Bacteriile- componente

intraparietale

Lector univ.Dr. Emilia Ciocoiu

Bacteriile sunt cele mai răspândite microorganisme în
natură iar importanța lor este deosebită în habitatele în
care se află.
Bacteriile sunt microorganisme celulare procariote
predominant unicelulare și mai puțin sub formă
filamentoasă, miceliană sau colonială.
Celula bacteriană are o structură complexă deşi are
dimensiuni microscopice.
Se disting comparativ cu peretele celular (învelişul
celular sau anvelopa celulară), unele componente spre
interiorul acesteia (intraparietale sau intracelulare) şi
alte componente spre exterior (extraparietale sau
extracelulare).
Componentele intraparietale sunt reprezentate prin:
membrana plasmatică (citoplasmatică), mezozomii,
citoplasma, materialul nuclear (nucleoidul),
plasmidele, ribozomii, sistemele (“aparate”) de
fotosinteză (la cele care-l posedă), incluziunile,
vacuolele, rhapidozomii, magnetozomii, endosporul
(numai la unele).
Membrana plasmatică (citoplasmatică sau celulară)
este prezentă la toate procariotele şi delimitează
spre interior citoplasma în care sunt celelalte
componante intraparietale ale celulei. Ea are o
grosime de 4- 10nm, o structură corespunzătoare
modelului mozaicului fluid. În această structură
proteinele sunt încorporate (inclavate) în dublu strat
fosfolipidic.
În membrana plasmatică a micoplasmelor se găseşte
o cantitate mai mare de steroli, iar la archaebacterii
un conţinut scăzut de acizi graşi.

Membrana plasmatică controlează transportul

moleculelor în interiorul şi în afara celulei, ea este
selectiv permeabilă şi funcţionează ca o barieră
osmotică.
În membrana plasmatică a procariotelor este sediul
respiraţiei, se află mecanismele de fotosinteză, se
realizează sinteza lipidelor, secreţia proteinelor,
transportul electronilor, iar proteinele de suprafaţă
au rolul de chemoreceptori.
Mesozomii (plasmalemasomii sau corpii periferici)
sunt structuri membranare derivate din membrana
plasmatică prin invaginarea acesteia spre interiorul
celulei, în citoplasmă.
La microscopul electronic apar cu structuri lamelare,
veziculare (ca nişte saci) sau tubulare cu localizare
mediană, periferică sau nucleară. Ei sunt mai bine
dezvoltaţi şi mai frcvent întâlniţi la bacteriile Gram-
pozitive.
Un rol important au mesozomii în replicarea ADN
pentru diviziune celulară şi în respiraţie şi
fotosinteză.
La procariotele fotosintetizante apar structuri
membranare interne sub forma unor lamele paralele
care alcătuiesc “aparatul” de fotosinteză în care
intervin şi unele proteine cu rol în transportul de
electroni.
Citoplasma (protoplasma celulară) este un sistem
coloidal complex, format din proteine, glucide, lipide,
apă (70-80%) şi substsnţe minerale.
În citoplasmă se găsesc constituienţii intraparietali şi
sediul tuturor activităţilor biochimice complexe, care
asigură viaţa celulei. Substanţele din celulă constituie
elementele de bază ale metabolismului celular şi surse
de energie. În citoplasmă se găsesc toate enzimele.
Materialul nuclear (cromozom procariotic,
nucleoid, genofor, lineom sau corp
cromatinic) este reprezentat de o moleculă de
ADN dublu catenară, circulară, covalent
închisă cu greutatea moleculară de 2,5--3 x
10⁹D (alcătuită din 4,7x10⁴ baze perechi).
Materialul nuclear se află în citoplasmă fără a
fi înconjurat de membrană nucleară şi
reprezintă 10% din volumul celulei (2-3% din
greutatea uscată a celulei). Lungimea
moleculei de ADN este de 1360-1400m şi
grosimea de 2,5 nm.
Materialul nuclear este o structură în care ADN-ul este
astfel organizat (pliat şi suprarăsucit) încât să ocupe un
volum foarte mic pentru a se putea replica, segrega,
repara şi să asigure transpoziţia şi transcrierea genelor.
În plierea macromoleculei de ADN intervin
tipoizomerazele.
Din ultimele studii intreprinse asupra materialului
nuclear de la bacteria Escherichia coli s-a constatat că
aceasta are aproape 4000 de gene. Ele sunt gene
structurale (90%), operatoare (operoni), gene de
reglare, gene de replicare şi stopare şi gene neesenţiale
de determinare (accesorii).
Plasmidele sunt molecule mici de ADN dublu catenar,
circular şi covalent închise existente în celula
procariotă independemt de materialul nuclear celular,
fapt pentru care se mai numesc şi minicromozomi.

