Sunteți pe pagina 1din 31

Universitatea “Stefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica


Specializarea Drept

Referat la disciplina
Drept Roman
Legea Celor XII Table

Luca Edward- Adrian - Grupa 2 Coordonator


Andriciuc Catalin- Marcel - Grupa Lector dr. Nedelea Oana
1 Suceava 2015
Legea Celor XII Table
Cuprins

• Introducere – Slide 6
• Capitolul I- Prezentare generala - 1. Adoptarea – Slide 9
• 2. Continutul- Slide 10
• 3. Distrugerea- Slide 14
• 4. Categorii de actiuni- Slide 15
• Capitolul II –Izvoarele dreptului in antichitate – 1.Principalele izvoare- Slide 17
• 2.Codul lui Hamurabi- Slide 18
• 3. Legile lui Manu - Slide 22
• 4. Constitutia Ateniana- Slide 24
• 5. Constitutia Spartana- Slide 29
• Concluzie – Slide 31
• Bibliografie- Slide
Introducere
• Romanii defineau dreptul prin sintagma: “jus est ars boni et aequi”.
Am ales aceasta tema, “Legea Celor XII Table”, intrucat ea reprezinta o
capodopera a dreptului roman, o creatie originala ce inglobeaza esenta
binelui si al echitatii, nefiind copiata, dupa cum au afirmat unii, dupa
dreptul grec, întrucât prin dispoziţiile sale ea reflectă în mod fidel
condiţiile sociale şi economice de la jumătatea secolului al V-lea î.e.n.
• Importanta acestei legi o regasim tocmai in contextual politico-social
in care a fost adoptat: razboiul dintre patricieni si plebei.
Introducere
• Multa vreme de la formarea statului roman, obiceiul a reprezentat principalul
izvor al dreptului. Persistenta economiei naturale si simplitatea vietii sociale si de
stat nu necesitau norme juridice complexe si dreptul cutumiar satisfacea
multumitor nevoile casei stapanitoare.
• In perioada republicii si mai ales in perioada stapanirii sclavagiste, bazata pe
productia de marfuri si pe un intens schimb comercial, relatiile sociale au capatat
un caracter tot mai complex si dreptul cutumiar s-a dovedit a fi insuficient in a
exprima in forme juridice corespunzatoare noilor relatii sociale, astfel apare legea
(“lex”), ca expresie a vointei stapanitorilor de sclavi, datorita unor posibilitati
mai complete si mai rapide de reglementare, superioara obiceiului asupra caruia
capata treptat o netagaduita preponderenta.
Introducere
• Normele juridice erau transmise pe cale orala, erau cunoscute doar de pontifi
si erau aplicate de ei in mod arbitrar. In secolul al V-lea i.e.n. plangerile si agitatia
plebeilor, clasa de mijloc, impotriva nobilimii, au dus la redarea in scris a
obiceiurilor juridice existente si la adaugarea unor noi principii necunoscute legii
de pana atunci. Primul pas in directia dreptului scris, si totodata a secularizarii
dreptului, a fost facut odata cu inregistrarea cutumelor, a dreptului consuetudinar,
in 451 i.e.n. In acelasi an 'Legile celor XII Table' au fost compilate de catre o
comisie de zece membri (decemviri, initial numai patricieni, apoi si plebei, cate
5) si acceptate de adunarea poporului.
Prezentare Generala
Adoptarea Legii
• Cea mai importantă lege romană a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni
şi plebei, aceştia din urmă solicitând în mod repetat publicarea normelor de drept.
Timp de zece ani, plebea l-a ales tribun pe Terentilius Arsa, care a cerut invariabil
sistematizarea şi publicarea dreptului cutumiar. În cele din urmă, în anul 451 î.e.n.,
patriciatul a fost de acord să se formeze o comisie compusă din zece persoane, care
a redactat normele de drept şi le-a publicat în Forum pe zece table de lemn. Această
comisie este cunoscută sub denumirea de “decemviri legibus scribundis” (cei 10
bărbaţi care să scrie dreptul).
