Colindul nostru-i din

străbuni !
„Cred cu adevărat că dacă vom continua să spunem povestea Crăciunului, să
cântăm colinde şi să trăim spiritul Crăciunului, vom putea aduce bucurie, fericire
şi pace acestei lumi.”
 Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
Colindele au fost cântate pentru prima oara in Europa cu mii de ani in urma,dar ele aveau o
însemnătate diferită de cea pe care o îmbracă astazi. Erau cantece păgâne, evocate în perioada
serbărilor Solstițiului de iarnă, pe care oamenii le celebrau dansând in jurul focurilor și
monumentelor de piatră.
Și pe teritoriul țării noastre colindele au avut inițial un scop
ritualic, acela de urare pentru fertilitate și belșug. Obiceiul era
legat de începutul noului an agrar ori de finalul său (primavara,
respectiv toamna).
Un alt scop des intalnit al colindelor era si acela de alungare a
spiritelor rele si de invocare a sufletelor celor trecuti in
nefiinta. Pe aceasta cale, colindele urmaresc functia sarbatorilor
pagane ale saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). In timp
insa, semnificatia initiala a colidelor a pastrat numai atmosfera
sarbatoreasca, de ceremonie si urare.
Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
• Colindele au caracterul unor cântece tradiționale, cu tente
folclorice, urări epico-lirice, legate de obiceiul precreștin al
datinei colindatului. Ele se cânta în preajma Sfintelor Sărbatori
ale Crăciunului, avand versiuni diferite, in funcție de regiuni si
graiuri.
• Astazi, colinda a capatat, mai degraba, caracterul asa-numitelor
„cantece de stea”, obisnuite de Craciun si Boboteaza, vizand in
firul lor narativ Viflaimul, Irozii si subiectele crestine.
• În Romania, precum și în alte tari de rit creștin răsăritean(ortodox ), unde
închinarea magilor e sărbătorită deodată cu Crăciunul, umblatul cu
steaua are loc in seara de Crăciun, pe când în tările cu rituri
apusene (catolice ) , unde închinarea magilor e sărbatorită de Bobotează, se
umblă cu stea in ajunul acestei sărbători.
Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
CEL MAI VECHI CINTEC CRESTIN DE CRACIUN ESTE „JESUS REFULSIT
OMNIUM”, COMPUS DE ST. HILARY DIN POITIERS, IN SECOLUL AL IV-LEA.
DE ASEMENEA, COLINDELE „O VINO AZI, EMANUEL”, SCRIS IN SECOLUL AL
XII-LEA SI „CANTECUL MARIEI”, CANTAT MAI ALES IN BISERICILE
CATOLICE SI CONCEPUT IN EVUL MEDIU CU VERSURI EXTRASE DIRECT DIN
EVANGHELIA DUPA LUCA, SUNT DOUA DINTRE CELE MAI VECHI CANTECE
CHRISTICE.
COLINDELE SE CLASIFICĂ ÎN GENERAL DUPĂ SFERA LOR TEMATICĂ. ÎN PRACTICĂ, SE DEOSEBESC
ANUMITE FUNCȚII, CORESPUNZĂTOARE DESTINATARULUI COLINDEI (DE FATĂ, DE BĂIAT, DE NEGUSTOR,
DE TINERI ÎNSURĂȚEI, DE LOGODIȚI), A LOCULUI DE DESFĂȘURARE (LA INTRAREA ȘI LA PLECAREA DIN
CASĂ, DE FEREASTRĂ), SAU A MOMENTULUI (DE DOLIU, DE ZORI). PORNIND DE LA ROLUL NORMATIV
BINECUNOSCUT AL ACESTORA, SE POT DESCIFRA MAI MULTE FUNCȚII SECUNDARE SUBORDONATE
FUNCȚIEI DE BAZĂ, CARE ESTE URAREA. ÎNTRE FUNCȚIILE SECUNDARE CELE MAI DES ÎNTÂLNITE SUNT
CELE DE: COMUNICARE, INIȚIERE, ÎNTĂRIRE A COEZIUNII GRUPULUI SOCIAL, PROTECȚIE, NORMARE,
MANIFESTARE A SACRULUI ȘI EXPERIMENTARE A ACESTUIA, ONOMASTICE SAU CATHARETICE [5].
PESTE UNELE COLINDE S-A SUPRAPUS ȘI ELEMENTUL CREȘTIN, REGĂSIBIL MAI ALES LA REFREN, ÎNSĂ
ACEST FAPT S-A PETRECUT ABIA ÎN EVUL MEDIU, SUB INFLUENȚA BISERICII. ACESTEA CONȚIN O
SUMEDENIE DE SCENE APOCRIFE, SUPRAPUSE PESTE ELEMENTE MAI VECHI [6].
 Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
Tipuri de colinde

