Sunteți pe pagina 1din 20

Elemente minerale

Elemente minerale

Substanțele minerale îndeplinesc în organismul animal și uman o


serie de funcții de extremă importanță:
-menținerea presiunii osmotice și a balanței electrolitice în țesutul
muscular și în sânge;
-intervin în capacitatea tampon a țesutului muscular;
-intervin în contracția musculară,
-acționează ca activatori sau inhibitori ai unor enzime implicate în
metabolismul hidraților de carbon, lipidelor și proteinelor;
-intră în structura unor lipide, proteine, vitamine sau enzime;
- au rol plastic intrând în structura unor țesuturi.
Elemente minerale
Zincul este conținut în organismul uman în proporție de 1-2 g, zincul
plasmatic reprezentând 120 mg/100 ml. În cantități mai mari zincul se
găsește în ficat, pancreas, hipofiză, glande sexuale, sub forma complexelor
organice.
Zincul are rol în:
- inmultirea celulelor, în special din epitelii şi în cheratinizarea normală a
acestora;
- intervine în funcţionarea aparatului reproducător;
- formarea condroblastelor şi osteoblastelor;
- sinteza hormonilor pancreatici(intră şi în structura insulinei şi
glucagonului);
- este component esenţial în cel puţin 8 sisteme enzimatice: anhidraza
carbonică, fosfatazele alcaline, alcool şi glutamatanhidrazele,
lacticdehidrogenazele, carboxipeptidazele;
- activează dipeptidazele, tripeptidazele, aminopeptidazele, arginaza,
enolazele, lecitinazele;
- contribuie la buna funcționare a tiroidei, a sistemului imunitar, a aparatului
reproducător și a circulației sangvine.
- intervine în procesele de divizare și dezvoltare a celulelor, grăbește
vindecarea rănilor și favorizează descompunerea carbohidraților.
Elemente minerale
Doza zilnică necesară de zinc variază în funcție de fiecare organism, de vârstă
sau sex, conform tabelului de mai jos

Dietele normale asigura 10-15 mg Zn/zi, adică de 5-7 ori necesarul omului pe
zi (2,2 mg/zi). Aportul de zinc prin dietă trebuie să aibă în vedere
disponibilitatea acestuia pentru organism, după ingerare. În condițiile în
care disponibilitatea zincului este în jur de 10%, aportul de zinc prin dietă
trebuie să fie minimum 22 mg/zi.
Elemente minerale

Alimentele care conțin zinc sunt următoarele:


- alimente bogate în proteină de origine animală, precum carnea roșie
(vită, porc, oaie, miel) sau carnea de pui .(Ex. 80 de grame de carne de
vită conțin 9 miligrame de zinc);
- produse lactate și ouă - 100 de grame de iaurt conțin 3 miligrame de zinc;
- legume - broccoli, sfeclă roșie, ciuperci, cartofi, sparanghel, varză, morcovi,
varză de Bruxelles, salată verde, dovleac, spanac, roșii. Ex. 100 de grame
de broccoli fiert conține 4 miligrame de zinc.
- fructe proaspete - ananas, mango, căpșuni, portocale, banane, caise. Ex.
100 de grame de portocale conțin 2 miligrame de zinc.
- fructe oleaginoase - caju, arahide, migdale, alune, fistic, nuci.
Ex. 100 de grame de migdale conține 3 miligrame de zinc.
- pește și fructe de mare - somon, sardine, ton, homar, scoici, crab sau midii.
Ex.100 de grame de ton conține 8 miligrame de zinc.
Elemente minerale
Asigurarea dozei necesare de zinc.
Pentru corectarea nivelului scăzut de zinc din organism de zinc este necesar:
- alimentație bazata pe o varietate de legume, fructe, cereale integrale, lapte cu
puține grăsimi, și alte produse lactate;
- alimentele bogate în proteine, precum fructele de mare, carnea roșie sau de
pui, ouă, fasole și mazăre, nuci, semințe și produse pe bază de soia;
- evitate grăsimile trans sau saturate și alimentele cu un conținut ridicat de
zahăr sau sare;
Deficitul de zinc
Se manifestă prin apariția următoarelor simptome:
- imunitate scăzută - zincul joacă un rol important în reglarea sistemului
imunitar, iar lipsa de zinc poate favoriza apariția infecțiilor virale sau
bacteriene;
- căderea părului - lipsa de zinc duce la subțierea firelor de păr și, implicit, la
scăderea rezistenței și căderea părului;
- afectarea simțului gustativ și olfactiv - zincul este important pentru simțul
mirosului și al gustului, iar atunci când există deficiență de zinc, percepția
asupra mâncării se schimbă și duce la scăderea apetitului;
- insomnii - zincul joacă un rol esențial în reglarea și producția de melatonină,
hormon care ne ajută să dormim, astfel că lipsa acestui mineral poate să ne
afecteze somnul;
Elemente minerale. Deficitul de zinc
- probleme cu auzul - conform unui studiu, deficitul de zinc poate afecta auzul;
- încetinirea ratei de creștere - conform National Library of Medicine, deficitul
de zinc la copii afectează procesul de dezvoltare a celulelor, încetinind astfel
creșterea;
- apariția hipogonadismului - este o afecțiune specifică bărbaților și reprezintă
incapacitatea organismului de a produce suficient testosteron, hormon
masculin;
- probleme cu pielea – deficiența de zinc poate duce la apariția acrodermatitei
enteropatice, o erupție cutanată care apare în zona gurii, a ochilor și a anusului;
- apariția AMD (degenerescență maculară asociată vârstei înaintate) - zincul este
un factor important pentru funcționarea optimă a enzimelor de la nivelul
ochilor. Lipsa zincului poate afecta acuitatea vizuală;
- apariția diareei acute - deficitul de zinc slăbește sistemul imunitar și favorizează
apariția infecțiilor, printre care se numără și diareea infecțioasă, în special în
rândul copiilor;
- vindecări tardive ale rănilor - un nivel optim de zinc ajută la menținerea
integrității pielii, dar și a mucoaselor. În lipsa zincului, procesul de vindecare
poate dura mai mult;
- anorexie - este o tulburare alimentară care determină scăderea nivelului de zinc
din organism și care se manifestă prin: frică exagerată de îngrășare, perceperea
distorsionată a propriului corp, consumul unei cantități infime de alimente și
provocarea vomei;
- probleme în timpul sarcinii - deficitul de zinc poate afecta dezvoltarea normală
a fătului și îngreunează nașterea
Elemente minerale
Absorbtia zincului de catre organismul uman este influentata de
urmatorii factori:
 1.Aminoacizii si proteinele alimentare favorizeaza absorbtia zincului.
Histidina, aminoacizii cu sulf si lizina maresc gradul de absorbtie a
zincului si asigura eliminarea sa in materiile fecale.
2.Lactoza si glucoza maresc gradul de absorbtie a zincului dar si gradul de
eliminare a sa prin urina.
3. La doze mari, cuprul manifesta un efect competitiv fata de zinc. La doze
mici, acest efect nu se poate constata. La doze mari, acesta diminueaza
absorbtia zincului, dar creste gradul de eliminare prin materiile fecale.
4. Zincul interfereaza cu fierul mineral, dar nu interfereaza cu fierul heminic.
5.Fitatii au o actiune puternic antagonista fata de absorbtia zincului. Efectul
fitatilor este potentializat de prezenta Ca2+.
6.Alcoolul etilic diminueaza absorbtia zincului in organismul uman, mai ales
cand se manifesta fenomenul de intoxicatie cronica (alcoolism).
Dimpotriva, vinul amelioreaza absorbtia zincului.
7.Vitamina B9 (acidul folic) inhiba absorbtia zincului prin formarea unor
chelati insolubili.
 6.Acizii grasi polinesaturati, precum sunt acidul linoleic si acidul
linolenic, favorizeaza absortia zincului de organismul uman.
Elemente minerale