• La protestele plebei, nemulţumită de faptul că din comisie nu făcea parte nici un
plebeu, a fost instituită o nouă comisie, în componenţa căreia intrau şi cinci plebei şi
care, în anul 449 î.e.n., a publicat o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz.
Continutul Legii
• Legea celor XII Table cuprindea codificarea vechiului drept cutumiar.
Conţine atât dispoziţii de drept public, cât şi de drept privat, constituind un
adevărat cod. Între dispoziţiile de drept privat, un loc central îl ocupă cele
privitoare la regimul proprietăţii private, la materia succesiunii şi la organiza rea
familiei.
• Normele de drept privitoare la materia obligaţiilor sunt relativ puţine, ceea ce
se explică prin faptul că , în epoca adoptării codului decemviral, romanii erau un
popor de agricultori, care trăia în condiţiile economiei naturale închise Numai aşa
se poate înţelege de ce Legea celor XII Table menţionează un singur contract
Continutul Legii
• Tabla I – “Cu privire la procesul judiciar” – cuprinde legea de procedura
• Tabla II - " Despre regimul probelor “- reglementa un regim diferențiat al probelor în funcție de
mărimea obiectului litigiului, stabilind cuantumul cauțiunilor asiguratorii.
• Tabla III - " Cu privire la drepturile de împrumut și creditor " - împrumut , credit și ratele de creditare,
termenul de grație al debitorului și măsurile care puteau fi utilizate de către creditor contra creditorului
• Tabla IV – “ Drepturile părintești și a familiei " ( dreptul familiei : recunoașterea de paternitate ,de
vânzare în sclavie a copiilor ) . Permitea practicile eugenice, când pruncul putea fi ucis dacă era născut
cu dizabilități. De asemenea, consfințea dreptul lui ”pater familias” de a-și vinde fiii în sclavie, sub
rezerva prevederii că după a treia vânzare, la momentul când fiul ieșea din sclavie acesta devenea
independent.
Continutul Legii
• Tabla V - " Despre moștenire și custodie " ( legea de succesiune : un testament , moștenire , potrivit legii ,
definirea moștenitorii legali de ordine. Prevedea regimul de transmisiune a succesiunii la soția defunctului,
agnați și apropiații defunctului ( ”de cuius”).
• Tabla VI - "Cu privire modul de încheiere a actelor de vânzare " ( contract de vânzare , dobândirea și
pierderea de bunuri mobile și imobile ) .
• Tabla VII –” Cu privire la distanța de grănițuire între diferite terenuri cu diferite predestinații”. Stabilește o
serie de rigori ce țineau de distanța minimă care trebuie respectată în grănițuirea dintre diferite tipuri de
imobile, cu caracter imperativ.
• Tabla VIII – “Cu privire la pedepsele corporale pentru diferite delicte” .Printre pedepse se enumerau:
pedeapsa cu moartea, plata unei amenzi pentru cauzarea unor traume, sancțiune care diferenția în funcție de
calitatea victimei (om liber sau sclav), amenda pentru injurii, răspunderea pentru distrugere, răspunderea
pentru animale, prevedea cauza justificativă a legitimei apărări contra intrusului pe timp de noapte și altele.
Continutul Legii
• Tabla IX – prevedea o serie de garanții care trebuiau respectate în cazul condamnării la
moarte.
• Tabla X – “Despre înmormântare” ( ceremonial ) . Instituie o serie de interdicție cu privire la
înhumări și cremări, care nu erau permise în cadrul orașelor.
• Tabla XI – “Interdicția de încheiere a căsătoriilor dintre membrii plebei și a patricienilor” .
