PLAN DE RECAPITULARE

PERSONALITATEA
 Personalitatea – definire, trasaturi, factori;
 Modele de analiza a personalitatii:
- Modelul psihanalitic – Freud (nivelurile psihismului,
instantele personalitatii)
- Modelul trasaturilor – Allport
- Modelul factorial- Cattell
- Modelul Big- Five
 Comparaţie între modelele de analiză a personalităţii;
 Caracterizarea personalităţii folosind modelele de
analiză;
 Mecanismele de apărare ale Eului;
 PERSONALITATEA

În viaţa de zi cu zi, tindem să-i etichetăm pe cei din jur în funcţie de tipul de
persoană pe care îl reprezintă fiecare. Există tipul prietenos şi sociabil, tipul
agresiv, tipul liniştit şi timid, tipul activ şi ocupat, şi aşa mai departe. La baza
acestor clasificări se află ideea că fiecare persoană are o anumită personalitate —
un anumit fel de a reacţiona şi de a se comporta. Dacă ştim cu ce fel de persoană
avem de-a face, ne poate fi mai uşor să-i înţelegem comportamentul. De
asemenea, putem să anticipăm reacţiile unei persoane într-o anumită situaţie.
Totuşi, aceste clasificări nu sunt foarte ştiinţifice. Ele pot fi uneori chiar
înşelătoare. Psihologii — oamenii de ştiinţă ce se ocupă cu studiul
comportamentului uman şi cu complexitatea minţii — cercetează în mod continuu
ceea ce numim “personalitate”. Ei folosesc mai multe metode de clasificare a
indivizilor, în funcţie de caracterul, temperamentul şi aptitudinile lor, în dorinţa de
a înţelege omul.
De-a lungul timpului s-a încercat găsirea unei legături între personalitatea
unui om şi data naşterii sale (în astrologie), între personalitatea sa şi umflăturile
de pe craniul său (în frenologie), şi între personalitate şi liniile din palmă (în
chiromanţie). Însă ştiinţa modernă nu acordă o importanţă prea mare acestor
tehnici.
În Larousse găsim definiţia personalităţii ca: element stabil
al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o
diferenţiază de o altă persoană.
Fiecare individ are particularităţile sale intelectuale, afective
şi cognitive (cu referire la voinţă, la temperament), al căror
ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om
este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi
diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale.
Una dintre problemele referitoare la „personalitate” este
aceea că fiecare percepe diferit acest cuvânt. Multe
dicţionare de psihologie susţin că „personalitatea” nu poate
fi definită.
Celebrul austriac Sigmund Freud considera că trăsăturile
fundamentale ale personalităţii se conturează foarte
devreme, probabil în primii cinci ani de viaţă. Acestea sunt
influenţate de experienţe, ca suptul la pieptul mamei,
consumul alimentelor solide, deprinderea mersului la toaletă
şi impulsurile sexuale. Treptat, aceste experienţe se combină
şi se integrează, dar personalitatea se modifică şi se dezvoltă
de­-a lungul copilăriei pănă în perioada adultă.
Concepţiile moderne referitoare la astfel de teorii insistă
asupra modului în care copiii reacţionează între ei şi faţă de
adulţi, cum îşi fac prieteni sau duşmani şi cum se integrează
într-o anumită cultură sau societate.
Sigmund Freud a susţinut că personalitatea se
compune din trei elemente: ego, id, şi
superengo. Egoul corespunde cel mai bine cu
eul pe care îl cunoaştem. Prin id el a cuprins
instinctele primare, care stau de fapt la baza
oricărui comportament uman. În concepţia lui
Freud, rolul superegoului era să controleze
activitatea egoului şi a idului. De exemplu, idul
ne va îndemna să ne satisfacem foamea, egoul
ne va spune în acest caz să mâncăm, iar
superegoul ne va controla comportamentul, şi
îl supune unui cod moral, astfel încât o
persoană normală va mânca respectând o
serie de standarde socialmente acceptate.
În anii 1920 şi 1930, psihologul elveţian Carl Jung a
elaborat o altă teorie referitoare la tipurile de
personalităţi. El era de părere că fiecare dintre noi se
poate închide în sine, devenind tăcut, retras şi
preocupat de propriile gânduri. Această acţiune poartă
numele de introspecţie. De asemenea, putem fi
deschişi lucrurilor ce se întâmplă în jurul nostru,
devenind mai sociabili şi mai implicaţi în acţiunile
celorlalţi. Persoanele care fac aceste lucruri sunt
numite extrovertite.
