Sunteți pe pagina 1din 36

Colegiul Naţional Avram Iancu Câmpeni

Hazardele vulcanice
Hazardele

 Hazardele sunt evenimente


produse de fenomene cu putere
distructiva, care afecteaza atat
mediul natural cat si activitatea
omului .
 Fenomenele pot fi naturale ( se
produc independent de
activitatea oamenilor) si
antropice (datorita activitatilor
necorespunzatoare de utilizare a
spatiului geografic)
HAZARDELE NATURALE

 Hazardele naturale sunt manifestari extreme ale unor fenomene naturale,


precum cutremurele, furtunile, inundatiile, secetele,care au o influenta
directa asupra vietii oamenilor, asupra societatii si a mediului inconjurator, in
ansamblu.
 Producerea unor asemenea fenomene face posibila atingerea unor anumite
praguri de adaptare a societatii la conditiile mediului. Atunci cand hazardele
produc distrugeri de mare amploare si pierderi de vieti omenesti, ele sunt
numite dezastre si catastrofe naturale. Efectele acestor fenomene sunt atat de
puternice incat sunt necesare interventii rapide din partea unor echipe special
antrenate la nivel national si international. Un fenomen natural extreme poate
fi numit un dezastru daca sunt inregistrate cel putin 10 pierderi de vieti
omenesti sau 50 de personae ranite si daca se produc pierderi materiale de
peste un million de dolari. 


Trăsături ale hazardelor naturale
 • Vulnerabilitatea pune in evidenta gradul de expunere a omului si a
bunurilor sale fata de diferita hazarde, indicand nivelul pagubelor pe
care le produce un anumit fenomen.
• Riscul reprezinta nivelul probabil al pierderilor de vieti omenesti, al
numarului de raniti, al pagubelor aduse proprietatilor si activitatilor
economice de catre un anumit fenomen natural sau un grup de
fenomene intr-un anumit loc si intr-o anumita perioada.
 Hazardele naturale pot fi de mai multe feluri, in functie de geneza:
• Hazarde endogene a caror actiune este generata de energia provenita
din interiorul planetei(cutremure, eruptii vulcanice).
• Hazarde exogene, generate de factori climatici, hidrologici, biologici.
Hazardele antropice
 Hazardele antropice sunt fenomene de
interactiune intre om si natura, declansate sau
favorizate de activitati umane si care sunt
daunatoare societatii in ansamblu si existentei
umane in particular. Aceste fenomene sunt legate
de interventia omului in natura, in general cu
scopul de a utiliza elementele cadrului natural in
interes propriu: activitati agricole, miniere,
industriale, de constructii, de transport, etc.
Cum a început totul?
 Inceputul acestui mileniu se caracterizeaza printr-un impact
tot mai accentuat al activitatilor umane asupra Terrei, care
determina modificari globale ale mediului.
Modificarile accentuate ale mediului pe Terra , presiunea
crescanda a societatii asupra elementelor de mediu
genereaza o serie de crize dintre care unele au devenit
globale, cum ar fi tendintele de incalzire a climei, datorate
efectului de sera, apoi reducerea stratului de ozon, ridicarea
nivelului Oceanului Planetar, despaduririle si procesele de
degradare a solurilor, poluarea crescanda si desertificarea.
Influienţa omului
 Omul are insa si un impact pozitiv asupra
mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in
parcuri si rezervatii naturale), prin ocrotirea unor
specii de plante si animale pe cale de disparitie, a
unor obiective geomorfologice, geologice si
paleontologice, precum si prin numeroase lucrari
de inginerie a mediului.
Hazardele vulcanice
 Eruptiile vulcanice sunt hazardele endogene care
au impresionat puternic omul inca din
Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor
acumulate in rezervoarele subterane care contin
lave si presiunilor exercitate de fortele tectonice,
care determina ascensiunea materiei
incandescente spre suprafata.
 Eruptiile islandeze si hawaiene sunt caracterizate ca erup
linistite, cu lave fluide, bazice, care sunt evacuate prin
cratere. Eruptiile de tip strombolian prezinta lave mai
vascoase, cu eruptii moderate; cele de tip vulcanian sunt
caracterizate prin lave foarte vascoase, cu explozii
puternice, extrem de periculoase. 
 In aceasta ultima categorie se incadreaza
vulcanii Vezuviu, Volcano (Italia) si
Paricutin (Mexic). Eruptiile pliniene (spre
exemplu, eruptia din 1991 a vulcanului
Pinatubu, din insulele Filipine) sunt
violente si deverseaza cantitati mari de
cenusi vulcanice; cele peleene (vulcanul
Montagne Pelee din insula Martinica) sunt
insotite de nori arzatori extrem de
periculosi, iar eruptiile ultravulcanice sunt
probabil cele mai violente, datorita
formarii unor presiuni uriase la contactul
rezervorului subteran de lava cu apa
marii....
Vulcanul...
 Prin vulcan se înțelege atât formația
geologică de formă conică formată
prin erupția lavelor, cenușelor și gazelor
dintr-un focar cu topituri magmatice
situate în adâncime cât și deschizătura din
scoarța terestră care emite rocă topită sau
parțial topită (lava), cenușă și
gaze. Deschizătura poate fi o crăpătură sau
o gaură (mai mult sau puțin rotundă), caz
în care se numește „crater”.
O caldeiră este bazinul în formă de
căldare format prin așezarea părții de sus a
conului vulcanic, ea având uneori
crăpături sau crater(e).
Geneza vulcanului
Globul terestru are mai multe straturi.
Profunzimea fiecărui strat geologic este
determinată de greutatea specifică a rocilor
componente. Astfel în centru (miezul Terrei)
se găsesc cele mai grele elemente care, prin
procese fizico-chimice exoterme, ajung la
temperaturi foarte ridicate (mii de grade
Celsius), fapt ce determină topirea rocilor cu
formare de gaze. Acest fenomen cauzează
presiuni deosebit de mari, gazele cautând sa
străpungă straturile de la suprafață. Rocile
vecine magmei suferă procese de
transformare, fiind numite roci metamorfice.
...
 Un vulcan se formează prin ridicarea scoarței, alcătuind „conul
vulcanului”, sub presiunea gazelor și magmei (rocile topite).
Materiile incandescente ies la suprafață printr-
un crater (deschidere cu forme si diametre diferite). Un crater
puțin adânc se numeștepateră.
 Cu toate că vulcanii sunt în general asociați cu distrugere, ei au și
unele efecte pozitive: minerale din adâncul Terrei fac ca pământul
din jurul multor vulcani să fie foarte fertil; ei creează noi forme de
teren pe fundul mărilor, iar studiul vulcanilor contribuie în mod
semnificativ la înțelegerea noastră a interiorului Terrei.