Această tablă conține prevederi cu privire la interdicția de încheiere a căsătoriilor între plebe
și patricieni, care avea în mod vădit scopul de conservare a dominației elitiste a patricienilor și
menținerea acestei dominații în afară oricărui pericol de confuziune treptată dintre plebei și
patricieni.
• Tabla XII – “Despre sancționarea delictelor săvârșite de către sclavi”. Această tablă conține
prevederi cu privire la răspunderea în situațiile în care un sclav producea daune sau săvârșea
fapte grave.
Distrugerea
• Textul Legii celor XII Table nu s-a păstrat, tablele de bronz fiind distruse
în anul 390 î.e. n., cu prilejul incendierii Romei de către gali. Dar Legea celor
XII Table s-a imprimat pentru totdeauna în conştiinţa poporului roman, fiind
considerată simbol al spiritualităţii sale. În acest sens, Cicero spunea, la patru
secole după publicarea legii, că memorarea acesteia constituia o lecţie
obligatorie pentru elevi, o“carmen necesarium”.
• Această lege nu a fost niciodată abrogată, fiind în vigoare vreme de
unsprezece secole. Către sfârşitul Republicii şi începutul Imperiului,
dispoziţiile sale însă au devenit inaplicabile
Categorii de actiuni in justitie
• Daca în vechea procedura numarul actiunilor era limitat, în procedura formulară numărul
acţiunilor era extrem de mare, astfel încât jurisconsulţii clasici le-au clasificat după mai multe
criterii.
• Cea mai veche clasificare, cunoscută încă din epoca Legii celor XII Table, împărţea acţiunile
în:
• -acţiuni reale (acţiuni “in rem”)
• -acţiuni personale (acţiuni “in personam”)
• Potrivit Institutelor lui Justinian, această clasificare este şi cea mai importantă (summadivisio).
Prin intermediul acţiunilor in rem erau sancţionate drepturile reale, drepturi care, prin excelenţă,
poartă asupra unor lucruri. Avem în vedere, în primul rând, dreptul de proprietate. Prin
intermediul acţiunilor “in personam” erau sancţionate drepturile personale (drepturile de
creanţă), cum sunt, spre exemplu, cele izvorâte din contracte sau din delicte.
Clasificarea actiunilor
• Textele dreptului roman ne înfăţişează o clasificare a acţiunilor în:
• -acţiuni civile
• -acţiuni honorarii
• Această clasificare se întemeiază pe originea acţiunilor. Acţiunile civile ( actiones civilis) îşi au originea în legisacţiuni, cu toate
că formula lor este redactată tot de către magistrat. Spre exemplu, acţiunea în revendicare are drept model sacramentum in rem
şi de aceea, pretorul va trece în formula acestei acţiuni cuvintele solemne pe care părţile le rosteau la sacramentum in rem.
• Acţiunile honorarii sau pretoriene nu îşi au modelul în legisacţiuni. Ele sunt originale, pentru că sunt create de către pretor în
vederea sancţionării noilor situaţii ivite în practica socială.
• Acţiunile honorarii se împart în trei categorii:
• -acţiuni in factum;
• -acţiuni ficticii;
• -acţiuni cu formula cu transpoziţiune.
Izvoarele Dreptului in Antichitate
• Principalele Izvoare de Drept din Antichitate au fost:
• Codul lui Hamurabi – Mesopotamia
• Legile lui Manu – India
• Constitutia Ateniana
• Constitutia Spartana
Codul lui Hamurabi
• Codul lui Hammurabi (sau Hammurapi sau Codex Hammurapi) este o culegere de legi din timpul regelui babilonian Hammurabi.
Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege și un Epilog. Textul a fost săpat pe o
stelă din diorit lungă de 2,25 metri. Stela a fost descoperită în 1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice efectuate
la Susa. Se presupune că a fost pradă de război luată de un cuceritor dintr-un oraș babilonian. Stela se află în muzeul Louvre din
Paris, iar o copie a ei se află la muzeul Pergamon din Berlin.