Diagnosticarea deficitului de zinc. Diagnosticarea deficitul de zinc din


organism se face de către medicul specialist prin:
- test de sânge - în cadrul acestui test va fi monitorizat zincul din sânge pentru a
obține valorile corecte. Zincemia reprezintă nivelul de zinc din sânge, iar
valoarea optimă se situează în jurul valorii de 1,25 mg/l.
- test de urină - nivelul de zinc din organism poate fi verificat și printr-un test
de urină.
Excesul de zinc. Zincul în cantități mari poate dăuna sănătății. Peste 40 de
miligrame de zinc pe zi pot duce la apariția intoxicației acute, iar consumul a
peste 150 de miligrame de zinc pe o perioadă îndelungată poate duce la
apariția intoxicației cronice, manifestata prin:
- stări de greață, vomă, diaree, crampe abdominale și scăderea poftei de mâncare;
- absorbția defectuoasă de substanțe nutritive;
- slăbirea sistemului imunitar;
- apariția anemiei și scăderea nivelului de cupru din organism;
- scăderea nivelului de colesterol HDL (colesterol bun);
- apariția pietrelor la rinichi.
Fierul. Surse de fier
Elemente minerale
Fierul
Fierul este un oligoelement aflat în organism în cantităţi de 3–5 g, cu rol foarte
important. Mai mult de jumătate din cantitatea lui intră în structura
hemoglobinei, mioglobinei şi a enzimelor ferice. În ceea ce priveşte
asimilarea fierului, aceasta este destul de redusă, variind între 5 şi 10%.
Aproape două treimi din cantitatea de fier se găsește în hemoglobina prezentă
în eritrocitele circulante, 25% este conținut într-un depozit de fier ușor
mobilizabil, iar restul de 15% este legat de mioglobină în țesutul muscular
și într-o varietate de enzime implicate în metabolismul oxidativ și multe
alte funcții celulare.
Fierul se găseşte în alimente sub două forme:
• fierul hemic, mai usor de absorbit de organism, care provine din carnea
rosie, din peste (mai ales stridii, scoici, sardine) si din carnea de curcan;
• fierul non-hemic, mai dificil de absorbit de organism, care se gaseste in
legumele verzi (spanac, patrunjel, praz, varza, frunze de sfecla),
leguminoase (linte, mazare), fructe uscate (struguri, caise) si cereale
integrale.
Elemente minerale
Nu este suficient să mâncăm alimente „bogate în fier”; cel puțin la fel de
importantă este forma sub care-l consumăm, precum și alți factori care
interferează cu absorbția fierului din intestin. De pildă, cafeaua, ceaiul și
alimentele bogate în calciu impiedica absorbția fierului, în timp ce
vitamina C o ajută.
Odată ajuns în sânge, fierul, este preluat de  transferină și condus la măduvă
osoasă) si participa la formarea hemoglobinei. Intrata in structura
globulei rosii hemoglobina ajunge prin sange în plămâni. Aici, fierul din
hemoglobină preia oxigenul si împreună, circulă până la ultima celulă din
organism. Ajunsă la celule, hemoglobina cedează oxigenul și preia
dioxidul de carbon, pe care îl conduce înapoi la plămâni, unde este
eliminat.Acest proces se petrece timp de aproape trei luni, până la
moartea globulei roșii. Globulele rosii moarte se depoziteaza in splină, iar
fierul este refolosit la sinteza altor globule roșii și ciclul se reia.
Fierul activ, implicat în sinteza hemoglobinei, este însă doar o parte destul de
mică din cantitatea totală de fier a organismului. Cealaltă parte este
reprezentată de fierul din depozite. Cel mai cunoscut depozit se numește
feritină și se poate doza în sânge; o altă formă de depozit, hemosiderina,
se găsește în diverse organe interne.
Elemente minerale
• Lipsa de fier este, cel mai frecvent, consecința unor pierderi cronice de sânge -
sângerări în cantități mici, invizibile, întinse pe perioade lungi de timp, cauzate de
diverse boli ale tubului digestiv (gastrite, ulcere, dar și cancere) sau, la femei, de boli
din sfera ginecologică, mai rar, în urma unei alimentații sărace în fier. Astfel, apare ceea
ce se numește anemia feriprivă (anemia prin lipsă de fier, constata prin
 hemoleucograma). Hemoglobina este scăzută, iar anumiți parametri eritrocitari sunt
modificați: globulul roșu este mai mic, iar conținutul său în hemoglobină, scăzut. Dacă
vrem să ne convingem că lipsa de fier este cauza anemiei, mult mai relevantă decât
dozarea fierului în sânge este măsurarea feritinei care reflectă mai fidel situația
rezervelor de fier ale organismului. În anemiile feriprive, valoarea feritinei va fi foarte
scăzută.
Valorile normale, la femei, sunt între 12 și 150 nanograme pe mililitru, în timp ce la bărbați
sunt între 12 și 300 nanograme pe mililitru. Anemia presupune scăderea hemoglobinei
și nu a fierului. O valoare crescută a feritinei nu înseamnă neapărat exces de fier.
Feritina face parte din așa-numitele proteine de fază acută, adica, în cursul diverselor
infecții, feritina se comportă asemenea VSH-ului: crește pe durata infecției și se
normalizează după vindecarea acesteia.
 Feritina este , alături de hemoleucogramă, principala analiză care ne ajută să ne
facem o idee despre situația fierului în organism.
Elemente minerale
Carenta de Fe poate produce multe consecinte serioase, boala cea mai
frecventa fiind anemia feriprivă.

În carenţa de Fe scade semnificativ numărul celulelor T aflate in organism,


deci eficacitatea raspunsului imunitar este scazuta.
• Semnele carentei sunt:
• oboseala,
• astenie,
• scaderea puterii de concentrare,
• caderea parului,
• paliditatea,
• scaderea apetitului.

