Piata Semintelor

S-ar putea să vă placă și

Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală

PIAȚA SEMINȚELOR
Producerea seminţelor este un
program complex, care face legătura
între ameliorarea plantelor şi marea
producţie şi trebuie să îndeplinească
cel puţin trei condiţii esenţiale: să fie
ritmică, să asigure cantităţile
necesare pentru întreaga suprafaţă
cultivată şi să furnizeze seminţe care
reprezintă cel mai bun material
genetic pentru condiţiile date şi care
posedă o puritate biologică ridicată
şi valoare culturală.
Este tot mai des utilizată sintagma de
„sămânţă de calitate”, noţiune relativă,
definită, pe de o parte, de exigenţele tot
mai crescute ale utilizatorilor finali de
sămânţă, iar pe de altă parte de evoluţia
legislaţiei şi standardelor în domeniu, care
stabilesc cerinţele minime de îndeplinit, tot
mai crescute şi restrictive de la un an la
altul, concept care presupune ca aceasta să
aparţină unor soiuri şi hibrizi performanţi a
căror identitate să fie definită prin:
autenticitate şi puritate varietală, caractere
morfologice specifice şi prin caracteristici
fizice şi fiziologice care să ateste o valoare
culturală corespunzătoare.
LEGISLAȚIA
În Uniunea Europeană: În România:
Legea nr. 266/2002 privind producerea,
Regulamentul 217/2006. Autorizarea
prelucrarea, controlul si certificarea calității,
țărilor UE de a comercializa temporar comercializarea semințelor si a materialului
semințele care nu îndeplinesc cerințele săditor, precum și testarea și înregistrarea
minime de germinare. soiurilor de plante.

Decizia de punere în aplicare 2014/150 / Legea Nr.204 din 07.11.2011 pentru


UE modificarea şi completarea Legii nr. 255/1998
privind organizarea unui experiment privind protecţia noilor soiuri de plante şi a Legii
temporar care prevede anumite derogări nr. 186/2000 privind aderarea României la
pentru comercializarea populațiilor speciilor Convenţia internaţională pentru protecţia noilor
de plante grâu, orz, ovăz și porumb în soiuri de plante din 2 decembrie 1961, revizuită
la Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23
conformitate cu Directiva 66/402 / CEE a
octombrie 1978 şi la 19 martie 1991.
Consiliului.
REGIM INTERN

Sursa: statistici.insse.ro, ha
Suprafețe de însămânțare pentru grupa de cultură cereale, veriga semințe, sâmburi:
Nr. Judet Suprafata (ha) Productia propusa UM Nr. crt Judet Suprafata (ha) Productia UM
crt propusa
Total GENERAL: 136007,830 1024508,999 tone 20 GIURGIU 4090,315 24883,530 tone
1 ALBA 555,068 234808,170 tone 21 HARGHITA 126,791 3897,332 tone
22 COVASNA 438,550 8803,500 tone
2 SIBIU 88,860 1017,980 tone
23 IALOMITA 9296,112 50561,484 tone
3 HUNEDOARA 77,500 362,780 tone
24 IASI 13023,029 50306,650 tone
4 ARAD 0,000 0,000 tone 25 LCCSMS 2558,644 10921,122 tone
5 ARGES 747,965 4329,058 tone 26 MEHEDINTI 786,240 4234,000 tone
6 VALCEA 68,039 573,192 tone 27 MURES 736,242 3782,612 tone
7 BIHOR 2933,202 30523,100 tone 28 NEAMT 2731,643 9955,797 tone
8 BOTOSANI 2787,590 11238,168 tone 29 OLT 2835,870 14280,050 tone
9 BRAILA 19370,679 154821,922 tone 30 PRAHOVA 2185,377 12246,403 tone
10 BRASOV 605,779 9764,791 tone 31 SATU MARE 1270,551 6056,745 tone
11 BUZAU 3643,469 19381,159 tone 32 MARAMURES 13,563 20961,800 tone
12 CALARASI 13229,540 70449,191 tone 33 SALAJ 5,083 224,200 tone
13 CLUJ 960,661 4032,070 tone 34 SUCEAVA 1324,205 10319,356 tone
14 BISTRITA- 173,592 1049,326 tone 35 TELEORMAN 7267,253 31724,485 tone
NASAUD 36 TIMIS 11295,173 47937,130 tone
15 CONSTANTA 5991,972 30057,097 tone 37 CARAS SEVERIN 0,000 0,000 tone
16 DAMBOVITA 914,283 20711,715 tone 38 TULCEA 7865,050 44534,870 tone
17 DOLJ 6052,300 34932,480 tone 39 VASLUI 4355,960 13859,880 tone
18 GORJ 42,872 327,240 tone 40 VRANCEA 1070,214 4855,390 tone
19 GALATI 3655,721 17923,861 tone 41    BACAU 832,873 3859,364 tone
Total GENERAL: 136007,830 1024508,999 tone