• Codul lui Hammurabi nu a fost în epoca sa ceva ieșit din comun: cu trei sute de ani mai devreme, regele sumerian Ur-Nammu
scosese o culegere similară, iar cu 150 de ani înaintea lui Hammurabi, regele Isinului, Lipit-Iștar, dispusese inscripționarea unei
stele similare. Însă cele două coduri de legi sumeriene s-au păstrat doar fragmentar. În contrast, codul lui Hammurabi a fost
răspândit în exemplare numeroase. O copie, pe tăblițe de lut, a fost descoperită în resturile bibliotecii din Ninive a regelui asirian
Asurbanipal.
• Codul lui Hammurabi este apreciat mai mult din punct de vedere literar decât din cel juridic.
• Codul diferențiază trei tipuri de oameni: omul liber, subalternul (omul care se prosternează) și sclavul (juridic fiind asimilat unui
bun mobiliar). Drepturile femeii sunt protejate juridic. Femeia dispune de bunurile sale pe care le administrează liber, practică
numeroase meserii și uneori poate avea răspunderi importante în societate. După căsătorie, femeia se supune autorității soțului. Ca
văduvă, poate administra și apăra interesele moștenitorilor. La moartea tatălui (capul familiei), puterea revenea fiilor și, în cazul
lipsei de moștenitori de parte bărbătească, fiicelor. Pentru supuși, codul lui Hammurabi prevedea obligativitatea monogamiei.
Suveranii puteau fi însă poligami.
Codul de legi
• Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
• Dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.
• Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori
cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai judece.
• Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
• Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl returnează proprietarului, acesta va trebui să plătească doi șekeli.
• Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
• Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obținuți vor înlocui recolta
pierdută în timpul inundării culturilor.
• Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
• Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an
proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.
• Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în funcție de producția vecinului.
Codul de legi
• Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul său și pe fiica sa să muncească; după trei
ani ei vor fi eliberați.
• Dacă un om dator își plătește datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot exista obiecții.
• Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are niciun fel de relații cu aceasta, nu se consideră căsătorie.
• Dacă o soție are relații cu un alt bărbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția poate fi iertată de soțul ei și dăruită
regelui ca sclavă.
• Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină.
• Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă.
• Dacă un bărbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăsește casa.
• Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este obligată să se reîntoarcă.
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din pământ și din bani trebuie cedată ei de
soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători
Codul de legi
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea și banii pe care i-a adus din casa
tatălui ei.
• Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.
• Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de ori.
• Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mina de aur.
• Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
• Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece șekeli.
• Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi șekeli pentru fiecare suprafață a casei.
• Dacă, însă, nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât.
• Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.
• Daca cineva nu va respecta regulile, va fi lasat intr-un lac cu crocodili, iar daca se impotriveste, va muri negru de la loviturile
biciului.
Legile lui Manu
• Cartea legii lui Manu este un cod de legi care a fost intocmai citeva milenii in
urma, nu e mai veche de sec. XIII i.e.n., dar nici mai noua decat veacul VI i.Hr..
• Data precisa cind a fost intocmit codul de legi al lui Manu nu a fost stabilita.
Dispozitiile cartii legii lui Manu poarta un caracter vadit religios. Legile lui Manu
cuprind principii de teologie, de metafizica si cosmogonie, precepte de morala, de
pedagogie, de economie, comert. Legea are colorit si sanctiune religioasa, practica,
ca toate legile popoarelor vechi. Textul Legii, care este foarte concis, a fost lamurit
de numerosii comentatori indieni. Printre acestia se numara Covindaragia,
Medhatithi si Kulluka-Batta, despre care nu se stie in ce timp au trait. Acesta din
urma, dupa marturia celor mai multi sancritologi europeni, este cel mai de seama.
