocând o
reacţie în lanţ care duce la dificultăţi financiare mai largi.

  Cauze ale riscului sistemic :

a)înclinaţia instituţiilor financiare de a asuma un nivel înalt al riscurilor: riscul de credit, de lichiditate, de
piaţă, în perioada avântului economic;
b) existenţa legăturilor directe interbancare, ce apar în calitate de surse de contaminare.
 Ce instrumente foloseste BNR pentru identificarea si evaluarea riscului sistemi c?

 Care sunt principalele mijloace de cuantificare a riscului sistemic dezvoltate de BNR?

 
-Exerciţii de testare la stres a solvabilităţii sectorului bancar
- Identificarea băncilor sistemice( de importanta sistemica)/
-Indicatorii de stabilitate financiar
-Testarea la stres a lichidităţii băncilor din perspectivă macroprudenţială   
-Sisteme de avertizare timpurie a unei crize valutare sau a unei opriri bruşte a intrărilor de capital străin
- Estimarea ratei de nerambursare pentru companiile nefinanciare
  -Indicele de contagiune a pieţelor de capital
- Indicele Compozit de Risc Sistemic

 In slide –urile următoar sunt prezentate criteriile in functie de care se stabileste caracterul de
banca sistemica:marime,importanta ,complexitate ,interconectivitate .
 De asemenea,este prezentat indicatorul de risc sistemic calculat de BNR(indicele compozit de risc
sistemic).
Indicele compozit de risc sistemic
 Întrebări

Ce riscuri bancare sunt generate de următoarele operaţiuni realizate de o bancă comercială?

1. acordarea unui credit în RON la o rată fixă de dobândă;
2. acordarea unui credit în EUR la o rată variabilă de dobândă;
3. atragerea unui depozit la termen de 3 luni la o rată fixă a dobânzii în RON;
4. atragerea unui depozit la vedere la o rată fixă a dobânzii în EUR;
5. aprobarea unei linii de credit la o rată variabilă de dobândă în EUR;
6. cumpărarea printr-o tranzacţie spot a 10 mil EUR de pe piaţa interbancară;
7. încasarea de la un client a unui cec de 10.000 RON.
 Aplicații
1. O instituţie de credit are activele grupate pe următoarele categorii de risc:
Categorie de risc 0% 20% 35% 50% 75% 100%

Valoare active (u.m.) 1.000 20.000 70.000 50.000 30.000 50.000

Se ştie că în prezent, instituţia de credit are fonduri proprii alocate pentru riscul de credit în
valoare de 9.500 u.m. Precizaţi dacă banca respectă normele cu privire la capitalul minim deţinut
pentru riscul de credit. În cazul în care banca nu respectă legislaţia în vigoare propuneţi două
metode de restructurare a bilanţului prin care instituţia de credit poate rezolva problema privind
adecvarea capitalului.

2. Banca Alfa dispune de un nivel al fondurilor proprii de 15.000 u.m. În condiţiile unei valori
ponderate la risc a expunerilor asumate de bancă de 110.000 u.m., creşterea maximă a creditelor
ipotecare (35%) care poate fi susţinută de fondurile proprii este de:
a) 30.000 u.m.; b) 77.500 u.m.; c) 155.000 u.m.; d) 221.400 u.m.; e) fondurile proprii existente
nu pot susţine o creştere a creditelor ipotecare.
 UNITATEA DE INVATARE NR 6

BĂNCILE CENTRALE: organizare, rol, funcții, operațiuni

Concepte cheie:

1. Apariția băncilor centrale:repere istorice,clasificare, independența Băncilor Centrale;

2. Funcțiile Băncilor Centrale ;

3. Bilanțul și operatiunile Băncilor Centrale

 1.Apariția băncilor centrale, repere istorice , independența Băncilor Centrale
 

DEFINITIE

Potrivit definitiei data de Enciclopedia Britanica,(www.britanica.com) o banca centrala, repreză acea instituție care are ca
sarcină :
-reglarea ofertei de moneda din economie,a dimensiunii si costului creditului ,precum si a cursului de schimb al monedei
naționale;
 
Bancile centrale moderne sunt preocupate de realizarea principalelor lor funcții în condițiile unei rate înalte de ocupare a forței de
muncă, a înregistrării unui ritm susținut de creștere economică și a menținerii rezervei internaționale la un anumit nivel.

Banca suedeza Riksbank, fondata în 1668, este considerata prima banca centrală;
istoricii susțin că prima bancă centrală , în accepțiunea de astăzi, a fost Banca Angliei; înființată în anul 1694 sub forma de societate
privata pe actiuni, ea a fost creată inițial pentru a se strânge banii necesari războiului contra Franței;
Banca Angliei a fost o banca privata pâna în 1946, când a fost naționalizată;
  In 1863 au apărut bancile naționale din SUA.
Banca Franței a fost fondată în anul 1800.
În Germania și Italia, bancile centrale au apărut dupa unificarea statelor și principatelor independente, în ultima parte a secolului al
XIX-lea.
Banca Nationala a Romaniei a luat fiinta in baza Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune,publicata in
aprilie 1880.
  
 Înființarea BNR

 Banca Nationala a Romaniei a luat fiinta in baza Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi
circulaţiune,publicata in aprilie 1880.
  Capitalul băncii a fost în întregime românesc și aparținea statului în proporție de o treime și unor investitori
privați în proporție de două treimi.
 Incă de la inființare ,BNR a deținut privilegiul exclusiv de a emite bancnote.
 Până la declanşarea Primului Război Mondial, Banca Naţională a României s-a implicat în susţinerea dezvoltării
economiei naţionale, prin volumul creditelor acordate şi nivelul redus al taxei scontului.
 De asemenea, in perioada 1890-1892 s-a implicat in elaborarea legilor care au condus la inlocuirea etalonului
monetar bimetalismul, cu monometalismului aur.
 In anul 1947 a fost nationalizată.
 Dimensiunea și capitalul băncilor centrale

 Referitor la dimensiunea băncilor de emisiune,reținem că acestea pot avea proportii

însemnate,precum în cazurile Băncii Populare a Chinei, (150.000 angajati) și Rusiei (82.000), sau
pot fi de mică dimensiune,precum în cazul unor țări ca Brunei(28 angajati) și San Marino(43
angajati).