Multe persoane trec de la introspecţie la extrospecţie,
în funcţie de circumstanţe. La unele persoane însă, una
dintre aceste atitudini tinde să domine. De exemplu,
tipul de persoană extrovertită este vorbăreaţă şi activă
într-o situaţie în care cele mai multe persoane ar fi
tăcute şi rezervate.
Noţiunea celor două tipuri de personalităţi principale a
lui Jung nu mai este în totalitate acceptată de
majoritatea psihologilor, deşi introspecţia şi
extrospecţia au devenit cuvinte descriptive utile. In
prezent se acordă mai puţină importanţă tipurilor de
personalităţi, acestea fiind folosite doar pentru
identificarea cazurilor extreme. Majoritatea psihologilor
sunt de acord că personalităţile sunt extrem de
În accepţiunea sa cea mai largă, termenul de personalitate denumeşte fiinţa
umană considerată în existenţa ei socială şi înzestrarea ei culturală.
Sunt diverse discipline care se ocupă de om ca personalitate, fiecare
căutând să exploreze fiinţa umană în devenirea ei continuă (antropologia
biologică şi culturală, sociologia, istoria, psihologia).
Personalitatea este întotdeauna unică şi originală. Aceasta întrucât fiecare
porneşte de la o zestre ereditară unică, singulară şi mai departe în câmpul
existenţei sociale concrete, fiecare străbate un drum anume, desfăşurând
diferite activităţi şi intrând în anumite relaţii, toate având anumite efecte
asupra cursului dezvoltării şi construirii edificiului de personalitate. În
realitate, fiecare om are un mod propriu şi concret, irepetabil de a fi, de a
gândi şi simţi. Între oameni un sunt numai deosebiri, ci şi asemănări.
Într-o populaţie relativ omogenă, sub raport etnic, cultural, ocupaţional,
într-o epocă dată se întâlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip, după
însuşirile lor fizice sau psihice comune. Se vorbeşte doar despre tipuri de
francezi, englezi sau români şi printre aceştia de moldoveni, olteni ardeleni
– despre tipuri de ţărani, negustori, militari, sportivi, artişti, despre tipuri
temperamentale sau caracteriale. În simpozioane internaţionale au fost
studiaţi factorii (trăsăturile) de personalitate, căutând să se delimiteze şi să
se precizeze constituţia şi caracteristicile lor.
În primul rând, dispoziţia spre comunicare implică nu numai un limbaj dar
şi motivaţia, trebuinţa de a comunica şi totodată un mod de a gândi şi de a
simţi.
În al doilea rând, factorii de personalitate dispun de o relativă stabilitate,
cine este înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine şi calm, de cele mai
multe ori dovedeşte aceste calităţi şi numai excepţional abdică de la ele.
În al treilea rând, factorii de personalitate caracterizează pe om în
ansamblul său, de exemplu, inteligenţa generală, fermitatea în atitudini se
manifestă în cele mai diverse situaţii şi independent de acestea.
În al patrulea rând, factorii de personalitate dispun totuşi de o oarecare
plasticitate, nu sunt rigizi, putându-se restructura şi perfecţiona sub
presiunea condiţiilor de mediu.
În al cincilea şi ultimul rând, factorii dominanţi în sistemul de
personalitate al subiectului sunt caracteristici sau definitorii pentru el, îl
exprimă în ce are el esenţial ca om cuminte sau turbulent, talentat sau
incapabil, respectuos sau insolent.
Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni
asupra reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată sau în faţa
unei sarcini ce i se încredinţează. Însuşi subiectul care se observă şi se
compară cu alţii ajunge să-şi constate capacităţile şi trăsăturile sale de
caracter. Uneori, se laudă cu ele, alteori se resemnează fatalist: „aşa sunt
eu şi n-am ce face”. Dar omul poate decide asupra ce să facă şi cum; fiind
conştient de sine, încearcă mereu să-şi ia în stăpânire propria fiinţă cu tot
ce are ea.
O lege fundamentală a sistemului de personalitate este autodepăşirea şi realizarea
de sine.De mai bine de un secol, psihologia a pus în centrul edificiului
personalităţii conceptul de Eu. Înţelesul primar este cel al pronumelui la persoana
întâi. Eul este subiectul la nivelul căruia se întretaie trei predicate: a fi, a avea, a
face. Eul este rodul tuturor experienţelor acumulate de subiect în activitate şi de
corelare faţă de ceilalţi. În dezvoltarea sa, Eul parcurge trei etape şi anume: etapa
Eului corporal, apoi cea a Eului social şi, în final, definirea Eului spiritual. Se
înţelege că achiziţiile acestor etape se se cointegrează în condiţiile în care cele
trei laturi ale Eului se dezvoltă pe parcursul vieţii.
