ERGONOMIA

OCUPAȚIONALĂ

Savin Gheorghe
M1532
 Definiție
Ergonomia (greacă)
 "ergos" – muncă, putere, forţă
 "nomos" – ştiinţă, teorie, lege, regulă

Ergonomia este disciplina științifică ce

studiază interacțiunea dintre oameni și alte
elemente ale unui sistem, precum și profesia,
care aplica teorii, principii, informații și
metode de design pentru optimizarea activității
omului și performanțele sistemului din care
acesta face parte (definiție adoptată în august
2000 de către consiliul director al Asociației
Internaționale de Ergonomie).
  creşterea rezultatelor organizaţiei în
Obiectul de studiu al termeni de randament şi eficacitate;
 creşterea siguranţei şi a interesului

ergonomiei
intrinsec al sarcinii;
 creşterea satisfacţiei şi confortului în
muncă.
 Ergonomia este preocupată de realizarea unui
Ergonomia se ocupă de examinarea echilibru între cele trei criterii – grafic: “triunghiul
condiţiilor de muncă în scopul obţinerii ergonomiei”.
unei mai bune armonii între om şi mediul
în care lucrează, obţinând şi condiţii
optime de eficienţă şi confort 
Ergonomia are ca priorităţi
protecţia şi confortul în muncă, întrucât
etica ergonomiei, pretinde condiţii de
muncă mai bune care se pot îmbunătăţi
fără neglijarea celorlalte condiţii, şi
anume:
 Obiectul de studiu al ergonomiei
Conform Organizaţiei Mondiale
a Muncii :
Obiectivul ergonomiei – prevenirea
vătămării corporale la nivel fizic, mental şi
social.
Ergonomia urmăreşte:
 proiectarea echipamentului şi a mediului de
muncă în concordanţă cu capacităţile umane, în
scopul optimizării condiţiilor de muncă şi al asigurării
eficienţei activităţii desfăşurate;

 sporirea eficienţei şi eficacităţii muncii prin reducerea erorilor umane, creşterea productivităţii muncii şi
mărirea confortului în muncă;
 proiectarea sistemelor de muncă în aşa fel încât să fie asigurate cerinţele privind bunăstarea fizică şi
mentală a omului;
 îmbunătăţirea anumitor valori umane dorite: calitatea vieţii, siguranţa în muncă, reducerea oboselii şi a
stresului, creşterea confortului şi a satisfacţiei la locul de muncă.
Clasificarea ergonomiei
 Ergonomia fizică (clasică) – studiază relaţia dintre operator şi condiţiile
fizice ale spaţiului de muncă; se preocupă de aspectele anatomice,
antropometrice, fiziologice şi caracteristicile biomecanice ale activităţii
fizice.
 asigurarea mijloacelor de informare şi acţionare,
 accesul fizic la aceste mijloace,
 optimizarea caracteristicilor fizice de identificare şi înţelegere a
sensului de acţionare a mijloacelor de acţiune (mărime, formă,
contrast cromatic fond-comenzi, sensul optim de mişcare în raport cu
sensul de mişcare a stimulului).
– studiază factorii care
 Ergonomia ambientală (ergonomia mediului)
compun mediul de muncă (ambientul) în cadrul sistemului
de muncă; se referă la obţinerea unor informaţii privind
desfăşurarea activităţilor conform cerinţelor variabilelor
ambientale.
 Clasificarea ergonomiei
 Ergonomia temporală (ergonomia timpului) – studiază
relaţiile dintre operator şi aspectele temporale privind
desfăşurarea activităţii ca, de exemplu: orarul de lucru;
schimbul de muncă; ritmul de muncă; regimul de
muncă şi odihnă etc.
 Ergonomia organizaţională (macroergonomia) – pune
accentul pe importanţa mediului organizaţional în care
se desfăşoară munca şi care afectează, în cele din urmă,
corectitudinea deciziilor privind proiectarea
managerială în general sau proiectarea muncii în
special.
.
 Clasificarea ergonomiei
 Ergonomia de concepţie (proiectivă, iniţială) – are ca obiectiv proiectarea
şi adaptarea maşinilor, produselor, posturilor şi mobilierului de lucru la
nevoile, trăsăturile, posibilităţile sau capacităţile omului, a.î. acesta să lucreze
confortabil într-un mediu ambiental corespunzător şi să dea cele mai bune
rezultate.
 Ergonomia de corecţie – are ca obiectiv adaptarea la posibilităţile
organismului omenesc a mijl. de muncă deja intrate în funcţiune.
 Urmăreşte, pe de o parte, introducerea în activitatea practică a ultimelor
cunoştinţe din domeniul ergonomiei, iar pe de altă parte, corectarea, reproiectarea
şi redimensionarea practicilor sau soluţiilor existente care nu ţin seama de
cerinţele ergonomiei.
 Ergonomia producţiei are ca obiectiv efectuarea de studii şi investigaţii
–
privind condiţiile ergonomice în care se desfăşoară munca în toată
complexitatea procesului de producţie.
 Clasificarea ergonomiei
 Ergonomia produsului – studiază produsele destinate a deveni
mijloace de muncă sau bunuri de consum d.p.d.v. al
respectării cerinţelor ergonomice sau al solicitărilor omului în
condiţiile folosirii produselor respective.
 Preocupările din acest domeniu îmbracă
în ultimii ani, forma "atestatului
ergonomic“ – instrument care conferă
producătorilor un plus de
competitivitate, iar beneficiarilor, un
important avantaj economic şi social.

