Tema 5.

Construcții pentru vaci de lapte (4 ore)

Obiective:
5.1 Importanța construcțiilor în creșterea taurinelor
5.2 Construcții pentru vaci de lapte
5.3 Variante constructive pentru stabulația legată
5.4 Structura standurilor
5.5 Stabulație liberă a taurinelor
5.5 Stabulația pe standuri – boxe
5.6 Stabulația în boxe individuale
5.1 Importanța construcțiilor în creșterea taurinelor
În condițiile unei organizații ștințifice a procesului de producție, creșterea taurinelor nu
numai că este o ramură rentabilă, ci contribuie și la rentabilizarea altor ramuri de producție
cu ar fi cea vegetală.
Elementele structurale de reziztență ale clădirilor de producție se pot realiza în general din:
- Beton armat și beton precomprimat;
- Lemn acarisat sau prelucrat;
- Metal: oțel de construcție sau aluminiu.
Clădirile cu structuri de reziztență din beton armat sunt frecvente deoarece realizarea
acestora a prezentat o serie de avantaje tehnice și economice. Principalel avantaje se referă
la aceea că pot fi integral prefabricate, înregistrându-se un consum redus de oțel și lemn.
 Structurile de reziztență din beton armat prefabricat au o concepție simplă de
proiectare: fundațiile sunt deobicei fundații pahar, iar stâlpii sunt incastrați în astfel de
fundații, susținând la capătul superior grinzile sau fermele acoperișului.
În majoritatea cazurilor, deosebirile structurale apar în privința soluției de realizare a
acoperișului: pot fi utilizate grinzi și plăci din beton armat, grinzi cu placă din beton
precomprimat, grinzi cu trei articulații având un tirant metalic la partea inferioară, ferme
sau arce din beton armat sau precomprimat și altele.
Clădirile de producție cu structură din lemn, continuă – într-o formă tehnică avansată
– tradiția costrucțiilor pentru adăposturi de animale, care corespund tipului de clădire
pavilionată. Din punct de vedere tehnic sistemele constructive din lemn corespund
sarcinilor care acționează structura, au greutateproprie redusă și suficientă durabilitate,
mai ales datorită impregnării și întreținerii periodice.
 Structuri metalice sunt uneori folosite la construcțiile zootehnice deoarece oțelul –
ca materialde structură – corespunde cerințelor de reziztență, concomitent cu
relizarea unei greutăți reduse a elementelor de structură.
 Proiectarea pereților la clădirile zootehnice trebuie să aibă în vedere atât
funcțiile legate de climatizarea interioară, cît și cele de reziztență a acestor
elemente, ca părți componente ale construcției. La construcțiile cu schelet de
rezistență independent, pereții au numai rolul de închidere față de acțiunile
provenite din intemperii, de a păstra o anumită tempăratură a mediului ambiant
interor, cât și a suprafeței care vine în contact cu animalele.
5.2 Construcții pentru vaci de lapte
În practica exploatării vacilor de lapte se pot utiliza două tehnologii pentru
întreținerea vacilor și anume:
 În stabulație fixă (întreținerea legată pe stand a vacilor);
 În stabulație liberă (întreținerea nelegată a vacilor).
Planificarea spațiului unde va locui animalul se face pornind de la corpul acestuia.
Crescătorii de animale în general apreciază foarte bine greutatea animalelor, dar nu
și dimensiunile acestora.
Pentru a obține valori sigure care să ajute la dimensionarea construcției ar trebui
efectuate măsurători corporale.
Principalele elemente biometrice, care concură la dimensionarea soluțiilor de
cazare sunt:
Fig 5.1. Elemente biometrice de cazare a taurinelor:
a- vaci adulte; b- viţei de 0...15 zile; c- tineret femel de 3...27 luni; d- tauri adulţi
- lungimea oblică a trunchiului,L, măsurată între articulaţia scapulohumerală şi
tuberozitatea ischială(de la umăr la punctul fesei), determinând lungimea necesară
staţionării în faţa ieslei(standul);
-lungimea animalului culcat,L1, constând din lungimea trunchiului şi aceea a gâtului ,
cu capul relaxat sau flexat lateral;
-raza de acţiune la furajare, R, măsurată de la articulaţia umărului la vârful limbii,
delimitând lăţimea şi forma optimă a ieslei;
-înălţimea liberă sub gâtul animalului culcat, limitând nivelul bordurii ieslei, când
odihna se face cu gâtul deasupra acesteia;
- vidul substernal, măsurând înălţimea liberă sub piept, până la care se poate ridica
bordura ieslei, dacă odihna se face în spatele acesteia;
-lăţimea corpului, măsurată la abdomen, determinând lăţimea minimă a frontului de
furajare şi lăţimea de gabarit b,a animalelor în deplasare, pe aleile de circulaţie;
- lăţimea de gabarit a animalului culcat B, indicând lăţimea necesară a spaţiului
individual de odihnă;
-grosimea gâtului, determinând deschiderile necesare în grilajele fronturilor de
furajare sau la jugurile de legare pe standuri scurte;
- lăţimea capului, măsurată la fruntea ecornată ca dimensiune de contenţie , prin
părţile mobile ale grilajelor de la frontul de furajare
Stabulaţia legată
Standul lung depăşeşte cu 40…60cm lungimea animalului culcat, rezultând
2,4…3,00m pentru vaci şi 2,5…3,3cm pentru taurii adulţi.
Standul scurt se dimensioneăză strâns după lungimea oblică a trunchiului L,
cuprinsă între 1,45…1,65m, la vaci din rasele de interes pentru ţara noastră, la
care se adaugă 5…10cm, reprezentând retragerea minimă a legăturii verticale,de
la bordura ieslei.
Standul mijlociu este o combinaţie mai recentă între cele două soluţii precedente,
creîndu-se un pat egal cu lungimea animalului culcat:L1=L+(50…65)cm
 Fig.5.2. Formele de bază pentru stabulaţia legată a
taurinelor:
a- stand lung; b- stand scurt;
c- stand mijlociu; 1- opritor de greabăn; 2- cadru cu riglă
orizontală şi stîlp; 3- treptă de gunoi; 4- grilaj cu elemente
mobile pentru închiderea accesului la iesle.
 
 Lăţimea standurilor rezultă din spaţiul necesar animalelor culcate,B, independent de tipul
de lungime al standului corelându-se cu masa corporală a animalelor adulte, respectiv a
tineretului.
Ieslea se construieşte ca formă şi marime după categoria animalelor deservite, după tipul
standului, după specificul furajului de volum dominant şi după mijloacele de administrare a
furajelor(fig.5.3 şi 5.4).
