Curs 16 Psihologie

Personalitatea si Boala
 Teme
1. Sănătatea, sănătate mentală.
2. Modalităţi de reactivitate: durere suferinţă,
anxietate, reacţii psihologice şi deviante.
 Starea de sanatate
• Sănătatea a fost definita ca o „ stare de
integritate, ca o lipsă de simptome sau o stare
de bine”. Definiţia sănătăţii (OMS): stare de
bine psihic, somatic, social.
1. dpdv patologic: stare de integritate somatică
2. dpdv clinic: lipsa simptomelor
3. dpdv al bolnavului: stare de bine
Perspective din care este vazuta sanatatea

1. perspectiva subiectivă, sănătatea presupune acordul cu

sine, echilibrul felului cum individul se vede pe el însuşi;
2. perspectiva dinamică sănătatea presupune o concordanţă
între cerinţele de vârstă şi starea actuală;
3. din perspectiva socială, sănătatea e legată de modul cum
ceilalţi percep individul şi de atmosfera pe care aceştia o
creează în jurul unei persoane.
4. În cazul in care una din perspectivele de mai sus e
anormală, putem vorbi de o stare incompletă de sănătate,
care poate merge fie spre restabilirea acesteia, fie spre
boală.
 Starea de sanatate a grupului
• predominanţa relaţiilor de cooperare şi competiţie, în defavoarea
celor conflictuale; rezolvarea conflictelor prin mijloace paşnice;
• echilibrul între toleranţă şi coercitivitate în controlul membrilor
grupului;
• menţinerea coeziunii grupului prin ataşamentul membrilor săi la
valori şi scopuri comune;
• solicitarea de către individ a exercitării rolurilor concordante cu
personalitatea sa;
• acordarea justă a recompensei şi sancţiunii;
• asigurarea securităţii emoţionale;
• aderarea la valori superioare şi receptivitatea faţă de nou;
• evitarea apariţiei tensiunilor cu efect dezorganizant.
 Sanatatea mentala
• Pentru Adler , sănătatea mentală, înseamnă capacitatea
individului de a îndeplini un rol social, profesional, inter-
personal, de a-şi întemeia o familie cu o persoană de sex
opus.
• Sănătatea mentală e o rezultantă a interacţiunii între
factorii individuali şi de grup, fiind condiţionata de
calităţi intelectuale şi afective, înnăscute sau dobândite,
ce permit individului adaptarea, integrarea socială activă,
modelarea mediului în care trăieşte, autodepăşirea prin
contactul cu familia, şcoala, societatea.
 Modalitati de a se raporta la boala (1)

1. unii indivizi echilibraţi emoţional şi cu nivel de

cultură medical satisfăcător recunosc şi acceptă
în mod raţional, real, boala şi declanşează un
comportament prosanogenetic.
2. alţi indivizi, cu diferite probleme de
personalitate, deşi acceptă boala, o fac într-un
mod disproporţionat, exagerând mult contextul
organo-lezional şi consecinţele acestuia.
 Modalitati de a se raporta la boala (2)
3. există persoane, mai ales suferinzi de boli psihice precum
schizofrenia, retardul psihic sau cei cu nivel cultural redus
care ignoră boala, în ciuda evidenţei simptomatologiei;
ignorarea bolii, deliberată sau trecerea acesteia pe planul
secund poate apare şi la indivizi cu psihic normal şi bine
integraţi în cotidian, dar care sunt focalizaţi pe alte
priorităţi.
4. in sfârşit, există indivizi care neagă cu desăvârşire boala şi
amână decizia de control în speranţa că totul e trecător şi
lipsit de gravitate, fie se autoamăgesc prin mecanisme
inconştiente de apărare.
 Suferinta
• Suferinta, ca termen general, semnifica toate
senzatiile, reprezentarile, gandurile, trairile si
starile cu tematica si coloratura neplacuta, de
disconfort sau chiar imposibil de suportat,
amenintatoare,etc.
 Durerea
• Durerea este o senzatie ce devine speciala, particulara,
însotindu-se de fenomene vegetative, afective
• Durerea este un simptom central al tuturor bolilor,
• Semnaleaza o disfunctie psihica, fiziologica sau o alterare, o
distrugere organica ce ameninta sistemul bio- psihic în
ansamblu adica persoana.
• Durerea este forma de suferinta ce îl trimite pe bolnav la
medic, punand în functiune o relatie terapeutica în care se
vor implica, mai mult sau mai putin profund, cele doua
personaje, pana la momentul diminuarii acestei
simptomatologii sau vindecarii bolii.
 Terapia durerii
• Se vorbeste tot mai mult de o terapie a durerii
datorita acestor aspecte enuntate deja si, nu
în ultimul rand, din cauza impactului ei psihic
greu sau chiar imposibil de suportat
(antialgicele constituie o grupa de
medicamente intens folosite; în unele
afectiuni grave, în stari terminale cu dureri
mari se administreaza antialgice majore cum
ar fi morfina, etc).
 Durere somatica vs durere viscerala
Durerea este diversa ca forma (surda, pulsatila, fulguranta, vie, etc)
intensitate, localizare (localizata mai mult sau mai putin exact într-o
anumita parte a corpului) dar, din punctul de vedere al dimensiunii
umane din care porneste, se dezvolta si se manifesta sub doua forme:
a)somatica, fizica, numindu-se si algie, relativ bine localizata, relativ
bine determinata cauzal, ajutand efectiv în localizarea zonei organice
afectate si în instituirea mai rapida a unei terapii cu sanse mai mari de
vindecare
b) viscerală este extrem de greu de localizat, iar eventualele răni ale
diferitelor organe determină radierea durerii, adică localizarea în cu
totul altă parte față de sursă. Ischemia cardiacă este un astfel de
exemplu de durere viscerală.
 Consecinte ale starii de boala (1)
• boala este ameninţare a vieţii, poate prevesti şi
aduce moartea;
• frica de moarte, fiind teama fundamentală a
omului, parazitează conştiinţa din momentul
instalării ei, orientand şi consumand o mare
parte a capacităţilor homeostatice şi
adaptative ale organismului, obosind şi
epuizînd, uneori chiar mai mult decît disfuncţia
sau afectarea de bază;
 Consecinte ale starii de boala (2)
• teama, anxietatea (uneori paroxistică), neliniştea, tristeţea
reduc activismul în alte direcţii, demobilizînd persoana de
la activităţile cotidiene, reduc speranţele pentru viitor, chiar
proiecţia în viitor se schimbă;

