Fred, șoricelul

fricos
 Fred era un şoricel care
trăia într-o gaură din
peretele unei case. În
fiecare dimineaţă, când se
trezea, se uita cu poftă spre
sandvişul cu brânză, de care
îi era frică să se atingă până
când nu se lumina afară. Lui
Fred ii era frică de
întuneric. Altor şoricei le era
frică de câini sau de pisici.
Auzise că oamenilor uneori
le e frică de şerpi sau
păianjeni, însă lui îi era frică
de întuneric.
 Seara, când se punea în pat
şi mama lui stingea lumina,
simţea cum îngheaţă de
spaimă. Degeaba îi explica
mama că e în siguranţă şi
nimic nu i se va întâmpla, lui
Fred îi era frică în
continuare. Şi dacă lasă
becul aprins, frica era parcă
mai mare. Prea multe
umbre apăreau pe pereţi,
iar la fiecare mişcare părea
că ceva necunoscut se
îndreaptă spre el.
 Problema era că dacă
până nu demult putea
dormi cu părinţii, acum
toată lumea îl considera
suficient de mare încât să
doarmă singur. Într-una din
dimineţi, Fred l-a întrebat
pe prietenul lui, ursuleţul
Filip, dacă sunt momente în
care îi este foarte frică.
După un răgaz, Filip i-a
spus:
- Mi-e frică uneori că borcanul
cu dulceaţă se va termina.
 Fred îşi zise că nu e chiar
acelaşi tip de frică şi că nu
pare chiar aşa gravă ca şi
teama lui de întuneric.
- Si ce faci când ţi-e frică?
- Păi, mă duc să verific dacă
mai este dulceaţă. Dacă
este, ştiu că nu are de ce să
îmi mai fie frică, i-a răspuns
Filip.
• Nefiind sigur că răspunsurile lui Filip
l-au ajutat prea mult, Fred s-a dus şi i-
a adresat aceaşi întrebare pisicii,
Tabby.
• -  Hmmm, la fel ca toate pisicile,
uneori mi-e frică de câini. Deşi poţi fi
prietenă cu ei, se întâmplă ca unii
câini să îşi doreasă să te sperie sau
să îţi facă rău. În unele cazuri e bine
să îţi fie frică de câinii necunoscuţi
fiindcă nu ştii dacă poţi avea
încredere în ei. Frica te ajută să te
mobilizezi şi să fugi la momentul
potrivit. Uneori frica îmi dă energie şi
mă ajută să mă protejez. Cred că
trebuie să înveţi care sunt lucrurile şi
situaţiile în care e bine să îţi fie frică
şi care sunt cele în care nu te ajută cu
nimic.
• Spre exemplu, deşi sunt pisică,
şi pisicile de obicei visează să
îi mănânce pe şoareci, noi doi
suntem prieteni, nu-i aşa?
• Fred nu se gândise niciodată
la asta şi, pus pe gânduri ,s-a
întâlnit cu prietenul lui, Tom.
L-a întrebat:
• - Tu ce faci atunci când îţi este
foarte frică?
• - Mi-e frică uneori atunci când
mama ţipă la mine, spuse
Tom. Nu că ar ţipa tot timpul,
poate chiar de aia mi-e aşa de
frică, pentru că nu se întâmplă
des asta.
 Cred că ştiu că nu va fi
nervoasă toată viaţa pe
mine, ci îi va trece cândva.
Aşa mă gândesc şi eu. Că nu
îmi va fi frică în
permanenţă, ci că frica va
trece. Apoi, încerc să fac
ceva ce mă ajută să mă
simt bine şi o îmbrăţişez
când e supărată sau mă duc
şi mă joc pe afară. De
obicei, frica dispare dacă fac
asta.
 În seara aceea, când Fred s-a
aşezat în pat, i-au apărut în minte
o mulţime de gânduri şi frânturi
din conversaţiile pe care le-a avut
pe parcursul zilei.
De ce îi era frică? Putea să îşi
verifice camera, la fel ca Filip, să
vadă dacă e un motiv de
îngrijorare în cameră?
Putea să ia exemplul pisicii şi să
facă deosebirea între o ameninţare
reală şi una doar închipuită? Care
era de fapt adevăratul risc? Dacă
există, ce putea face? Dacă nu era
niciun risc, de ce nu ar putea să se
liniştească? Putea să îşi spună şi el,
ca Tom, că frica va trece în scurt
timp?
 Tu ce crezi că a făcut? Care dintre
sfaturi crezi că le-a urmat? A făcut
unul dintre aceste lucruri sau le-a
făcut pe toate? Ori poate că s-a
gândit la alte lucruri pe care poate să
le facă el? Orice ar fi făcut, sunt
convins că, în acea noapte, Fred s-a
cuibărit în gaura din peretele dinspre
colțul casei și a avut un somn
confortabil și odihnitor.

• Prof. consilier școlar

Ion Alexandra Mădălina