Sunteți pe pagina 1din 16

FENOMENE DE TRANSPORT

FENOMENE DE TRANSPORT
Prin fenomene de transport înţelegem fenomene care sunt
însoţite de transport de substanţă, impuls sau energie dintr-o
regiune în alta a mediului. Aceste fenomene se pot datora fie
·  ciocnirii dintre molecule (care determină un transport de
substanţă sau de energie),
·  frecării interne dintre diferitele straturi de substanţă (care
deteremină transport de impuls).
Atunci când un fenomen este însoţit de un transport de
substanţă se spune că este vorba de o difuzie moleculară. Dacă
fenomenul este însoţit de un transport de energie, atunci vom vorbi
de conducţie termică, iar în cazul transportului de impuls avem
vâscozitate.
Exemplu: datorită unor gradienţi de concentraţie, potenţial,
presiune, are loc un transport de substanţă orientat spre atingerea
unei stări de echilibru termodinamic. În cazul soluţiilor există două
moduri de realizare a transportului: difuzia şi osmoza.
FENOMENE DE TRANSPORT
Difuzia simplă
Existenţa unor diferenţe de concentraţie într-o soluţie (sau de
presiuni parţiale la gaze) determină un transport de substanţă de la
regiunile cu concentraţie (presiune) mai mare spre cele cu
concentraţie mai scăzută. Acest fenomen se realizează prin agitaţie
termică.

diffusion.swf
FENOMENE DE TRANSPORT
Difuzia este descrisă de legile lui Fick:
 
Legea I-a a lui Fick: Cantitatea de substanţă dn care migrează prin
difuzie în timpul dt printr-o secţiune de arie A este proporţională cu
gradientul de concentraţie dc/dx, cu dt şi cu aria A:
dn = -DA(dc/dx)dt sau
dn/dt = -DAdc/dx
D - coeficient de difuzie (D - cantitatea de substanţă care difuzează
în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă, pentru un gradient de
concentraţie egal cu unitatea); [D] = m2/s;
dn/dt - viteza de difuzie; semnul - apare deoarece migrarea se face
de la concentraţie mare la concentraţie mică.
Este valabilă numai când distribuţia de concentraţie nu se
modifică în timp (difuzie staţionară). Dacă este non-staţionară
concentraţia variază şi în timp.
FENOMENE DE TRANSPORT
Legea II-a a lui Fick: variaţia în timp a concentraţiei într-o regiune
dată a soluţiei este proporţională cu variaţia în spaţiu a gradientului
de concentraţie, factorul de proporţionalitate fiind tot D.
c  2c
D 2
t x
D depinde de temperatură. Pentru macromolecule sferice, coloidale,
d este dat cu bună aproximaţie de relaţia Einstein:

D= kT/6phr
k – constanta lui Boltzmann
T – temperatura
η – vâscozitatea mediului
R – raza particulei
FENOMENE DE TRANSPORT
Difuzia prin membrane
Membrana- peliculă de grosime neglijabilă faţă de aria suprafeţei,
care desparte două medii având caracteristici fizico-chimice diferite.
În funcţie de particularităţile difuziei există:
- membrane permeabile (egal permeabile- pentru toţi componenţii şi
inegal permeabile, cu permeabilităţi diferite pentru diferiţi
componenţi)
- selectiv permeabile - trecerea numai a unor componenţi
- semipermeabile - numai a solventului
- ireciproc permeabile - solvitul numai într-un sens.

Membrane permeabile

Membrana separă două compartimente care conţin aceeaşi


soluţie în concentraţii diferite - gradientul de concentraţie se
manifestă practic numai la nivelul membranei (viteza de deplasare a
solvitului prin membrană este mult mai mare)
FENOMENE DE TRANSPORT

În general solubilitatea solvitului în membrană diferă de


cea în solvent, raportul lor este coeficientul de partiţie b:
b= solubilitatea în membrană/solubilitatea în solvent.

P = Db/d - coeficientul de permeabilitate a membranei


pentru solvit
d- grosimea membranei

Legea lui Fick se scrie sub forma:

Dn/Dt = - PADc
FENOMENE DE TRANSPORT
Osmoza este difuzia solventului (de obicei apă), printr-o membrană
semi-permeabilă (permeabilă pentru solvent dar nu și pentru solvit), de
la o soluție cu o concentrație redusă a solvatului la o soluție cu o
concentrație mare a solvatului. Este un proces fizic în care solventul se
deplasează, fără aport extern de energie, prin membrana
semipermeabilă.
Concentrațiile diferite ale moleculelor solvatului conduc la diferite
concentrații ale moleculelor libere de solvent de o parte și de alta a
membranei. Dinspre partea membranei unde concentrația de solvent
este mai mare are loc o trecere, prin porii membranei, a unui număr de
molecule de solvent spre cealaltă parte.
Talia moleculelor solvatului nu influențează osmoza. Echilibrul este
atins atunci când prin membrană au trecut suficiente molecule ale
solventului astfel încât concentrația de solvent să fie aceeași de fiecare
parte a membranei. În momentul atingerii echilibrului fluxul de
molecule se solvent prin membrană încetează.
FENOMENE DE TRANSPORT
Dacă concentrația solvitului este egală în cele două
compartimente, apa va traversa în ambele sensuri
membrana și presiunea va rămâne constantă în ambele
compartimente. Se spune că soluția este izotonică.

Dacă concentrația solvitului este mai mare în


compartiment, apa va intra în compartiment, deci
presiunea în compartiment va crește. Soluția din vas este
hipotonică în raport cu cea din compartiment.

