Sunteți pe pagina 1din 16

DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL GRIPEI,

PARAGRIPEI, RUJEOLEI ŞI A PAROTIDITEI


EPIDEMICE
 virusurile paragripale
umane tip 1 şi 3
Familia Paramyxoviridae Genul
Respirovirus
 virusuri paragripale
murine şi simiene
(Include virusuri care afectează omul şi animalele)

Genul  virusul rujeolic


Subfamilia
Morbillivirus  virusuri animale
Paramyxovirinae
Familia
Paramyxoviridae Genul  virusurile
Rubulavirus
paragripale umane
Subfamilia tip 2 şi 4
Pneumovirinae  virusul urlian
 virusuri aviare (v.
 virusul sinciţial Newcastle) şi
respirator (RSV) simiene
(uman) Genul Genul
 virusuri sinciţiale Pneumovirus Metapneumovirus
respiratorii
animale
 virusuri aviare
Caracterele morfobiologice ale virusurilor paragripale

Virionii sunt anvelopaţi, având forme variate


(filamentoşi sau sferici), cu dimensiuni între
150-300 nm. Poseda capside cu simetrie
helicoidală.
Anvelopa este de natură lipoproteică, ,
prezentând spiculi glicoproteici: proteina F de
fuziune şi o proteină virală de ataşare( proteina
HN, H sau G).

! deosebirile esenţiale între genuri fiind legată


de prezenţa sau absenţa neuraminidazei. Fig.27: Model de paramyxovirus (modificată după
Muray P., 2005)
Legendă: HN- Hemaglutninneuraminidaza,H-
Hemaglutinina, GProteina G
Cultivare si sensibilitate
• Acesti agenti patogeni se cultiva pe culturi de rinichi de om, maimuta sau pe
ou embrionat.
• In mediul ambiant ei nu sunt rezistenti. Timp de 2-4 ore virusurile isi pierd
infectionizitatea la temperatura de camera si se inactiveaza complet la timp
de 30-60 min la temperatura de +50C. Virusul paragripal de tip 3 este mai
virulent
Caracterele morfobiologice ale virusurilor paragripale

Peplosul sau anvelopa - o membrană cu structură similară membranei citoplasmatice a celulei gazdă.

Această membrană conţine lipide, proteine şi lipoproteine. Pe suprafaţa acestei membrane se găsesc formaţiuni specifice virale,
codificate de virus:

1. spiculi (“peplomere”) de natură glicoproteică. Au funcţia de adsorbţie şi penetrare în celula gazdă.

2. factori de fuziune. Se găsesc sub formă inactivă (F0) iar sub acţiunea proteazelor celulei gazdă se scindează generând forme
active (F1, F2). Au funcţia de iniţiere a infecţiei.

3. proteina M (matrix) căptuşeşte faţa internă a anvelopei (frecvent la virusurile ARN cu polaritate negativă).

Funcţiile învelişului sunt:

a) de ataşare - asigură ataşarea virusurilor anvelopate (învelite) la celula gazdă

b) b) de protecţie - rolul protector al învelişului viral este anihilat de tratamentul cu solvenţi lipidici (eter, cloroform, săruri
biliare), rezultând inactivarea particulei virale
Antigene:

La virusurile paragripale există 2 antigene


 antigen S, ce ţine de ribonucleo-proteină,
antigen V, aflat în componenţa membranei virale. La fiecare tip de virus
caracterele antigenice sînt diferite.

• ! La fiecare tip de virus caracterele antigenice sînt diferite. Antigen - V si S -aglutineaza


hematii de cobai, gaina, om.
Patru tipuri serologice de virusuri paragripale au patogenitate umană.
Tipurile 1, 2 şi 3 produc infecţii severe ale tractului respirator inferior la copiii mici. Produc în
special laringotraheobronşită (crup). Tipul 4 produce infecţii uşoare ale tractului respirator
superior la copii şi adulţi. S-a constatat că în 45% din laringitele infantile acute cu
fenomene de crup ele sînt condiţionate de virusurile paragripale.

Paragripa/Infectiția paragripală – infecţie respiratorie acută, determinate


de virusurile paragripale, manifestată clinic prin febra şi intoxicaţie
moderată, cu lezarea mucoasei nazale şi a laringelui, care la copii mici se
manifestă predominant prin laringotraheită acută stenozantă(crup).
Sursa infecţiei, mecanismele de transmitere

Sursa de infecţie o constituie omul bolnav cu infecţii latente manifeste, sau


inaparente şi persoanele purtătoare de virusuri.
Perioada de contagiune în paragripă - 7-10 zile.
Calea de transmitere:
aerian prin picături de secreţii nazofaringiene infectate,
indirectă prin mâini şi obiecte proaspăt contaminate cu secreţiile infectate
(veselă, batiste, apa din bazinele de înot).

Perioada de incubaţie constituie 2—7 zile, mai frecvent 3—4.