 Pentru cuantificarea dimensiunii băncilor centrale ,se utilizeaza ponderea Active ale băncilor
centrale/PIB, care ,se situează în prezent între 2%-3% până la 12%-15% în cazul marilor bănci;
 
 Crearea băncilor centrale a impus însă nenumarate probleme legate de:
- forma de proprietate asupra capitalului bancii;
- gradul de independență vis-a-vis de autoritatile politice.
 
 în prezent există numeroase bănci centrale care se afla în proprietate mixtă (a statului si a sectorului
privat) sau în proportie de 100% în proprietate privată.
 
  
Exemple de bănci centrale în funcție de forma de proprietate asupra capitalului:

 bănci cu capital mixt:

Banca Austriei (statul detine 50% din capitalul bancii);
Banca Greciei (statul detine 10% din capital);
Banca Turciei (statul detine 25% din capital);
   bănci cu capital privat:
  Banca Italiei (care conform statutului acesteia, este inclusa în cadrul companiilor publice si trebuie detinuta
numai de astfel de companii);
  Banca Elvetiei (63% proprietatea mixta a cantoanelor, restul proprietate privata);
  FED (proprietatea băncilor din sistemul bancar american);

 banci cu capital de stat: majoritatea băncilor centrale sunt bănci cu capital de stat.

 Indiferent de modul de organizare si structurare a Bancilor Centrale, raportul acestora cu puterea

legislativa si executiva este diferit de la o țară la alta.
 In acest sens este importantă analiza gradului de independentă al băncillor centrale față de factorul politic;
 
 2. Funcțiile Băncilor Centrale

 funcția de emisiune monetară;

 funcția de banca a statului, a administratiei si a serviciilor publice;
 funcția de banca a bancilor;
 funcția de centru valutar si de gestionare a rezervei valutare;
 functia prudentiala si de supraveghere;
 funcții economice ocazionale;
 funcția de asigurare a stabilitătii financiare;
 funcția de administrator al sistemului de plăti și compensări;
 2.1.Functia de emisiune monetară

 Evolutii
Monopolul asupra emisiunii monetare provine din vechiul drept de batere a monedei, care a fost atribuit, de-a lungul timpului,
suveranilor, în detrimentul celorlalti demnitari ai regatelor sau imperiilor;

În secolul al XVII-lea, datorita unei insuficiente a cantitatii de metale pretioase anumite banci au procedat la emisiunea de
bilete de banca, sub forma certificatelor de depozit sau a unor înscrisuri care atestau existenta de cantitati de metal monetar în
depozitele bancare.
 
 Prima aparitie a bancnotelor s-a realizat în Suedia în anul 1656, când Banca Centrala a eliberat deponentilor bilete de banca,
la purtator, fara dobânda, care puteau circula ca instrumente de plata.
  Datorita emisiunii în exces a acestora, banca a înregistrat faliment în anul 1776, dar rolul sau a ramas considerabil, prin
realizarea unei inovatii în domeniul platilor.
 
În perioada 1640-1694, Banca Angliei, are dreptul de a primi depozite, de a sconta efecte si de a emite bilete la purtator. În anul
1697, Banca Angliei obtine monopolul de emisiune monetara asupra Londrei.
 
 În domeniul emisiunii de monedă s-au manifestat două principii, astfel:

o principiul băncii, potrivit căruia emisiunea de monedă putea fi garantată cu avansuri si împrumuturi, garantate la rândul lor cu
activitatea economica reala de productie si schimb;
 
o principul încasarii metalice, care avea la baza garantarea cu piese metalice a emisiunii monetare,respectiv cu piesele metalice
confectionate din aur ,aflate in circulatie.
 2. Funcția de bancă a statului, a administrației publice și a serviciilor publice
 
 Banca Centrală reprezintă banca statului, a administrației și serviciilor publice, semnificând faptul ca deține și
administrează conturile acestora și figurează în pasivul bilantului;BC administrează Contul General al Trezoreriei statului.
 De asemenea, în unele țări,băncile centrale dețin și conturi ale unor companii publice de importanță majoră ,precum
furnizorii de utilități ,apă, electricitate, regii de transport feroviar, conturi ale ambasadelor.
  Banca centrală acordă împrumuturi statului,deci contribuie la acoperirea deficitului bugetar,în condițiile și limitele impuse
de legislație.

3.Funcția de bancă a băncilor

Această funcție reunește trei activitati:

A) în primul rând, fiecare bancă de rang secundar (banca din sistemul bancar) are un cont la Banca Centrală, care nu poate fi
debitor, si pe baza caruia pot fi realizate viramente si compensari interbancare;
 
B) în a doilea rând, daca în procesul compensarilor, anumite bănci au nevoie de
Refinanțare, atunci Banca Centrală poate, în anumite condiții să furnizeze resursele
necesare, sau Banca Centrală poate absorbi lichidităti de pe piață, daca se considera ca acestea sunt în surplus;
 
C) în al treilea rând, Banca Centrală trebuie sa utilizeze intervențiile pe piată monetară pentru a menține masa monetară și rata
dobânzii în limitele fixate de către autoritatea monetară.
 