 5.3 Variante constructive pentru stabulația legată
Elementele componente ale cazării urmăresc mecanizarea și industrializarea
fermeleor și în același timp asigurarea confortului și ambianței corespunzătoare
nivelului ridicat al producției biologice.
Prezentarea soluției constructive se va face într-o succesiune tehnologică de la
furajare spre colectarea și evacularea dejecțiilor.
Ieslea se construiește ca formă și mărime după categoria animalelor desevite, după tipul
standului, după specificul furajului de volum dominat și după mijloacele de
administrare a furajelor.
În cazul vacilor se justifică ridicarea fundului ieslei cu 5,,,10 cm peste nivelul
standului, deoarece sub cota de 5 cm animalele âncep să îngenuncheze pentru a
consuma furajul din iesle.
 Pentru tineretul femel, până la 6 luni și pentru masculi de toate vârstele, datorită gâtului ma
scurt, fundul ieslei se ridică până la 20 cm.
Bordura dinspre animale contribuie prin înălțimea ei la capacitatea ieslei și la evitarea risipei
de furaj. Astfel, la soluțiile care permit retragerea, animalelor pentru odihnă, bordura poate fi
ridicată până la nivelul vidului substernal, de (40,,50) cm pentru adulte, însă chiar li la standurile
scurte, pe lângă înălțimea redusă de (27,,30) cm din dreptul gîtului, bordura poate fi înaltă până la
45 cm între două animale.
Peretele opus animalelor se tresează curb sub înclinat, în limetele razei de acțiune a botului,
măsurată de la pozițiea articulației scapulo-humerale, față de bordura posterioară a ieslei. Astfel,
în continuarea fundului ieslei, peretele opus servește drept reazem pentru ingerarea suculentelor
și furajelor moi, care nu pot fi prelefate cu ajutorul limbei. Bordura opusă animaleor se se
dezvoltă în înălțime, după capacitatea de rezervă dorită și după mijlocul de ditribuiere a furajelor.
 Fig.5.3. Soluţii moderne pentru stabulaţia
legată a vacilor de lapte pe standuri scurte, cu
furajare mecanizată mobilă:
 Fig.5.3. Soluţii moderne pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte pe standuri scurte, cu
furajare mecanizată mobilă:
a-iesle cunetă, legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor,
cu racleţi batanţi sau ficşi;
b- iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe aşternut sau covor de cauciuc şi evacuare mecanică
cu racleţi fluture în rigolă deschisă;
c- iesle largă cu canal de admisie aaerului proaspăt, legătură Grabner elastică, întreţinere pe
covor de cauciuc şi evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug raclor şi canal acoperit cu grătar; d-
iesle plată, legătură bilaterală simplă(d1) sau combinată cu opritor de greabăn (d2), întreţinere pe
covor de cauciuc, pe stand completat cu bare speciale de grătar şi
evacuare hidraulică a dejecţiilor;
1- racleţi batanţi sau cu mers continuu; 2- lopată mecanică (raclet fluture); 3- raclet
fluture; 4- canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; 5- bare de grătar din metal sau beton
armat acoperite cu cauciuc sau lemn din esenţă tare; 6- căptuşeală ceramică la iesle;7-
articulaţie jug; 8- pardoseală din beton rutier 15 cm grosime şi balast, 10 cm grosime; 9- canal
de ventilaţie(admisie); 10- pardoseală sclivisită din beton B100, 10 cm grosime pe strat de
balast de 10 cm grosime; 11- pardoseală din cărămidă pe muchie, pe strat de nisip pilonat; 12-
pardoseală din covor de cauciuc, 2 cm grosime pe strat de beton B100, 10 cm grosime şi balast
 Capacitatea și forma ieslelor sunt determinate de specificul furajului de volul dominant, de
rezerva prevăzută pentru tain, precum și de parametri biometrici și tehnici. Dacă aleea de furajare
primește rezerva de fibroase și suculete, prin descărcare posterioară iar de aici furajul este împins
manual spre iesle, pe măsura consumării, capacitatea ieslei se poate limita la 0,10m2/stand,
realizată de o cunetă adâncită spre animale și o bordură opusă, de numai (5…10) cm înălțime peste
nivelul carosabil, servind ca ghidaj, pentru roțile vehiculelor. (fig. 5.3. a).
Pentru furaje murate și în deosebi pentru porumb siloz, corespund iesle plate, cu capacitate de
(0,20-0,25) m3/stand, avantajoase prin ușurința supravegherii și a curățirii. Pentru fînuri și masă
verde, respectiv pentru diversitatea uzuală a furajelor de volum, distribuite din remorci tehnologice
cu descărcare laterală, se prevăd iesle largi, cu capacitate de 0,28-0,35m3/stand și înălțimea bordurii
opuse animalelor de 45..60 cm față de nivelul stantului. Aleea de furajare se situează la cora cerută
de descărcarea remorciilor peste bordura ieslei (5.4, c)
 Iesle înalte, cu capacitate de (0,35..0,40) m3/stand, au peretele opus animalelor de (65…80)cm
înălțime și înclinat la 60, pentru ca rezerva de furaj, aprovizionată manual sau mecanic de la înălțime,
să alunice succesiv în zona de acces a animalelor. (fig 5.4.b).
Iesle de forme speciale, denumite și iesle mecanice, rezultă din adaptare acestora, la transportoare
staționare de furaj, de tip elocoidal, cu bandă sau cu racleți (fig. 5.4 și 5.5). Se menționează că
mecanizările ce se încarcă de la un capăt al adăpostului și transportă rectiliniu, pe fundul ieslelor, fără
circuitare, prezintă incovinientul alimentării insificiente a standurilor de la capătul opus, întrucât
animalele de pe parcurs consumă nutrețul în trecere.
Soluții constructive pentru iesle, constau de regulă din elemente prefabricate sau monolote din
beton armat, finisate cu sliviseală de 2cm grosime, pe bază de ciment reziztent la acizi. Pentru acuratețe
și durabilitate este preferabilă căptușirea interioară cu gresie ceramică smălțuită, în formă de jgheaburi
sau plăci (5.4, a)
 Fig.5.4. Iesle duble, adaptate mecanizărilor staţionare a furajării:
a,c,d- iesle plate pentru transportoare elicoidale sprijinite pe radier sau suspendate(bordurile ieslelor sunt pentru standuri
scurte); b- iesle înalte pentru transportor elicoidal suspendat(bordurile ieslelor sunt pentru standuri mijlocii sau la
stabulaţie liberă); e,f-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit orizontal; g, h1-iesle plate pentru
transportoare cu racleţi ficşi, în circuit vertical; h2-variantă fără circuitarea racleţilor (numai cablul este întins dedesubt,
între cei doi tamburi de capăt); 1- alee control; 2- racleţi din lemn tare, 15x60 mm; 3- cablu tracţiune; 4- podină din lemn
rindeluit şi impregnat sau din beton prefabricat, sclivisit.