 Ergonomia cognitivă – se preocupă de

interacţiunea dintre om şi tehnologie, cu accent
pe procesele cognitive ale înţelegerii,
raţionamentului şi folosirii cunoştinţelor 
se ocupă de aspectele mentale ale interacţiunii
dintre om şi mediul său tehnic de muncă.
Clasificarea ergonomiei
 Ergoacustica – are ca obiect studiul ambientului acustic şi al efectelor acestuia
asupra activităţilor desfăşurate.
 Analizează ambientul sonor nu în mod izolat, ci interconectat cu celelalte
componente ale muncii – se studiază zgomotul ca element ce poate interfera cu
munca operatorului şi cu felul în care acesta îşi desfăşoară activitatea.
 Neuroergonomia – are ca scop studierea posibilităţilor de proiectare a muncii
pentru ca aceasta să fie adaptată limitelor organismului uman în general, precum
şi capacitaţilor neuronale ale acestuia în special.
.
 Nanoergonomia – îşi propune să abordeze problemele legate de interacţiunea
omului cu nanotehnologia sau cu maşini şi dispozitive de dimensiuni extrem de
mici.
Modelul multidisciplinar al ergonomiei
Cercetarea multidisciplinară  investigarea activităţii omului în procesul
muncii de reprezentanţii mai multor domenii ştiinţifice, clasic constituite,
implicate logic în studiul factorilor de solicitare a omului în procesul de muncă,
dar care îşi fixează fiecare obiectivul de cercetare, menţinându-se dominantă
tendinţa de stabilire cantitativă şi acumulare a datelor necesare, precum şi de
însumare a rezultatelor ştiinţifice obţinute de diferitele discipline, fiecare dintr-un
punct de vedere ştiinţific.
Datele, constatările şi cunoştinţele obţinute de diferite ştiinţe ale muncii nu capătă,
pe deplin, valoare explicativă şi practică dacă activitatea omului în procesul muncii
nu este integrată în conexiunile obiective care o determină  cercetări
interdisciplinare.
 Medicina muncii 01 Știinţele tehnice 07

02 Fiziologia muncii
Știinţele economice 06
ERGONOMIA

03 05
Sociologia
Antropometrie
04
Psihologia

ERGONOMIA
Fiziologia muncii evaluează solicitarea,încordarea
şi oboseala omului în procesul de muncă.
În sistemul om-maşină-mediu (obiectul de studiu al
ergonomiei) sunt luate în considerare și analizate
două grupe de probleme fiziologice:
-Condiţiile biomecanice ale executării muncii;
-Repercusiunile muncii fizice şi intelectuale asupra
funcţiilor organismului.
Rezultatele acestor analiza conduc la stabilirea
unor baremuri cu cerinţele diferitelor profesiuni şi
cu caracteristicile pozitive şi negative ale diferitelor
operaţii de muncă.
Medicina muncii asigură următoarele
elemente: -urmărirea adaptării oamenilor pe
locurile de muncă în dependenţă de solicitările
specifice ale muncii;
-depistarea din timp a modificărilor
morfofuncţionale ale organismului sub influenţa
factorilor de mediu;
-analiza factorilor de adaptabilitate şi cauzele
morbidităţii;
-diagnosticarea deficienţelor care fac ca
anumite locuri de muncă să fie contraindicate
unei persoane
 ERGONOMIA
01 Psihologia
Prin cercetările întreprinse, psihologia
furnizează ergonomiei următoarele:
-implicarea raţională şi echilibrată
a funcţiilor psihologice ale omului în
realizarea sarcinilor de muncă;
-determinarea mecanismelor psihologice ale
Acţiunilor corecte şi greşite;
-gradul de solicitare psihică;
-studiul şi determinarea limitelor psihologice
ale omului.
Sociologia 02
asigură informaţii privind factorii
sociali necesari pentru studierea
modului de adaptare a omului la
munca sa şi a muncii la om.
Aceste informaţii fac referire la:
gradul de instruire a muncitorilor,
vârsta si vechimea in producţie,
viaţa familială şi locuinţa,
transportul şi orarul.
 ERGONOMIA
Raportul dintre ergonomie şi ştiinţele
tehnice se manifestă biunivoc. Pe de o
parte, datele şi cunoştinţele
ergonomice sunt utilizate în
proiectarea echipamentului tehnic şi
tehnologic, iar pe de altă parte, în
funcţie de problemele tehnice ce se cer
rezolvate, se stabilesc noi orientări ale
cercetărilor în domeniul ergonomiei.
Știinţele tehnice
Pe de o parte, cercetarea ergonomică
permite organizarea optimă a muncii
în condiţiile producţiei moderne, iar pe
de altă parte, studiile de organizare
ergonomică trebuie să corespundă
conceptului de eficienţă. În acest scop,
este necesar crearea unui sistem
coerent de indicatori ai eficienţei
studiilor şi cercetărilor cu caracter
ergonomic.
Știinţele
economice.
ANTROPOMETRIA
Antropometria este ştiinţa studiului corpului omenesc, al evoluţiei sale dimensionale.
Modalitatea de interferenţă a celor două ştiinţe – antropometria şi ergonomia – este definită
prin cinci principii:
Acomodarea şi
Încă din faza de proiectare a Studiile ergonomice
performanţa se
locurilor de muncă, trebuie să se ţină seama
evaluează cu operatorul
operatorul uman va fi luat în de factorii de
uman complet echipat,
considerare prin dimensiunile variabilitate ai
lucrând la maşina
sale şi poziţia sa. dimensiunilor umane.
complet dotată

Operatorul uman trebuie La proiectare trebuie

imaginat funcţional ceea ce
va conduce la crearea unei
relaţii antropomentrice
juste în cadrul sistemului
om-maşină.
prevăzute limite ample
ale toleranţei spaţiale
pentru operatorii
umani şi echipamente;
Mulțumesc!!!