 
 4. Funcția de centru valutar și gestionar al rezervelor valutare
 

Sub această denumire este desemnată o tripla funcție a Băncii Centrale:

 -asigură, singură sau în concurență cu băncile de rang secundar, schimbul de monedă națională în monedăa
străină;
-pastrează si gestioneaza rezerva de aur monetar si rezerva de valută;
-supraveghează rata de schimb a monedei naționale.
 
5.Funcția de autorizare,reglementare și supraveghere
Sfera de aplicare a acestei functii este următoarea:
 
 autorizarea exercitarii activitatii bancare, crearea si transformarea bancilor;
 concentrarea si divizarea riscurilor bancare;
 lichidarea si solvabilitatea bancara.
 
Referitor la controlul exercitat de Banca Centrala în domeniul înființării bancilor, criteriile în adoptarea
deciziilor, sunt, aproximativ, aceleasi, în toate tarile si anume:
-forma juridica (în general societati comerciale); capitalul minim (variabil de la o tara la alta);
- importanta mijloacelor utilizate si pregatirea profesionala; planul de activitate ;nevoile economice
ale pieței financiare.
 
 6. Funcția economică a băncilor centrale

  atunci când se realizeaza emisiune monetara, sau se supravegheaza cursul valutar si rata de schimb, sau atunci
când se intervine pe piata monetara, pentru a influenta într-un fel sau altul rata dobânzii, Bancile Centrale
îndeplinesc și o funcție economica.
  între cele doua razboaie mondiale, Banca Angliei a participat la activitatea, de reconstructie si modernizare a
unor ramuri industriale prin crearea de filiale, dintre care Societatea bancherilor pentru dezvoltare industriala, cu
o contributie importanta la sustinerea activitatii economice.

   tot în perioada reconstructiei de dupa razboi, s-a afirmat si rolul economic al Bancii Frantei, care s-a angajat în
refinantarea obligatorie a institutiilor de credit, printr-o serie de montaje financiare pentru creditarea pe termen
lung.

 
 Funcția de administrator al sistemelor de plăți și decontări

 La nivel mondial, sistemele de plăţi şi sistemele de decontare au dobândit o importanţă deosebită în special în
ultimele decenii, datorită creşterii volumului şi a valorii tranzacţiilor comerciale şi a celor financiare (pe pieţele
monetare şi valutare), în contextul globalizării şi a liberei circulaţii a capitalurilor.
 Atribuţiile BNR
BNR, ca orice altă bancă centrală, este interesată ca sistemele de plăţi şi de decontare în monedă naţională să fie
proiectate şi administrate de o manieră prudentă. Astfel, BNR acordă o atenţie deosebită funcţionării fără perturbări a
acestor sisteme, precum şi reducerii potenţialelor riscuri asociate funcţionării acestora.
BNR are ca atribuţie statutară promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi prin:
furnizarea de mijloace de decontare pentru plăţi şi instrumente financiare;

În acest sens BNR operează un sistem pentru plăţi de mare valoare în lei (ReGIS), un sistem pentru plăţile de mare
valoare în Euro (TARGET2-România), precum şi un sistem de depozitare şi decontare pentru instrumente financiare
(SaFIR);
BNR asigură supravegherea sistemelor de plăţi şi a celor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare și
stabileşte standarde în vederea asigurării siguranţei şi eficienţei sistemelor;
- cooperarează cu autorităţile naţionale, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană, precum
şi cu orice alte organisme internaţionale relevante, în vederea asigurării unui cadru de reglementare şi supraveghere a
sistemelor de plăţi şi de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare armonizat cu standardele internaţionale;

-
 7 .Funcția de asigurare a stabilității financiare

 Stabilitatea financiara este opusul instabilității financiare; băncile centrale au un important rol in
prevenirea instabilității financiare ;
Instabilitatea financiară este definită prin trei principale trasaturi sunt:
 a)modificarea considerabila a pretului activelor financiare sau reale, comparativ cu media perioadelor trecute;
 b) manifestarea unor importante distorsiuni pe piata interna si externa a creditului;
 c) modificarea volumului ofertei agregate, datorita modificarii capacitatii de productie a economiei.(Ferguson-
2003).

 În statutul de functionare al băncilor centrale,asigurarea stabilității apare ca obiectiv explicit al

politicii monetare,dupa cum este cazul; Bancii Centrale a Canadei; Băncii Centrale Europene; Băncii
Centrale a Noii Zeenlande sau al Băncii Centrale a Japoniei ;
 
Astfel, Băncile centrale:
au un rol foarte important în asigurarea stabilităţii financiare ;
au nevoie ,în anumite circumstanţe, de informaţii care vizează supravegherea pentru a-şi implini acest rol ;
şi-au asumat diferite riscuri pentru a garanta stabilitatea financiară.
 3.Operațiunile Băncilor Centrale
 

Operațiunile active și pasive

 Utilizând criteriul bilantier, operatiunile Bancii Centrale pot fi analizate ca

 operatiuni active si operatiuni pasive.
 
 Operatiunile active desfășurate de Băncile Centrale se concretizează în:
 
-operatiuni de creditare;
- decontari interbancare;
-operatiuni de vânzare-cumparare de aur si devize.
 
 Operatiunile de pasiv ale Bancii Centrale constau în urmatoarele:

-formarea capitalului propriu;

-depozitele sau sursele atrase;
-emisiunea monetara.
 
 
 

 Operațiuni de activ

a) operațiunile de creditare, concretizate în acordarea de credite, atât statului, sub forma creditelor
guvernamentale, cât si celorlalte banci din sistemul bancar, prin operatiunile de rescontare si refinantare.
 
 Banca Centrală realizează operațiuni de rescontare, respectiv acceptă titlurile de creanță pe care băncile le detin în
portofoliul lor și care provin din vânzarile pe credit ale marfurilor.
 