 Urmărind reducerea suprafeței construite pentru furajare, față de lățimea carosabilă de
2,30…2,40 m, necesară tractoarelor și remorcilor între două linii de iesle, se preconizează
ghidarea roților în interiorul ieslelor. În acest scop, părțile anterioare ale ieslelor primesc
forme de treaptă, adâncită față de intervalul, redus la (88..90) cm, care constituie ghidajul
interior al pneurilor. Animalele se obișnuesc cu apropierea strînsă a vehiculelor, în fața
ochilor, dar se impun măsuri sistematice de prevenire a innoroirii iesleleor, prin transporturile
din câmp sau din fermă.
Dispozitive de fixare pe stand. Supunând animalele unei discipline de comportament, în
timpul furajării, al odihnei, al depunerii dejecțiilor și al mulsului. Dispozitivele de fixare pe
stand constau din grilaje la frontul de furajare, din mijloace de legare din separotoare de
stand, care diferă după soluția stabulației legate.
 Standul lung comportă legătură cu lanț, la un dispozitiv (belciug) median, fixat în
bordura ieslei iar pentru tauri, legătura se dublează, la două dispozitive dispuse simetric
față de animal. O bară apropiată de greabăn, reglabilă la înălțimi de (0,90..1,30)m, pentru
adulte, poate fi utilizată la împedicarea urcării animaleor în iesle, iar libertatea mare de
mișcare, înainte și înapoi, fac ineficiente separatoare de stand (fig 5. 3). Pentru standuri
lungi care prezintă interes de actualitate, ca standuri de fătare în maternități sau de cazare a
taurilor de reproducție, apare indicată numai separarea completă a acestora, prin pereți plini
sau prin grilaje.Adăpătorile automate se montează la fața superioară a bordurii ieslei,
accesul la apă conportînd retragerea animalelor de la iesle.
 Stadul scurt impune legarea animaleor pe verticală, menținîndu-le cu genunchii la
minimum 10 cm distanță de la bordura ieslei, cea ce impedică presarea și eroziunea
articulațiilor carpiene, asigurînd totodată ridicarea ușoară din decubit. La frontul de
furajare se prevede, de regulă, un cadru metalic, continuu, retras cu 10..20cm de la
bordura ieslei și având stâlpi la interval de 1 sau 2 standuri, consolidați prin barele
sepoaroatoare de stand. Rigla orizontală situată la înălțimea de 1,60..1,80 m de la
pardoseaua standului, servește la fixarea legăturii animaleor, iar elementele cadrului
susțin totodată conductele tehnologice. De vid și de lapte, precum și adăpătorile
automate, instalate deasupra ieslei. Acestea din urmă se montează la înălțimea de 60..70
cm pentru a reduce impurificarea apei prin furaje.
 Reglarea individuală a legăturii pe stand, după lungimea truchiului animalelor,
trebuie să asigure în același timp distanța minimă de producție a genunchilor. De
la iesle, cât și plantarea călcîilor posterioare la capătul standului, astfel ca
defecarea și urinarea să se producă dincolo de marginea acestuia, afecînd
excusiv treapta, rigola sau grătarul de recepție. Această reglare se obține prin
posibilitatea deplasării punctului superior de legare, în limitele de 20..25 cm (fig
6.18, b), iar dispozitivele mecanice, funcționînd în lungul riglei orizontale, pemit
dezlegarea și chiar legarea simultană a grupelor de animale.
Mijlocul uzual de legare și cel mai apreciat până în prezent, este lanțul
Grabner, fixat pe verticală sau preferabil cu o înclinare spre înapoi, de 75..85 și
prevăzut cu o semicolieră, ce culisează prin două inele largi, pe lanțul principal.
După soluţia stabulaţiei dispozitivele de fixare pe stand constau din grilaje la frontul de furajare,din mijloace de legare şi din
separatoare de stand

Fig.5. 5. Soluţii de stabulaţie pe standuri scurte, cu grilaje mobile, pentru deplasări oblice în timpul mulsului:
a-sistemul Europa, combinat cu dresor electric pentru retragerea animalelor la scifozare;
b-sistemul DOHA cu animale nelegate; 1-dresor electric; 2-bordură elastică la iesle;
3-jug; 4-separatoare de stand mobile; 5- opritor.
Fig.5.6. Sistemul Ryholm de rotire a animalelor nelegate în
timpul mulsului.
5.4 Structura standurilor
Nivelul de confort al cazării taurinelor și îndeosebi al vacilor de lapte poate fi fi măsurat
prin modificări de comportament față de regimul pastoral, cât și prin incidența unor
consecințe negative specifice stabulației, cum sunt afecțiunile podale și cele mamare.
Astfel dacă durata totală a odihnei zilnice, pe pășune este de aproximativ 7 ore (legată și
durata mai mare a prelevării hranei), cu 3,9 schimbări zilnice de poziție, între staționare și
decubit iar durata medie a unei odihne este de 110 min., în condițiile standurilor scurte, fără
așternut, completate cu grătare metalice, deși durata totală a odihnei este de circa 11 ore,
frecvența zilnică a schimbărilor de poziție se ridică la 10,5 ori iar durata medie a unei
odihne scade la 63 min. (după K. Hessebarth).
 Cerințele zootehnice menționate, asupra pardoselii standurilor, sunt întrunite în mod oportun de structuri
consistente, ca beton cu suprafață tratată antiderapant, cărămidă presată așezată pe lat și rostuită cu mortar de ciment
sau asfaltul dur și semidur, fără deformații plastice sub presiunea ongloanelor în toate aceste soluții, exploatarea
comportă acoperirea stratului de uzură, prin așternutul tradițional de paie.
Dar posibilitățile de valorificare superioară a paielor, prin hidrolizare alcalină, prin furajare sau prin industrializare,
precum și interesul de a reduce volumul de gunoi manipulat și economicitatea hidromecanizării acestui transport,
impun excluderea așternutului din întreținerea taurinelor sau cel puțin din adăposturile curente de exploatare. Până în
prezent, singurele materiale care satisfac noua formulare a condițiilor zooeconomice și de confort, ca straturi finite
pentru pardosirea standurilor sunt covoarele de cauciuc și masele plastice, de aproximativ 2 cm grosime, de calitate și
striațiune superficială antiderapantă, elastice la presiunea degetului mare dar cât mai puțin deformabile în timp și
asigurând scurgerea completă a lichidelor, atât deasupra cât și dedesubtul covoarelor. În experiențele de opțiuni libere,
asupra suportului de odihnă vacile au preferat așternutul păios, chiar oferită în adăposturi reci, deschise, dar în lipsa
așternutului, 88% din animale au ales constant covoarele de cauciuc, față de alternativele de pământ bătut, cărămidă,
beton sau calupuri din lemn.