Legile lui Manu
• Codul “Legile lui Manu” prevede: reguli pentru indeplinirea actelor cultului, a datoriilor castelor
principale si ale membrilor castei intre ei ; notiuni de politica interna si externa, de strategie si
tactica ; sfaturi pentru incheieri de aliante politice si militare, apoi amanuntite legi agrare, civile,
penale, comerciale, sistemul masurilor si greutatilor, etc. \
• Conform “Legilor lui Manu” , societatea indiană era împărțită în patru caste:
• preoții (brahmanii)
• războinicii (kșatriya)
• producătorii (vaisya)
• servitorii (sudra)
Constitutia Ateniana
• Criza care zguduie, la sfârşitul secolului al VII-lea î.Hr., toate oraşele evoluate ale lumii
greceşti, se abate şi asupra Atenei. Statul se menţine în forma lui tribală, mult mai puţin centralizat
decât oraşele doriene din Pelopones de pildă. Rivalităţile, cu urmări adesea sângeroase, dintre
clanuri, nu sunt evidente numai pe plan juridic şi duc la divizarea aristocraţiei în tabere adverse.
• Situaţia tensionată se menţine la o cotă maximă în oraşul învrăjbit, şi lui Dracon i se
încredinţează misiunea de a trece legile în scris (621 î.Hr.). Din legislaţia sa nu cunoaştem decât
legile aflate în legătură cu uciderile. Areopagul judecă acum cauzele în cadrul unui adevărat
proces, prezidat de rege, sau înaintea tribunalului efeţilor, sustrăgându-l astfel pe criminal vendetei
clanurilor, între acestea şi cel învinuit interpunându-se statul în calitate: de arbitru suprem. Sunt
numiţi 6 arhonţi suplimentari (thesmothetai) şi se scot vendetele în afara legii.
• În pofida severităţii pedepselor prevăzute („pedepse draconice”) se discern principiile unui
drept mai uman, deoarece se diferenţiază diferitele tipuri de ucideri.
Constitutia Ateniana
• Cel însărcinat, în urma unui acord unanim, să restabilească ordinea în oraş este Solon (594/593? î.Hr.) care este ales
arhonte cu puteri excepţionale, de dictator, spre a servi drept „conciliator”. El îndrăzneşte să atace problema respectivă
în mod direct decretând:
• ● emanciparea ţăranilor; datoriile (hypotheca) asupra terenurilor aflate în proprietate sunt şterse, iar robia personală
(seisachteia) abolită; eliberează şerbii şi „mănosul pământ al patriei” din care smulge bornele ipotecare; se stabileşte o
limită maximă a dimensiunii proprietăţii. Hectemorii dispar, repuşi, fără îndoială, în posesia propriilor lor bucăţi de
pământ.
• ● sprijinirea domeniului artizanatului şi a comerţului; se fixează în mod definitiv măsurile de capacitate, medimnul
(medimnos) pentru cereale, metretul (metretes) pentru lichide. Atena, care nu bătuse până atunci monedă, face mari
progrese în acest domeniu.
• ● emanciparea individului, care nu mai este înrădăcinat în familia sa, ci se consideră un membru al statului. Fiecare
cetăţean este îndreptăţit să aducă o acuzaţie publică înaintea tribunalului.
• ● limitarea puterilor aristocraţiei; cetăţenii proprietari de pământ sunt împărţiţi în 4 clase potrivit veniturilor pe care
le aduce pământul: pentacosiomedimni (500 de baniţe de grâne), hippeis (sau cavalerii – 300-500 de baniţe), zeugitai
(sau zeugiţi – ţărani care îndeplinesc munci cu ajutorul atelajelor) şi theutes (sau teţi – clasa lipsită de proprietăţi).
Constitutia Ateniana
• Adunarea poporului (Ecclesia) îi alege pe arhonţi şi pe vistiernic din membrii primei clase; „Consuliul
celor 400” (corespunzător celor 4 phylii mai vechi) este ales dintre membrii primelor 3 clase; toţi cetăţenii,
inclusiv teţii, iau parte la Adunarea poporului şi la tribunalul popular (Heliaea). Primele două clase îşi fac
serviciul militar la cavalerie, a treia la infanteria grea a hopliţilor, a patra în mod excepţional la infanteria
uşoară sau marină.
