Sunteți pe pagina 1din 22

ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ

IPOTEZA LUI DE BROGLIE. COMPORTAREA ONDULATORIE A SUBSTANŢEI


Un rol hotărâtor în încercările de a ajunge la o teorie cuantică unitară şi
coerentă la avut ipoteza lui de Broglie cu privire la undele asociate
microparticulelor. În 1924 de Broglie a sugerat că microparticulele au proprietăţi
duale, ca şi radiaţia electromagnetică. Pentru înţelegerea comportării neclasice a
particulelor a fost necesar ca acestora să li se asocieze mărimi specifice undelor.

Astfel unei particule libere, de impuls p şi energie
 E, de Broglie i-a asociat o undă

plană, monocromatică, de vector de undăk şi pulsaţie w date de:  p E
 2  k  şi  
Cum k  n  
 h
Rezultă 
mv

Unei particule libere îi este asociată o undă a cărei lungime de undă depinde de
viteza sa, v.

Expresia undei plane:   A exp i k 


r  t
poate fi scrisă  
  A exp i  p r  E t 

Această relaţie evidenţiază atât caracteristicile corpusculare cât şi cele
ondulatorii ale particulei materiale.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
IPOTEZA LUI DE BROGLIE. COMPORTAREA ONDULATORIE A SUBSTANŢEI
Viteza de propagare, sau viteza de fază, a undei de Broglie este viteza de
propagare a suprafeţei de undă, adică a suprafeţei pentru care faza E t – p x
=constantă: v  d x  E  m c 2  c 2 unde v este viteza microparticulei.
f
dt p mv v
Deoarece v < c, viteza de fază a undei de Broglie depăşeşte viteza luminii în
vid. Faptul că viteza se fază vf, depăşeşte viteza luminii în vid nu contravine
teoriei relativităţii restrânse, deoarece vf nu este o viteză de propagare a
interacţiunilor.
Dacă viteza de fază depinde de lungimea de undă sau de vectorul de undă, se
spune că are loc fenomenul de dispersie. O particularitate a undelor de Broglie
este aceea că, spre deosebire de undele electromagnetice, ele prezintă dispersie
şi în vid. Acest fapt poate fi demonstrat foarte uşor ştiind că pentru o particulă
liberă energia totală este: p2 2 k 2  2
E       k
2m0 2m0 2m0

iar viteza de fază: v f    k
 v f (k )
k 2 m0
deci dispersia există şi în vid.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
IPOTEZA LUI DE BROGLIE. COMPORTAREA ONDULATORIE A SUBSTANŢEI
Pentru a stabili relaţia dintre mişcarea particulei şi evoluţia în timp a undei, de
Broglie a considerat o undă cvasi-monocromatică, sau un grup de unde.
Descrierea microparticulei printr-un grup de unde este justificată prin faptul că
deplasarea acesteia în spaţiu poate fi considerată ca o perturbaţie de durată
finită. Centrul grupului de unde se deplasează cu viteza v g  d  d k , numită viteză
de grup  2 
d d   k   k p
vg     v
d k d k  2 m 0  m 0 m 0
Viteza de grup a undelor de Broglie coincide cu viteza particulei.
Pentru verificarea ipotezei lui de Broglie - Experienţele lui Davisson şi Germer

Un fascicul de electroni, accelerat de un T F


tun electronic T, cade pe un monocristal
de nichel. 

monocristal
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
IPOTEZA LUI DE BROGLIE. Experienţele lui Davisson şi Germer

Verificare I
θ
i

θ
i

Admiţând că difracţia Se modifică unghiul de incidenţă q


electronilor este deplasând monocristalul şi o dată cu
descrisă în acelaşi acesta şi cilindrul Faraday. Cum toţi
mod ca difracţia electronii au aceeaşi energie, ei au şi
razelor X, este aceeaşi lungime de undă a undei
valabilă relaţia Bragg: 2 d sin   n  asociate. Se vor determina valorile lui q
ce corespund relaţiei Bragg.
l = lungimea de undă asociată
electronului, n este ordinul de difracţie,
q unghiul dintre planul reţelei şi
fasciculul incident, iar d este distanţa
dintre două plane ale reţelei studiate.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
IPOTEZA LUI DE BROGLIE. Experienţele lui Davisson şi Germer
Verificare I
Metoda a doua porneşte de la introducerea în
relaţia Bragg a dependenţei lungimii de undă a
undei asociate de tensiunea de accelerare.
Electronii acceleraţi de o tensiune U vor avea
viteza şi deci lungimea de undă asociată va fi:
h h
 