Dimensiunea moleculei de ADN plasmidial reprezintă

numai 1-2% din mărimea materialului genetic nuclear.
Există diferite categorii de plasmide, iar notarea lor se
face cu litera “p” urmată de un simbol şi cifre. (pMOL28,
pMOL30, pBR322).
Plasmidele F (de fertilitate) sunt cojugative, conţin
operonul tra (14-15 gene). În stare independentă asigură
transferul materialului genetic de la donator (caracter de
mascul), la o bacterie receptoare (caracter femel) cu
ajutorul pilului de sex (factor de sex).
Plasmidele R, conţin gene cu rezistenţă la antibiotice,
sulfamide, substanţe chimioterapice, la metale grele
(Pb, Hg, Bi, Cd, As) sau la acţiunea razelor ultraviolete.
În structura plasmidelor R, genele pentru rezistenţa la
antibiotice pot fi incluse în transpozomi (Tn).
Folosirea largă a antibioticelor, atât în terapia umană,
cât şi în cea veterinară (chiar şi în furajare) a
determinat selectarea numai a bacteriilor cu plasmide
R.
Plasmidele de virulenţă se întâlnescc la procariotele
patogene şi pentru acestea trebuiesc găsite metode şi
mijloace pentru a se vindeca de plasmidele respective
cu ajutorul substanţelor chimice sau a detergenţilor.
Plasmidele cu gene tumorigene de la Agrobacterium
tumefaciens (pTi) pot fi eliminate prin mai multe
recombinări şi transferări de gene în câteva secvenţe.
Astfel plasmidele pTi se combină cu plasmidele pBR322
de la Escherichia coli.
Plasmidele catabolice se găsesc la numeroase
procariote care pot biodegrada hidrocarburi din ţiţei,
fenoli, camfor, asfalt, celuloză, etc.
Plasmidele implicate în sinteza unor constituienţi
structurali ai celulelor bacteriene (vacuole cu gaz în
mediul acvatic, pilii de sex, etc.).
Plasmidele cu gene pentru sinteza unor substanţe
antibiotice se găsesc la numeroase procariote sau cele
care determină rezistenţa la colicine, au importanţă
practică deosebită.
Ribozomii sunt particule nucleoproteice intraplasmatice
de formă globuloasă, neregulate, sferoidal – ovalare, cu
diametrul de 20 nm. Ei pot fi risipiţi în citoplasmă sau
grupaţi aproape de membrana citoplasmatică şi
mesozomi. Ribozomii determină sintezele proteice în
celulă, iar numărul lor variază între 15.000 – 100.000. La
procariote ribozomii au constanta de sedimentare 70S
(unităţi Svedberg) şi sunt alcătuiţi din două subunităţi
inegale: una mai mică de 30 S şi o subunitate mai mare
de 50 S.
 Componentele fotosintetice ale procariotelor se întâlnesc în
citoplasma celulei, fie în apropierea membranei şi în legătură cu
aceasta, fie dispersate în citoplasmă. Astfel la bacteriile
sulfuroase roşii se prezintă sub forma unor vezicule
membranoase simple situate la extremităţile membranelor
celulare invaginate (Chlorobium); sub formă de membrane
trubulare înguste, paralele sau ca o reţea de tuburi ramificate
(Thiococcus), de pachete sau fascicule de lamele (8-12 perechi)
ancorate de membrana plasmatică. Prezintă ca pigmenţi
bacterioclorofila a şi carotenoizi. Chlorobium
Thiococcus
La bacteriile nesulfuroase roşii aparatul fotosintetic se
prezintă sub formă de vezicule membranoase aproape
de membrana plasmatică (Rhodospirillum) şi sub formă
de sisteme lamelare simple (în pachete la periferia
celulei) sau complexe (dispuse în inele concentrice în
jurul periferiei celulare). Prezintă ca pigmenţi
bacteriofilele a şi b şi carotenoizi.
La bacteriile verzi
(Chlorobiaceae ) întâlnim nişte
vezicule mari lângă membrana
plasmatică Rhodospirillum

Chlorobiaceae
La cianobacterii (algele albastre verzi) se întâlnesc, în
citoplasmă, nişte saci membranoşi sau tilacoizi.
La bacteriile din Ord. Prochlorales se găsesc în celule
tilacoizi grupaţi, care realizează fotosinteza cu ajutorul
clorofilei b.

Algele albastre verzi

Prochlorales
Rhapidozomii sunt nişte formaţiuni cilindrice cu
dimensiuni cuprinse între 170 - 225nm x 25-33nm, cu
structură nucleoproteică (conţin ARN şi proteine în
proporţie de 1:2) şi simetrie helicală. Au fost semnalaţi
la diverse genuri bacteriene (Saprospira, Proteus,
Pseudomonas etc.). Se pare că rhapidozomii ar fi
implicaţi în fixarea şi dirijarea materialului nuclear în
timpul replicării şi al diviziunii celulare.
Pseudomonas

Saprospira
Proteus
Magnetozomii sunt nişte particule sub formă de cuburi
sau octaedrii cu dimensiuni de 40-120nm, cu un
conţinut bogat în magnetită (Fe₃O₄) sau alţi compuşi cu
fier (oxid feros, oxid feric hidratat şi ferihidrită). Ei se
găsesc sub formă de lanţuri intracitoplasmice formate
din 5 până la 41 de particule. Sunt caracteristice pentru
Chlamydomonas pleichloris magnetotactica,
Aquaspirillum magnetotacticum şi Thiococcus
magnetotacticus. Aquaspirillum magnetotacticum
Incluziunile celulare sunt formaţiuni structurale inerte,
care apar în citoplasma procariotelor spre sfârşitul
perioadei de creştere activă. După compoziţia lor
chimică aceste incluziuni pot fi:
- Polimeri organici (glicogen, amidon şi poli--
hidroxibutirat),
- Polimeri anorganici (polimetafosfat, policristale),
- Incluziuni anorganice simple.
Organizarea
structurală
la procariote
(Modificat
după Lim
Daniel,
1998) a. la
genul
Arthrobacter
; b. la genul
Agmenellum
(bacterie
fototrofă)
Vacuolele sunt formaţiuni sferice sau ovale cu 300-
500nm, care apar în perioada de creştere activă a
celulei. Numărul lor este variabil (de la 6-20) într-o
celulă şi conţin diferite substanţe dizolvate în apă.
Vacuolele cu gaze (aerosomi sau corpi de flotaţie)
sunt structuri prezente numai la procariotele care
trăiesc în mediul acvatic şi au dimensiuni de 200-
1000nm lungime şi 75nm grosime.