Sunteți pe pagina 1din 12

Leonid

Dimov

Născut: 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia


Decedat: 5 decembrie 1987 (61 de ani)
București, Republica Socialistă România
Studenta: Vițalariu Larisa
Română-Engleză, L131
Viață de familie Viață profesională

A fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și A fost redactor al revistei România literară.
nepoată de preot basarabean, și al lui Naum
Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag,
caviar (necesita citare). Numele Dimov îl ia în alături de care va
1941, când, pentru a-l proteja de persecuția teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric
antisemită, Nadia îi intentează proces de îi va include pe Emil Brumaru, Sorin
paternitate lui Naum, proces în urma căruia Titel, Virgil Mazilescu, Daniel
Leonid e declarat fiu natural, modificându-i-se
numele în certificatul de naștere. Rădăcinile
Turcea, Iulian Neacșu, Florin
evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Gabrea, Vintilă Ivănceanu.
Dimov grele complexe de inferioritate, În 1971, după Tezele din iulie, presiunea
făcându-l în tinerețe să se identifice cu cenzurii se resimte acut și grupul se
ideologia antisemită legionară.
destramă, unii dintre membri plecând în
A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții
București, 1944, continuând cu studii (trei ani)
la Facultatea de Filologie din București,
retrăgându-se din zona vizibilă a lumii
facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea,
studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua Titel).
licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag
doi, dreptul, teologia și matematica.
și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe
Căsătorit de două ori, prima dată, în 1948, cu Lucia poet în atenția Securității, care l-a urmărit
Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952),
iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina
ani de-a rândul, după cum o dovedesc
Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl documentele din arhiva CNSAS.
fiind Teodor Pîcă - o va înfia).
Se impune astăzi ca incontestabil faptul că Leonid Dimov e
unul din cei mai importanți poeți români ai perioadei
postbelice si ai secolului al XX-lea. Autor cu debut editorial
tardiv, Leonid Dimov s-a înfățisat publicului gata „format“,
și s-a plasat de la primul său volum la cota înaltă la care s-a
menținut până la pretimpuria lui dispariție. Avea să se
vorbească ulterior de așa-zisă monotonie a poeziei lui
Leonid Dimov, de lipsa ei de „evoluție“: unii poeți se
„reinventează“ necontenit ori periodic, în chip radical
uneori, în vreme ce Leonid Dimov, matur artisticește încă
de la debut, se arată asemanator și egal cu sine de-a lungul
întregii cariere poetice. Această lipsă de versatilitate îi este
caracteristică, însă presupusa „monotonie“ este doar
relativă, fiindcă o examinare atentă va putea depista subtile,
nezgomotoase „evoluții“.
Volume și antologii Ediții postume
Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966 (copertă Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991 (selecție
de El. Mărgineanu) și îngrijirea textului de Marina Dimov)
Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968 Baia, Colecția "Poeți români contemporani", Editura
Eminescu, București, 1995 (selecție de Marina Dimo și
7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968
copertă de Daniel Nicolescu)
Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969 Carte de vise, Colecția "Biblioteca școlarului", Editura
(conține ciclurile Hipnagogice, 7 proze, La capătul Litera, Chișinău, 1997 (copertă de Isai Cârmu)
somnului și Poeme de veghe)
Momentul oniric, Cartea Românească, București]], 1997
Semne cerești. Rondeluri, Cartea Românească, București, (texte teoretice de Dimov și Dumitru Țepeneag strânse
1970 de Corin Braga; copertă de Tudor Jebeleanu)
Eleusis, Cartea Românească, București, 1970 (cu ilustrații Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită,
de Florin Pucă) postfață, tabel cronologic și referințe critice de 
Deschideri, Cartea Românească, București, 1972 (copertă Nicolae Bârna)
de Harry Guttman) Scrisori de dragoste (1943-1954), Colecția "Ego-grafii",
Editura Polirom, București, 2003 (corespondență; ediție
A.B.C., Cartea Românească, București, 1973
îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra
Amintiri, Cartea Românească, București, 1973 (colaborare ediției și note de Corin Braga)
cu Mircea Ivănescu și Florin Pucă) Pe malul Styxului, Colecția "Ediții definitive. Scriitori
La capăt, Editura Eminescu, București, 1974 români. Patrimoniu", Editura Vinea, București, 2003
 (ediție realizată de Nicolae Tzone și prefațată de 
Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975
Gheorghe Grigurcu)
Dialectica vârstelor, Cartea Românească, București, 1977 Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București,
Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu 2003
prea), Editura Albatros, București, 1978 Opere. Vol. 1, Colecția "Biblioteca românească. Poezie",
Spectacol, Cartea Românească, București, 1979 (cu ilustrații Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (prefață de 
de Florin Pucă) Ion Bogdan Lefter)
Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, Nedea Print,
Texte, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros,
Curtea Veche, București, 2007 (interpretări critice și