p 2 e mU

Și deci U sin   cons tan t


La unghi fixat, picurile
de intensitate sunt
funcție de energia
electronilor
Intensitatea curentului variază periodic cu
tensiunea de accelerare, distanţa dintre două
maxime alăturate fiind C/sin q.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
RELAŢIILE DE NEDETERMINARE ALE LUI HEISENBERG
Ținând seama de liniaritatea ecuaţiilor diferenţiale de propagare a undelor, s-
a ajuns la reprezentarea fotonilor prin pachete de unde, soluţii generale ale
ecuaţiei lui d’Alembert. Pachetului de unde i se pot asocia, cu o aproximaţie
destul de bună, caracteristicile corpusculare ale undei. Studiul propagării
pachetului de unde pune în evidenţă relaţiile de nedeterminare cunoscute:

   t  2  şi  k  x  2 
Ținând cont de ipoteza lui de Broglie, rezultă  E  t  h şi  p x  h
Un electron în n = 3 va trece Rezultă că la tranzițiile între nivelele
spontan la un nivel inferior după un energetice ale atomilor va apare o
timp de viață de t 108 s lărgime a liniei emise.

Intensity
n=3
E  h 32
n=2
 32

n=1  32
Frequency
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
FUNCŢIA DE UNDĂ
Admiţând existenţa unui fenomen ondulatoriu asociat particulei în mişcare,
Schrodinger a trecut la o descriere cantitativă a acestuia, asociindu-i o funcţie
de coordonate şi timp  r , t  ca oricărui fenomen ondulatoriu cunoscut până

atunci. Funcţia nou introdusă se numeşte funcţie de undă.


În jurul anului 1927 s-a înţeles că fenomenul ondulatoriu asociat
microparticulelor serveşte la exprimarea legilor statistice care guvernează
comportarea lor.
Din analiza experienţelor de difracţie a rezultat că în fiecare caz este bine
determinată o densitate de probabilitate de localizare a microparticulelor în
regiunea în care acestea sunt înregistrate. S-a dovedit că rezultatul putea fi
generalizat: în condiţii experimentale precizate se poate defini la orice moment
de timp t şi în orice punct al spaţiului o densitate de probabilitate de localizare
a microparticulei P  r , t  . Deci, prin definiţie: d P  P  r,t
 
 dV
este probabilitatea de localizare a microparticulei la momentul t, în elementul
infinitezimal de volum dV, care conţine punctul de vector de poziţie.
Funcţia de undă este legată direct de prezenţa particulei şi acolo unde   0
ne aşteptăm ca particula să nu poată fi prezentă.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
FUNCŢIA DE UNDĂ
Schrodinger a ajuns la concluzia că funcţia de undă trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: 
1. Să fie o funcţie complexă de r şi t.
2. Analogia cu optica, în care fenomenul luminos este descris de vectorii
câmp electric şi magnetic, iar intensitatea depinde de pătratul intensităţilor
câmpurilor, a condus la ipoteza: P  r , t     r , t  2   *  r , t     r , t 

Consecinţă: formula de calcul pentru valoarea medie a unei mărimi


 
f  t    f  r, t    r, t 
2
dV


3. Interpretarea dată lui cere să fie îndeplinită condiţia:    r, t  dV  1
numită condiţie de normare pentru funcţia de undă. V
Consecință: funcţia de undă nu trebuie să prezinte singularităţi pentru ca
integrala să devină fără sens.
4. Funcția de undă se anulează la infinit:  ( r  )  0
Din funcţia de undă decurge întreaga comportare cuantică a microparticulei.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
ECUAŢIA LUI SCHRODINGER
Ţinând seama că optica geometrică este un caz limită al opticii ondulatorii,
Schrodinger a căutat să extindă analogia lui Hamilton între mecanica clasică şi
optica fasciculelor, căutând analogul opticii ondulatorii pentru mişcarea
particulelor, adică mecanica ondulatorie, în concordanţă cu teoria lui de
Broglie.
Ecuaţia Schrodinger este postulată, neputând fi dedusă în sensul matematic

al cuvântului: i   (r,t)   2  (r,t)
  
