EXAMENUL RADIOGRAFIC

RADIOGRAFIA PANORAMICA
 Radiografia panoramică este o tomografie realizată ȋn
incidenţă ortoradială, care cuprinde aproape ȋntreg
masivul facial.

ORTOPANTOMOGRAFIE
- spotul de radiaţii :
1. trebuie să străbată centrul “sferei” aparatului
dento-maxilar – “orto”
2. trebuie să acopere ȋntreg aparatul dento-
maxilar – “pan”
- pentru realizarea imaginii este utilizat principiul
tomografic – “tomo”, imaginea fiind ȋnregistrată grafic
pe film - “grama”.
Pe radiografia panoramică se evidenţiază:
maxilarul superior şi cel inferior,
procesul alveolar superior şi cel inferior,
cele două arcade în raporturile dintre ele, cât şi
totalitatea mugurilor încă în formare în interiorul
procesului alveolar.
Relaţiile dento-dentare în cadrul aceleiaşi arcade sau
interarcadice sunt evidenţiate în plan vertical şi
proximo-aproximal. Sunt evidenţiate, de asemenea,
forma, mărimea, incidenţele sinuzale şi relaţiile
privind arcada dentară superioară.
 Pentru arcada mandibulară, se vor putea face aprecieri cu
privire la forma şi dimensiunile ramurii orizontale şi verticale, a
unghiurilor mandibulare, mărimii şi sensul de dezvoltare
condiliană, cât şi a poziţiei, formei şi angulaţiei canalului
mandibular. Din aceste elemente se vor putea trage concluzii
deosebit de importante privind tratamentul şi prognosticul
anomaliei determinate de sensul rotaţiei mandibulare.
 Semnele care pot fi culese pe radiografia panoramică şi care
indică o rotaţie de tip anterior (după Björk):
Condil înalt,orientat vertical, cu dezvoltare preponderent anterioară;
Curbura preangulară lungă;
Ramura ascendentă lungă;
Canalul mandibular foarte curb;
Inaltimea anterioara a fetei micşorată, cu buzele presand una
contra celeilalte.
Unghiul interincisiv > 130-140 grade.
Pentru rotaţia de tip posterior, semnele sunt inversate.

În ceea ce priveşte congruenţa dento-alveolară, se pot face aprecieri

deosebite cu privire la dimensiunea dinţilor temporari şi a celor definitivi
de înlocuire şi anume poziţia mugurilor definitivi (rotaţii, înclinări, ectopii),
putându-se anticipa terapeutic viitoarele incongruenţe cu spaţiere sau
înghesuire. Sub acest aspect se pot culege informaţii preţioase privind
poziţia şi şansele de erupţie a molarilor de minte.
INCONVENIENTE
- derivă din modul de realizare a radiografiei --- nu
redă cu fidelitate :
- structurile osoase;
- spaţiul periodontal;
- aspectul suprafeţei radiculare.
 TELERADIOGRAFIA

Teleradiografia constă in
radiografierea oaselor craniului şi ale
feţei, precum şi a părţilor moi în
proiecţie ortogonală, fără deformarea
imaginii.
Se obţine prin radiografierea
subiectului aşezat la o distaţă de 1,5 –
4 m de tubul aparatului. Placa
radiografică trebuie să fie în contact cu
faţa pacientului şi paralelă cu planul
medio – sagital.
Capul pacientului se fixează cu
ajutorul unui cefalostat, astfel încât
planul Frankfurt să fie orizontal, iar
gura să fie inchisă în ocluzie centrată.
Fascicolul de raze trebuie să fie centrat
pe conductul auditiv extern, iar timpul
de expunere să fie constant.
 Există mai multe tipuri de teleradiografii:
Teleradiografia de faţă ,care furnizează date asupra
dezvoltării verticale şi transversale a masivului facial;
Teleradiografia axială, ,care urmăreşte dezvoltarea
ramurilor orizontale mandibulare şi într-o mică măsură, a
masivului facial;
Teleradiografia de profil ,care furnizează date legate
de tulburările de dezvoltare în sens vertical şi sagital a
masivului facial, dând cele mai multe informaţii despre
natura, direcţia şi gradul de dezvoltare a structurilor
osoase.
Evidenţierea diferitelor structuri maxilare şi mandibulare
oferă date asupra gradului şi sensului de dezvoltare a
elementelor dentare, a proceselor alveolare şi a bazelor osoase.
Cele mai importante informaţii sunt cele referitoare la poziţia,
angulaţia şi proporţiile craniului facial în raport cu cel neural.
 Radiografia in norma frontala
• Ne furnizeaza informatii diagnostice
indispensabile in plan transversal si
lateral.