Panta de scurgere a standurilor se limitează între (1,0...2,5)%, recomandându-se diferențierea acesteia pentru vaci, la
1,0% pe primele două treimi și la (2..2,5)% pe ultimele treime a standului.
 Evacuarea dejecțiilor
Stand lung este receptor al dejecțiilor, pe treimea posterioară, fiind inevitabilă
exploatarea cu așternut păios, curățirea manuală a suprafeței standului și încărcarea
manuală a gunoiului consistent în mijloacele de transport (roabe, vagoneți, remorci) sau cel
mult împingerea acestuia pe transportoare staționare, instalate în rigole, la capătul unui șir
de standuri.
Standul scurt beneficiază, în rezolvările moderne, de alcătuirea nemijlocită a
sistemelor mecanice și hidraulice de evacuare a dejecțiilor, funcționând chiar în zona de
recepție a acestora, în cadrul unor rigole deschise sau a unor canale acoperite cu grătare.
 Rigolete cu deschise adaptează treapta de gunoi a standului deservit manual, la evacuarea mecanică prin raclare, cu
ajutorul racleților batanți sau cu mișcare continuă a lopeților mecanice tractate (racleți fluture) sau a lamelor de buldozer,
purtate de tractoare mici.(fig. 5.23) La capătul standului se menține pragul de (15..25)cm înălțime, pe de o parte pentru a
face animalelor incomodă coborârea cu trenul posterior în rigolă, iar pentru a ghida transportul între șirul de standuri și
aleea de serviciu.

Fig.5.7. Soluţii de stabulaţie legată, pe standuri mijlocii, cu

întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor:
a-grilaj cu închiderea accesului la iesle prin rotirea barelor
mobile şi evacuarea dejecţiilor cu lamă de buldozer;
b- grilaj cu opritor electric şi evacuarea dejecţiilor prin
mecanizare staţionară;
1-rigolă prevăzută cu recipienţi cu grătar şi închidere hidraulică
(sifon), la 9…10 cm distanţă;
2- conductă de vid;
3-opritor electric.
 Soluția cu praguri reduce adaosul mediu zilnic de apă, la (0,1..10)l/U.V.M (UVM reprezintă
unitatea convențională de vită mare, 500 kg masă corporală), rezultând pentru vaci de lapte (40...50) l
amestec/cap și zi, cu (10--18)% substanță uscată. Pe fundul orizontal al canalelor se prevăd praguri de
10..20 cm înălțime, la intervale de maximum 10m terminând cu un prag fanal de descărcare în fosă.
Pentru amorsare se constituie o pernă de apă la nivelul pragurilor iar dejecțiile plutitoare, creând o
pantă superficială între praguri, promovează succesiv amestecul fluid peste acestea, fără segregări,
datorită adâncimii mici a pernei lichide, ceea ce asigură funcționarea continuă a evacuării.
Adâncimea minimă a crestei pragurilor, de la nivelul grătarului, este de 55cm iar la schimbările de
direcție, cu 90 grade, se recomandă adâncirea canalului cu o treapta egală cu înălțimea pragurilor.
Evitarea curenților reci în canale și a întoarcerii gazelor, din fosă în adăpost, se obține printr-o perdea
de cauciuc, coborâtă până in lichid sau prin sifonarea canalului exterior, înaintea fosei (5.8. c, e).
 Fig.5.8. Ansambluri de evacuare hidraulică a dejecţiilor:
a- soluţie cu stăvilare, descărcând spre un capăt al adăpostului; b- soluţie cu stăvilare cu scurgeri spre un canal colector la
mijlocul adăpostului; c- soluţie cu praguri deversând în fosa situată la un capăt al adăpostului; d- soluţie cu praguri cu scurgere
spre un colector median comun mai multor adăposturi; e- detaliu de sifon pentru închiderea returnării gazelor din fosă; 1-
grătar de recepţie; 2- stăvilar intermediar; 3- stăvilar final; 4- fosă omogenizare(rezervor tampon pentru 2…4 săptămâni); 5-
canal colector; 6- ecran de cauciuc; 7- pragul canalului colector.
 Alei de serviciu. Față de vechile adăposturi gospodărești, în care aleea unică deservirea
unul sau două șiruri de standuri, pentru toate funcțiile de întreținere și exploatare, stabulația
legată comportă separarea furajării de funcțiunile ce se desfășoară în spatele standurilor.
Aleile de furajare, situate în fața ieslelor, apar necesare în cazul frecvent al mecanizării
mobile a furajării, necesitând lățimea carosabilă de 2,30.. 2,40 m, pentru remorcile
tehnologice sau uz general, respectiv 1,20..1,70m pentru motocarele sau electrocarele uzuale.
Menținerea vehiculelor pe partea carosabilă, în lipsa unor borduri propriu-zise ale ieslelor, se
obține prin ghidaje exterioare sau interioare anvelopelor. (v. fig.5.3 a,b,d).
 Aleile de circulație, situate în spatele unui șir de standuri vor avea lățimea
minimă de 1,10 m, pentru circulația unui animal lângă perete iar cele situate între
două șiruri de standuri vor avea minimum 1,40m. Dacă circulația se poate extinde
peste grătare, așezate la același nivel, lățimile aleilor propriu- zise se pot reduce la
70 cm, respectiv la 1,00 m iar scorurile (canalele) largi, de recepție a dejecțiilor
concepute pentru lame racloare, pot prelua și funcțiile de circulație. (fig. 5.7 a)
Un inconvenient important al transportoarelor cu racleți, cu mișcare alternativă
sau continuă, constă în teama produsă animalelor de a călca pe aceștia și în
consecință refuzul de a păși înapoi, la dezlegare, respectiv săritul frecvent peste
rigole. (fig. 5.9)
 Fig. 5.9. Soluţii constructive pentru evacuarea
mecanică a dejecţiilor consistente, cu racleţi batanţi
şi separarea părţii lichide prin guri de scurgere şi
reţea de canalizare:
1- transportor înclinat cu racleţi, cu mişcare
continuă;
2- buiandrug;
3- rigolă transversală;
4- fosă colectoare pentru dejecţii lichide;
5-rigolă longitudinală cu racleţi;
6- receptor lichid;
7- raclet batant;
8- grup de acţionare;
9- canalizare dejecţii lichide din tub beton ø 300
mm;
10-recipient cu gardă hidraulică;
11-tub beton ø200 mm;
12- glisieră metalică.