Receptivitatea : o prezinta mai des –copii dupa vîrsta de 3 luni, adolescenţii
Imunitatea: Nu este completă şi nici durabilă, posibil reinfectarea
Patogeneza şi clinica paragripei

Ca şi virusul gripei, virusurile paragripa­le se multiplică în celulele epiteliului superficial al


mucoasei căilor respiratorii, condiţionează distrugerea epiteliului, proces inflamator, uneori
edem laringian. în caz de afectare a epiteliului căilor respiratorii se distruge bariera de pro­tecţie
şi virusurile pătrund în sînge. în acelaşi mod e posibilă pătrunderea şi a florei bacteriene cu
instalare de complicaţii secundare. însă, spre deosebire de gripă, în patogenia afecţiunii
toxicoza este slab pronunţată. Lezarea mucoasei laringelui şi instalarea simptomului de laringită
sînt curente. Virusul tip 3 afec­tează predilect căile respiratorii inferioare. Anatomopatologii
constată o hiper­trofie marcată a epiteliului căilor respiratorii, infiltraţie peribronhială limfoidă
brutală, îngroşarea septurilor interalveolare din cauza reacţiei interstitiale
Tabloul clinic
 debut treptat cu guturai, cu eliminări seroase scunde, tuse uscată, dureri în gît şi frecvent răguşeală.
 cefalee
 hiperemie uşoară a pilierilor palatini şi a peretelui posterior al glutei
 temperatura e mai frecvent subfebrilă sau, rareori, atinge la maturi 38°C şi peste.
 prezenţa unei reacţii febrile în paragripa sînt deosebit de caracteristice laringita şi laringotraheita cu dureri în gît şi
torace, e posibilă tuşea lătrătoare.
 bronşita, bronşiolita şi pneumonia, iar la copii, mai ales la nou-născuţi, afecţiunea evoluează cu feno­mene acute de
laringotraheobronşite, cu tablou tipic de pseudocrup, cu pneu­monii grave.
Evoluţia bolii este mai îndelungată şi mai torpidă decît în gripă. Tabloul sîngelui de obicei este normal sau se
constată o uşoară leucopenie.
Cea mai frecventă complicaţie atît la maturi, cît şi la copii o constituie pneumonia.
Odată cu instalarea ei tabloul clinic se modifică : procesul capătă un caracter febril acut cu ascensiuni importante ale
temperaturii, frisoane, cefalee puternică şi chiar semne menin-giene, dureri în torace, intensificarea tusei şi
eliminarea unei spute de caracter variat, uneori cu amestec de sînge, cianoză a buzelor şi date obiective pronun­ţate,
ajungînd pînă la zgomotul de frecare a foilor pleurale. Drept compli­caţii se pot prezenta angine, sinuzite, otite şi
exacerbări ale proceselor cronice
Sindrom Manifestări clinice

1. Laringotraheita -tuse lătrătoare


stenozantă -voce răguşită
-insuficientă respiratorie acută
-cianoză, acrocianoză
- dispnee inspiratorie
- respiraţie zgomotoasă Manifestările în
funcţie de
2. Sindrom -dispnee expiratorie sindrom
bronhoobstructiv -paliditatea tegumentelor
(astmatiform) -cianoză periorală
-tuse seaca neproductivă
Sindrom Manifestări clinice

3.Catar respirator -tuse seacă zgomotoasă


superior -nas înfundat
-eliminări seroase din nas
-dureri în gît
-voce răguşită
-febra moderată,subfebrilitate(3-5 zile)
Manifestările în
funcţie de
4. Bronşiolită
acută
-febră moderată sindrom
-tahipnee
-dispnee expiratorie
-cianoză periorală
-semne de catar respirator superior
Particularitatile Paragripei la nou-născuţi şi sugari
• Paragripa se înregistrează rar (imunitate
transplacentară)
• Temperatura normală sau subfebrilă
• Lipsesc semnele de intoxicaţie
• Semne de catar respirator
strănut, nas înfundat,tuse umedă,voce răguşită
• Complicaţii (otită,bronşită,pneumonie)
Diagnosticul de laborator al paragripei

• Diagnosticul presupune identificarea virusurilor in secretiile tractului


respirator, in exsudatul faringian sau in scurgerile nasofaringiene. Virusul
poate fi indentificat prin insamantarea pe linii celulare sau teste de
imunoflorescenta care identifica antigenele virale in celule exfoliate din
tractul respirator.
• Serologie: Diagnosticul se realizează prin testarea în dinamică a
anticorpilor specifici prin:
• - hemaglutinoinhibare
• - fixarea complementului
• - ELISA
• - RIA
Tratament, prevenire şi control

In afectarea tractului respirator superior tratamentul este simptomatic.


Tratamentul cu antibiotice este indicat doar in prezenta complicatiilor, cum
ar fi otita, sinuzita sau bronsita suprainfectata bacteriana.
Cazurile mai severe necesita spitalizare si supraveghere atenta. Cazurile
care evolueaza cu insuficienta respiratorie necesita administrarea de
oxigen, glucocorticoizi.

Nu sunt disponibili agenţi antivirali specifici. Nu există vaccin. De aceea,


cu excepţia celei specifice, este aceeaşi ca şi în gripă.
Bibliografie
• PARAGRIPA SI INFECTIA CU VISURULUI SINCITIAL RESPIRATOR PPT, Mahu
Vera.
• Infecţiile respiratorii acute la copii.
Gripa. Paragripa. Adenovirozele. Infecţia cu virusul respirator sinciţial , Ludmila
Serbenco - conferinţiar universitar
• INFECŢII BACTERIENE VIRALE PARAZITARE FUNGICE 2007, PROF.DR.
MONICA JUNIE
• CURS DE MICROBIOLOGIE SPECIALĂ VOL. II VIRUSOLOGIE, MICOLOGIE,
Editura „Victor Babeş” 2020, MONICA LICKER DANA BREHAR CIOFLEC