Monarhul absolut clasic: ludovic

al xiv-lea
• După moartea lui Ludovic al XIII-lea(1643), când moştenitorul său
avea nici cinci ani, copilul e crescut într-o familie mai puţin
obişnuită, căci Ana de Austria, acum regentă, se spune că trăia cu
primul ei ministru, cardinalul Jules Mazarin, un carierist italian
inteligent şi lipsit de scrupule.
• Împreună au supravegheat educaţia regelui-copil şi nu este lipsit
de semnificaţie faptul că Mazarin i-a devenit naş.
• Între 1648 şi 1653, Franţa a fost sfâşiată de un şir de revolte
cunoscute sub numele de Fronde (fronde înseamnă praştie, "arma"
puştanilor parizieni).
Jules Mazarin

Scoala nr. 5 Barlad

 Ludovic al XIV-lea a fost profund influenţat de Fronde,
formându-şi credinţa că ordinea şi autoritatea reprezintă
antidotul haosului. Ludovic a învăţat de la cardinal să creadă că
monarhia a fost orânduită de către Dumnezeu, să se identifice
cu Franţa, să munceasca din greu şi să-şi ia sarcina în serios.
 El a învăţat totodată să se prefacă, însuşindu-şi cinismul şi
dispreţul faţă de motivaţia umană caracteristice lui Mazarin.
 Statura scundă a lui Ludovic era compensată de demnitatea şi
siguranta sa innascuta. In plus, el poseda mult farmec şi era
foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede şi poseda o bună
memorie a chipurilor şi a faptelor. Poseda un autocontrol
remarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se înfurie sau
să exulte.
 Ludovic a fost obligat să se căsătorească cu o soţie de care
nu era atras. Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea
al Spaniei, cu care Ludovic s-a căsătorit în 1660 era proastă,
urâtă şi stângace. Reacţia lui a fost aceea de a-şi găsi
compensaţii în altă parte.
 Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în
calitate de amante principale: blajina şi neştiutoarea Louise
de la Vallière, inteligenta şi intriganta Françoise-Athénaïs de
Montespan şi autoritara, dar rezervata Françoise de
Maintenon. După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-
a căsătorit cu doamna de Maintenon
Maria Tereza Doamna de Montespan Doamna de Maintenon
 • Politica absolutismului

• Spre deosebire de regii contemporani din

Anglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-şi
alege politica şi miniştrii.
• Nu trebuia să se consulte cu supuşii săi, şi
putea lua hotărâri rapid. Nu era obligat nici să-
şi justifice acţiunile, nici să asculte criticile ce
i se aduceau. El putea pretinde o supunere
indiscutabilă.
• La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui
Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii
care conduseră Franţa sub comanda fostului
prim-ministru, spunând că a venit vremea să
guverneze el însuşi; “vă dau poruncă să nu
semnaţi nimic, nici măcar un paşaport, fără
ordinul meu; să-mi daţi raportul mie personal
în fiecare zi şi să nu favorizaţi pe nimeni”. În
urmatorii 54 de ani, Regele Soare a fost
propriul său prim-ministru.
 • Justiţia
• Ludovic a diminuat influenta magistratilor în favoarea
administratorilor regali.
• Colbert, controlorul-general a introdus codul civil (1667), codul
penal (1670), codul maritim (1672), şi codul comercial (1673).
• După moartea lui Colbert, codul negrilor (1672) a clarificat
drepturile sclavilor în coloniile franceze.
• Parlamentul din Paris era desigur consultat, dar Ludovic era
totodată sfătuit de către un Consiliu de Justiţie format în 1665,
dominat de către Colbert. După o cuvenită deliberare, Ludovic
juca propriul său rol de legiuitor al regatului.(“Legea sunt eu”)
• În 1665 parlamentele au fost numite curţi "superioare" în loc de
"suverane".

Colbert
 Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regal a fost
armata. Ludovic al XIV-lea şi-a dominat armatele prin
profesionalism. El a câştigat respectul soldaţilor săi, de la
gradele cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-şi
propria abilitate ca soldat.
 A câştigat recunoştinţa soldaţilor săi ca organizator şi
administrator, întemeind spitalul de la Hôtel des Invalides din
Paris pentru soldaţii mutilaţi şi pensionaţi.
 Îl preocupa într-o foarte mare măsură bunăstarea trupelor sale.
Totuşi, motivul cel mai important al succesului lui Ludovic al
XIV-lea în dominarea armatelor sale a fost autoritatea pe care o
avea asupra corpului de ofiţeri. Ludovic işi arogase dreptul de-a
numi orice ofiţer până la rangul de colonel.
 Era o armată regală; regele decreta cine comanda, cine era
promovat, cine era retrogradat.
  Reprezentanţii locali ai guvernului
 Timp de veacuri, aristrocraţia administrase atât
provinciile, cât şi oraşele. Pe parcursul domniei sale,
Ludovic, sub influenţa lui Colbert a intervenit în
guvernarea locală. Acest lucru a avut o motivaţie:
aceea de a strânge mai mulţi bani din impozite. Nimic
nu ilustrează mai bine eficienţa absolutismului lui
Ludovic al XIV-lea decât uluitoarele sume de bani
strânse din impozitări, mai ales către sfârşitul domniei.
  Relaţiile cu papalitatea