 Banca Centrala poate acorda credite pe gaj de efecte comerciale, situatie în care titlurile de credit ramân în
proprietatea bancii comerciale, servind bancii de emisiune doar ca garantie a rambursarii împrumutului.
 
 altă formă de creditare pe care o practică Băncile Centrale este creditul pe gaj de efecte publice, numit si credit de
lombardare.
 Titlurile care constituie garantia unui astfel de credit sunt obligatiunile si bonurile de tezaur, cumparate de catre
bancile comerciale, cu ocazia emisiunilor lansate de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare.
 
b) Operațiunile de decontare inter si intrabancare prezintă importantă, datorită locului pe care îl deține Banca
Centrală printre participanții la compensarea multilaterala a plătilor.
 
c) Prin operațiunile de vânzare-cumparare de aur si valute, Banca Centrală își consolidează rezerva valutara si
influenteaza cursul valutar al monedei nationale fata de valutele principale, în functie de obiectivele politicii monetare și
valutare practicate în țara respectivă.
 Operațiunile de pasiv ale Băncii Centrale constau în următoarele:
 
A) Formarea capitalului propriu:
capitalul propriu al Bancii Centrale are o pondere redusa în totalul pasivului, comparativ cu nivelul înregistrat
la bancile comerciale. În structura capitalului propriu se includ: fondul statutar, prevazut în Statutul de
functionare al Bancii Centrale, fondul de rezerva si profitul bancar.
 
B) Sursele atrase ale Băncii Centrale constau în depozitele celorlalte banci(sub forma RMO sau alte tipuri
de depozite), în depunerile întreprinderilor cu capital de stat sau ale unor mari întreprinderi si în Contul
Trezoreriei Statului (datorita rolului de casier al statului îndeplinit de Banca Centrala).
 
Printre sursele atrase figureaza si depozitele unor organisme internaționale sau ale unor bănci străine,
precum ăi împrumuturi de la băncile străine și cumpărări de DST de la FMI.
 
C) Emisiunea monetară reprezintă cea mai importantă operațiune pasivă a Băncii Centrale; prin aceasta se
are în vedere emisiunea monedei centrale ;

 Operatiunile de activ genereaza venituri sub forma de dobânzi,randamente si diferente de pret pentru
titlurile deținute.
 Operațiunile de pasiv generează costuri date de ratele de dobândă plătite pentru atragerea resurselor.
 Banca centrală obține din emisiunea monetară venituri denumite venituri din seignioraje (diferenta
dintre valoarea nominala a emisiunii monetare si costul emisiunii )
 Întrebări și teme

1. Analizați operațiunile de activ și pasiv ale Băncii Naționale a României din perspectiva
obiectivului său principal în perioada 2005-2019.

2. Să se realizeze o analiză comparativă a functiilor BNR comparativ cu cele ale BCE.

 UNITATEA de INVATARE NR 7
Politica monetară:obiective și strategii .Instrumente de politică monetară.

1. Politica monetară şi evoluţii în formularea obiectivelor

2.Strategii de politică monetară: Strategii convenționale și neconvenționale de

politică monetară ;

3.Instrumente de politică monetară.

 
 1. Politica monetară şi evoluţii în formularea obiectivelor

 DEFINIȚIE 
politica monetară este”procesul prin care o autoritate monetară a unei ţări controlează oferta de moneda şi
costul acesteia, cu scopul promovării creşterii economice şi al asigurării stabilităţii preţurilor”.
  
 Indicatorul central al politicii monetare este rata de dobândă de politica monetara ,care reprezintă preţul la
care este oferită moneda, iar in practică, pentru implementarea oricărui tip de politică monetară, se
utilizează modificarea bazei monetare.
  
 Politica monetară şi evoluţii în formularea obiectivelor 
o Politica monetară reprezintă unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul căruia se
acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie
o Obiectivul fundamental al acesteia este stabilitatea preţurilor, la care se adaugă limitarea inflaţiei şi
menţinerea valorii interne şi externe a monedei.
o  Responsabilitatea îndeplinirii acestor obiective revine băncii centrale, care deţine monopolului în
formularea şi transpunerea în practică a obiectivelor politicii monetare.
 Conceptul de stabilitate a preţurilor(in opinia unor guvernatori ai bancilor ce ntrale);
 

 Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în acelaşi timp, reprezintă un
obiectiv central al politicii economice, alături de creşterea economică durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă,
sustenabilitatea balanţei de plăţi;
 
 De ce este importanta stabilitatea preturilor ?
Conceptul de stabilitate a preţurilor(in opinia unor guvernatori ai bancilor centrale);
 a)-stabilitatea prețurilor se manifestă atunci când banii îşi păstrează valoarea lor în timp sau viteza lor de erodare este
nesemnificativă(Mugur Isărescu) .

b)-stabilitatea preturilor este starea in care cetăţenii obişnuiţi încetează sa se mai gândească la inflaţie şi să-si facă griji
in legătura cu aceasta, reprezintă concepţia lui Alan Blinder (membru al consiliului director al FED, 1998);

c) acea stare a economiei în care nivelul general al prețurilor este stabil în sensul strict, sau în care rata inflaţiei este
redusă și stabilă.( Lucas Papademos: Financial stability and macro-prudential supervision: objectives, instruments
and the role of the ECB )


 Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice şi prin obiectivele specifice, care constau în următoarele:

  Obiective specifice ale politicii monetare

 creşterea masei monetare până la un nivel optim;
 menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător;
 practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;
 alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei.
 