 
 
5.5 Stabulație liberă a taurinelor

Față de avantajul diferențierii individuale a furajării și îngrijirii animalelor întreținute

legat, stabulația liberă oferă acestora mișcarea în voie, în cadrul adăpostului sau între
adăpost și padocul alăturat, cu consecințe favorabile asupra fecundității vacilor, a dezvoltării
tineretului de reproducție și chiar asupra producției de lapte. Tot odată, întreținerea în
grupuri permite sporirea gradului de mecanizare a lucrărilor și conduce, la o însemnată
reducere a manoperei, față de stabulația legată, necesitând însă omogenitatea de vârstă sau
stare fiziologică a animalelor. Astfel în cazul vacilor de lapte, lotizarea se reface periodic,
după nivelul producției, respectiv al furajării, condiționat de ecornarea întregului efectiv,
pentru a tempera manifestările de dominanță.
 În sfârșit, depășind etapa mecanizării complete a întreținerii și exploatării vacilor de lapte, tot
stabulația liberă, este aceea care permite obținerea unei producții medii anuale corespunzătoare de
lapte, prin așa numita furajare fiziologică, în care echipamentele automate și mărci electronice, reglate
individual, permit ingerarea cantităților programate, de furaje concentrate, în reprize cerute de
organismul fiecărui animal.
Stabulația liberă în grupuri s-a practicat ca formă primară, în compartimente nediferențiate de
adăpostire, pe așternut permanent, asigurându-se o suprafață de 4..5 m2 pe animal adult și un volum
lunar de acumulare a gunoiului de (1,0..1,5 )m3/cap, cu un consum zilnic de 10kg așternut/cap.
Frontul de furajare a constatat fie din depozitul de fibroase, ci limitarea avansării animalelor, prin
grilaje mobile, fie din iesle montate pe capre, ce puteau fi ridicate pe măsura creșterii stratului de
așternut. Inconvenientele includerii în adăpost a suprafețelor mari de depozitare a furajelor, pe înălțimi
utile de cel mult 2,50 m, respectiv înmocirlarea zonelor de staționare din fața ieslelor, au condus la o
serie de soluții de actualitate pentru stabulația liberă.
 Suprafața universală (cu așternut sau fără) reprezintă o zonă unică, necompartimentată
pentru toate animalele unui anumit grup din grajd. Toate activitățile (odihnă, hrănire,
mișcare, defecare) au loc aici.
Suprafața compartimentată presupune împărțirea zonei accesibile animalelor în două
sau mai multe zone separate, cu diverse funcții, pentru odihnă alocându-se mereu o zonă
specială.
Stabulația liberă în boxe nediferențiate, pe pardoseală continuă. Caracterul
pronunțat gospodăresc al soluției, prin necesitatea așternutului pe întreaga suprafață și
schimburi frecvente a acestuia, o face indicată cel mult pentru tineretului de reproducție,
între 0,5...3 luni, oferindu-i condiții sporite de confort, la cantitățile relativ mici de
dejecții, care murdăresc așternutul.
 Pantele de pardoseală și rigolele colectoare permit îndepărtarea urinei, iar podirea parțială a boxelor cu
panouri din scânduri, bătute pe rigle, constituie locul de odihnă preferat al vițeilor.
Stabulația liberă în boxe nediferențiate, pe grătare de pardoseală. Prin eficiența tehnică și
economică a exploatării fără așternut, întreținerea pe grătare este extinsă astăzi atât pentru tineretul taurin la
îngrășat, cit și pentru tineretul, femel de reproducție, exceptând junincile, în cea de-a doua jumătate a
gestației, pentru care se recomandă acomodarea cu soluția de cazare din adăposturile de exploatare a vacilor
de lapte. În cazul tăurașilor de reproducție, tabulația liberă colectivă, se limitează la vârsta de 6 luni, după
care, cele două perioade succesive de testare se desfășoară individualizat, pe standuri sau în boxe
individuale.
Colectivele, mai restrâns în prima perioadă de creștere, pot fi majorate în etapele următoare, mărimea
loturilor depinzând totodată de omogenitatea de vârstă și masa animalelor, precum și de destinația acestora.
Astfel, pentru tineretul femel se recomandă loturi de 10…30 capete, pentru masculii la îngrășat loturi de
20…40 capete iar suprafața unitară de cazare se diferențiază de asemenea pe aceste categorii principale
 Frontul de furajare – trebuie să asigure administrarea individuală și simularea a înlocuitorului de late,
la tineretul de ambele sexe, între (0,5..1,5) luni, asigurând lungimea ieslei de (26...30) cm/cap și chiar
contenitoarea în timpul alăptării. Loturile de viței se mențin de regulă în același compartimente, pentru
perioada de înțărcare și acomodare, până la vârsta de 3luni.
Fig.5.10. Soluții de stabulație liberă a tineretului taurin în
boxe colective pe grătare:
a-detalii de front de furajare pentru vârsta de 15…90 zile;
b- idem, pentru perioada între 3…24 luni la tineret femel
și 3…18 luni pentru masculi la îngrășat;
1- suport găleți;
2- găleți P.V.C. (6 litri);
3- pardoseală elasto-plastică;
4- grindă susținere grătar;
5- țeavă 1″ ( ø ext =33,5 mm);
6- țeavă ½″ (ø ext =21,3mm);
7- bară opritoare reglabilă (ø ext =60 mm);
8- stâlpi din țeavă amplasați la 3m inter ax (ø ext =60
mm).
 În continuare, furajarea restrictivă a tineretului de reproducție, comportă hrănirea
simultană a loturilor întregi, reclamând asigurarea frontului individual de furajare, în
schimb, prin furajarea la descreții a tineretului supus îngrășării, rotația animalelor duce în
fața ieslei cel mult o treime din efectiv, făcând suficientă dimensionarea frontului de
furajare la (18…30) cm cap. (tabelul 5.3 si 5.4). După vârsta de înțărcare, este suficientă
prevederea unei bare opritoare, reglabilă pe înălțime, pentru a împiedica urcarea animalelor
în iesle (fig5.10 b). Dar montarea unor grilaje propriu-zise, cu deschidere individuale, evită
împărțirea fibroaselor pe grătare și în canale, îndeosebi dacă accesul și retragerea impun
ridicarea capului la înălțimea greabănului, când animalele scapă furajul în iesle. Totodată
grilajele, împiedică manifestările de dominanță în timpul furajării.