Erupția vulcanului
 Fenomenul ieșirii magmei la suprafață este denumit erupție și are loc acolo
unde scoarța terestră opune cea mai mică rezistență. Acest punct de rezistență
redusă este reprezentat de crăpăturile din scoarță sau de limitele dintre plăcile
tectonice continentale (ex. vulcani din Indonezia, din Cercul de foc al
Pacificului), sau vulcani din Islanda.
 Erupția vulcanului este însoțită de cutremure de pământ, erupție de gaze,
cenușă, bombe vulcanice (fragmente rupte din crater) șilavă (vâscozitatea ei
diferă după reacția acidă sau bazică a lavei) care se solidifica prin răcire.
Erupțiile vulcanice sunt de două feluri:

 erupția efuzivă este o erupție vulcanică silențioasă,


care scoate la suprafață lava bazaltică cu viteză mică
(erupțiile vulcanului Kilauea din Hawaii sunt efuzive).

erupție explozivă este o erupție puternică a unui
vulcan care aruncă în aer materia pe distanțe uriașe;
lava e săracă în silicat; poate fi foarte periculoasă
pentru locuitorii aflați în apropiere de locul erupției.
Clasificare
 După perioada de formare:
› vulcani tineri
› vulcani bătrâni
 După activitate:
› vulcani activi, care continuă să erupă (ca. 600)
› vulcani inactivi (stinși), a căror activitate a încetat cu milenii în urmă.
 După tipul de manifestare a erupției:
› de tip islandic, cu erupții liniare de lave fluide, fără explozii
› de tip hawaian, cu erupții centrale liniștite de lave fluide
› de tip strombolian, cu erupții de lave fluide și explozii ritmice de gaze
› de tip vulcanian, cu erupții de lave vâscoase care, după consolidarea
în coșul vulcanic, vor fi expulzate sub formă de cenușă și bombe vulcanice prin
explozii puternice ale gazelor
› de tip peleean, cu erupții de lavă vâscoasă care se rifică de forma unui stâlp
› de tip Bandai-San, la care exploziile foate puternice aruncă în aer vechiul aparat
vulcanic.
Listă de vulcani
 Africa : . Asia :
 Kilimanjaro
 Nabro Bromo . Europa:
Fuji Etna
 America : Gunung Api Gamalama Hekla
 Antofalla
 Cotopaxi
Ijen Stromboli
 Dotsero Klucevskaia Sopka Vezuviu
 El Chicon Krakatau Vulcanul Katla
Popocatepetl

Pinatubo .
 Paracutin
 Mount St. Helens Semeru
 Mauna Loa Sakurajima
 Kilauea Australia:
 Puyehue
 Katmai
Glasshouse Mountains
 Asia : Mount Canobolas
 Bromo Mount Fox
 Fuji
 Gunung Api Gamalama
 Ijen
 Klucevskaia Sopka
 Krakatau
 Pinatubo
 Semeru
 Sakurajima
Structura aparatului vulcanic

 Materialele expulzate prin erupții se depun în jurul punctului de emisie, constituind un


aparat vulcanic, alcătuit din coș, crater și con.

Coșul reprezintă hornul sau orificiul de evacuare a materialelor expulzate. În timpul
perioadelor de liniște și după stingerea vulcanului, în coș rămân lave
sau piroclastite consolidate; ele pot fi puse în evidență numai prin eroziunea conului.

Craterul reprezintă prelungirea externă prin care se termină coșul; are de obicei forma
de pâlnie.

Conul este edificiul propriu-zis, clădit din lava revărsată și din alte materiale rezultate
în timpul exploziei vulcanice; reprezintă o formă de acumulare, a cărei morfologie
depinde de tipul activității vulcanice și apoi de evoluția subaeriană a eroziunii.
Produsele activității vulcanice
 gazoase: (vapori de apă, dioxid de
carbon, hidrogen, hidrogen
sulfurat, amoniac)
 lichide: (lava care poate fi: acidă,
neutră, bazică, în funcție de
conținutul în bioxid de
siliciu (SiO2).
 solide: sau piroclastite (cenușa
vulcanică; lapili – fragmente de 1-
3cm; bombe – când au diametre de
ordinul centimetrilor sau metrilor).
Relieful vulcanic de acumulare

Conurile vulcanice
Conurile sunt rezultatul erupțiilor de lavă acidă-vâscoasă, cu multă silice și cu viteză de
curgere redusă. Apar izolate sau grupate pe anumite areale și îmbracă forme diferite, după
tipul de erupție și după natura rocilor constituente.
Conuri de sfărâmături
Rezultate în urma exploziilor de tip strombolian și vulcanian, sunt formate din îngrămădirea
piroclastitelor în jurul coșului și craterului. Ele se dispun în straturi înclinate către periferia
conului. Conurile formate din piroclastite grosiere (bombe, lapili) au craterul de formă
cilindrică și un diametru mic, iar conurile din cenușă au craterul ca o pâlnie largă.
Conurile stratovulcanilor
Sunt alcătuite din straturi alternante de lavă și piroclastite, rezultate din faze diferite de
erupții. Un con simplu de stratovulcan are pante concave și un crater larg, ca o pâlnie. Dacă
conul crește în înălțime, se deschid crăpături radiare prin care curg erupții laterale. Acestea
construiesc o serie de conuri adventive (conuri secundare), care pot ajunge la dimensiuni
considerabile. Stratovulcanii mari sunt afectați de falii și fisuri pe diferite direcții. Asemenea
conuri posedă un adevărat schelet de rezistență, format prin consolidarea lavelor în lungul
fisurilor.
Cumulo-vulcanii