Un aport prea ridicat de fier poate fi daunator, mai ales pentru copiii mici.
La adulti poate accelera fenomennul imbatranirii si poate creste riscul
infarctului miocardic.
Elemente minerale

Excesul de fier
Excesul de fier poate fi consecința unei distrugeri accelerate a globulelor roșii
(proces numit hemoliză), a unor transfuzii de sânge în exces sau a
diverselor boli de ficat (hepatite) în care distrugerea hepatocitelor
contribuie la deversarea de fier în circulație.
O cauză ceva mai rară de creștere a fierului este hemocromatoza. Aceasta e o
boală rară și are drept substrat un defect în „economia” fierului.
Rezervele de fier cresc excesiv (feritina depășește 1000 ng/ml) și afectează
buna funcționare a organelor în care se depozitează (în primul rând ficatul,
dar și pancreasul sau pielea).
Iată cum, în ambele situații (lipsă sau exces), există analize mult mai relevante
(hemogramă, feritină) decât dozarea fierului. Un fier scăzut sau crescut în
condițiile unei hemograme și feritine normale este, de cele mai multe ori,
nesemnificativ.
Necesitatea fierului crește semnificativ la 4-6 luni de la naștere și se ridică la
aproximativ 0,7-0,9 mg / zi în perioada rămasă a primului an, continuând cu
12 mg/zi în adolescenţă la băieţi şi 15 mg/zi la fete şi menţinându-se la aceste
valori la varsta adultă.
Elemente minerale

Surse alimentare
Alimentele care au un continut ridicat de fier sunt carnea de pui si pestele.
Alte surse substantiale le reprezinta ouale, painea si cerealele (oricare cereala
integrala sau imbogatita cu fier), legumele cu frunze, cartofii si alte legume,
fructele si laptele.
Fierul extras de către organism din lapte şi brânză este legat cu precadere de
proteina lactoferina, insa laptele de vaca are un continut destul de scazut de
fier.
Ficatul de vita si porc, pomenit in multe tabele ca avand un continut foarte bogat
de fier, are o biodisponibilitate redusa in comparatie cu fierul bivalent.
Fierul organic din carnea roşie este cel mai absorbabil (10 – 30 % )
Plantele contin fier anorganic, din care numai 2 - 10% este absorbit de
tractul digestiv.
In plus, cantitati mari de fier sunt pierdute prin preparare. In orice caz, atunci
cand sunt gătite mâncăruri acide în vase din fier, acesta intra in alimente,
crescandu-le continutul in fier intr-un mod considerabil.
Elemente minerale
Suplimentarea fierului in dieta
Exista cateva zeci de suplimente pe baza de fier. Cele mai frecvente forme
sunt: fumaratul feros, gluconatul feros, sulfatul feros, sulfatul de glicină
feroasă și polizaharida de fier, toate având biodisponibilitate diferită, dar
sunt în general mai biodisponibile decat suplimentele multivitaminice cu
multiminerale.
În țările în curs de dezvoltare, unde se consumă diete monotone, bazate pe
cereale precum grâu, orez și porumb, acestea sunt de obicei vehiculul ales
pentru adaos controlat de fier in hrana.
• În Venezuela, porumbul și grâul sunt imbogatite cu fumarat feros și fier
electrolitic, iar rezultatele au fost pozitive, iar în Filipine, se fac eforturi
pentru fortificarea orezului cu fierul folosind tehnici de acoperire și
extrudare.
• În toate cazurile, este important ca fierul adăugat să nu provoace
modificări organoleptice adverse în alimente.
• Prin urmare, completarea este mai rapidă cu doze acute mari de fier, dar
toleranța este mai puțin bună; pot exista, de asemenea, reacții adverse
neplăcute, cum ar fi greața, tulburările gastro-intestinale și gustul metalic.
Elemente minerale
În toate cazurile, este important ca fierul adăugat să nu provoace modificări
organoleptice adverse în alimente.
La fel de important, dar posibil mai dificil, este adăugarea unei forme
biodisponibile de fier. Dar, cele mai bune forme de fier sunt adesea cele mai
reactive în alimente, provocând peroxidarea lipidelor și schimbări de culoare.
Nu există dovezi clare că suplimentarea fierului in alimente are un impact asupra
imbunatatirii sanatatii populatiei prin continutul de fier al alimentelor și ar
trebui să fie utilizat doar ca măsură pe termen scurt.
Deși absorbția este invers legată de doză, cantitatea absolută de fier absorbit crește
cu doze mai mari. Prin urmare, completarea este mai rapidă cu doze mari de
fier, dar toleranța este mai puțin bună deoarece pot exista, reacții adverse
neplăcute, cum ar fi greața, tulburările gastro-intestinale și gustul metalic.
Fierul este un element esențial pentru aproape toate organismele vii, deoarece
participă la o mare varietate de procese metabolice, inclusiv transportul de
oxigen, sinteza acidului dezoxiribonucleic (ADN) și transportul electronilor.
Cu toate acestea, deoarece fierul poate forma radicali liberi, concentrația sa în
țesuturile corpului trebuie să fie strict reglementată, deoarece în cantități
excesive, poate duce la deteriorarea țesuturilor.