Personalitatea este un agregat de aptitudini care are în centrul său Eul.
Personalitatea dispune îndeosebi de trei laturi psihologice: temperamentul,
aptitudinile şi caracterul. Trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cea mai
accesibilă şi uşor constatabilă latura dinamico-energetică a personalităţii. Cu
greu vom afla ce gândeşte un om ce sentimente încearcă, pe unde i se
aventurează fantezia. Dar urmărindu-i comportamentul vom putea în scurt timp să
spunem dacă este energic, iute, cumpănit sau nu.Firea omului (termen în limba
română care se intersectează cu cel de temperament) a fost încă de la începuturi
presupusă a fi legată de constituţia corporală sau de particularităţile fiziologice.
În determinarea particularităţilor temperamentale un rol principal (chiar dacă nu
exclusiv) revine sistemului nervos central care asigură coordonarea tuturor
proceselor organice şi mediază comportamentul în virtutea activităţii neuropsihice
a creierului. La fiecare individ însuşirile de bază prezintă gradaţii în sensurile:
puternic – slab, mobil – inert, echilibrat – neechilibrat.
Cercetările moderne, au
demonstrat existenţa a INSTABIL
patru tipuri de
Întristat Reactiv
temperamente: tipul Neastâmpărat
Anxios
puternic neechilibrat Rigid Agresiv
excitabil corelează cu Sobru Excitabil
temperamentul coleric, Pesimist Schimbător
cel puternic echilibrat Rezervat Impostor
mobil se exprimă în Nesociabil Optimist
temperamentul Liniştit MELANCOLIC COLERIC Activ
sangvinic, tipul puternic
echilibrat inert în INTROVERTIT EXTRAVERTIT
temperamentul Pasiv FLEGMATIC SANGVINIC Sociabil
flegmatic, tipul slab (luat Grijuliu Vorbăreţ
global) fiind pus la baza Îngândurat Săritor
temperamentului Paşnic Hazliu
melancolic. Controlat Vivacitate
Demn de încredere Spirit de grup
În descrieri mai vechi se
Temperat Aptitudini de
adaugă şi alte criterii de conducere
Calm
clasificare a
temperamentului, cum
STABIL
sunt acelea de: stenic –
astenic, încordat –
Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)
relaxat, hipertimic –
Temperamentul este manifestarea şi dezvoltarea particulară a tipului în plan
psihologic şi comportamental.
Fiecare temperament prezintă avantaje şi dezavantaje. Este mai greu să formezi
spiritul de disciplină, stăpânirea de sine, răbdarea, la un coleric, care este prin firea lui
excitabil şi exploziv, nestăpânit şi nerăbdător, decât la un flegmatic care dispune de
răbdare şi cumpănire naturală, este meticulos şi păstrează un ritm ordonat în tot ce
face.
Cunoaşterea bună a însuşirilor celor mai frecvente temperamente de bază este
necesară pentru a reuşi să le determinăm şi să ţinem seama de ele.
Aptitudinile se exprimă în calitatea activităţilor omeneşti în diverse domenii. Definind
aptitudinile cuiva, răspundem la întrebarea: ce poate face omul respectiv în general şi
în mod special.
Oamenii se deosebesc între ei după posibilităţile lor de acţiune. Acţiunile (practice,
intelectuale, artistice, sportive etc.) sunt executate de diverşi indivizi la diverse
niveluri calitative, cu o eficienţă mai mare sau mai mică, uneori foarte redusă. Desigur
toţi oamenii normali pot executa diverse şi nenumărate activităţi. Interesează însă
calitatea. Toţi pot să cânte, dar unii sunt deplorabili, iar alţii stârnesc admiraţie şi
impresionează. De unde şi calificările fixate în limbă de „apt pentru ...” sau „inapt
pentru ...”, prelungite prin termenii de aptitudine, inaptitudine sau capacitate,
incapacitate, iar referitor la zestrea ereditară: dotat, nedotat.
Aptitudinea se demonstrează prin reuşită în activităţi. Orice activitate se efectuează
cu ajutorul unor mijloace sau instrumente. Faptul este evident în cazul acţiunilor
practice şi tehnice. Una este un bisturiu în mâna unui om neîndemânatec şi alta în cea
a unui chirurg talentat. Tot aşa am putut vorbi despre pensula pictorului, condeiul
poetului sau ferăstrăul tâmplarului.