SURSA:INCS București, mii tone


Cantități recoltate pentru grupa de cultură cereale, veriga semințe, sâmburi:
Nr. Judet Suprafata Productia UM Nr. Judet Suprafata Productia UM
crt (ha) estimata crt (ha) estimata
Total GENERAL: 139806,382 688861,524 mii buc. 21 HARGHITA 126,791 3464,400 mii buc.
1 ALBA 541,025 9046,191 mii buc. 22 COVASNA 483,820 7355,500 mii buc.
2 SIBIU 88,860 632,000 mii buc. 23 IALOMITA 9296,112 41870,164 mii buc.
3 HUNEDOARA 66,500 2,780 mii buc. 24 IASI 13023,029 56339,560 mii buc.
4 ARAD 2899,006 16442,109 mii buc. 25 LCCSMS 2555,890 7632,820 mii buc.
5 ARGES 747,965 4356,725 mii buc. 26 MEHEDINTI 786,240 4122,000 mii buc.
6 VALCEA 68,039 519,242 mii buc. 27 MURES 736,242 605,612 mii buc.
7 BIHOR 2895,012 28900,325 mii buc. 28 NEAMT 2731,643 10543,155 mii buc.
29 OLT 2835,870 15423,620 mii buc.
8 BOTOSANI 2772,590 7863,200 mii buc.
30 PRAHOVA 2185,376 12332,633 mii buc.
9 BRAILA 19371,679 96406,372 mii buc.
31 SATU MARE 1270,551 4450,629 mii buc.
10 BRASOV 605,779 5126,091 mii buc.
32 MARAMURES 13,593 20949,800 mii buc.
11 BUZAU 3629,800 18985,410 mii buc.
33 SALAJ 5,083 224,200 mii buc.
12 CALARASI 13204,540 69264,516 mii buc.
34 SUCEAVA 1314,025 6303,480 mii buc.
13 CLUJ 960,581 3321,990 mii buc. 35 TELEORMAN 7267,253 35458,685 mii buc.
14 BISTRITA-NASAUD 173,582 1268,196 mii buc. 36 TIMIS 11295,167 31843,830 mii buc.
15 CONSTANTA 5991,772 26393,456 mii buc. 37 CARAS SEVERIN 0,000 0,000 mii buc.
16 DAMBOVITA 914,283 20722,745 mii buc. 38 TULCEA 8961,140 35887,689 mii buc.
17 DOLJ 6052,300 29888,250 mii buc. 39 VASLUI 4355,310 13551,131 mii buc.
18 GORJ 42,872 83,160 mii buc. 40 VRANCEA 1070,194 5157,781 mii buc.
19 GALATI 3655,690 11670,241 mii buc. 41 BACAU 832,863 4336,336 mii buc.
20 GIURGIU 3978,315 20115,500 mii buc. Total GENERAL: 139806,382 688861,524 mii buc.

SURSA:INCS București, mii buc.


REGIM EXTERN: Lista importatorilor pentru 12 semințe de ulei și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse; plante
industriale sau medicinale; paie și furaje
Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea Valoarea
Valoarea
Importatori importată în importată în importată în Importatori importată în importată în importată în importată în
importată în 2017
2015 2016 2018 2015 2016 2017 2018
World 86,555,569 85,109,258 92,672,128 92,459,395
United Kingdom 955,923 827,979 970,932 905,720
China 35,777,383 34,602,315 39,403,630 36,725,177
Viet Nam 830,004 734,757 787,529 839,051
Germany 4,803,664 4,962,118 5,240,117 5,276,168
United Arab Emirates 987,399 855,299 832,369 790,729
Japan 4,425,120 4,046,765 4,153,022 4,014,029
Portugal 606,559 563,749 621,933 774,719
Netherlands 3,684,282 3,465,144 3,550,038 3,626,202
Poland 418,916 540,016 588,281 714,866
Mexico 2,663,506 2,705,276 2,859,560 2,942,597
Saudi Arabia 668,064 621,502 662,059 675,557
Argentina 70,207 361,760 697,251 2,197,311
Bangladesh 533,546 352,704 469,283 515,964
United States of 2,404,630 2,197,028 2,172,511 2,141,142
America Malaysia 493,010 525,289 529,868 472,349
Spain 2,108,092 2,051,868 2,104,333 2,069,871 Austria 416,432 425,341 419,115 464,489
Belgium 1,665,791 1,653,267 1,634,465 1,737,117 India 301,456 324,552 295,970 448,521
Turkey 1,698,019 1,644,139 1,701,295 1,601,766 Romania 308,912 315,871 367,503 429,978
Russian Federation 1,367,928 1,509,396 1,607,102 1,601,257 Hong Kong, China 484,447 452,113 362,395 344,937
France 1,521,644 1,778,992 1,608,909 1,533,347 Ukraine 193,687 288,705 317,123 336,526
Egypt 906,753 656,117 1,026,135 1,478,901 Denmark 275,895 274,069 344,794 331,170
Italy 1,044,228 1,245,480 1,270,588 1,312,200 Israel 336,203 311,522 310,728 323,897
Korea, Republic of 1,399,520 1,331,242 1,386,577 1,285,777 Czech Republic 213,577 220,291 284,115 321,681
Indonesia 1,163,594 1,086,917 1,330,984 1,283,511 Belarus 69,132 86,965 120,063 293,171
Taipei, Chinese 1,393,590 1,264,775 1,303,583 1,280,822 Switzerland 216,050 227,774 226,837 287,463
Iran, Islamic 1,020,228 1,261,946 1,302,130 1,279,867 Colombia 267,107 259,730 260,598 279,852
Republic of Hungary 270,870 296,374 267,146 267,983
Pakistan 707,120 946,806 1,238,561 1,242,386
Norway 251,149 241,101 261,673 261,820
Thailand 1,183,262 1,319,989 1,279,449 1,215,585
Australia 223,487 220,551 256,502 246,387
Canada 725,099 761,784 817,605 945,438
Greece 253,860 239,278 247,646 246,050
Tunisia 242,499 268,873 221,668 240,838