  In prezent, un număr tot mai însemnat de bănci centrale, printre care BCE si BNR urmăresc, ca obiectiv
primar al politicii monetare, asigurarea stabilităţii preturilor.
  Avantajele si beneficiile acestui obiectiv de politica monetară sunt următoarele:
 
 menţinerea stabilităţii preturilor este o precondiţie crucială pentru creşterea bunăstării generale si creşterea
potenţialului economic;  
 deşi politica monetară influențează activitatea reală doar pe termen scurt, totuşi, poate influența nivelul
prețurilor din economie.
 DE CE ESTE NECESARĂ STABILITATEA FINANCIARĂ ?
 

 Printre obiectivele de politica monetara ale bancilor centrale ,apare si stabilitatea financiară.
 DE CE ESTE NECESARA STABILITATEA FINANCIARA ?

 Din perspectiva unei bănci centrale, stabilitatea financiară reprezintă acea situaţie în care nu se produc crize
bancare și în care preţul activelor și al ratelor de dobândă prezintă o anumită stabilitate.  

 atât stabilitatea financiară cât şi stabilitatea preţurilor constituie componente esenţiale ale echilibrului
macroeconomic şi se află într-o relaţie de complementaritate, dat fiind faptul că inflaţia este factor principal
al instabilităţii financiare.  

 este necesar a se găsi o combinaţie optimă între cele două tipuri de stabilitate, astfel încât ambele să devină
un obiectiv adecvat al băncii centrale, cu responsabilităţi distribuite corespunzător şi cu instrumente
adecvate pentru îndeplinirea acestuia.(Mugur Isarescu).
 Strategii de politică monetară

 Strategii de politică monetară

 
 Potrivit definitiei ,
 strategia de politica monetară reprezintă procedura și modalitatea prin care banca centrală utilizează
instrumentele primare ,în special rata de dobândă pe termen scurt,pentru îndeplinirea obiectivelor de
politică monetară.
 
 Există două tipuri de strategii de politică monetară :
 cele utilizate în mod tradițional, și cu precadere până în anii 2007-2008,numite și strategii convenționale;
 strategiile adoptate de Bancile Centrale dupa anii 2008,denumite strategii neconvenționale de politică
monetară;
  Strategii convenționale - ancore nominale
 
o Aceste strategii s- au bazat pe alegerea unei variabile macroeconomice care să fie monitorizată
pentru indeplinirea obiectivului de politică monetară;
o În literatura de specialitate, ancora nominală este acea variabilă de care autoritatea monetară leagă nivelul
preţurilor.
 
o În raport de variabilă utilizată drept ancoră nominală distingem, în principal, următoarele strategii de politică
monetară bazate pe:ţintirea agregatelor monetare;ţintirea cursului de schimb;
 ţintirea directă a inflaţiei.

 
a)Agregatele monetare au fost până în anii ’70, una dintre ancorele nominale cele mai frecvent utilizate de băncile centrale pentru
asigurarea stabilităţii preţurilor.
 
 

 
 Iniţial ,această strategie a fost adoptată de ţările dezvoltate (SUA, Germania, Japonia, Marea Britanie,
Elveţia, etc.) şi după anii ’90 de unele ţări aflate în tranziţie (inclusiv România).
 -BNR a utilizat această strategie din 1990 până în 2005, aceasta fiind combinată cu o flotare controlată a
cursului de schimb. În cadrul acestei strategii, BNR a utilizat agregatul monetar M0, ca obiectiv operaţional
şi M2 ca obiectiv intermediar.
 -în august 2005, BNR abandonează ţintirea agregatelor monetare şi trece la o altă strategie, cea utilizată şi în
prezent şi bazată pe ţintirea inflaţiei.
 
 
 -Prin intermediul acestor strategii, băncile centrale urmăresc, deci, să controleze nivelul de creştere a
agregatului monetar selectat. 
 
 alegerea unui agregat monetar reprezentativ; 
 stabilirea modului în care trebuie gestionat agregatul monetar utilizat; 
 fixarea unui nivel de creştere a agregatului monetar selectat sau a unei benzi de fluctuaţie a ratei de creştere
a masei monetare.
 b)Ţintirea cursului de schimb
 
 
 În cadrul acestei strategii, variabila utilizată drept ancoră nominală este reprezentată de
moneda altei ţări (sau de un „coş” de monede) de care se leagă moneda ţării care utilizează
ţintirea cursului de schimb în asigurarea stabilităţii preţurilor.
 
 Prin utilizarea acestei strategii, băncile centrale urmăresc asigurarea stabilităţii preţurilor, legând,
astfel, rata internă a inflaţiei de cea din ţara a cărei monedă este folosită drept ancoră;
 

 Această strategie presupune menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb pentru a limita
eventualele presiuni inflaţioniste din ţara emitentă a monedei utilizată drept ancoră. 
 Efectul aşteptat al acestei strategii este reducerea diferenţei dintre rata inflaţiei din ţara care a adoptat-
o şi cea specifică ţării, a cărei monedă este folosită drept ancoră.
 
 
 Această strategie se sprijină pe stabilirea unui curs de schimb în raport cu moneda ancoră (sau
un „coş” de monede) şi care poate îmbrăca mai multe forme:
 curs de schimb fix, ajustabil;
 curs de schimb fix, cu bandă de fluctuaţie;
 curs de schimb fix în regim de Consiliu monetar;
 „crawling peg” sau „crawling band” etc.
 
 b)Ţintirea cursului de schimb

 Esenţial pentru implementarea şi succesul acestei strategii este existenţa a două condiţii şi
anume:
 
 alegerea celei mai potrivite ancore nominale şi care trebuie să fie, ca regulă, moneda
(monedele) aparţinând ţării (ţărilor) cu un nivel scăzut al inflaţiei ;
 
 existenţa unor rezerve valutare suficiente, în măsură să permită intervenţia promptă a băncii
centrale pe piaţa valutară pentru menţinerea cursului de schimb la nivelul fixat.
 c) Ţintirea directă a inflaţiei
 
 Caracteristici
 
 Ţintirea inflaţiei este stabilită, fie ca procent fix, fie cu intervale de fluctuaţie şi fixate
în legătură cu un indice de preţ selectat, cel mai frecvent utilizat fiind indicele preţurilor de
consum.
 