• Cei mai de seamă dintre magistraţi rămân în continuare arhonţii, care alcătuiesc de acum înainte un
colegiu de 9 membri, incluzând, pe lângă arhonte, rege şi polemarh, şi pe cei 6 tesmoteţi.
• Conform constituţiei realizate de Solon conducerea statului este exercitată de către avuţi – timocraţie (un
sistem de clasă concentrându-se asupra producţiei agricole şi venitului funciar, denumit şi plutocraţie).
• Cea mai mare realizare a lui Solon constă în faptul că a creat pe de o parte un nou consiliu de 400 de
membri (Bule) însărcinat să pregătească şedinţele Ecclesiei, şi care încetul cu încetul va submina
prerogativele Areopagului; iar pe de altă parte, un tribunal cu adevărat popular – deoarece membrii săi
sunt aleşi din toate cele 4 clase –, Heliaia, care va deveni treptat-treptat singura instanţă alături de
vechile tribunale de sânge.
Constitutia Ateniana
• Reformele lui Clistene desfăşurate în 509-507 î.Hr. sunt deosebit de îndrăzneţe. O nouă
împărţire a cetăţenilor elimină vechiul sistem al naucrariilor. Prin organizare phyliilor se
instaurează o democraţie care o aduce egalitate a drepturilor politice pentru toţi cetăţenii
(izonomie).
• Cetăţenii sunt organizaţi în 10 phylii (triburi), compusă fiecare din câte 3 grupuri (trittys)
venite în număr egal din cele 3 regiuni (oraş, ţara şi litoral). Selecţia se face prin tragere la sorţi.
• Cele 4 triburi gentilice vechi, fratriile şi genele nu dispar, continuând să-şi joace rolul în
viaţa de familie şi în cea religioasă, dar în viaţa politică nu mai contează de-acum înainte decât
cele 10 triburi – pentru care Clistene invocă de altfel în mod obişnuit patronajul lui Apollo din
Delfi –, trityle şi demele.
• Fiecare trittys înglobează comune (deme) – unităţi administrative autonome – care
păstrează listele cetăţenilor şi formează baza locală a Constituţiei. Fiecare cetăţean este membru
al Adunării poporului.
Constitutia Ateniana
• Cel care a desăvârşit democraţia ateniană a fost Pericle, numit de Tucidide „primul dintre atenieni”. În
458 î.Hr., pentru a face Atena mai democratică (numai pentru cetăţeni) el a lărgit aria de recrutare a
magistraturilor, limitată la primele două clase mai înstărite, prin acordarea dreptului de a accede la funcţia de
arhonte clasei a treia (zeugiţii) dar lăsând în afară clasa a patra şi ultima a lucrătorilor şi hamalilor (teţii).
Clasa aristocraţilor pierde puterea, răspunderea politică trece în mâinile poporului, cu condiţia de cetăţenie.
• La iniţiativa lui Pericle şi Efialte, toate deciziile şi drepturile politice sunt lăsate în seama Consiliului
(Bule), a Curţilor cu juri (Heliaea) şi a Adunării poporului (Ecclesia), limitând, astfel, puterile Areopagului
la hotărâri ale tribunalului criminal.
• Toate hotărârile importante sunt luate de Adunarea poporului compusă din toţi cetăţenii şi unde absenţi
sunt de obicei ţăranii, care nu se deplasează cu plăcere să asiste la ea. Adunarea exercită un control direct şi
permanent asupra funcţionarilor şi arhonţilor. Pentru ca accesul la funcţii să fie tuturor egal se asigură
competenţele printr-o combinaţie de tragere la sorţi şi de alegere sau, uneori, numai printr-unul dintre cele
două. Cu excepţia strategilor nici o funcţie nu putea fi păstrată mai mult de un an, iar la încheierea
mandatului funcţionarul dădea socoteală pentru activitatea sa.