Ea ne arata:
• configuratia anatomica a foselor
nazale, deviatia de sept, cu
problemele respiratorii date de
obstructia nazala
• orientarea si evolutia dintilor inclusi,
in special a caninilor superiori
• anomalii dentare si dento-alveolare
transversale (ocluzii incrucisate
precum si anomaliile verticale)
• deviatii ale liniei mediane dentare,
osoase – sediul si cauza patogena.
• analiza disimetriei transversale in
particular, cu referire la hipodezvoltarea
maxilara si relativa simetrie bilaterala
de crestere
• posibilitati de expansiune transversala
• evaluarea excesului sau reducerilor
structurale verticale
• evaluarea spatiala a mandibulei si
simetria rapoartelor articulare
• evaluarea articulatiei intre as. atlant /
occipital si intre atlant / odontoid
• consideratii functionale si de postura in
raport cu axul median cranian si axul
tractului cervical
• existenta patologiei endocraniene,
faciale, gnatologice
 Radiografia in norma axiala
• Reprezinta a treia proiectie a dosarului
cefalometric tridimensional, indispensabila in
diagnosticarea disimetriilor cranio-faciale.

Este indicata:
• vizualizarea arcadei dentare fara
suprapozitie intre hemiarcada dreapta si
stanga
• torsiuni intermaxilare cu existenta
laterognatiilor
• consideratii functionale si posturale, derivate
din observatii asupra boltii craniene
• evaluarea posturala si dimensionala a
mandibulei cu respect la baza craniului
• disimetrii si patologii de la baza craniului,
endocraniului si splahnocraniului
• evaluarea foramenului occipital si raporturile
sale cu osul odontoid
• conformatia condililor occipitali si a
articulatiei atlanto-occipitale.
PUNCTE şi REPERE utilizate în ANALIZA
TELERADIOGRAFIEI
1. Nasion;
2. Sellae;
1 3. Basion;
2 4. Porion;
5
5. Orbitale;
4 16 6. SNA;
7. SNP;
6
7 9
8. Prosthion;
3 8 9. Punct A;
10. Infradentale;
11. Pogonion;
10
14 12 12. Punct B;
13. Menton;
11
14 Gonion;
13
NASION (N):
(N) punctul cel mai anterior pe sutura nazo – frontală în plan
medio – sagital, corespunde rădăcinii nasului.
SELLAE (S):
(S) centrul geometric al conturului şeii turceşti.
BASION (Ba):
(Ba) este punctul cel mai decliv pe marginea anterioară a
Foramenului Magnum, situat la baza lui Clivus Occipitalis.
PORION (Por) sau (P):(P) punctul cel mai înalt (extern) pe delimitarea
osoasă a conductului auditiv extern (Meatus Acusticus Externus),
este o radiolucenţă de 3 – 4 mm, situată aproximativ la înălţimea
capului condilului.
ORBITALE (O): (O) punctul cel mai inferior corespunzător marginii
inferioare a orbitei osoase situat pe o verticală care trece prin pupilă
când ochiul priveşte înainte. Punctele „P” şi „O” se folosesc pentru
localizarea Planului Frankfurt.
SPINA NASALIS ANTERIOR (ANS; SNA): punctul cel mai anterior al
acesteia.
SPINA NASALIS POSTERIOR (PNS; SNP): punctul cel mai posterior
al palatului dur. Fisura pterigomaxilară are o orientare spre PNS.
Punctele „ANS” şi „PNS” se folosesc pentru localizarea planului
palatin.
PROSTHION (Pr):(Pr) punctul cel mai inferior şi anterior al procesului
alveolar superior în plan medio – sagital. Pe radiografie corespunde
cu marginea alveolei incisivului central superior.
PUNCTUL A: A punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura
spinei nazale anterioare sub ANS şi în faţa rădăcinii incisivului
central superior. Este punctul scheletal care se foloseşte pentru
determinarea poziţiei anteroposterioare a maxilarului.
INFRADENTALE (Id): (Id) punctul median aparţinând procesului
alveolar mandibular, între incisivii centrali. Este situat pe
marginea cea mai anterioară şi superioară a procesului alveolar
inferior în plan medio – sagital. Pe radiografie delimitează
alveola incisivului central inferior.
POGONION (Po): punctul median cel mai anterior pe eminenţa
mentonieră.
PUNCTUL B: B punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura
dintre dintre Pogonion şi Infradentale, sau punct median, situat
cel mai posterior pe profilul procesului alveolar mandibular,
dedesubtul incisivilor centrali.
MENTON (Me): punctul cel mai inferior pe simfiza mentonieră.
GONION (Go): este un punct lateral, localizat cel mai posterior,
lateral şi inferior pe faţa externă a unghiului mandibulei; este
punctul cel mai inferior al ramurei ascendente (la unghiul
mandibulei). Împreună cu punctul Me se foloseşte pentru
determinarea Planului Mandibular.
PLANURI şi AXE folosite în ANALIZA
TELERADIOGRAFIEI
a. PLANUL CRANIAL S – N (Sella – Nasion);
b. PLANUL CRANIAN după Ricketts Ba – N
(Basion – Nasion);
c. PLANUL FRANKFURT P – O (Porion –
Orbitale);
d. PLANUL PALATINAL ANS – PNS (Spina
nasalis anterior – Spina nasalis posterior);
e. PLANUL OCLUZAL: linie care bisectează
ocluzia primilor molari şi trece prin punctul
de înjumătăţire a overbitului sau a spaţiului
dintre incisivii centrali, în caz de ocluzie
frontală deschisă.
f. PLANUL MANDIBULAR: Me – Go (linia de
la Menton la Gonion este tangentă cu
marginea inferioară a ramului ascendent).
g. PLANUL FACIAL: N – Pog (Nasion –
Pogonion);
h. AXA Y: S – Gn (Sella – Gnathion);
i. AXA FACIALĂ după Ricketts: Pt – Gn
(Pterigoid – Gnathion).
ANALIZA după SASSOUNI
A fost prima metodă cefalometrică care a
evidenţiat atât relaţiile verticale cât şi cele
orizontale, precum şi interacţiunea între
acestea.
Planurile de referinţă utilizate în această
tehnică sunt:
Planul Bazei Craniului N – S;
Planul Frankfurt;
Planul Bispinal SNA – SNP;
Planul Ocluzal ;
Planul Bazal Mandibular Me – Go.