 U(r,t)(r,t)
t 2m
Atunci când particula se află în condiţii care nu se schimbă în timp, funcţia
este energia potenţială a particulei, iar ecuaţia admite soluţii particulare de
forma (particula se află într-o stare staţionară de energie E):  r,t  exp   i E t   (r)
1     
2  
  
unde  (r ) satisface ecuaţia:     U(r )   E 
2m
Determinarea stărilor staţionare se face prin rezolvarea acestei ecuaţii,
căutând soluţii cu proprietăţi convenabile. Astfel de soluţii nu există pentru
orice valori de E. În acest fel ecuaţia Schrodinger preia locul regulilor de
cuantificare ale teoriei cuantice vechi.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
CUANTIFICAREA MĂRIMILOR OBSERVABILE
Din punct de vedere matematic, ecuaţia precedentă este o ecuaţie cu valori
proprii de forma: H   E 
unde H      V se numeşte operatorul energiei, iar E este valoarea
2m
proprie a acestui operator.
În mecanica cuantică oricărei mărimi observabile îi corespunde un operator
asupra funcţiei de undă. Asocierea de operatori observabilelor poate fi făcută în
mod coerent, astfel: valorile posibile ale unei observabile sunt numai valorile
proprii (a) ale operatorului asociat (A), valori ce rezultă din rezolvarea ecuaţiei:
A   a
Exemple: d ( e 2x
)
d  2e2x
1. e 2x este funcție propie a operatorului dx deoarece dx
Observabila Operatorul asociat

r r̂
 
V (r ) Vˆ (r )
 d
P, Px Pˆ  i, Pˆ x  i
dx
 d 2 2
P2 Kˆ 
K 2m dx 2
2m

E  K V ˆ  2 d 2
H  V (r )
2m dx 2
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
CUANTIFICAREA MĂRIMILOR OBSERVABILE
Să considerăm o particulă liberă: F= 0, V(r) = 0. , P = cte
Energia totală se reduce la energia cinetică: E = K = P2/2m
Cum impulsul este perfect definit, funcția sa de undă este unda plană:
 (r )  eik .r
Cu K = 2 p/l = P/ћ sau P= ћ K. Dacă aplicăm operatorul gradient funcției de
undă, se obține
  ( r )   ( e )  ik e
ik . r ik . r
 ik  ( r )
Înmulțind cu –iћ, rezultă i ( r )  k  ( r )  P ( r )
Deci impulsul P este valoarea proprie a operatorului
i
Aplicând din nou gradientul și în înmulțind cu –ћ 2/2m se obține

2 2 2 2
   (r )  k  (r )
2m 2m
Cum P= ћ K , rezultă
2
  2 (r )  E  (r )
2m
E= energia cinetică este valoarea proprie a operatorului
 / 2m
2 2
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
CUANTIFICAREA MĂRIMILOR OBSERVABILE
Mărimile ce pot fi măsurate sunt denumite mărimi fizice sau mărimi observabile,
pe scurt observabile. Răspunsul obţinut la măsurarea unei observabile nu este
univoc determinat de condiţiile experimentale, deoarece sistemul cuantic se
supune unor legi statistice. În consecinţă, starea, în sensul cuantic al cuvântului,
se identifică cu statisticile tuturor observabilelor sistemului.
Pentru a prevedea statistica observabilei A într-o stare oarecare, descrisă de
funcţia de undă  , trebuie efectuată descompunerea:  r , t    d j  t  j  r 
 
j
2
în care coeficienţii dj depind în general de timp. Mecanica cuantică afirmă că d j
este probabilitatea ca la momentul t considerat măsurarea observabilei A să
conducă la rezultatul aj.
Interpretarea dată cere ca:  d j  1
2

j
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
1. Particula liberă – cazul unidimensional
 2 d 2  ( x)
În acest caz ecuația Schrodinger se scrie:  2
 U ( x)( x)  E( x)
2m dx
Cum U(x)=0 (particulă liberă), d 2 ( x) 2m
rezultă că ecuația precedentă devine: 2
  E ( x)
Dar în acest caz
dx 
P 2  2k 2
EK 
2m 2m
Și ecuația devine d2
2
 ( x )   k 2
 (x)
dx
Ecuația are soluții de forma
 ( x )  A e ikx  B e  ikx
Adică suprapunerea a două unde plane, de amplitudini A și B care se propagă în
sensuri opuse și care ocupă tot spațiul.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
2. Treapta de potențial – cazul unidimensional
Potențialul este definit prin U(x)  0 pt x  0
U0 pt x  0

