Religia și mitologia

lumii antice
Creștinismul timpuriu și răspîndirea
lui în spațiul carpato-dunărean.
 Cultura
are un singur aliat și un singur
adversar – Religia.

Nicolai Berdeaiev
 Principiile religiei antice:

Caracter politeist.
• Întruchiparea zeităților în formă de animal sau
antropomorfism.
• Egzistența unui zeu suprem-tatăl tuturor zeilor.
• Triada zeilor pentru fiecare oraș.
• Regele e trimisul zeilor pe pământ pentru a face
ordine.
• Cultul morților –nirvana și suferința prin
reîncarnare.
Zeii Egiptului
Amun
El devine patronul Thebei si al faraonilor. Va fi combinat
cu zeul soarelui, Ra, si va deveni Amun-Ra, Regele Zeilor
si stapanitor al Eneadei – cei 9 Zei ai Thebei.

Numele sau inseamna “Cel Ascuns, de Forma

Misterioasa” si este reprezentat adesea cu un o
podoaba de penaj debla. Alteori este descris ca un
berbec sau gasca. Adevarata sa identitate nu poate fi
revelata. Templul major era Karnak, dar faima sa s-a
extins peste granitele Egiptului. Cultul sau s-a intins in
Etiopia, Nubia, Libia si Palestina. Chiar și Alexandru cel
Mare i-a consultat oracolul.
Anubis, lordul mumificarii
Centrul cultului sau este la
Cynopolis. Era asociat indeaproape
cu mumificarea si protejarea
mortilor.
Anubis conducea decedatii la
judecata. Una dintre cele mai
importante figuri din mitologia
egipteana, Anubis, Zeul-Sacal este
zeul Lumii de Apoi si protectorul
mortilor.
Bastet, zeita pisica a placerilor
Bastet este descrisa ca o femeie cu un cap de
pisica sau chiar ca o pisica. Zeita a fost la origini o
leoaica razbunatoare, evoluand apoi intr-o zeita
a placerii.

Cultul sau central avea loc in orasul Bubastis in

delta. Multe pisici traiau in templul ei si erau
mumificate la moarte. Un imens cimitir de pisici
mumificate a fost descoperit in aceasta zona.
Bes, zeul pitic al
Hathor, zeita iubirii si frumusetii
Hathor era fiica lui Ra si zeita patroana a
femeilor, iubirii, frumusetii, placerii si
muzicii. Este descrisa de obicei in trei
forme: ca o vaca, ca o femeie cu urechi de
vaca, ca o femeie purtand o podoaba de
cap cu coarnele unei vaci. In ultima
manifestare, ea tine discul solar intre
coarne. Era consoarta lui Horus, iar
numele ei inseamna “Casa lui Horus”.
Avea multe temple, cel mai faimos fiind la
Dendara.
Horus
Horus era fiul lui Osirsi si Isis. El era dusmanul raului
reprezentat de Seth. Este descris ca un soim sau ca un om
cu un cap de soim. Uneori este descris in poala mamei
sale. Era zeul cerului si divinul protector al regilor.

Horus era adorat in tot Egiptul, dar in mod particular era

asociat cu Edfu, vechiul oras Mesen, unde putem gasi
templu.

Exista multe povesti despre razboaiele lui cu unchiul Seth,

ce i-a ucis tatal si i-a uzurpat tronul. In final, Horus il
invinge pe Seth si devine regele Egiptului si stapanul de
drept.
 Zeii Babilonului