 Tip de con creat de vulcanii care elimină lave acide, vâscoase


(multă silice în compoziție). Ele încetează sa curgă la temperaturi
sub 1200°C, materia se acumulează și se solidifică repede în jurul
coșului. Conul apare ca o îngrămădire haotică de blocuri, pe care
lava nouă, incandescentă, venită sub presiune, le împinge în sus.
Se formează un con fără crater, numit cumulodom sau dom
endogen, care poate atinge dimensiuni de sute de metri; la intervale
mari de timp, presiunea crescută în adânc, poate duce la azvârlirea
vârfului conului, provocând explozii catastrofale de lavă și nori de
gaze, din vechiul con rămânând doar o parte (Mont Pelée, 1902).
Platourile vulcanice
 Platourile sunt rezultatul răcirii lavelor bazice – fluide, cu dominarea
elementelor feromagneziene, săracă în silice și cu viteză mare de curgere.
Lavele ajung la suprafață cu o temperatură mai ridicată, se revarsă peste
pereții craterului și curg pe distanțe foarte mari, acumulându-se la baza
conurilor vulcanice. Platourile se mai numesc și „vulcani scut” deoarece
sunt tot conuri vulcanice, însă cu pante foarte mici.

Forma curgerii depinde și de relieful preexistent pe care îl fosilizează. Pe
terenuri relativ netede se formează suprafețe structurale bazaltice, aproape
tabulare, mărginite de abrupturi rezultate din solidificarea frunții pânzei.
Când aceste suprafețe sunt fragmentate de văi dau naștere la pante în
trepte, fiecare treaptă corespunzând unei pânze. Microrelieful câmpurilor
de lavă se datorează modificărilor suferite de crusta superficială
solidificată, sub influența curenților incandescenți ce curg pe sub ea. În
acest sens au fost deosebite două tipuri ale suprafețelor de lavă:

- dermolitică, la lavele foarte fluide care eliberează mai puține gaze, a
căror suprafață este netedă

- clastolitică, la lavele mai vâscoase, care se caracterizează printr-o
aglomerare haotică de blocuri de lavă.
Platourile vulcanice de tip hawaiian

 Se caracterizează prin conuri foarte mari, în parte submarine.


Insula Hawaii este constituită aproape în întregime din curgeri
suprapuse de lavă bazaltică, emise de cinci centre de erupție:
(Kohala, Hualalai, Mauna Kea, Mauna Loa și Kilauea), dintre
care ultimele două sunt în activitate. La Mauna Loa conul
principal are o înălțime de 4162 m, iar cu partea submersă
ajunge până la 9000 m. Diametrul bazei, la nivelul mării este
de 400 km. Pe platoul central se află un crater în forma de puț
(pit-crater), format prin prăbușire, mărginit de pereți abrupți și
umplut de multe ori cu lavă incandescentă.
Platourile vulcanice de tip islandez

 Au dimensiuni mult mai mici, le lipsește platoul central, iar


înclinarea pantelor este mai mare. În Islanda se întâlnesc
platouri vulcanice întinse, formate prin revărsări produse în
lungul unor mari crăpături liniare. De fapt Islanda este
singurul loc unde se mai întâlnesc în activitate erupții liniare.
Pe linia Laki, deschisă în anul 1783, cu o lungime de peste 24
km s-au format peste 34 de conuri vulcanice cu înălțimi până
la 150 m și alte 60 conuri mai mici. Cu timpul activitatea
vulcanică s-a restrâns în jurul câtorva centre. Cel mai
important vulcan activ de aici este Hekla.
Relieful vulcanic de explozie
 Aceste forme se întâlnesc în
special la vulcanii care emit lave
vâscoase și în general la erupțiile
bogate în emisii violente de gaze.
Exploziile și prăbușirile care
însoțesc erupțiile dau naștere la
câteva tipuri de excavațiuni:
cratere simple, caldere, maare.
Cratere simple