Opere
București, 1980 (prefață de Mircea Iorgulescu)
prefață de Marian Victor Buciu)
Veșnica reîntoarcere, Cartea Românească, București, 1982
Întârzierea debutului se explică prin contextul istoric:
în perioada dictaturii realismului socialist, publicarea
unor versuri ca ale sale ar fi fost de neconceput. Astfel,
a intrat în literatura de-abia în perioada de relativa
„deschidere“ de la mijlocul deceniului al șaptelea al
secolului trecut, aproximativ odată cu – ori chiar după
– poeți mai tineri decât el (Nichita Stănescu, Mircea
Ivănescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru ș.a.)
Că Leonid Dimov nu a „ajuns“ în manualele școlare ori
în cine știe ce funcții ori posturi publice „vizibile“ e
întrutotul explicabil. El a fost, în spațiul public, un
revoltat structural, un insurgent (interiorizat, dar,
uneori, cu gesturi spectaculoase și „necugetate“), a fost
– în perioada onirismului militant – un contestatar pe
plan estetic al dogmelor oficiale, iar în ultimii ani de
viață a fost un automarginalizat, dar nicidecum un
necunoscut.
Gloria i-a sporit postum și se află încă în crestere.
Iată o caracterizare, voit succintă și sobră, formulată de
prietenul lui Dumitru Țepeneag: „Dimov era un om
trist si plin de umor. Calambururile lui erau grozave.
Ironiile lui mușcătoare. Veselia lui una uneori ca o
sfidare. În tot ce facea era deosebit de ceilalți. Era
elegant și inteligent. Profund și lejer. Umorului său i se
poate aplica faimoasa formulă: umorul e politețea
disperării“.
„Poezia — mod de existenţă”
„Spre deosebire de preocupările imediate, poezia ţine de o
increngătură esenţială afiinţării. Realitate.Vis. Abstracţiune. Totul poate fi
supus folosului imediat. Omul, insă, foloseşte acest tot abia in clipa cind
este mediat de bucuria folosirii sale, cind utilitatea este amendată, trecută
prin ciurul unei spiritualităţi constante şi vivace. Altminteri subiectul
suferă o diminuţie injositoare pină la confundarea cu obiectul. Care e
„soluţia tampon“ menită a da un sens relaţiei dintre om şi lucruri, clintre
subiect şi obiect? Care este zona de aură care face imposibilă confundarea
acestor două ipostaze ale existenţei care se atrag cu atita vehemenţă şi
ostilitate? Este, fără indoială, ceea ce inţelegem (fiecare in felul său), prin
poezie. Deşi ţine de esenţă, poezia e deci implicată in existenţă. Şi,
nenorocirea ei dacă implicaţia este acuzatoare!
Existentă in fiecare spirit individual, poezia devine mod de existenţă
numai atunci cind subiectul o ridică la rangul de obsesie. Poezia se
confundă atunci cu viaţa „poetului“ şi nu cunosc asemenea vieţi in afara
galeriei marilor creatori. Mi se pare de aceea o supremă arog anţă a
povesti cam ce se intirnplă atunci cind viaţa şi poezia coincid.” (Momentul
oniric, p 164)
În contextul epocii în care a fost scrisă și publicată, lirica lui face figură aparte, nu
vădește înrudiri ori convergențe evidente cu formulele dominante ale
(neo-)modernismului șaizecist.
În termeni de istorie literară, nodul chestiunii rezidă în faptul că Leonid Dimov a
ilustrat, cu strălucire, un nou și original – chiar dacă efemer – moment literar, și
anume onirismul estetic, al cărui principal fondator și teoretician a fost alături de
prozatorul Dumitru Țepeneag.
Definitoriu pentru practica de creație onirică era recursul la vis. Deși visul mai
fusese substanțial „utilizat“ de-a lungul vremii: literatura barocului, literatura
fantastică din diferite epoci, romantismul, expresionismul, diferitele avangarde,
suprarealismul ș.a., onirismul românesc din anii ’60 nu repetă vreuna din
procedările anterioare, situându-se polemic în raport cu ele (chiar daca descindea,
în parte, fie si prin reacție, din ele). Onirismul estetic se așeza sub semnul
lucidității, înțelegând să folosească o tehnica, și valoriza artificiul (în sensul „bun“
al cuvântului). Respingând incoerența libertară a dicteului automat preconizată de
suprarealismul literar, el își afirma afinitatea cu suprarealismul pictural, îmbrătisând
și promovând capacitatea de a stăpâni tehnica figurativă a unor Giorgio De Chirico,
Salvador Dalí, René Magritte, Victor Brauner, Yves Tanguy. Cultivând capacitatea
de a sugera vizualitatea, oniricii o asociau cu o metoda proprie de structurare, dorită
a fi omoloaga regulilor de structurare a visului. Visul era considerat de onirici ca un
„îndreptar legislativ“ (formularea îi aparține lui Leonid Dimov). Scriind, ei nu
pretindeau că „visează“ (ori că descriu vise nocturne reale sau reminiscente
întâmplatoare ale acestora etc.), ci aspirau să producă vise, să ofere creații compuse
„după regulile“ visului. 
Dacă e vorba de etichetare,
trebuie spus că Leonid Dimov e un
poet oniric, cel mai important
reprezentant, în poezie, al onirismului
si cel mai tenace dintre onirici, cel care
a ilustrat, statornic, estetica lui și după
destramarea mișcării în ipostaza sa
artistică militantă. De altfel, identitatea
„onirică“ a propriului discurs poetic e
semnalizată explicit: al patrulea volum,
de pildă, e intitulat, „fățis“, „Carte de
vise“ (1969), titlurile unor cicluri
componente trimit și ele la activitatea
onirică („Hipnagogice“, „7 proze“, „La
capatul somnului“, „Poeme de veghe“),
ca și titlurile poemelor: „Vis
autobiografic“, „Vis cu institutoare“,
„Vis sezonier“, „Vis cu deviscerații“,
„Vis cu periplu“, „Vis matinal cu
halta“ etc. Esența onirică e semnificată,
însă, în chip definitoriu, nu (numai) de
astfel de mențiuni explicite, ci de
alcătuirea ei intimă, de imageria
http://www.cerculpoetilor.net/leonid-dimov
vehiculată.
ASCULTĂ VOCEA LUI
LEONID DIMOV LA RADIO
ROMÂNIA CULTURAL