 Era în interesul comun, atât al papalitatii, cât şi al Coroanei

franceze, ca relaţia lor să fie cordială.
 În 1661, tânărul rege era extrem de încrezator în sine şi nu avea
de gând să se ploconească în faţa nimanui, nici măcar a papei.
Papa Inocenţiu al XI-lea a apreciat că nu era pur şi simplu vorba
de bani, ci de pretenţia regelui de a schimba în mod unilateral
obiceiurile Bisericii. În ianuarie 1687, el a anulat imunitatea
ambasadei franceze de la Roma faţă de inspecţia funcţionarilor
care îi urmareau pe delicvenţi. Când Ludovic i-a cerut
ambasadorului său să sfideze autoritatea papala, papa l-a
excomunicat pe ambasador şi se pregătea să-l excomunice şi pe
Ludovic al XIV-lea.
  Hughenoţii

 Calviniştii francezi erau cunoscuţi sub numele de hughenoţi.

Ludovic socotea până şi existenţa bisericilor hughenote drept o
provocare şi o insultă la adresa regelui.
 Între 1661 şi 1679, hughenoţii nu au fost persecutaţi fizic.
 În 1679 Ludovic a optat pentru o politică mai agresivă.
Hughenoţii au fost alungaţi din serviciile publice şi li s-a interzis
practicarea profesiilor de medic, avocat şi editor. Copiii le erau
luaţi de la vârsta de şapte ani, spre a fi educaţi ca nişte catolici.
Bărbaţii erau bătuţi, femeile violate, copiii terorizaţi iar casele
dărâmate. Cei care îi denunţau pe hughenoţi erau recompensaţi
cu jumătate din proprietatea acestora. Protestanţilor le era
interzis să predice sau să scrie. Nu li se permitea să foloseasca
slujitori catolici. Nu aveau voie să emigreze.
 A urmat Edictul de la Fontainebleau la 22 octombrie 1685 prin
care se interzicea credinţa protestantă.
 • Ludovic al XIV-lea şi politica
externă

• Politica externă a lui Ludovic al

XIV-lea a reprezentat întotdeauna o
problemă discutabilă.
• Criticii săi l-au comparat cu Hitler:
avea aceleaşi ambiţii nemăsurate,
aceaşi disponibilitate de a risca
declanşarea unui război, aceeaşi
indiferenţă faţă de suferinţa umană.
• Apărătorii săi susţin că politica
externă a lui Ludovic era concepută
în adevăratul interes al Franţei.
Scoala nr. 5 Barlad
 Războiul de devoluţie, 1667-
1668

 La moartea lui Filip al IV-lea al

Spaniei în 1665, Ludovic a luat
hotărârea de a avansa pretenţii la
moştenirea spaniolă în numele soţiei
sale.
 Ludovic a ocupat orasele Douai,
Charleroi, Oudenaarde şi Lille si
provincia Franche-Comté.
 Prin tratatul încheiat la Aix-la-
Chapelle în mai 1668, Franţa a fost de
acord să redea Spaniei Franche-
Comté, cu condiţia ca ea să păstreze
multe din cuceririle făcute în Ţările de
Jos spaniole (Belgia).
 • Războiul cu olandezii,
Cambrai, 1677
1672-1679 incheiat cu victoria
Frantei.
• Ca rezultat al negocierilor
prelungite de la Nijmegen din
vara anului 1678, Franţa a
păstrat Franche-Comté şi
oraşele din Flandra.
• Pe de altă parte Ludovic a
înapoiat olandezilor cuceririle
sale făcute în partea de nord.
 Războiul de nouă ani, 1688-
1697
 Razboi intre Franta si olandezii
carora li se alăturaseră principatul
Brandenburgului, Spania, Anglia
şi Bavaria, formând o coaliţie
continentală, prima Mare Alianţă,
care a invins Franta.
 A renunţat la Luxemburg şi
Philippsburg, cu toate că i s-a
permis să păstreze Alsacia
Inferioară. A înapoiat Lorena
ducelui ei şi Avignonul papei. A
înapoiat de asemenea Barcelona
Spaniei şi cuceririle sale din
Canada Angliei. Cu alte cuvinte,
Franţa a pierdut toate cuceririle
făcute după pacea de la
Nijmegen. Ludovic a suportat
umilinţa de a trebui să-l
recunoască pe Wilhelm de Orania
drept "Majestatea Sa Wilhelm al
III-lea, rege al Marii Britanii". Namour,1692
 • Războiul pentru succesiunea spaniolă, 1702-1713
• Două familii regale europene emiteau pretenţii la tronul
Spaniei: Habsburgii austrieci şi Bourbonii francezi. În
noiembrie 1700, Carol al II-lea al Spaniei moare fără a lăsa
moştenitori. Prin testamentul său i-a lăsat întregul imperiu
ducelui Filip de Anjou, nepotul lui Ludovic al XIV-lea, Pe
15 mai 1702, Marea Alianţă a declarat război Franţei. În
urma tratatelor de pace din 1713 şi 1714, Filip al V-lea a
rămas rege al Spaniei, dar a renunţat la pretenţia la tronul
Franţei.

Alamansa, 1707
  Sfârşitul domniei
 Bătrâneţea sa a fost sâcâită de reumatism, indigestie şi gută.
Moartea Regelui Soare a fost înfioratoare şi prelungită.
Sfârşitul a venit la 1 septembrie 1715. El l-a binecuvântat pe
băieţelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imite
exagerata sa pasiune pentru construcţii şi războaie.