 Au formă de pâlnie și rezultă prin explozii puternice. Mărimea lor


este direct proporțională cu intensitatea erupției. Se întâlnesc la
vulcanii ce dau conuri de sfărâmături și la stratovulcani. Modelarea
versanților se face prin alunecări, prăbușiri, solifluxiune și șiroire. De
multe ori în interiorul acestor cratere se formează lacuri. La vulcanii
activi, o nouă explozie reactivează și intensifică modelarea craterului.
Un tip aparte rezultă prin prăbușirea lavei bazaltice consolidate de tip
hawaiian; este craterul puț (pit-crater) întâlnit în interiorul calderelor.
Aceste cratere ciuruiesc lava consolidată, prezintă pereți verticali, iar
în interiorul lor se găsesc adesea lacuri de lavă (lacuri de foc); așa
sunt craterele vulcanilor Kilauea și Mauna Loa.
Caldere

 Calderele (căldare, în spaniolă) reprezintă cratere uriașe formate prin explozie și lărgite mult
prin prăbușirile care urmează. La explozii puternice, coșul și chiar porțiunile superioare ale
cuptorului magmatic sunt golite de lavă, iar partea centrală a vulcanului, pierzându-și
suportul se prăbușește. Din vechiul con vulcanic nu mai rămâne decât porțiunea de la poalele
acestuia sub forma unui perete circular, în interiorul căruia se pot forma ulterior, conuri
vulcanice mai mici. După formă și geneză se pot deosebi mai multe tipuri:
 Caldera monogenă se formează printr-o prăbușire rezultată în urma unei singure erupții.
Este un crater uriaș, situat în partea centrală a conului.
 Caldera poligenă mult mai mare, implică distrugerea aproape completă a conului vulcanic.
Se formează în urma mai multor erupții, care creează și mici caldeire periferice, ce festonează
caldera principală.
 Caldera inelară presupune în plus o nouă fază de erupții, ce dă naștere la unul sau mai multe
conuri în interiorul calderei. Apare o depresiune inelară, ce la Vezuviu poartă numele de Atrio
del Cavallo, de unde s-a generalizat denumirea de atrio, iar creasta ce o închide se numește
somma (Somma Vezuviului). Cand caldera cantonează un lac, conul apare ca o insulă
(Crater-Lake din Oregon-SUA, Lago de Vico cu Monte Venere- Italia).
 Caldera în trepte ia naștere în urma scufundării inegale pe falii sau fisuri circulare, a unei
mari părți din con. Treptele dau calderei aspectul unor circuri îmbucate, cum sunt cele din
vulcanul Camerun.
Maare

Maarele sunt depresiuni rotunde, de forma unui puț, cu un diametru de


sute de metri până la 2-3 km, rezultate în urma exploziilor vulcanice.
Sunt umplute cu sfărâmături provenite din explozie sau din prăbușirea
pereților. Ele nu expulzează lavă și de aceea nu formează un con.
Aparatul se compune din: canalul de străpungere (diatremă) și craterul
de explozie, ce nu se ridică deasupra reliefului. Foarte rar craterul este
înconjurat de un val înalt de câțiva zeci de metri, format din sfărâmături
de roci. Pentru aceste cratere ocupate în general de lacuri, s-a
generalizat denumirea de maar, folosită în regiunea Eifel-Germania. În
aceeași categorie intră și conurile fără rădăcină, formate în urma
exploziilor freatice rezultate în timpul trecerii unei curgeri de lavă peste
lacuri sau zone mlăștinoase, descrise în Islanda.
Vulcan noroios