Dacă concentrația solvitului este mai mică în


compartiment, apa va ieși din compartiment, deci
presiunea în compartiment va scădea. Soluția din vas este
hipertonică în raport cu cea din compartiment.

Osmosis Examples.mht how osmosis works.swf


FENOMENE DE TRANSPORT
Osmoza generează o presiune, numită presiune osmotică. Dacă
presiunea în compartimentul în care iese solventul este crescută la o
valoare egală cu presiunea osmotică, deplasarea solventului
încetează.
Legile presiunii osmotice - legea Van’t Hoff:
p  c (molală)
la o temperatură data p = kTc, kT = 22,4 103 Nm/mol
p  T - la o temperatură dată p = kcT
Rezultă:
p = kcT şi k R
dar c = n/V, de unde: p = RTn/V şi:
p V = nRT - legea Van’t Hoff
În cazul soluţiilor de electroliti, cu indicele de disociere i = 1 + (n-1)a
(a - gradul de disociere, n - numărul de ioni furnizat de o moleculă)
p V = inRT
FENOMENE DE TRANSPORT
Concentraţia unei soluţii care conţine mai multe specii de molecule şi
ioni se exprimă cu ajutorul unei unităţi numită osmol/l. Osmolul-
cantitatea de substanţă care, dizolvată în solvent, se dispersează într-
un număr de particule osmotic active (capabile să se agite termic, dar
nu să traverseze membrana) egal cu NA.
Travaliul osmotic - lucrul mecanic efectuat de solvent la traversarea
unei membrane semipermeabile:
W = nRT ln c1/c2
c1, c2 - concentraţiile molale iniţială şi finală ale soluţiei, n - numărul de
moli de solvent.
Transportul apei prin membrane
Fluxul de apă Japa (numărul de moli de apă ce traversează unitatea de
suprafaţă a membranei în unitatea de timp):
Japa = - Papa (Dp -Dp)
Papa - coeficient hidrodinamic de permeabilitate a membranei;
Dp - diferenţa dintre presiunile efective de-o parte şi alta a membranei;
Dp - diferenţa dintre presiunile osmotice ale soluţiilor aflate de-o parte
FENOMENE DE TRANSPORT
Din p = RTc, Dp = RTDc, unde Dc este diferenţa dintre concentraţiile
osmolale:
Japa = -Papa (Dp - RTDc)
Relaţia este valabilă pentru o membrană perfect semipermeabilă. În
caz contrar se utilizează coeficientul de semipermeabilitate e:
e = fluxul osmotic real/fluxul osmotic într-o membrană perfect
semipermeabilă.
Membrană perfect semipermeabilă: e = 1, deloc permeabilă: e =0
Dacă în soluţiile separate de membrană există i specii de solviţi e i, Dci
Japa = -Papa (Dp - RT e i Dci)
 Dacă Dp > Dp - ultrafiltrare (sub acţiunea presiunii mecanice apa trece
în celălalt compartiment (fiindcă numai ea poate trece)
Dp < Dp - osmoză
Membranele, în general, şi cele biologice, în special, nu sunt perfect
permeabile, permiţând trecerea cristaloizilor, dar nu şi pe cea a
coloizilor.
Separarea cu ajutorul membranelor semipermeabile a cristaloizilor de
coloizi – dializă.
FENOMENE DE TRANSPORT
Rolul presiunii osmotice şi coloid-osmotice în sistemele biologice
Compoziţia osmolară şi ionică a fluidelor biologice este aceeaşi. Dacă
o soluţie urmeaza a fi injectată, ea trebuie să aibă aceeaşi presiune
osmotică ca a plasmei sanguine - soluţie izotonică (izoosmotică).
Test: hematiile pacientului în soluţie:
- soluţie hipotonică (hipoosmotică) p < a plasmei: hemoliză (se umflă
şi se sparg)
- soluţie hipertonică (hiperosmotică): se zbârcesc, micşorându-şi
volumul. Izotonicitatea lichidelor biologice se face prin schimburi de
apă şi electroliţi, la nivel tisular.

Efectul diferitelor
soluții asupra
celulelor din sânge
FENOMENE DE TRANSPORT
Rolul presiunii osmotice şi coloid-osmotice în sistemele biologice
Presiunea coloid-osmotică= Presiunea osmotică datorată
existenței, într-un compartiment, a unor macromolecule
nedifuzibile = Presiune oncotică

R – constanta universală a gazelor


T – temperatura
C – concentrația macromoleculelor
b – constantă care depinde de
interacțiile moleculare
M – masa moleculară a
macromoleculei
V – volumul soluției
FENOMENE DE TRANSPORT
Osmometrul Dutrochet
FENOMENE DE TRANSPORT
Potențialul osmotic
Deoarece nu poate fi măsurată cu un manometru obișnuit,
presiunea osmotică este des înlocuită cu potențialul
osmotic, YO. Acesta este definit drept capacitatea unei
soluții de a atrage apa în ea dintr-un mediu de care este
separat printr-o membrană semipermeabilă. Potențialul
osmotic este negativ.
Două soluții sunt izotone dacă potențialele osmotice sunt
egale.
O soluție este hipotonică în raport cu o alta, dacă
potențialul său osmotic este mai mare (mai puțin negativ)
decât cel al celeilalte soluții.
O soluție este hipertonică în raport cu o alta, dacă
potențialul său osmotic este mai mic (mai negativ) decât
cel al celeilalte soluții.