• scopul dominant este cel al recîştigării stării de sănătate,

proiecţia oprindu-se adesea aici, propriul corp şi propria
persoană dobîndind o mult mai mare importanţă;

• deşi pare nefiresc, doar experienţele de boală ne fac să

preţuim cu adevărat starea de sănătate.
 Sensibilitatea la durere
• Sensibilitatea algică, depinde de starea sistemului nervos vegetativ, de
starea umorală (hiper-hipocalcemia, hiper-hipotiroidia), de starea
psihică (oboseală, experienţe anterioare, sugestie şi autosugestie,
exaltare în situaţii de competiţie, etc), este diversă, mergînd de la
1. analgie (analgezie) congenitală,
2. hipoalgoestezie (sensibilitate dureroasă scăzută), la unele persoane,
pînă la
3. hiperalgezie, hiperestezie dureroasă (sensibilitate exagerată faţă de
durere).
• Lipsa durerii este, adesea, factor de risc, lipsind semnalul pericolului
dar şi hiperestezia durerii este un aspect dezadaptativ, alarmînd
exagerat uneori, reducînd sau îngreunînd intervenţiile terapeutice
alteori, mărind suferinţa în toate aceste situaţii.
 Limitari pe care le aduce boala
• Boala înseamnă, în acelaşi timp, impunerea şi asumarea unor
privaţuni privind regimul general de viaţă.
• Scăderea forţelor, a energiei, imobilizarea la pat impun limitări de
mişcare, de deplasare, limitări ale spaţiului vital, limitări consecutive
ale relaţionării (tot mai puţine persoane în proximitate) şi
comunicării.
• Eventualele disfuncţii ale unor organe interne impun regimuri
alimentare, uneori, foarte drastice (în hepatite, ulcere gastro-
duodenale, diabet, hipertensiune arterială; etc).
• Chiar şi dacă ne referim doar la obligaţia de a renunţa la unele plăceri
alimentare(cafeaua) sau de altă natură (excursiile montane) în
suferinţele mai uşoare, ele sînt tot restricţii care crează discomfort.
 Consecintele spitalizarii asupra psihicului
uman (1)
• salonul de spital nu mai oferă intimitatea de acasă; aici
mai sunt şi alte persoane, bolnavi cu boli şi mai grave care
impresionează, în general, neplăcut, inducand teamă,
jenă, etc., (uneori sentimente benefice de solidaritate);
• tratamentul depersonalizat, utilizarea excesivă a
tehnicilor moderne, sărăcia sau lipsa comunicării, a
contactului cu pacientul (sunt cazuri în care aproape
lipseste consultul bolnavului, auscultare, palpare, etc,
diagnosticul fiind pus exclusiv pe baza rezultatelor
investigaţiilor);
 Consecintele spitalizarii asupra psihicului
uman (2)
• izolarea de familie şi prieteni, dependenţa de
personalul medical faţă de care se simte inferior,
subevaluat, devalorizat, comunicarea cantonată
predominant în sfera informaţiilor legate de boală
şi spital pot să devină factori care incetinesc terapia;
• examinarea şi tratamentul faţă de ceilalţi, uneori
faţă de studenţi, tirania analizelor, reexaminărilor,
programul strict, toate constituie factori stresanţi şi
perturbatori, care, de regulă, accentuează suferinţa.