Sunteți pe pagina 1din 6

Honoré de Balzac

(20 Mai 1799 – 18 August 1850)


Honoré de Balzac a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și
scriitor francez.
El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în
domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic.
Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica
literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja
existente, aparte.
El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie
humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane
și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a uninii,
a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck,
sub titlul Scènes de la vie privée.
Din cauza insuficienței banilor, tânărul Balzac s-a văzut în
ipostaza de a se abține de la multele plăceri ale tinereții. Cu
toate acestea, trăind într-o mansardă închiriată, ducându-și
traiul de pe o zi pe alta, a gustat plăcerile începuturilor
meseriei sale.
Balzac era într-o perioadă de acumulare; la finalul celor doi
ani de proba nu reușește să termine decât o operă Cromwell, o
tragedie în cinci acte, în versuri. Se întoarce la Villeparisis, în
casa părintească unde citește opera sa. Efectele lecturării au
fost dramatice, familia considerând că tânărul Balzac nu are
talent.
În perioada petrecută la Villeparisis se îndrăgostește
de Laure de Berny. Doamna de Berny a fost, poate, singura
femeie ce l-a iubit cu adevărat. Balzac a avut încredere în ea,
iar ea, i-a călăuzit pașii spre lumea și gloria către care aspira.
Balzac își creează relații printre tinerii scriitori ai Parisului: Le
Poitevin de l’Egreville, Horace Raison, Étienne Arago; este presupusă
lansarea unor „romane populare” în colaborare cu aceștia sub pseudonim.
În 1823 Balzac publica romane comerciale, cu pseudonimul Horace de
Saint-Aubin, cum ar fi: Ultima zânăf sau Noua lampă fermecată.
În 1824 publica – semnat cu același pseudonim Horace de Saint-Aubin
– Anette și criminalul, și o nouă ediție din Vicarul din Ardeni, un nou
roman Wan-Chlore al cărui subiect, rivalitatea dintre o mamă despotică și
fiica sa, va deveni substanța multora dintre „scenele” sale. 
Anul 1830 a fost primul an de glorie din viața lui. Ușile lumii mondene
îi sunt larg deschise, astfel, ajunge în cele mai strălucite saloane ale epocii:
la baronul Gerard, la contesa Merlin, la George Sand, la ducesa Bratiano,
la Sophie Gay, la Delphine de Girardin, la celebra doamna Recamier.
În ceea ce privește munca sa, Balzac spunea: „Mă scol la miezul nopții
și lucrez șaisprezece ore în șir”. E greu de imaginat cum a putut să dea
publicității numai în cursul acelui an peste o sută de lucrări.
În două volume intitulate Scene de la vie privee, titlul reflectând pentru
întâia oară ideea grupării operelor sale în “Scene”, publică aproape toate
nuvelele pe care le scrisese până atunci: La Maison du Chat qui pelote, La
Vendetta, Une Double famille, Gobseck, etc. – în mare parte drame de
familie, în care tinerele fete mânate de himere doresc să se ridice prin
căsătorie deasupra condiției lor sociale.
Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, inițial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”) a fost
urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești
cunoscută sub numele “La Comédie humaine”. Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a
societății franceze a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale și
profesii. Cele mai importante romane din Comedia umana sunt:
1832: Louis Lambert;
1833: Eugénie Grandet;
1833 - 1839: Patologia vieții sociale;
1834: În căutarea absolutului ("La Recherche de l’absolu");
1835: Moș Goriot ("Le Père Goriot");
1837: Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues");
1837: César Birotteau;
1842: Femeia de treizeci de ani (La femme de trente ans).
1847: Verișoara Bette ("La Cousine Bette");
1847: Vărul Pons ("Le Cousin Pons")