Pentru descrierea stării2 particulei se rezolvă


Ecuația Schrodinger   d 2( x)  U ( x)( x)  E( x)
2

În două situații:
2m dx
Ea U
a. E>U0 (E = P2/2m + U(x))
Uo
b. E<U0 Eb
a. E>U0

Ecuația Schrodinger devine


d 21 2mE 2mE d 21 2
2
 2 1  0 k  2
2
 2  k 1  0
dx  pentru x<0, sau cu notația 
dx
d 2 2m(E Uo)
2
   d 2
2 2
2
 2
2  0 k12 
2 m E U 0
  k1 2  0
dx  2 dx 2

 ikx
 1 ( xpentru
)  Ax>0,  B
e ikxsau cuenotația

 2 ( x )  A e ik1 x  B e  ik1 x
Cu soluțiile
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
2. Treapta de potențial – cazul unidimensional
Condiţiile de continuitate pentru funcţia de undă şi derivata de ordinul întâi
sunt:1  0    2  0  , 1'  0    '2  0 
A B  CD
Acestea conduc la următorul sistem de ecuaţii: ikA  ikB  ik1C
S-a considerat D=0 (se ia în calcul numai unda directă). Sistemul este
nedeterminat. Se obține  k  k ' 
B A
 k k'
 2k 
C  A
 k k'
a V

I II
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
2. Treapta de potențial – cazul unidimensional
b. E<U0
Ecuația Schrodinger pentru cele două regiuni
se scrie d 21 2mE 2mE
 1  0 k 2

dx2 2 2
d 22 2m(E Uo)  2

2m
(Um  E)
2
 2
2  0 
dx 
iar soluţiile corespunzătoare sunt:
1  A exp  ik x   Bexp   ik x 
 2  Cexp   x   Dexp    x 

Condiţiile de continuitate pentru funcţia de


undă şi derivata de ordinul întâi sunt:
1  0    2  0  , 1'  0    '2  0 
ik  
B A
Acestea conduc la următorul sistem de ik  
ecuaţii: A B  CD cu soluțiile
2ik
i k  A  B     C  D C A
ik  
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
2. Treapta de potențial – cazul unidimensional
b. E<U0

i 2 =A2 particule incidente


 r 2 = B2 particule reflectate
 t 2 = C2 e-2x particule transmise
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER  pentru x  0

3. Particula într-o groapă de potenţial cu pereţi infiniţi V  x   0 pentru x   0,L
 pentru x  L
Groapa de potenţial cu pereţi infiniţi este definită prin 

Groapa de potenţial împarte spaţiul în trei regiuni, dar V(x)

ecuaţia Schrodinger se va integra pe intervalul (  ,  ).


Când x < 0 sau x > 0,   0 , deoarece probabilitatea de a
I II III
găsi particula în afara gropii de potenţial este nulă.
În aceste regiuni deci, I  0 şi III  0 . În regiunea II,
ecuaţia lui Schrodinger devine: d2 II 2
 k II  0
Cu k 2  2 m E d x2 x