La început panteonul sumerian era

condus de triada Anu-Enlil-Ennki. Anu
era divinitate supremă-zeul soarelui.
Babilonenii au mai adăugat o triadă
Sin-Samaș-Iștar. Sin-zeul lunii,Samaș-
zeul soarelui,Iștar-zeița dragostei.
Sin era zeul masculin al lunii. El avea
intaietate fata de Samas, zeul soarelui,
deoarece la semiti ziua se socotea
incepand de la apusul soarelui. Ca zeu al
lunii, Sin era si zeul lunilor, stabilind
impartirea timpului in zile, luni si ani.
Potrivit naturii sale, el era si stapanul
diademei, dand sau luand coroana regilor.
Samas, zeul soarelui, era fiul lui Sin, deoarece,
dupa conceptia orientala, lumina se naste din
intuneric si ziua din noapte. Ca zeu al luminii si al
zilei, Samas era zeul dreptatii si judecatorul
suprem al oamenilor, intocmai ca Osiris la
egipteni. El era de asemenea inspiratorul legilor
pe care le dadeau principii si, in general,
prietenul zeilor si al oamenilor, protectorul celor
slabi, zeul sanatatii si al fericirii. Tot in virtutea
naturii sale de zeu al luminii, Samas era si marele
zeu al ghicitorilor babilon
Istar, numita in Biblie Astarte, era desigur cea
mai populara zeita a panteonului babilonean.
Spre deosebire de celelalte zeite babilonene,
care erau adorate ca sotii alezeilor, Istar a avut
la inceput un cult independent, neavand sot. Era
o zeitate foarte complexa, cu numeroase
atributii, dintre care cele mai importante erau
aceea de zeita a fecunditatii in general si aceea
de zeita a razboiului. In prima sa calitate avea un
cult foarte desfranat, in special la templul sau
din Uruk. In a doua calitate era iubita de
razboinicii asirieni, care i-au construit temple la
Ninive si in alte orase.
Baal ca zeu al vremii, a cărui putere se exercita
asupra fulgerului,
În templele închinate zeului Baal Hamman, ca și
zeiței Tanit, se practicau și sacrificii de copii și
prostituția rituală. Așa era în sanctuarul lui Baal
Hamman denumit Tofet. Diodor din Sicilia
(XX,14,6) descrie sacrificiile de copii din Cartagina.
Cele din Canaan sunt descrise în Vechiul
Testament, Biblie, in cartea Regi,23,10) Vestigiile
arheologice tind să confirme acuzațiile din surse
romane ca locuitorii Cartaginei făceau sacrificii
rituale prin ardere de copii
Zeii Greciei
Zeus și Hera
Cununia sacra

Multe orase grecesti practicau anual ritualul

cununiei sacre ,hierogamia,raspandit in
intreaga lume antica.Ritualul cunostea
diferite forme.Casatoria dintre Zeus si Hera
era consumata de omologii lor umani ori
statuile celor doi zei erau casatorite in mod
simbolic.Aceste sarbatori indica importanta
Herei ca regina a zeilor.Artistii antici o
infatisau pe zeita purtand un val de
mireasa ,iar pe Zeus luand-o de mana.
Atena zeița înțelepciunii
 Creștinismul timpuriu
Răspândindu-se în tot bazinul
mediteranean, în secolul I e.c.,
creștinismul primar a avut, la început, o
fizionomie predominant urbană,
centrele mai importante erau:
Antiohia, Corint, Efes, Alexandria și
Roma.
Această răspândire în aria geografică
mediteraneană a favorizat posibilitatea
transmiterii mesajului creștin atât în
limba greacă, cât și în limba latină.
principalele persecuții au fost cele de
sub domnia lui Nero (64-67), Decius
(249-251), Valerian (257-258) și
Diocletian (303-311).
Cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel
Mare (306-337) și cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al
împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a
deveni o realitate, mai întâi, tolerată, iar, mai apoi, constitutivă a
Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și
în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de
Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța
față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că
Galerius a emis un edict de toleranță în 311. Odată cooptat în
angrenajele puterii, creștinismul se va transforma rapid într-un
crud persecutor al celorlalte culte și religii, dar și al filozofiei
vremii, fapt care se va materializa în interzicerea practicării
oricărei alte religii în afară de creștinism, precum și cu închiderea
școlilor de filozofie atât de prețuite de către lumea clasică. În
acest proces au existat, desigur, și numeroase victime omenești,
de la membri ai clerului și simplii credincioși ai diverselor religii
"păgâne", până la filozofi.
 Cultura
are un singur aliat și un singur
adversar – Religia.
Nicolai Berdeaiev