 Ţintirea directă a inflaţiei, ca strategie de politică monetară, a fost adoptată în anii ’90 de
unele ţări dezvoltate precum: -
 Noua Zeelandă (1990); Canada (1991); Marea Britanie (1992);
 Suedia (1992); Finlanda (1992); Australia şi Spania (1996) etc..
 
 Ulterior, această strategie a fost adoptată şi de multe ţări emergente (Cehia, Polonia,
Ungaria, Israel, Chile, Columbia, Thailanda, Mexic, Peru, Filipine etc.) în perioada 1997-
2001;
 (România, Slovacia, Indonezia, etc.) în perioada 2005- 2006.
  
 Avantajele ţintirii directe a inflaţiei

 Avantajele ţintirii directe a inflaţiei

 
 -grad înalt de transparenţă al politicii monetare;
 - răspunde prompt şocurilor interne.
 - este o strategie flexibilă întrucât dă posibilitatea băncii centrale să urmărească şi alte obiective majore, legate îndeosebi,
de stabilitatea macroeconomică;
 
 permite atingerea şi menţinerea unei rate a inflaţiei redusă;
 nu necesită ajustări frecvente ca în cazul ţintirii agregatelor monetare,
  - este o strategie mai potrivită decât ţintirea cursului de schimb în condiţii de criză financiară, de volatilitate crescută a
pieţelor, de scăderea fluxurilor de capital etc.
  
 Dezavantaje
 această strategie nu oferă semnale imediate despre performanţa băncii centrale deoarece constatarea rezultatelor obţinute
devine vizibilă după o anumită perioadă;
 
 antrenează, cel puţin în prima fază de implementare, anumite costuri care pot afecta creşterea economică.

   previzionarea cu exactitate a ţintei de inflaţie este dificil de realizat şi necesită realizarea unor modele macroeconomice
performante, care să ofere o prognoză cât mai exactă a acesteia;
 
  impactul acestei strategii asupra aşteptărilor publicului larg nu este, întotdeauna, cel scontat.
 
CONCLUZIE
 
 
 Tintirea inflaţiei a înregistrat în majoritatea ţărilor care au implementat-o, performanţe
semnificative, atât în ceea ce priveşte reducerea ratei inflaţiei, cât şi din punct de vedere al
previziunilor formulate.
 până în prezent nicio ţară care a adoptat-o nu a renunţat la ea.
 
 
 Caracteristicile strategiei de ţintire directă a inflaţiei a BN R

Strategia de ţintire directă a inflaţiei adoptată de BNR se caracterizează prin:

 exprimarea ţintei de inflaţie în termenii headline inflation (indicele preţurilor de consum), având în vedere
familiaritatea publicului cu acest indicator şi nevoia de a asigura transparenţa şi credibilitatea deciziilor de
politică monetară;
 stabilirea ţintei ca punct central încadrat de un interval de variaţie (+/-1 punct procentual) în scopul ancorării
eficace a anticipaţiilor inflaţioniste;
 anunţarea unor ţinte anuale de inflaţie pentru un orizont mai lung de timp (iniţial 2 ani), ceea ce accentuează
perspectiva necesară pe termen mediu a politicii monetare;
 continuarea practicării flotării controlate a cursului de schimb;
 definirea ex ante a unui set restrâns de circumstanţe ("circumstanţe excepţionale"), independente de influenţa
politicii monetare, care condiţionează responsabilitatea BNR pentru atingerea ţintei de inflaţie;
 stabilirea ţintei de inflaţie de către BNR în consultare cu guvernul.
 Tintele de inflatie practicate de BNR

 Ţintele de inflaţie sunt exprimate în termenii variaţiei anuale a indicelui preţurilor de consum şi sunt stabilite
ca punct central încadrat de un interval de variaţie de ±1 punct procentual.

 Similar experienţei altor bănci centrale din regiune care implementează politica monetară în contextul
strategiei de ţintire directă a inflaţiei, evoluţia naturii şi valorile ţintelor de inflaţie stabilite de BNR până în
prezent se caracterizează prin două etape distincte:

 etapa ţintelor de inflaţie coborâtoare, stabilite pe un orizont temporal de doi ani ca valori anuale aferente
lunii decembrie (2005-2012), parcurgerea ei având ca argument major necesitatea consolidării dezinflaţiei şi
a atingerii unei rate anuale a inflaţiei sustenabile pe termen mediu;
 etapa unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie, compatibilă cu definiţia de stabilitate a preţurilor pe termen
mediu în economia românească (începând cu anul 2013); este o perioadă intermediară menită să asigure
trecerea la etapa ţintei continue de inflaţie pe termen lung – compatibilă cu definiţia de stabilitate a preţurilor
adoptată de BCE.


 Ţinta de inflaţie
 Începând cu 2013 2,5% ±1 punct procentual
 2012 3,0% ±1 punct procentual
 2011 3,0% ±1 punct procentual
 2010 3,5% ±1 punct procentual
BNR -Proiecţia inflaţiei anuale a preţurilor IPC şi
intervalul de incertitudine asociat
 2.2.Strategii neconvenționale de politică monetară

 Aceste strategii au apărut ca o necesitate,în contextul unui nivel zero al ratei de dAobândă de
politică monetară,pe care băncile centrale din tările dezvoltate l au practicat după anul 2008.
 Pentru a putea transmite semnale economiei ,băncile centrale au recurs la o serie de metode numite
masuri neconvenționale de politică monetară,prin care au fost furnizate lichidități sistemelor
bancare,creditarea a devenit mai usoara,iar termenul utilizat a fost “credit easing”.
 
