Sunteți pe pagina 1din 5

Viata reproductiva

Danileico Vlad
Sanatatea reproductiva
Sănătatea reproducerii ca parte integrantă a sănătăţii unui individ şi a
unei colectivităţi, ca nevoie, vizează acţiunile indivizilor, funcţionalităţii
rolului şi statusului acestora etc. Nesatisfacerea acestor nevoi
provoacă perturbări în funcţionalitatea atât a organismului uman, cât şi
a societăţii în ansamblu pentru că sănătatea reproducerii este atât un
produs individual, cât şi social, rezultat al individului uman, dar şi al
instituţiilor sociale şi medicale. Starea sănătăţii reproductive a fiecărui
membru al societăţii se referă la adaptarea, integrarea, conservarea şi
perpetuarea sa. Valoarea sănătăţii reproducerii constă în posibilitatea
exercitării optime a condiţiei sale umane. Disfuncţionalităţile în
sănătatea reproducerii provoacă disfuncţionalităţi în întregul sistem
social prezent, dar şi viitor.
Necesităţile adolescenţilor în
domeniul sănătăţii reproducerii
Adolescenţa prezintă experienţe noi de viaţă, oferind posibilităţi, dar şi
riscuri pentru sănătate şi dezvoltare. Viața sexuală timpurie a
adolescenţilor este una din problemele importante pentru Republica
Moldova. De cele mai multe ori, aceştia nu sunt informaţi sau pregătiţi
atunci când încep viaţa sexuală nici din punct de vedere fiziologic, şi nici
psihologic. Ei nu posedă suficiente cunoştinţe despre bolile sexual
transmisibile, metodele de contracepţie şi efectele acestora, consecinţele
începerii vieţii sexuale de timpuriu, efectele avortului etc. Printre factorii
care contribuie la formarea unui comportament riscant al adolescenţilor
sunt: sărăcia, cunoștințele limitate ale părinţilor în domeniul sănătății
sexuale şi reproducerii, dificultăţi în transmiterea acestei informaţii copiilor
şi, nu în ultimul rând, lipsa de informare sau informarea slabă privind
sănătatea sexuală şi cea a reproducerii.
Mituri:
 Contraceptivele provoacă avortul,
iar legea Sănătății Reproducerii
promovează avortul 
 Contraceptivele sunt cancerigene și
periculoase pentru sănătatea femeii.
 Problemele de sănătate
reproductivă sunt comune doar
femeilor
 Educația sexuală în școli va spori
interesul acestora pentru  începerea
vieții sexuale prea devreme
 Nu poți rămâne însărcinată dacă
faci exerciții fizice, sari sau faci duș
după un act sexual.
SFÂRȘIT!

S-ar putea să vă placă și

  • Презентация
    Презентация
    Document2 pagini
    Презентация
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Chemie
    Chemie
    Document7 pagini
    Chemie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Презентация
    Презентация
    Document8 pagini
    Презентация
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Model de Teza
    Model de Teza
    Document2 pagini
    Model de Teza
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Carbonat de Calciu
    Carbonat de Calciu
    Document6 pagini
    Carbonat de Calciu
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Carbonat de Calciu
    Carbonat de Calciu
    Document6 pagini
    Carbonat de Calciu
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Imunitatea
    Imunitatea
    Document7 pagini
    Imunitatea
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Mate
    Mate
    Document3 pagini
    Mate
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Cultura Literara
    Cultura Literara
    Document10 pagini
    Cultura Literara
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Geografie
    Geografie
    Document6 pagini
    Geografie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Capcana Demografică: Realizat De: Buga Ion
    Capcana Demografică: Realizat De: Buga Ion
    Document4 pagini
    Capcana Demografică: Realizat De: Buga Ion
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • L Romana
    L Romana
    Document7 pagini
    L Romana
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Gigantism
    Gigantism
    Document6 pagini
    Gigantism
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Biologie
    Biologie
    Document5 pagini
    Biologie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Dimitrie Cantemir
    Dimitrie Cantemir
    Document10 pagini
    Dimitrie Cantemir
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Biologie
    Biologie
    Document5 pagini
    Biologie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Документ Microsoft Word
    Документ Microsoft Word
    Document2 pagini
    Документ Microsoft Word
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Razele Ultraviolete
    Razele Ultraviolete
    Document9 pagini
    Razele Ultraviolete
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Izvoarele Geto-Dace
    Izvoarele Geto-Dace
    Document2 pagini
    Izvoarele Geto-Dace
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Matematica
    Matematica
    Document10 pagini
    Matematica
    Vlad Danileico
    0% (1)
  • Carbonat de Calciu
    Carbonat de Calciu
    Document6 pagini
    Carbonat de Calciu
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Biologie
    Biologie
    Document8 pagini
    Biologie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Biologie
    Biologie
    Document8 pagini
    Biologie
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Документ Microsoft Word
    Документ Microsoft Word
    Document1 pagină
    Документ Microsoft Word
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Документ Microsoft Word
    Документ Microsoft Word
    Document2 pagini
    Документ Microsoft Word
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Izvoarele Geto-Dace
    Izvoarele Geto-Dace
    Document2 pagini
    Izvoarele Geto-Dace
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări
  • Izvoarele Geto-Dace
    Izvoarele Geto-Dace
    Document2 pagini
    Izvoarele Geto-Dace
    Vlad Danileico
    Încă nu există evaluări