Conform teoriei elaborate de Sassouni se

consideră că la feţele bine proporţionate
aceste planuri converg spre un singur punct
situat posterior. Înclinarea acestor planuri unul
faţă de celălalt reflectă proporţionalitatea
verticală a feţei.
 Autorul trage din punctul O trei arcuri de cerc
care vor delimita:
Tipul profilului;
Tipul de clasă alveolară;
Creşterea dimensională a corpului mandibular în
relaţie cu baza craniului.
 Arcul I defineşte tipul profilului.
Se foloseşte arcul de cerc ce trece
prin Na – Spna şi Pog → profil arhial,
corespunde clasei I-a scheletice;
Dacă arcul va trece în spatele Spna →
profil retroarhial, corespunde clasei a II-a
scheletice;
Dacă arcul trece înaintea Spna →
profil prearhial, corespunde clasei a III-a
scheletice.

Arcul II defineşte clasa alveolară:

Arcul trece prin punctul A şi B →
clasa I-a alveolară;
Dacă punctul B se află în interiorul
arcului de cerc → clasa a II-a alveolară;
Dacă punctul B se află în afara arcului
→ clasa a III-a alveolară.

Arcul III
Se construieşte pornind din Sellae şi
se prelungeşte în jos până la Go. În mod
normal ambele repere trebuie să se afle pe
arcul de cerc, şi denotă echilibrul de
dezvoltare în lungime a corpului
mandibular faţă de baza craniului.
Corelând poziţia Go faţă de ultimul arc
şi poziţia lui Pog, faţă de primul arc se
obţin valori în ceea ce priveşte dezvoltarea
dimensională a corpului mandibular.
 ANALIZA după STEINER