 Grătarele de pardoseală (fig. 5.28) trebuie adaptate vârstei animalelor, sporindu-se succesiv, atât deschiderile de trecere a
dejecțiilor, cât și plinurile de betoane de marcă superioară (minimum B300) și după turnare trebuie să rezulte fără ibavuri, muchii
tăioase sau știoburi.
Dezideratul unei benzi pardosite elastoplastic în fața ieslelor, pentru reducerea solicitării trenului anterior, se obține prin
realizarea acestei din asfalt bogat în filer (praf de piatră).
Canalele de sub grătare pot fi echipate cu pluguri racloare sau evacuarea dejecțiilor se face hidraulic, îndeosebi în varianta cu
praguri, prezentată la stabulație legată.
Pentru lopeți mecanuice de tip flutire, lățimea maximală a canalelor este de 4,70 m iar pentru soluții hidraulice sew
recomandp compartimentarea în lățimi maxime de 3,00m.
Stabulația liberă diferențiată, în zone de furajare-circulație și zone de odihnă.
Diferențierea stabulației libere, după funcțiuni, se practică atât în adăposturile închise, cu regim termic de minimum +3C, cât și în
sistem deschis, în care zona de repaus se organizează în construcții cu trei pereți, orientați spre vânturile dominante iar furajarea în
padocuri, sub protecția unor șoproane deschise.
Rezultând din necesitatea unei pardoeli ferme și bine întreținute în zonele de furajare și cisrculație, soluțiile diferențeiate se adoptă
îndeosebi pentru vaci de lapte, dar pot fi utilizate atât pentru tineretul femel de reproducție, cât și pentru tineretul mascul la
îngrășat.
 Zona de furajare și circulație stabilită prin realizarea pardoseșii și construirea
unor iesle fixe, alimentare din partea opusă anumalelor, se dimensionează pentru
lungimea L a trunchiului animalelor, angajate la iesle și pentru două grosimi de
animal sau benzi de trecere, în spatele acestora. Lățimea zonei de furajare poate
fi redusă la minimum 1,67 L, reprezentând un animal ce staționează la iesle și
unul ce se întoarce ân spatele acestuia (fig. 5.11, a și 5.12)
 Fig. 5.11. Forme iniţiale de
stabulaţie liberă diferenţiată a
  taurinelor:
a-cu zonă colectivă de odihnă
pe aşternut adânc (permanent);
b- cu zonă de odihnă colectivă
pe aşternut schimbat periodic;
c- cu cuşete individuale pe un
singur rând, opus frontului de
furajare;
d-detaliu opritor reglabil;
1- gură de scurgere cu grătare,
la maximum 10 m distanţă.
 Frontul de furajare, dimensionat, se delimitează prin grilaje montate pe bordura
ieslelor, având înălțimea minimală de a 0,80 x înălțimea la greaban) a animalelor. Pe
lângă funcțiunile preluate de la standul mijlociu, de închidere a accesului la iesle și de
individualizare a frontului de furajare, cu împedicare a accesului la iesle și de
individualizare a frontului de furajare, cu împedicarea manifestărilor de dominanță, se
adaugă contenționarea animalelor prin părțile mobile ale grilajelor, pentru examinări,
tratamente.
Este indispensibil pentru a garanta un control mai ușor al animalelor, posibilitatea
unui blocaj periodic pentru operațiunile de control și tratamente.
Frontul de alimentare antisufocare, reprezintă o evoluție a frontului de furajare
auto-capturare cu diferența că permite deschiderea și eliberarea capului animalului în
partea inferioară, evitând astfel în caz de cădere, strangularea animalelor.
 Asigurarea furajării simultante a loturilor și chia individualizarea frontului de
furajare, este indicată pentru toate categoriile de taurine hrănite restrictiv. Totodată,
obligând animalele să ridice capul deasupra grilajului, pentru accesul gâtului în
deschiderile înguste, acestea pierd furajul din gură încă deasupra ieslei, înaite de a-l
risipi pe grătar, ceea ce ar îngreuna penetraea dejecțiilor în canal și evacuarea
hidraulică a acestora.
Frontul de furajare și peretele ce susține frontul de furajare pot fi realizate cu
produse prefabricate armate, care pot suporta chiar și structua de acoperire pentru
zona de furajare.
Evacuarea dejecțiilor trebuie asigurată de pe întrega zonă de furajare și circulație,
ca suprafață de recepție a acestoara, practicându-se următoarele soluții tehnologice și
- Evacuarea de suprafață prin lame tractate sau purtate pe pardoseli de beton, în
formă de cuve largi, soluție economică sub aspectul investiției dar, menținerea
ongloanelor în permanentă umenditate măește frecvența afecțiunilor podale; soluția
nu se pretează pentru aleile transfersale pe fluxul lamelor tractate;
- Evacuarea prin canale acoperite cu grătare, se pretează la soluții mecanice, cu lame
tractate sau, dintre soluțiile hidraulice, îndeosebi la ce acu praguri, prezentată la
stabulația legată. Și în acest cay soluțiile mecanice pot fi aplicate numai pe trasee rectilinii
iar atât grătarele cât și evacuarea hidraulică exlud așternutul din exploatare.
Zona der odihnă, oferind condițiile de elasticitate, consistență și uscăciune, cerute
ăndeosebi de vacile de lapte, care sunt cele ami exigente din cadrul speciei, se realizează în
soluții colective sau individuale.
 Odihna colectivă pe așternut adânc, ca formă primară a stabulație libere,
comportă un consum zilnic de așternut de (7…10) kg pentru un animal adult,
evacuarea sezonieră a gunoiului practicându-se în soluții moderne, cu ajutorul
buldozerelor și al încărcătoarelor (v. fig 5.11. a).
Odihna pe așternut de scurtă durată, aplicat peste o pardosealî de beton, reduce
consumul zilnic de așternut la 3….5 kg, pentru un animal adult, iar panta pardoselii
permite colectarea parțială a urinei. Pentru a evita împărștierea așternutului, zona de
odihnă se delimitează prin praguri de beton, de 35…40m înălțime sau se separă cu
grilaje, lăsându-se porți de trecere, prevăzute de asemenea cu praguri. Evacuarea
stratului de gunoi se face aprohimativ lunar, când drenarea urinei nu mai are loc și se
produce mocirlirea așternutului.
 Comportamentul zonei de repaus în cuște individuale împedicînd anemalele să se întoarcă
între grilajele separatoare, le obligă să mențină patul curat și să se retragă cu spatele, la părăsirea
acestuia.
