Bacilul difteric

Bacilul tuberculos
Bacilul carbunos
 • Genul Corynebacterium

• Corynebacterium diphtheriae
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili gram pozitivi cu lungimi variabile,
• cu structură granulară (granulaţii din volutină)
• dispuşi în diplo- sau grămezi neregulate;
• aspectul morfologic caracteristic apare în produse biologice
şi culturi pe medii cu ser (mediul Lőeffler).
Cultură pură
Colorație Gram, 100x
Caractere de cultivare şi metabolice

• pe baza caracterelor de cultura si biochimice au fost

descrise trei tipuri de C. diphtheriae: gravis, intermedius şi
mitis
• pe geloză-sânge biotipurile mitis şi gravis dezvoltă colonii
hemolitice;
• pe mediul Tinsdale, ce contine si cistina, C. diphtheriae
produce H2S- coloniile sunt de culoare neagră, înconjurate
de un halou brun;
• pe medii cu telurit de K, coloniile sunt de culoare neagră;
• pe mediul Lőeffler cultivă în 10-18 ore, coloniile sunt
albe, lucioase, bombate avand aspect de picături de
spermanţet;
Corynebacterium diphtheriae
Geloză sânge
Rezistenţa la factori din mediu

• rezistenţi la condiţii de desicaţie si actiunea radiatiilor

solare;
• sensibili la dezinfectante şi antiseptice uzuale;
• in praf, lenjerie, produse patologice, isi pastreaza virulenta
timp de 5 saptamani sau mai mult;
• distruşi rapid la 1000C.
Factori de virulenţă

• patogeniatatea pentru om se datorează producerii toxinei

difterice;
• exotoxină cu structură de tip A-B care inhibă sinteza proteică
celulară
• se fixează de predilecţie pe ţesutul miocardic, glandele
suprarenale şi sistemul nervos;
• poate fi pusă în evidenţă prin inoculare la animale (cobai,
iepuri), culturi de celule sau prin imunodifuzie (testul Elek);
• prezintă un singur tip Ag; poate fi transformată în anatoxină.
Habitat: strict uman (gazdă naturală)

Epidemiologie
• Rezervorul de infecţie este :
– omul bolnav sau purtatorul sanatos
– convalescenţii de difterie pot gazdui bacilul in nas sau în
naso-faringe pentru săptamani sau luni
• Transmitere: bacilul difteric este vehiculat de la sursa la
gazda receptivă prin picaturi Flugge sau prin obiecte
contaminate cu secretii naso-faringiene
• Receptivitatea la infectie este maxima între 2-5 ani şi
scade treptat până la vârsta adolescenţei, fie ca urmare
a vaccinarii sau ca o consecinta a infecţiei naturale
Manifestări clinice

- la om, bacilul difteric toxigen determina difteria=

faringita severa, cu false membrane care pot cobori
spre laringe cu formare de crup, existând pericolul de
asfixie
- consecutiv pătrunderii toxinei în circulaţia sangvină,
apar manifestări de miocardită, hipotensiune, polinevrită
sau paralizii ale sistemului nervos periferic;
- tulpinile netoxigene determina infectii cutanate si
respiratorii, artrite supurative, endocardite, fara toxemie;
au fost izolate din infecţii sistemice la imunodepresaţi.
Diagnostic de laborator

• izolarea şi identificarea bacilului difteric toxigen prin

recoltarea exsudatului faringian pe trei tampoane si un
tampon nasal:
- tampon 1 serveşte pentru examen microscopic direct,
- tampon 2 insamânţat pe geloză-sânge şi mediu Tinsdale;
- tampon 3 însămânţat pe mediu de îmbogăţire OST (ou-ser-
telurit), numit și OCST (ou-cisteină- ser-telurit);
- tamponul nasal insamantat (de asemenea) pe mediul OST
• dupa 24 ore de incubare aeroba la 37°C, coloniile suspecte
de pe mediul Tinsdale sunt repicate pe mediul Loeffler, iar
din OST sunt efectuate pasaje pe mediul Tinsdale
• din cultura pe mediul Loeffler sunt realizate frotiuri
colorate Gram si teste biochimice
• coloniile suspecte sunt identificate la nivel de specie pe
baza caracterelor de cultură, morfo-tinctoriale (mediu
Lőeffler) şi biochimice;
• toxigeneza este pusă în evidenţă prin:
• testul Elek,
• prin inoculare la animale sau
• pe culturi de celule Vero.
Testul Eleck:
• pe suprafaţa unui mediu de cultură cu ser de cal, oaie, iepure
este pusă o bandă de hârtie de filtru impregnata cu antitoxină
difterică.
• cultura de testat (tulpină cunoscută ca toxigenă) şi o tulpină
netoxigenă sunt însămţantate sub formă de striuri
perpendiculare pe banda impregnată.
• placa este incubata 24-48h si prezenţa liniilor de precipitare în
agar ilustreaza toxigeneza tulpinii testate
Tratament
• antibioterapie cu penicilină
• eritromicină
• cefalosporine din generaţia 1