VIS CU BUFON
https://www.youtube.com/watch?v=iRDcaQ43hFUN
Mit și comunicare
„Miturile sint primele sale incercări
(anonimatul lor nu dovedeşte decit Tocmai prin revitalizarea miturilor, dar
universalitatea naturii poetice) de a şterge si, în general, a „problemelor
aburul de pe oglinda fermecată. Ele ajută fundamentale“ (cum se exprimă chiar
Leonid Dimov) prin deriziune și în
la ştergerea deosebirii dintre inlăuntru şi
pofida învestmântarii uneori ostentativ
in afară. Dar, dacă in economia unei
clasicizante ori manieriste, „vetuste“, a
poezii elementare mitul juca rol de discursului poetic, Leonid Dimov a
unealtă pentru investigarea lumilor aflate fost, în cel mai înalt grad, un poet
dincolo de coaja realităţii aparente, in contemporan, aflându-se cu un pas
poezia modernă el poate fi cel mult înainte față de (simpla) „modernitate“.
subiect sau stimul al activităţii poetice. in Și, în consecință, un poet de o inedită,
efortul ei de a se smulge din mrejele copleșitoare gravitate. Refuzând
mitului, poezia modernă generează iviri, gravitatea vizionar-„filosofică“ a unei
aflorimente, la suprafaţa existenţei dar, anumite poezii moderniste și laxitatea
minune, aceste aflorimente nu mai au formală a poeziei „de notație“, el este
insuşirile rocilor reale. Ele reprezintă vizionar, grav și autentic în alt fel .
izbucniri ale mitului in realitate, Prin originalitatea ireductibilă a
coexistenţe miraculoase intre lumile demersului, prin excelența estetică și
imaginare şi lumea realităţii imediate.” pregnantă expresivă, Leonid Dimov
(Momentul oniric, pp. 127-128) ocupă în poezia românească un loc
unic.
MIRCEA CĂRTĂRESCU RECITĂ UN POEM DE LEONID
DIMOV LA CAFENEAUA CRITICA 19.01.2012
HTTPS://WWW.YOUTUBE.COM/WATCH?V=KE_DV7ODJ8A
BIBLIOGRAFIE
https://www.academia.edu/41088608/Momentul
_oniric_Antologie_îngrijită_de_Corin_Braga
https://revistacultura.ro/nou/2011/10/leonid-dim
ov-cu-un-pas-inainte-fata-de-modernitate/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonid_Dimov

S-ar putea să vă placă și