Astfel, de consum de așernut se reduce la completarea de paie, sau prim împărștierea zilnică
a unui strat subțire de rumeguș, sau se elimină cu totul, înlocuindu-se cu un covor de cauciuc.
O soluție rustică, dar eficientă constă din straturi succesive de 12m nisip, 12cm gunoi fermentat,
provenit de la tineret taurin și 5 cm rumeguș, deasupra.
Acest pat se ridică la (12..14)cm peste zona de circulație și se închide spre capăt cu un prag
de 25 cm înălțime, ralizat de dulapi.
Lungimea cuștelor, adoptată de standul mijlociu, corespunde animalului culcat: L1 = L+()
50..65cm, iar recomandarea de anu se depăși 2,20 m, iar limitele de înălțime se restrîng la
(1,10…1,20)m, pentru a evita întoarcerea în cușetă a primiparelor, de talie mai mică.
 Pentru tineretul femel de (6..30)luni se pot prevedea cușete cu lățimi de (0,60..1,10)m, dar
până în a doua jumătate a perioadei de gestație se consideră de regulă drept satisfăcătoare
stabulația nediferențiată, pe grătare sau aceea cu zonă colectivă. Ridicarea cuștilor cu
(15-..25)cm față de circulație, reduce transportul în cușete a dejecțiilor prin ongloanele
animalelor. Reținerea așternutul păios și sprijinirea extremității crupei, împotriva alunecării din
cușetă, se obține prin praguri din lemn sau chiar din beton, iar pentru compartimentarea
cușetelor, pornind de la grilaje dreptunghiulare, s-au căutat forme anatomice, cu stâlpi reptași
de la extremități, care să evide frecarea șoldurilor la mișcările de balans, din timpul culcării și
ridicării animalelor, limitarea avansării animalelor în cușete, se obține prin bare opritoare
reglabile, fixate transfersal peste grilajele despărțitoare, la (0,90..1,10)m înălțime deasupra
pardoselii cușetei și la maximum 50m de la capătul anterior al acesteia. (v. fig 5.11.c și 5.12).
 5.6 Stabulația pe standuri – boxe
Suprapunând zona de odihnă cu cea de furajare, la dimensiunile unor,
standuri scurte, fără ânsă ca animalele să fie legate, se beneficiază de avantajele
mulsului centralizat, în săli de muls, reducînsu-se totodată suprafața de cazare,
față de soluțiile stabulației libere propriu-zese. În acest scop se prevăd
limitatoare de gât, la frontul de furajare și opritoare mobile de fesă. Cele din urmă
permit, de regulă, intrarea individuală pe stand și eliberarea în grup, prin
acționarea de către îngrijitori, pentru ieșirea animaleor la sala de muls sau în
padocuri. Soluția se utilizează îndeosebi la adaptarea adăposturilor, vechi
înguste, în cadrul unei tehnologii moderne, cu muls centralizat. (fig. 5.12)
 Fig.5.12. Soluţii moderne de stabulaţie liber
a vacilor de lapte
cu dezvoltarea cuşetelor în adâncimea
adăpostului, pe rânduri paralele
  sau perpendiculare faţă de frontul de furajare:
a- zonă de furajare cu grilaj de individualizare a
frontului de furajare şi evacuare hidraulică a
dejecţiilor;
b- variantă de grilaj cu posibilităţi de contenţie; c-
zonă de odihnă cu diferite grilaje de separare a
cuşetelor şi evacuare mecanică a dejecţiilor,
funcţionând sub grătare;
d,e- soluţii pentru cuşete şi alei de circulaţie
întreţinute mecanic, la suprafaţă;
f- detalii grătar;
1- pardoseală elasto-plastică; 2- bară de manevră;
3- poziţie de contenţie; 4- prag opritor pentru
aşternut şi crupă; 5-lemn rotund pentru sprijin la
ridicare; 6- opritor de gât, reglabil;7- pardoseală
din covor de cauciuc, de 2 cm grosime, pe strat de
beton de granulit, de 10 cm grosime şi pe strat
filtrant de granulit.
 5.7Stabulație în boxe individuale
Întrețienrea în boxe individuale se practicî la următoarele categorii de taurine:
- viței de la (0..15) zile, în perioada de profilactoriu, se cazează în mod obligatoriu în
boxe individuale, pentru deprinderea alăptării la biberon sau la găleată și prevenirea
suptului reciproc, nenutritiv. Boxele, având dimensiunile de (0,50x1,10)m …
(0,60x1,20)m, constau din schelet metalic, panouri de pereți lavabili din material
plastic și grătare de pardoseală, fie ridicate la 30m deasupra pardoselii adăpostului,
fie așezate peste un canal cu evacuare mecanică sau hidraulică a dejecțiilor.
- viței de la (5…90) zile, supuși îngrășării pentru carne albă, se cazează în boxe
individuale mai mari, cu înălțimea de (70..90)cm și lungimea de (1,30…1,50)m,
echipate pentru alaptat și pentru furajarea concentratelor.
 -tăurași de reproducție de (6…12) luni, în perioada de testare a performanțelor
proprii se întrețin de preferință în boxe individuale, acestea pemițând urmărirea
individuală a valorificării furajelor, pe lângă o mobilitate satisfăcătoare oferită
animaleor;
-Vacile de mare productivitate, urmărite pentru fondul genetic ca mame de
tauri, pot fi întreținute în boxe individuale, începând de la suprafața de 5,50 m2
(2,20x2,50m), în care sunr ferite de orice constrângere sau de aciidentări provocate
de către alte animale;
-Tauri reproducători, de valoare deosebită, se întrețin în boxe individuale de
(15…19)m2, difrențiate într-o zonă de odihnă, mai puțin expusă depunerii dejecțiilor
( fig. 5.13)
 Fig.5. 13. Boxă individuală pentru tauri de
 
reproducţie:
1- padoc nepavat(15m²) sau pavat (10m²); 2-pat cu
aşternut păios tasat; 3 - soclu cu înălţimea de 30
cm; 4- grilaj din ţevi verticale ø 50x3mm; 5- refugiu
îngrijitor; 6- sifon de pardoseală; 7-iesle.
 Analiza conparativă a principalelor soluții tehnice de cazare, sub aspectul criteriilor de
investiție și de exploatare, a confortului oferot animalelor șia consecințelor sanitare, ce se resfrând
din condițiiler de adăpostire, exemplifică totodată problematica adăposturilor zootehnice.