Constitutia Spartana
• Legile după care era organizată conducerea politică la Sparta, precum şi cele privind
educaţia spartană, au fost atribuite, după tradiţie, legislatorului Licurg, care ar fi trăit pe
la sfârşitul secolului al IX-lea î.Hr.
• Constituţia n-a fost creată în totalitatea ei de către Licurg, oraşul se organizează în
mod progresiv. Primul document care se poate invoca este Marea Rhetra (lege), care
reprezintă, fără îndoială, în prima jumătate a secolului al VIII-lea, legea organică a
polisului care luase naştere din reunirea a 5 sate. Această lege îi menţiona pe cei doi regi,
consiliul, adunarea care părea suverană.
• Către mijlocul secolului al VIII-lea î.Hr., regii şi consiliul dobândesc dreptul de a
ridica şedinţele „dacă poporul ia hotărâri strâmbe” şi, poate că în anul 754 î.Hr. apar
magistraţii şi eforii care îngrădesc autoritatea, până atunci discreţionară, a regilor
Constitutia Spartana
• Constituţia spartană încredinţa puterea supremă la doi regi, aleşi din rândurile a două familii aristocrate dintre cele
mai vechi din Sparta (din dinastia Agiazilor şi din cea a Euripontizilor, prima fiind fără îndoială aheeană, iar a
doua doriană). Aceste familii erau sub stricta interdicţie impusă membrilor lor de a se căsători între ei. Regii
trebuiau să se supravegheze reciproc, rivalitatea dintre ei permiţând Senatului să profite de situaţie şi să rămână
stăpân pe situaţie.
• În conducerea statului, regii erau ajutaţi de un Consiliul (numit Gerusia = Senat, dar susţinătorii aristocraţiei
spartane preferă denumirea de gererohia = adunarea celor privilegiaţi). Gerusia era format din 28 de bătrâni
(geronţi), în vârsta de peste 60 de ani şi din cei 2 regi. Membrii Gerusiei erau aleşi pe viaţă, prin aclamaţie, de
Adunarea poporului (Apella) şi numai dintre aristocraţii cei mai influenţi.
• În sfârşit, Adunarea poporului (Apella) în care intră toţi Egalii (homoioi) – spartanii, în vârstă de cel puţin 30 de
ani, care se bucurau de toate drepturile cetăţeneşti. Ea era convocată şi prezidată de rege şi putea primi sau
respinge propunerile prezentate ei, alegea pe membrii gerusiei, precum şi pe efori. Aceasta alege eforii şi geronţii
şi poartă discuţii în legătură cu toate problemele. Această adunare avea atribuţii limitate; ea aproba hotărârile
luate de sfatul bătrânilor. Dezbaterile din sânul adunării sunt sumare şi votul e dat cel mai adesea prin aclamaţii:
cetăţenii sunt, aşadar, consultaţi, dar nu pot decât să ratifice măsurile care le sunt propuse
Concluzie
• Unul dintre cele mai mari merite ale acestei legi rezidă în faptul că a realizat o
reglementare de principiu al relațiilor sociale tipice acelei perioade, o expunere publică a
normelor, expunere ”sui generis”, având în vedere că până în acea perioadă normele de
drept erau ținute în secret și tălmăcite de către pontifi, care erau aleși exclusiv dintre
patricieni, dar pe lângă toate acestea, a realizat o reglementare destul de vastă a
principalelor probleme ale societății romane incipiente.
• De aceea, nu este de mirare faptul că și după dispariția fizică a tablelor, normele din
cadrul acestora au fost perpetuate prin transmiterea orală dar și prin preluarea în alte
edicte și ulterior legi. Legea celor XII Table a existat mereu în conștiința poporului
roman pentru care constituia un model de referință și un simbol al modului de viață
roman.