 In cadrul strategiilor neconventionale,s-a remarcat preocuparea bancilor centrale de-a achizitiona
active financiare(titluri,) de la bănci și alte instituții financiare.
 Pentru ca băncile centrale să poată efectua aceste achizitii au recurs fie la emisiune monetară,fie la
restructurarea activului bilanțier,prin vânzarea unor active,precum aurul sau titlurile guvernamentale.
 Se identifica :quantitative easing si qualitative easing;
Care era nivelul ratelor de dobândă practicate de băncile centrale la nivelul anilor 2008-2009?
 a) Definiția quantitative easing:

 Acest concept desemneaza o practica prin care banca centrala cumpară active ale sectorului
privat(instituții financiare)cu scopul furnizării de lichidități în economie,având ca scop stimularea
creditării.
 
 
 Credit easing reprezintă o politică monetară neconventionala ,prin care,incepand din anul 2009 bancile
centrale au cumparat efecte comerciale și titluri mortgage back securities sau obligatiuni corporate de la
alte bănci sau entități financiare din sectorul privat.
 
 
 Dintre efectele antrenate de aceste măsuri se remarcă următoarele:

o au sporit rezevele băncilor comerciale deținute la banca centrala(ca urmare a nivelului sporit al lichiditatii
acestora),a crescut pretul activelor financiare si s-a redus rata de banda aferenta titlurilor de datorie.
 
o fondurile necesare băncii centrale pentru cumpărarea activelor au provenit din creația monetară sau din
vânzarea portofoliului de titluri guvernamentale deținute de acestea,ceea ce a condus la creșterea
dimensiunii bilanțului băncilor centrale.
  
 Beneficii și riscuri ale politicii de relaxare cantitativă - credit easing

A)Atunci când nivelul ratei oficiale de dobândă este aproape de zero,nu există nici o altă cale prin care
băncile centrale să regleze economia decât metoda Quantitative easing.
B)pot fi exercitate influente asupra ratei de dobânda la nivelul companiilor și investitorilor prin
creatie monetara,in special prin moneda nou creata de banca centrala.
 C)emisiune monetară este utilizată pentru cumpararea de active precum:titluri
guvernamentale,actiuni,corporate bonds sau alte active.

Aceasta metoda antreneaza si riscuri: 

 a)in primul rând,banca centrală poate pierde din cumpărarea acestor active,pierderi care vor fi acoperite prin
noi emisiuni monetare sau din fondurii publice;
  
 b)in al doilea rând,datorită emisiunii de monedă poate fi afectată valoarea acesteia și generată inflația;
  
 c)ca și consecintă ,este posibilă o pierdere a încrederii în perspectivele de relansare a economiei și
reducerea volumului activitătii;
Bilant al ECB,FED si Banca Angliei /Cum a crescut dimensiunea bilantului odata cu
măsurile de politica monetara credit easing
 Definiția Qualitative easing

 Acesta definește o modificare în structura activelor băncii centrale ,în privința activelor lichide sau
a celor riscante,menținându-se constant nivelul bilanțului.

 atunci când o bancă centrală vinde active cu calitate sporită(valuta,titluri guvernamentale sau
aur) și cumpară active de calitate redusă(assets back securities ,ori garantează împrumuturi
pentru susținerea sistemului financiar),rezultă că folosește metoda qualitative easing,intrucat
nu creste bilantul bancii centrale.
 
 atunci când banca centrală cumpară active neperformante ,nu se produce sterilizarea bilanțului
,iar metoda folosita este in acelasi timp,quantitative si qualitative easing.Aceasta a fost
strategia folosita de BCE in timpul crizei si de FED dupa anul 2008.
 
 In imaginile de mai jos sunt redate modificari ale dimensiunii bilantului bancilor centrale ,in urma
adoptarii masurilor de politica monetară neconvențională ,de tipul quantitative easing.
 
 
Evolution of ECB balance sheet 2007-2012 (EUR million)
Evoluție bilanț FED-modificare semnificativă,ca stuctură și volum, cu începere
din 2008,
 3.Instrumente de politică monetară

 Pentru îndeplinirea obiectivelor de politică monetară pot fi utilizate instrumente directe şi

indirecte .
  
 instrumentele indirecte sunt utilizate de către Banca Centrală în relaţiile cu celelalte bănci şi
cu agenţii nefinanciari. La modul tradiţional, această categorie de instrumente include
instrumente care permit controlul asupra costului şi asupra cantităţii de monedă centrală.
  
 instrumentele directe sunt reprezentate de măsurile care îi afectează, în mod direct, pe
utilizatorii şi deţinătorii de monedă, inclusiv instituţiile financiare. Dintre acestea prezintă
importanţă: încadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii şi controlul
asupra ratei de schimb.
  