Profilaxie
• vaccinarea copiilor şi adulţilor receptivi cu anatoxină
difterică (este administrata in cadrul trivaccinului anti-
diftero-tetano-pertusis);
• antibioprofilaxie cu eritromicină la contacţi.
Genul Mycobacterium
Clasificare

• Micobacterii patogene:
- M. tuberculosis
- M. bovis
- M. africanum
- M. leprae
- M. ulcerans

• Micobacterii atipice:
- M. scrofulaceum
- M. avium, etc.
Mycobacterium tuberculosis
Caractere microscopice:
• bacili fini, granulaţi, uneori ramificaţi,
• aşezaţi în litere unghiulare,
• acido-alcoolo-rezistenţi (BAAR),
• imobili, nesporulaţi, necapsulaţi.
• pe frotiul de cultură în mediul lichid pot fi
dispuşi paralel sau în corzi flexuoase.
Mycobacterium tuberculosis
Caractere de cultură:
• sunt bacterii pretenţioase nutritiv (cultivă pe
mediul Lőwenstein Jensen, mediul
Middlebrook), cu creştere lentă (primocultura
apare după 2-4 săptămâni), aerobi sau
microaerofili.
• forma de cultură R: coloniile sunt
conopidiforme, rugoase, uscate, grunjoase, de
culoare crem bej.
Mycobacterium tuberculosis
Mediu Lowenstein-Jensen
Habitat natural
• patogen primar, specific pentru om

Rezistenţa la factori de mediu

• in produse patologice uscate supravietuiesc pana la un an la
intuneric si cateva luni la lumina difuza;
• deosebit de rezistent la desicaţie;
• rezistent la numeroşi agenţi chimici de decontaminare.
Factori de virulenţă

• bacterie facultativ intracelulară

- factorul cord - inhibă migrarea PMN;
- glicolipide de suprafaţă inhibă formarea fago-
lizozomilor;
• leziunile tisulare din tuberculoză sunt în special
consecinţa hipersensibilizării mediate celular.
Manifestări clinice

• determină infecţii în special cu poartă de intrare

respiratorie;
• infecţia primară poate evolua subclinic, inaparent manifest
cu sau fara complicatii
• persistenţa bacililor în leziunile primare explică:
- testul la tuberculină pozitiv;
- rezistenţa la reinfecţie ;
- riscul de activare al bacililor dormanzi → tuberculoza
secundară, pulmonară sau extrapulmonară, cu evoluţie
cronică, fără tendinţă de vindecare spontană;
• rar infecţia primară poate evolua cu leziuni diseminate
Intradermoreactia (i.d.r.) la tuberculina

• depisteaza sensibilitatea de tip intarziat si imunitatea fata de

M. tuberculosis
• intensitatea sensibilizarii la tuberculina este proportionala cu
cantitatea de bacili acumulata in focarul infectios (initial se
folosesc 2 UT (unitati tuberculina)
• rezultatele sunt citite la 48-72 ore dupa injectare
• la locul reactiei apare o zona eritematoasa, circulara, centrata
de edem infiltrativ indurat
• reactie pozitiva: zona indurata, proeminenta cu diametrul peste
9 mm
• persoanele cu reactie negativa la 2 UT sunt retestate cu 10 UT
intr-un interval care nu trebuie sa depaseasca 15 zile pentru a
evita reactii violente datorate infectiei tuberculoase survenite
intre timp
Interpretare i.d.r

• Tuberculoza sau evoluţie nefavorabilă a primoinfecţiei

sunt posibile in 3 situatii:
- reacţie pozitivă foarte intensă (la 2 UT);
- virajul reacţiei de la negativ la pozitiv, la copii nevaccinaţi
(din focare de TBC)
- saltul tuberculinic (creşterea diametrului cu peste 8 mm
intre două testări)
• Reacţii fals pozitive: ca reacţii încrucişate cu alte micobacterii
• Reacţii fals negative: la imunosupresaţi (afectarea imunităţii
celulare)
Diagnostic bacteriologic

Tuberculoza pulmonară
• examen microscopic al frotiului din spută: prezenţa
de bacili a.a.r. are întotdeauna semnificaţie clinică;
• dezvoltarea de colonii caracteristice pe mediul
Löwnstein –Jensen, după 2-6 săptămâni de
incubare, la 370C, permite identificarea preliminară
a M. tuberculosis.
• Testarea sensibilităţii (importantă: există tulpini
multirezistente)
• Prezenţa culturii - confirmă diagnosticul.
• Absenţa culturii - nu exclude diagnosticul, deoarece
pot exista leziuni închise care elimină intermitent
cantităţi mici de bacili (de aceea se fac culturi
repetate) sau tulpinile sunt mai pretenţioase nutritiv.
Tuberculoza extrapulmonară
• produsele patologice diferă în raport cu localizarea
bolii;
• examenul microscopic direct este numai orientativ
în cazul produselor posibil contaminate cu
micobacterii comensale (urină – confuzie cu
bacterii comensale - M. smegmatis; aspirat gastric
– confuzie cu M. gastri), fiind necesară
confirmarea prin cultură.
Elemente de terapie etiotropă