În analiza Steiner prima

determinare este cea a
unghiului SNA care evaluează
poziţia antero – posterioară a
maxilarului faţă de baza
craniului. Valoarea normală a
acestui unghi este de 82° +/- 2
grade.
Dacă valoarea unghiului
SNA:
este mai mare de 84°
rezultă protruzia
maxilară,
este mai mic de 80°
80 este
vorba de o retruzie
maxilară.
 Unghiul SNB este folosit pentru evaluarea poziţiei antero –
posterioare a mandibulei; valoarea normală este de 78° +/- 2
grade.
Diferenţa dintre unghiurile SNA şi SNB este reprezentată de
unghiul ANB, a cărui valoare normală este de 2 grade. Acest
unghi indică discrepanţa dintre maxilare.
Dimensiunea unghiului ANB este influenţată de următorii factori:
Înălţimea verticală a feţei: unghiul ANB va descreşte pe
măsură ce va creşte distanţa (verticală) dintre punctele
Nasion şi punctul A, respectiv punctul B;
Poziţia în sens antero – posterior a punctului Nasion.
 În continuare Steiner urmăreşte:

Relaţia în grade şi mm dintre incisivii superiori

şi planul N – A;
Relaţia în grade şi mm dintre incisivii inferiori
şi planul N – B;
Relaţia dintre punctul Pogonion şi planul N –
B.

Distanţa în milimetri stabileşte cât de

proeminent este incisivul faţă de suportul osos,
în timp ce unghiul de înclinare indică dacă
dintele este în poziţie normală.
Pentru o valoare a unghiului ANB de 2°,
incisivii superiori trebuie să fie cu planul N – A
intr-un raport evaluat la 22° sau 4 mm; în mod
similar, pentru incisivii inferiori, valorile normale
în raport cu planul N – B sunt de 25°sau 4 mm.
Dacă unghiul ANB are o valoare diferită de
2°, poziţionarea diferită a incisivilor dată de
înclinare şi protruzie, necesită un compromis
pentru compensarea poziţiei dinţilor în raport cu
discrepanţa maxilară.
Retruzie maxilară Normal Protruzie maxilară
SNA = 77° SNA = 80° SNA = 88°
SNB = 70° SNB = 78° SNB = 84°
ANB = 7° ANB = 2° ANB = 4°
 ANALIZA după TWEED
•Analiza Tweed a fost imaginată de autor
pornind de la o concepţie fizionomică proprie,
conform căreia profilul armonios este plat.
Aceasta masuratoare a fost preconizata in
1946 cand analiza cefalometrica era limitata.
Tweed porneste de la premiza ca in aceasta
constructie geometrica, ideal este realizarea
uni profil rectiliniu.
•Corecta pozitie a incisivului inferior este
utilizata ca punct de referinta in repozitionarea
arcadei ghid, cu consecinte asupra maxilarului
superior.

Prin această analiză se apreciază creşterea

verticală a ramurii ascendente a mandibulei,
prin determinarea valorii unghiului format de
planul Frankfurt cu planul bazal mandibular
(FMA – acest unghi poartă numele de unghi de
fertilitate condiliană şi valoarea sa normală este
de 25°).
 Analiza după Tweed

FMIA
67°+/- 3

FMA
25° +/- 3
IMPA
88°+/- 2

La baza metodei stă construirea unui triunghi „triunghiul lui Tweed”

format din:
•Planul superior al lui Frankfurt delimitat de Porion si Suborbitale
•Planul mandibular PM– prelungit posterior
•Axul incisivilor inferiori, care trece prin marginea incizală şi prin
apexul acestora, fiind prelungit în sus şi în jos până la intersecţia cu
planul Frankfurt, respectiv planul Bazal Mandibular.
Acest triunghi include următoarele unghiuri:

Unghiul FMA, permite aprecierea tipologiei scheletice în sens vertical. Valoarea

normală este de 25° +/- 3 grade. Când valoarea lui FMA este cuprinsă între limitele
normale, tipul vertical de creştere este normodivergent, peste 28° este
hiperdivergent iar sub 22° este hipodivergent. Are stabilitate in crestere cu 3˚ la
fiecare an.