Sursa: Intracen.org, mii euro.


Lista exportatorilor pentru 12 semințe de ulei și fructe oleaginoase; semințe și fructe diverse; plante
industriale sau medicinale; paie și furaje
Exportatori Valoarea exportată în 2015 Valoarea exportată în 2016 Valoarea exportată în 2017 Valoarea exportată în 2018
World 78,901,564 80,931,145 86,864,082 85,247,014
Brazil 19,106,164 17,671,836 23,022,471 28,381,202
United States of America 21,278,705 25,045,087 23,363,416 18,985,680
Canada 6,127,142 6,472,524 6,961,136 6,373,223
Netherlands 2,530,144 2,893,339 3,095,411 3,086,743
China 2,615,195 2,415,842 2,342,519 2,298,329
Paraguay 1,528,764 1,716,659 1,949,965 1,939,959
France 1,616,361 1,742,339 1,806,309 1,862,978
Ukraine 1,329,246 1,386,965 1,823,753 1,654,690
Argentina 4,275,297 3,469,293 2,787,846 1,504,017
Germany 1,144,280 1,285,742 1,376,027 1,441,318
India 1,544,795 1,522,984 1,561,127 1,373,642
Australia 1,578,832 1,338,452 1,688,415 1,298,879
Romania 855,536 1,142,377 1,266,237 1,207,177
Belgium 514,457 623,510 671,752 715,548
Sudan 825,637   537,712 691,447
Spain 551,549 610,737 578,298 659,669
Russian Federation 353,217 469,545 567,463 646,063
Bulgaria 550,532 661,855 609,113 576,311
Hungary 490,297 560,366 632,380 561,817
Italy 488,588 506,876 518,501 538,279
Uruguay 1,014,084 784,924 1,080,272 486,825
Denmark 387,256 368,001 388,204 393,794
Ethiopia 406,627 467,008 395,037 370,951
Chile 301,315 317,204 352,913 361,611

Sursa: Intracen.org, mii euro.


PERSPECTIVELE 2009-2020
Nivelurile scăzute de producție Consumul de produse vegetale în UE - proiecţii până în 2022
la cereale vor avea un efect negativ (2009 = 100%)
asupra exporturilor UE și o reducere a
nivelului stocurilor, dar cantitățile
suficiente de cereale la nivel mondial
înseamnă că prețurile nu vor crește.
În schimb, producția de
semințe oleaginoase și
de proteaginoase din UE se asteaptă să
se redreseze dupa două sezoane de Comerţul net al UE cu produse agricole vegetale – proiecţii
recoltat mai scăzute (o creștere de până la până în 2022 (milioane tone):
38 de milioane de tone, adică cu 8% față
de anul trecut). Acest lucru se datorează
unei creșteri record a suprafeței cultivate
(aproape 13,7 milioane de hectare),
precum și o producție mai mare
pentru rapită datorită condițiilor
meteorologice mai bune.
Sursa: Comisia Europeană
CONCLUZII
Sămânţa, prin însuşirile sale, condiţionează reuşita oricărei
culturi agricole, fiind pârghia esenţială în dimensionarea nivelului
şi calităţii producţiilor agricole şi presupune identitate şi calitate,
precum şi existenţa unei încărcături genetice care să asigure
adaptabilitatea la scopuri şi areale determinate. Producerea pe
baze ştiinţifice, a seminţelor este o activitate de maximă
importanţă pentru crearea acelor încărcături genetice şi structuri
de identitate şi calitate care să confirme rolul de componentă
majoră pe care îl deţine sămânţa, în cadrul sistemului de
producţie agricolă.
BIBLIOGRAFIE

 https://ec.europa.eu
 www.revista-piata.ro
 http://www.amsem.ro
 http://statistici.insse.ro
 http://www.intracen.org/
 http://date.incs.bvl.ro/
 https://www.zf.ro
VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE!

S-ar putea să vă placă și