 Vulcani noroioși reprezintă formațiuni


create de gazele naturale provenind de la
peste 3.000 de metri adâncime, care trec
printr-un sol argilos, în combinație cu apa
din pânza freatică. Gazele împing spre
suprafață apa amestecată cu argilă.
Nămolul format de acestea iese la
suprafață și, în acele locuri, se usucă în
contact cu aerul, formând niște structuri
conice asemănătoare unor vulcani.
Nămolul ieșit la suprafață este rece,
deoarece vine din straturile de argilă.
.........
 Se cunosc pe glob în total circa 1.100
de vulcani noroioși. În Europa sunt
foarte puțini vulcani noroioși pe
continent, cum ar fi cei
din Azerbaidjan, mai mulți există însă
sub mări, cum ar fi spre exemplu
vulcanii noroioși din apele Norvegiei,
cei din mările Caspică și Barents. În
afara Europei, fenomene similare se
pot observa în Siberia, Australia și
insula Trinidad din Caraibe.
Despre hazardele vucanice
 Vulcanii se pot forma şi în mijlocul plăcilor,
deasupra unor “puncte fierbinţi” din manta.
Insulele Hawaii constituie cel mai bun
exemplu. Acest şir de uriaşi vulcani scut s-
au format atunci când placa pacifică s-a
deplasat deasupra punctului fierbinte.
 Cel mai mare vulcan activ de pe Terra,
Mauna Loa din Hawaii,tocmai se “mută” de
pe punctul fierbinte. Spre sud-est,chiar
deasupra punctului fierbinte,se află
vulcanul Kilauea,a cărui activitate sporeşte
pe măsură ce diminuează cea a lui Mauna
Loa. Celelalte insule din zonă s-au format
din vulcani mai vechi,pe care placa în
derivă i-a dus departe de punctul fierbinte.
Inelul de foc
 Regiunea din jurul Oceanului Pacific este numită “inelul de
foc” datorită vulcanilor de pe ţărmurile sale. Aceştia sunt
printre cei mai violenţi din lume,formaţi deasupra zonelor de
subducţie,unde plăcile oceanelor aluncecă pe sub cele
continentale. Vulcanii aruncă în aer cenuşă,lavă şi
gaze,produse prin topirea scoarţei continentale ajunse în
străfundurile fierbinţi ale planetei.
 Majoritatea vulcanilor din inelul de foc sunt munţi
conici,clasici,cu un canal central şi eventual câteva fisuri pe
versanţi. Lava lor este mai groasă decât cea bazaltică a
vulcanilor oceanici,deoarece conţine o cantitate mai mare de
silice din scoarţa continentală topită. Lava fluidă din Hawaii
are un conţinut mult mai mic de silice. Combinaţia dintre
lava groasă şi masele de cenuşă şi resturi din erupţii
acumultae conferă acestor vulcani forma lor conică.
 Cel mai înalt vulcan din lume se află în inelul de foc.
Ojos del Salado se înalţă până la 6887m în Anzi,la
graniţa dintre Argentina şi Chile.
 Vulcanii din inelul de foc sunt mai violenţi decât
vulcanii oceanici,deoarece aburul nu poate ieşi din lava
groasă; prins în masa acesteia ca bulele de aer în
şampanie,poate exploda dând naştere unei lave poroase
numită piatră ponce.
 Dacă un vulcan a fost inactiv timp de mulţi ani,lava
răcită din anterior acţionează ca un dop,menţinând în
interior restul lavei şi gazele. Presiunea creşte pe măsură
ce tot mai multă lavă se acumulează,versanţii vulcanului
dilatându-se uşor. În cele din urmă vulcanul va atinge
punctul critic şi erupţia care urmează poate fi atât de
violentă,încât distruge o parte a muntelui.
 Pe 18 mai 1980,vârful şi unul dintre versanţii
Muntelui St.Helens,din statul Washigton,SUA,au
explodat,distrugând o suprafaţă vastă în jur. Un nor
negru de cenuşă,gaze şi abur s-a ridicat până la 25
km în aer. Dar aceasta a fost o erupţie modestă în
istoria vulcanilor.
 Când Tambora,din Indonezia,a erupt în aprilie
1815, a aruncat în aer 165kmc de rocă şi
lavă,formând un crater de 11km în diametru.
 Tambora a fost însă un biet foc de artificii
comparativ cu erupţiile care în trecut au lăsat
numeroase cicatrice pe faţa Terrei,precum caldera
Yellowstone din Wyoming,care acoperă 2500kmp.
Cele mai grave erupţii din lume
VULCAN ŢARA ANUL ERUPŢIEI MORŢI

Tambora Indonezia 1815 92.000


Krakatoa Indonezia 1883 36.000
Mt.Pele Martinica 1902 30.000
Nevado del Ruiz Columbia 1985 22.000
Etna Sicilia 1669 20.000
Vezuviu Italia 79 16.000
Etna Sicilia 1169 15.000
Unzen-Dake Japonia 1792 10.400
Laki Islanda 1783 10.000
Kelut Indonezia 1919 5.000
Bibliografie