Cunoaşterea valorii acestui unghi ajută în decizia de tratament, deoarece

tipul normodivergent va avea mai multe şanse de succes la tratamentul
ortodontic, spre deosebire de celelalte două.
• Pozitia verticala a mentonului
• Tipologia scheletica mandibulara
• Pozitia sagitala mandibulara
• Dezvoltarea ramurii ascendente
• Deschiderea unghiului goniac.
 Unghiul IMPA, permite aprecierea situării
părţii anterioare a arcadei mandibulare în
raport cu baza osoasă. Valoarea sa optimă
se defineşte în funcţie de sensul vertical
scheletic şi va fi dată de regula lui Tweed. În
mod normal axul incisivului inferior trebuie să
fie perpendicular pe planul mandibular, deci
unghiul IMPA = 88° +/- 2 grade.
– Unghiul FMIA, permite aprecierea situării
incisivului mandibular în schema facială.
Valoarea optimă se defineşte în funcţie de
sensul vertical scheletic şi este dat de regula
lui Tweed. Valoarea medie este de 67° +/- 3
grade. Este format din prelungirea incisivului
inferior pe planul Frankfurt.
– Aceasta variabila exprima inclinarea
incisivilor inferiori pe axa bazala, prevazand
pozitia lor dreapta, pe planul mandibular.
 Unghiul FMA este cel care decide valoarea celorlalte două
unghiuri şi anume:
Pentru un unghi FMA de 22 - 28° corespunde un unghi FMIA de
68°;
Pentru un unghi FMA mai mare de 28° corespunde un unghi FMIA
de 65°;
Pentru un unghi FMA mai mic de 28°, unghiul IMPA nu trebuie să
aibe o valoare mai mică de 90°.
Unghiul conicitatii faciale
• Este format din Na – Pg si
planul mandibular.
• Val. nominale: 68˚
• Nu se modifica cu cresterea.
• Ca valoare diagnostica
exprima:
• Pozitia sagitala si verticala a
mentonului
• Clasificare tipologica verticala
si structurala
• Directia de crestere faciala
• Parametru de referinta in ceea
ce priveste inaltimea faciala si
deschiderea unghiului goniac.
Poate creste:

• La brahicefali – o mandibula mai

dreapta, cu un unghi goniac mai inchis
• Inaltime faciala redusa anterior
• Ram.mandibular lung, cu cresterea
arcului mandibular
• Tendinta de crestere mandibulara
anterioara, cu vector prevalent orizontal
Se reduce :
• La dolicocefali
• Crestere mandibulara cu vector
prevalent vertical
• Cresterea inaltimii faciale
anterioare, cu reducerea arcului
mandibular
• Reducerea valoriilor inaltimii
faciale posterioare
Unghiul S – Gn cu planul Frankfurt, este unghiul care arată
poziţia mentonului în planul facial, adică gradul de avansare
a mandibulei faţă de baza craniului.
Unghiul Se Gn/PF este
format de linia Se Gn care
intersectează planul
Frankfurt.

Unghiul Se Gn / PF < 55°

semnifică o rotaţie
anterioară a mandibulei.

Unghiul Se Gn / PF > 65°

semnifică o rotaţie
posterioară a mandibulei.
• Unghiul interincisiv: Normal 130˚ ± 5˚. Exprima angulatia
reciproca dintre incisivi, fara nici o referire la bazele osoase.
 ANALIZA după RICKETTS
Ricketts analizează distanţa de la
marginea incisivilor inferiori la planul A –
Pg şi ajunge la următoarele concluzii:
În medie incisivii inferiori se
găsesc înaintea acestui plan cu 1
mm.
Valoarea este negativă, în sens
algebric, când incisivii inferiori se
găsesc drept pe plan. Pentru
incisivul inferior există o valoare
care ne descrie înclinarea şi care
cuprinde axa incisivului, raportul
lui cu planul dentar.
Acest unghi are valoarea normală
de 22° +/- 4 şi nu variază cu
creşterea.
Unghiul dintre axa incisivului
inf./APg exprima gradul de
protruzie labiala – privind raportul
de reciprocitate intre buza
inferioara si incisivul inferior.
Linia Mac Namara
Este o linie pentru adulţi care arată că pacientul la
sfârşitul creşterii trebuie să aibe mentonul pe această
linie. Linia Mac Namara este construită la 90° pe planul
orizontal de la Frankfurt plecând de la punctul Nasion.
La nouă ani ar trebui să se afle înaintea Pogonionului
cu 6 mm – 2 mm. La terminarea creşterii, la subiecţii
de sex masculin, această linie ar trebui să fie tangentă
la Pogonion.
La fete se construieşte la 89°, pentru că fetele termină
creşterea mai înainte ca băieţii.