2
0 L

Ecuaţia admite soluţia generală: II  A exp i k x   B exp  i k x 


Din condiţiile de continuitate I  0  II  0 şi II  L   III  L 
rezultă:
A  B  0 şi A exp  i k x   B exp   i k x   0
atunci A=-B şi sin k L=0.
Ultima relaţie este satisfăcută pentru valori discrete ale
numărului de undă: k n L  n  cu n=1, 2, ...
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
3. Particula într-o groapă de potenţial
cu pereţi infiniţi
Se observă că energia particulei este
cuantificată, nivelele energetice fiind
date de : h 2 k n2  2  2 2
En   n
2m 2 m L2
Funcţiile de undă ale particulei care se
găseşte în groapa de potenţial sunt
n
date de :n  x   A sin k n x  A sin x
L
A se deduce din condiţia de normare :
 L L n
   x  d x     x  d x  A  sin
2 2 2 2
x d x  1  A   2 / L  1/2
 0 0 L
2 n
deci n  x   sin x
L L
Soluţiile caracterizează undele staţionare. Lungimile de undă corespunzătoare
diferitelor moduri de oscilaţie sunt date de:
n  2L n
Probabilitatea de a găsi particula în interiorul gropii este maximă în regiunea în
care  2 este maxim şi depinde de nivelul energetic pe care se găseşte particula.
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER 0, x  0

U x   Um , 0  x  L
4. Bariera de potenţial
0, x  L
O barieră de potenţial rectangulară are forma: 
Vom căuta soluţii pentru ecuaţia lui Schrodinger în cazul în care E<Um. În cele
trei regiuni în care bariera împarte spaţiul, ecuaţia lui Schrodinger se scrie:
d2 I 2m
 k 2 I  0 unde k 2  E
d x2 
d2 II 2m
  2 II  0 unde  2  (Um  E)
2 
dx
d2 III 2m
 k 2 III  0 unde k 2 
d x2 
E
I  A exp  i k x   B exp   i k x 
II  C exp   x   D exp    x 
iar soluţiile corespunzătoare sunt:
III  E exp i k x  F exp   i k x
Condiţiile de continuitate pentru funcţia de undă şi derivata de ordinul întâi sunt:
I  0  II  0 , II  L   III  L , I'  0  II'  0 şi II'  L   III
'
L
Acestea conduc la
A B  CD
i k  A  B     C  D
C exp   L  D exp    L  E exp  i k L  F exp   i k L
  C exp   L   D exp    L    i k E exp i k L  F exp   i k L 
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
4. Bariera de potenţial
Din punct de vedere fizic problema este rezolvată, deoarece dorim să
exprimăm fluxul incident, reflectat şi transmis. Acestea sunt date de
expresiile:
k 2 k 2 k 2
Ji  A , Jr  B şi J t  E 2
m m m J E
2 T t 
J B Ji A
2
Prin definiţie: R r  este coeficientul de reflexie al barierei, iar
Ji 2
A

este coeficientul de transmisie. Conservarea numărului de particule implică


egalitatea dintre fluxul de particule ce cade pe barieră şi suma dintre fluxul
RT 1
reflectat şi transmis, adică Ji=Jr+Jt. Din această egalitate se deduce imediat
2
că:  2 
T
16   2
exp 

2 m  Um  E  L  T  T0 exp  2 m  Um  E  L 
Se obține 2      
1   
2
 

sau

Aşadar, în contradicţie cu mecanicaT  T0clasică,


e particulele străbat bariera de
2 tunel. Efectul este de natură pur cuantică. Criteriul de
potenţial prin efect 2 m  Um  E  L  1
observabilitate al efectului este , ceea ce corespunde condiţiei:
ELEMENTE DE FIZICĂ CUANTICĂ
APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI SCHRODINGER
5. Studiul cuantic al oscilatorului liniar armonic
Din studiul mecanicii clasice se ştie că energia potenţială a unui punct
material, de masă m0, aflat în câmpul unor forţe elastice, este: 1 2 m0 2 2
E  kx 
p A
2 2
Din punct de vedere al mecanicii cuantice, pentru a obţine proprietăţile
oscilatorului armonic este necesară rezolvarea ecuaţiei lui Schrodinger, în
d2  2 m0 
care energia potenţială este dată de relaţia precedentă 1 
  E  m 0  2 x 2   0
Soluția: E   n  1      n  1  h  d x2 2  2 
n  2   2 
 
Rezultă astfel că, din punct de vedere cuantic, oscilatorul armonic poate avea
numai valori discrete ale energiei, iar diferenţa dintre energiile a două nivele
succesive este aceeaşi, . Energia minimă pe care o poate avea oscilatorul

armonic liniar este:
E0 
2

Această valoare se numeşte energie de zero, deoarece valoarea energiei


T  0K
oscilatorului tinde spre E0 atunci când temperatura absolută