•Doina Bocșa  împărțea colindele în : •Cercetătoarea Rodica Giurgiu realizează următoarea

clasificare[7]:
•Colinde protocolare
•Colinde de gazdă •Colinde profesionale
•Colinde profesionale •Colinde de vânători
•Colinde de agricultori
•Colinde de june
•Colinde de fată
•Colinde de fată •Fata și cei trei pețitori
•Colinde de pețit •Colinde de flăcău
•Colinde familiale •Junele și însurătoarea
•Colinde familiale
•Colinde cosmogonice, mito-religioase •Colinde edificatoare/moralizatoare
•Colinde religioase, apocrife •Colinde de trecere
•Colinde religioase cărturărești •Colinde-baladă
•Colinde-cântece
•Colinde diverse (provenite din alte categorii
•Colinde neîncadrabile
folclorice sau distractiv-satirice) •Plugușoare și urări de Anul Nou
Desfășurarea ritualului colindatului
În ceea ce privește felul colindatului, Emilia Comișel și Ovidiu Bîrlea identifică trei mari :

Colindatul celor mici pițărăii sau mersul cu moș ajunul - cu caracter agricol, prin care se urează belșug la grâne și animale. Se încheie cu solicitarea darurilor.
Sorcovitul - prin care se urează sănătate
colindatul cu mască
mersul cu capra (sau turca, țurca, brezoaia) - rămășiță a culturilor dionisiace
mersul cu ursul - rămășiță a cultului totemic al ursului
colindatul propriu-zis, al cetelor de flăcăi sau fete
în vremurile precreștine, ritualul era zgomotos, dura mai multe zile, iar festivitățile cuprindeau ofrande vegetale și animaliere, mese comune, dansuri și
reprezentații dramatice. Toate acestea se desfășurau primăvara sau toamna. După mutarea anului nou la 1 ianuarie, în vecinătatea crăciunului, aceste
ritualuri au fost serbate numai în vremea celor două sărbători creștine.[1].
Desfășurarea ritualului colindatului
• „Ritualul se desfășoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până dimineața zilei următoare.
Grupul de șase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaște obiceiurile tradiționale și vreme de
patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească
instrucția necesară. În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcați în straie noi ți împodobiți cu flori și zurgălăi, colindătorii fac
urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete și bat darabana,
pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la
fereastră și după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere și
rostesc urările tradiționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas
plin cu mere și pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace, de la celelalte primesc daruri: colaci, plăcinte, fructe, carne,
băutură etc. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii[9].”
• Față de această descriere, în general diferă numele grupului de colindători, numele conducătorilor acestuia, precum și
ordinea celor colindați. Colindele sunt interpretate prin cântarea în grup, la unison, ori în două grupe, antifonic[10].
Uneori, ceata se acompaniază cu instrumente (fluier, cimpoi sau dobă mică)[1].

• Ritualurile care implică ființe animaliere („Capra”, „Ursul”) se caracterizează prin existența anumitor roluri: animalul (un
flăcău costumat, care face zgomote caracteristice: clămpănit/mormăit și dansează), și un „moș” sau doi.
—Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase‘’
Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român
Scurtă istorie a colindului în lume și la poporul român