 INSTRUMENTE INDIRECTE
În prima categorie a instrumentelor indirecte: pot fi incluse următoarele tipuri de operaţiuni
şi măsuri adoptate de Banca Centrală:
1

 1. operatiuni de open-market. Operatiunile de open-market sunt operatiuni de vanzare/cumparare de

instrumente financiare realizate de banca centrala fie de pe piata primara, fie de pe piata secundara.
 Instrumentele financiare utilizate sunt bonuri de tezaur, certificate de depozit,efecte comerciale.
 2.Rezerve minime obligatorii.
 Rezervele minime obligatorii (sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în 
moneda țării și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca centrală.
 Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în moneda băncii centrale sunt cea de control
monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către Banca Centrală) și cea de
stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară.
 Rolul major al rezervelor minime obligatorii în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în
valută.
 In constituirea RMO prezinta importanță baza de calcul și rata RMO.
 Baza de calcul,in general,este constituita din pasivele(depozitele in lei și in valuta ale unei bănci).
 Rata RMO diferă de la o țară la alta și în timp cunoaște evoluții in funcție de contextul macroeconomic
și obiectivele de politică monetară.
 Dacă o bancă centrala dorește să sporească volumul creditelor în economie,va proceda la reducerea
ratei RMO, în urma căreia băncile vor avea mai multe resurse pentru a fi acordate sub formă de
credite.In schimb, daca se doreste limitarea creditelor, se va proceda la creșterea ratei RMO ,ceea ce va
antrena scăderea resurselor pentru creditare.
 Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie conform reglementărilor
în vigoare sunt:

  A.operaţiunile de piaţă monetară:

 -operaţiuni repo ,
 -atragere de depozite ,
 -emitere de certificate de depozit,
 -operaţiuni reverse repo ,
 -acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare,
 -vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare ,
 - swap valutar 

 B.facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit

  
 Facilităţile permanente oferite de BNR (Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară
efectuate de BNR şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili) instituţiilor de credit
au drept scop: 
 a)-absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi); 
 b)-semnalizarea orientării generale a politicii monetare
 c) -stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară interbancară, prin coridorul format
de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.
  
 C.Rezervele minime obligatorii (RMO)
 

 Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de
credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României.
 Funcţiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în
strânsă corelaţie cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor
dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară.
 Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.
Rata RMO (%)

în vigoare în vigoare
Elemente ale bazei de calcul lei începând cu: valută începând cu:

Pasive cu scadenţă reziduală mai mica de 2 ani de la finele perioadei

de observare 8 24 mai 2015 8 24 mai 2017
cu clauză de rambursare,
transferare, retragere anticipată 8 24 mai 2015 8 24 mai 2017
Pasive cu scadenţă reziduală
mai mare de 2 ani de la finele fără clauză de rambursare,
perioadei de observare transferare, retragere anticipată 0 24 aug. 2002 0 24 mai 2009
Împrumuturi nerambursabile 0 24 aug. 2002 0 24 aug. 2002
 Aplicații

1. Fie următoarea situaţie bilanţieră a societăţi bancare XYZ din România: Rezervă minimă
obligatorie: 110.000; Bonuri de tezaur: 75.000; Credite acordate economiei: 425.000; Alte
active: 15.000; Depozite la vedere în monedă naţională 100.000; Depozite în euro 200.000;
Depozite la termen în monedă naţională 200.000; Capital 100.000; Alte pasive 25.000. Ştiind ca
baza de calcul pentru rezerva minima o reprezintă depozitele, să se stabilească efectul generat
asupra potenţialului de creditare al băncii de faptul ca banca centrală decide renunţarea la rata
unică a rezervelor minime obligatorii (în situaţia iniţială) şi aplicarea unor rate diferenţiate ale
rezervei minime obligatorii în funcţie de tipul devizei disponibilităţilor atrase (18% pentru RON
şi respectiv 25% pentru Euro) concomitent cu achiziţia de către banca centrala a unor bonuri de
tezaur in valoare de 4.000 u.m. de la banca XYZ.
a) scade cu 2.000 u.m. b) creste cu 10.000 c) creste cu 2.000 u.m. d) scade cu 5.200 u.m. e)
creste cu 1.000 u.m.
 Aplicații

2. Considerăm că piaţa monetară este în echilibru. De asemenea, considerăm că cererea de bani

pe piaţa monetară este descrisă de relaţia: M D  300  200 r , în care r este rata dobânzii, iar M D
este cantitatea de bani cerută pe piaţa monetară. Oferta de bani pe piaţa monetară este de 25 0
mil. RON. Dacă banca centrală doreşte reducerea ratei dobânzii pe piaţa m onetară la 15% si
ştiind ca multiplicatorul monetar este 4, să se determine volumul şi sensul (vânzare sau
cumpărare) operaţiunilor pe piaţa monetară cu titluri de stat pe care trebuie să le efectueze banca
centrală.
a) cumpăra 1 mil; b) cumpăra 0,5 mil; c) vinde 2 mil; d) cumpăra 2 mil.; e) vinde 0,5 mil.

3. Fie următoarea situaţie iniţialǎ reflectatǎ pe baza bilanţului agregat al băncilor comerciale
(bilanţ simplificat): Băncile comerciale

ACTIV PASIV

Credite acordate economiei 4500 Depozite 7000

Rezerve minime la banca centrala 700 Alte pasive 1700

Alte active 3500

Total 8700 Total 8700

Cum se modifica fata de situaţia iniţiala creditele acordate economiei de către băncile comerciale
la creşterea ratei rezervei minime obligatorii la 12% din depozite, respectiv la scăderea acesteia
la 8% din depozite.

a) scad cu 140, respectiv cresc cu 140; b) scad cu 400, respectiv cresc cu 400; c) cresc cu 840,
respectiv scad cu 840; d) cresc cu 140, respectiv scad cu 140; e) scad cu 500, respectiv cresc cu
500.
 Bibliografie

 Dardac Nicolae, Teodora Barbu,Institutii de credit,ASE,2012

 Dardac, Nicolae; Vâșcu, Teodora-Cristina - Monedă și Credit (vol.2), Editura ASE, 2001
http://opac.biblioteca.ase.ro/opac/bibliographic_view/144172?pn=opac%2FSearch&q=Moneda+si+credit+vol+
2
+N.dardac%2CT.vascu#level=all&location=0&ob=asc&q=Moneda+si+credit+vol+1+N.dardac%2CT.vascu&s
b=relevance&start=0&view=CONTENT

Instituții de credit- supot seminar, disponibil pe platforma online.ase.ro