Stabulația legată pe standuri scurte, conacrată vacilor de lapte, necesită suprafețe, minime de
adăpostire și exploatare, permite întreținerea individuală a animalelor și furajarea diferențiată,
după nivelul producției, dar reclamă un consum ridicat de manoperă. Dintre incovenentele și
defecțiunile stabulației legate se menționează:
Imobilitatea pe standuri, promovată de dificultatea operațiilor de dezlegare, manevrarea spre
padocuri, respectiv de la padocuri și legarea animalelor, reduce fecunditatea și viața economică a
acestora. Renedierea acestuir neajuns se asigură prin adaptarea unor dispozitive de dezlegare și
legate simultantă a grupurilor, de 10..20 vaci și prin înlocuirea transpoartelor de gunoi cu racleți
batanți sau fixși, care timorează animelele, la călcarea peste rigolele deschise;
- Oboseală de stand, manifestă prin schimbarea frecventă a sprijinului de pe un
menbru posterior pe celălalt, este caracterisitcă pardoselii dure, chiar la
exploatarea cu așternut, în care aeasta este împins sistematic înaite, pentru a
ține curat capătul stanturilor prea lungi (ce depășește L+10cm). Muldărirea
constantă a acestor capete de stand sau staționarea cu trenul posterior pe
treapta de gunoi, insuficient denivelată, favorizează panarițiile ongolanelor
posterioare. Acestea încep cu îmuierea ongloanelor, datorită creșterii cornului
angular, ceea ce reduce reziztența mecanică și mărește permeabilitatea acestuia
pentru infecții;
Erodarea tălpii ongloanelor, de către standurile prea rugiroase, sau
amprentarea acestora prin staționarea pe grătare mtalice cu bare subțiri,
cauzează ulcerațiile tălpilor.
- Muchiile vii, nerotungite, alșe treptelor de gunoi, sau ale grătarelor metalice,
pe care se culcă animalele, produc leziunile feței exterioare a jaretului;
- Adâncimea prea mare a ieslelor, coborâtă la nivelul standului sau sub
acesta, obligă animalele să îngenuncheze pentru a epuiza furajul din iesle,
deteminând presarea genunchilor, de bordura ieslei, cu consecința depilării,
inflamațiilor și artrozelor, în zona articulațiilor carpiene;
- Accidentele mamare de autostrivire a sfârcurilor se produc în proporție de
80%, față de numai 20% produse de către vicinele de stand. Acestea se
datorează dificultăților de ridicare de pe standuri, fie datorită suportului
alunecos, fie legării incomode cu juguri rigid.
Stabulație liberă, ăn cușete individuale, ca forma cea mai perfecționată a acestui
sistem și adecvată vacilor de lapte, asigură fiecărui animal un loc de furajare, de
lungimea unui stand scurt, o suprafață de odihnă, de mărimea unui stand mijloiu și
o zonă de circulație între ecestea, utilizată pe întreha colectivitate. Opunînd
furajarea și odihna pe două linii paralele, se ajunge aproximativ la dublarea
suprafeței de cazare, necesară stabulației legate. Numai dezvoltarea zonei de
odihnă în adâncime, cu lățimea cușetelor de (1,10…1,20)m respectiv restrângerea
frontului de furajare la srictul necesar (65….75) cm/cap, dimensionarea zonelor de
circulație la minimul necesar și îndeosebi utilizarea succesivă a aceluiași front de
furajare pentru (2..3)loturim poate apropia indicatorii de investiție specifică ai
exploatării în stabulața legată. În schimb, sproreia gradului de macanizare a
exploatării în stabulația legată,
 În schimb, sporirea gradului de macanizare a exploatării în stabulația liberă a
vacilor de lapte, îndeosebi prin efecturea centralizată a mulsului, ridică
productivitatea uncii, până la raportul de un om la (70..95) animale (îngrijitori,
mulgători și mecancic). De asemenea lotizarea periodică a animalelor după nivelul
producției și după starea fiziologică, înlocuiește întreținerea individuală, permițănd
diferențierea pe loturi a furajării concentatelor.
În comparație cu stabulația legată, se menționează pe de o parte ridicarea
procentului de natalitate la efectivele de vaci trecute în stabulație liberă, datorită
mișcării animalelor. Cât și observării mai ușoare a căldurilor, iar pe de altă parte,
producția medie de lapte a crescut. Pe lingă limitarea spațiului construit, principalele
probleme tehnice, economice și zooigienice, ridicate de stabulația liberă sunt:
- Pardoselile continue, de beton sau asfalt, pentru zonele de furajare și circulație, comportă
investiții minime, dar evacuarea dejecțiilor odată sau de două ori pe zi, cu lopeți mecanice,
lame purtate, menține mediul mocirlos, între două curățiri, favorabil afecțiunilor podale,
caracteristice umidificării ongloanelor;
- Grătarele de pardoseală, din rigle prefabricate de beton armat ridică valoarea investiției, prin
costul acestora și al canalelor de sub grătare, dar o execuție îngrijită a riglelelor, cu muchii
rotungite, fără bavuri (denivelări) sau știrbituri, cu suprafețe plane, de (12…15)cm lățime și
intervale riguros realizate (4…4,5) cm, oferă ongloanelor o rezemare sigură, elasticitate
suficientă, prin pelicula de dejecții aderentă și o relativă uscare. Dar rugozitatea pronunțată a
feței riglei are același efect eroziv asupra tălpii ongloanelor, ca și a standurilor prea rugoase
de la stabulația legată, constatîndu-se comportarea ce mai bună pe grătare a animalelor
crescute de tineret pe acest suport. Chiar pentru aleele de legătură cu sala de muls,
grătarele așezate peste canale de recepție, sunt funcțional avantajoase, evitând mocirlirea
acestor suprafețe.
-tendința reducerii investițiilor și a economisirii terenului sustras producției vegetale, pune
în discuție oportunitatea padocurilor, cunoscându-se în țară și în străinătate unități de
exploatare a vacilor de lapte, în stabulație permanentă, care au renunțat la funcțiunile
acestora, de însorire și de mișcare a animalelor. Dacă fotosinteza vitaminei D2 prin
însorirea tegumentului, poate fi substituită alimentar, se pare că mișcarea animalelor în
padocuri este justificată prin sporul de fecunditate, pe care îl determină.
Cercetările suedeze asupra mamitelor pun în evidență drept cauze principale sau
adjuvante, temperatura de contact scăzută a pardoselilor reci sau ude, curenții reci din
canale deschise direct la exterior și chiar soluții de cazare. Astfel la efectivul studiat,
frecvența mamitelor a fost de 25,6%la standuri scurte cu așternut, respectiv 33,35
%exploatarea fără așternut. Pentru stabulația liberă cu cușete individuale s-a stabilit o
frecvență de numai 10,1% la întreținerea cu așternut, respectiv 21,7% la exploatarea fără
așternut (după D. Kanerman).