 Profilul caracterial al fiecărei persoane

– Unitatea caracterului înseamnă a nu modifica în mod esenţial conduita de la

o etapă la alta din motive de circumstanţe, contrare principiilor declarate;
– Expresivitatea caracterului se referă la dezvoltarea a uneia sau a câtorva
trăsături, care dau o notă specifică întregului. Caracterele expresive sunt cele
clar definite, uşor de relevat şi dominante în raport cu situaţia în care se află;
– Originalitatea caracterului presupune autenticitatea în însuşirea şi realizarea
anumitor valori, coerenţa lăuntrică a acestora, forţa lor morală, gradul lor diferit
de dezvoltare şi îmbinare la fiecare individ, cu alte cuvinte, nota distinctivă a
persoanei în raport cu alte persoane;
– Bogăţia caracterului rezultă din multitudinea relaţiilor pe care persoana le
stabileşte cu viaţa socială, cu munca, cu semenii etc. Cei ce au preocupări şi
relaţii înguste rămân indiferenţi în raport cu o serie de fapte şi evenimente, nu
se angajează, nu participă, rămân izolaţi;
– Statornicia caracterului se realizează dacă atitudinile şi trăsăturile caracteriale
au o semnificaţie de o mare valoare morală, aceasta fundamentând constanta
manifestare în comportament;
– Plasticitatea asigură evoluţia caracterului şi autoreglajul eficient în
dependenţă de diverse împrejurări;
– Tăria de caracter se exprimă în rezistenţa la acţiuni şi influenţe contrare
scopurilor fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morală
etc. Datorită forţei caracteriale, omul atinge nivelul suprem al eroismului.
Teste de personalitate. Acestea evaluează din ce în ce mai precis
temperamentul, caracterul şi inteligenţa unei persoane şi se pot face
preziceri referitoare la comportamentul acesteia, şi la reacţiile în
diferite situaţii dificile. Testele de personalitate sunt adesea
combinate cu testele generale de inteligenţă (IQ-Inteligence
Quotient), deşi ambele grupe de teste au deficienţe.
Un tip de teste necesită răspunsuri simple de „Da” sau „Nu”, la
întrebări ca: „Îţi place să întâlneşti străini?” sau „Îţi place să mergi
singur la cinema?” Unul dintre cele mai cunoscute teste este
Inventarul Personalităţii din Minessota, care cuprinde peste 500 de
întrebări legate de zece aspecte de bază ale personalităţii. Întrebările-
capcană sofisticate îi dau de gol pe cei care încearcă să mintă.
În testul de personalitate proiectiv, persoanei testate i se cere să
compună o poveste sau să completeze o propoziţie de forma: „Cea
mai mare temere a mea este...” sau „în viitor eu voi...”. Teoria care
stă la baza acestui test presupune că răspunsul va dezvălui
trăsăturile personalităţii persoanei testate.
În testul Rorschach, persoanei testate i se arată foi cu imagini „în
oglindă” ale unor pete de cerneală, care nu reprezintă ceva anume.
Apoi, aceasta este întrebată: „Ce poate fi aceasta?” Oamenii „văd”
diferite obiecte şi modele în petele de cerneală respective, în funcţie
de ce tip de persoană sunt. Psihanalistul va stabili în cele din urmă ce
tip de personalitate are individul testat.
Evaluarea. Aceste teste de personalitate sunt efectuate
din diferite motive. În ultima vreme patronii le folosesc
pentru a-i evalua pe cei care solicită anumite posturi. În
armată, prin acestea se stabileşte dacă o persoană are
atitudinea corespunzătoare pentru a fi promovată. În
instituţiile de învăţământ, elevii şi studenţii sunt uneori
supuşi unor astfel de teste. Acestea sunt întrebuinţate şi
în counselling, pentru a-i ajuta pe oameni să ia decizii
grele şi importante, cum ar fi alegerea unor cursuri,
alegerea carierei, sau a unui partener. Aceste teste sunt Hippocrate
utile şi în ajutarea persoanelor instabile sau bolnave
mental, a bolnavilor, sau a criminalilor recidivişti.
Testul adecvat, desfăşurat corect şi asociat cu alte informaţii,
poate avea o mare valoare practică.
Ideea că miliardele de oameni de pe glob pot fi grupaţi în doar
căteva tipuri fundamentale de personalităţi a fost abandonată.
Personalităţile sunt unice precum sunt amprentele şi infinit mai
complicate. Concepţiile ştiinţifice moderne asupra personalităţii
sunt foarte diferite de ideile lui Hippocrate, Galen, a
astrologilor, chiromanţilor şi frenologilor. În acelaşi timp,
gândirea modernă este variată, iar teoriile se contrazic adeseori
între ele. Să sperăm, că asemenea dezbateri ne vor apropia şi
Galenus mai mult de adevăr.