• antituberculoase de linia I:
– izoniazidă (HIN),
– rifampicină,
– etambutol,
– streptomicina,
– pirazinamida

• antituberculoase de linia a-II-a:

• etionamida, cicloserina, capreomicina, fluorochinolone
(ofloxacina), aminoglicozide (kanamicina), rifabutin,
viomicina, acid para-aminosalicilic (PAS)
• asocierea rifampicinei cu izoniazidă (HIN),
pirazinamidă şi etambutol are ca obiectiv:
- sterilizarea rapidă a expectoraţiei;
- distrugerea bacililor a.a.r. extra- şi intra-celulari
din focarul de infecţie;
- distrugerea bacililor în stare dormandă, pentru
evitarea recidivelor;
Profilaxie specifică

• vaccin BCG (tulpină cu virulenţă atenuată de M. bovis), cu

administrare la nou-născut (din ziua a 4-a, induce o infecţie
subclinică imunizantă) şi apoi revaccinări la cei cu i.d.r.
negativă la tuberculină; (BCG – bacil Calmette-Guerin)

• chimioprofilaxie cu HIN (timp de un an) la:

- nou-născuţi din mame cu tuberculoză
- contacţi tuberculino-negativi din focare de tuberculoză;
- copii cu viraj tuberculinic neexplicat prin vaccinare
BCG.
Genul Bacillus
Reprezentanţi:

• specie înalt patogenă: Bacillus anthracis

• specii oportuniste (bacili antracoizi) ex. B.
cereus
• alte specii ex. B. subtilis, B. megatherium, B.
thuringiensis, B. licheniformis
Bacillus anthracis
Caractere morfo-tinctoriale
• bacili mari gram-pozitivi cu extremităţi drepte
- în frotiul din produse patologice prezintă capsulă,
fiind dispuşi în diplo- şi în scurte lanţuri;
- în culturi pierd capsula, dar dezvoltă endospori ovalari
situaţi central sau paracentral fară să deformeze
conturul bacilului, fiind dispuşi în lanţuri lungi;
• imobili.
Bacillus anthracis
Cultură pură
Colorație Gram, 100x
Coloraţie albastru de metilen:
bacili coloraţi în roşu, spori albastru închis
Bacillus anthracis
– pierderea caracterului Gram in culturi vechi
Caractere de cultivare:
• aerobi, facultativ anaerobi
• nepretenţioşi nutritiv,
• se dezvoltă la temperaturi între 12°- 40ºC
• formă de cultură R, nehemolitice pe geloză-sânge;
• în bulion nutritiv cresc sub aspectul unui depozit floconos,
fără a tulbura mediul;
• pe medii agarizate – colonii cenuşii, aplatizate, rugoase, cu
aspect de sticlă pisată şi contur neregulat,
• caractere biochimice suplimentare permit identificarea
speciei
Cultură B. anthracis pe geloză sânge
Patogenitate

• B. anthracis determina antraxul, infectie numita si

carbune sau, popular, dalac
• antraxul sau cărbunele este o zoonoză gravă care afectează
în special ierbivorele domestice;
• infecţia la om este accidentală şi poate avea caracter
profesional;
• In raport cu poarta de intrare există 3 forme clinice:

- antraxul cutanat sau pustula malignă (buba neagră, dalac),

este mai frecvent localizat la nivelul fetei, mainilor, bratelor;
cea mai frecventă manifestare;

- antraxul pulmonar deosebit de grav şi frecvent mortal;

transmis pe cale respiratorie;

- antraxul digestiv, forma curent întâlnită la ierbivore, dar

foarte rară la om; ingestie de carne provenita de la un animal
infectat; se manifesta ca o gastroenterita severa cu scaune
diareice sanguinolente;

• infecţia cărbunoasa
poate evolua cu bacteriemie masivă şi
meningită hemoragică, întotdeauna mortală.
Antraxul cutanat
Diagnistic de laborator

- Prelevatele examinate variaza cu forma clinica: exsudat

vezicular, sputa, LCR, materii fecale, hemoculturi
• diagnostic bacteriologic prin examen microscopic direct
(albastru de metilen sau imunofluorescent), cultură sau
inoculare la animal (cobai sau şoareci) pe prelevate care
variază cu forma clinică;
• diagnostic serologic în suspiciunea clinică cu examen
bacteriologic negativ;
• în fragmente de organe prelevate de la cadavru poate fi pus
în evidenţă Ag polizaharidic termostabil (reacţia de
precipitare inelară Ascoli).
Elemente de terapie etiotropa
• penicilina este antibioticul de elecţie
• tetraciclina, cloramfenicol, gentamicina, eritromicina
• ciprofloxacin pentru chimioprofilaxie
• în formele severe de boală se administrează ser
anticărbunos

Profilaxie
• vaccinarea animalelor cu vaccin atenuat si sacrificarea
animalelor bolnave;
• persoanele cu risc profesional pot primi vaccin pe bază de
Ag protector.