Funcțiunile și funcțiile

managementului firmei

A. SCUTARU
 1.1. Conceptul de funcțiune
 
Firma (întreprinderea) își desfășoară activitatea productivă într-un anumit cadru organizatoric. Ea presupune un
ansamblu de activități dinamice și complexe, ce se pot grupa anumite funcțiuni, care se condiționează reciproc și a căror
integrare permite firmei să reacționeze corespunzător la solicitările mediului, să evolueze eficient și să se dezvolte
continuu.
Inițiatorul conceptului de funcțiune a fost Henrv Fayol, care a realizat pentru prima oara, pe baza unei analize a
întregului complex de activități din cadrul întreprinderii, о compartimentare, о regrupare rațională a tuturor activităților în
șase funcțiuni: tehnică, comercială, ftnanciară, contabilă, de securitate, administrativă.
Conceptul de funcțiune a constituit ulterior subiectul a numeroase studii și cercetări inițiate de specialiști, suferind
repetate modificări.
Evoluția acestui concept a fost influențată în principal de doi factori:
- progresul tehnic, ca factor de bază al determinării structurii și complexității activității întreprinderii;
 4.2. Criterii de delimitare

La proiectarea funcțiunilor întreprinderii se va ține seama de о serie de criterii cum sunt:

a. criteriul identității activităților grupate într-o funcțiune;
b. criteriul de complementaritate, care cere gruparea într-o funcțiune a unor activități între care se află relații de
completare reciprocă sau de auxiliaritate;
c. criteriul convergenței care cere gruparea într-o funcțiune a unor activități diferite, orientate însă spre
realizarea acelorși obiective.
Pentru o întreprindere modenă se pot defini cinci funcțiuni de bază: Cercetare-dezvoltare, comercială, de
producție, financiar-contabilă, de personal.
Funcțiunile firmelor ce funcționează în Romania sunt formulate în Legea nr. 31/1990.
 4.3. Conținutul funcțiunilor

Funcțiunea - ansamblul activităților orientate spre realizarea unor obiective derivate, rezultate din obiectivele
generale ale întreprinderii. О аnumită funcțiune se prezintă în practică ca о grupare concretă de activității
omogene, specializate.

FUNCȚIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se

elaborează, se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al întreprinderii. Astăzi, această funcțiune
capătă noi dimensiuni și implicații atât teoretice, cât și practice, ea integrând activități cu un accentuat caracter
intelectual, ce pot fi grupate în:
- activitate de concepție, care vizează cercetarea și proiectarea produselor, a serviciilor, a lucrărilor noi și a
tehnologiilor de realizare a acestora;
- activități de organizare a conducerii, producției și muncii.
Pentru realizarea acestei funcțiuni întreprinderea efectuează studii, elaborează documentații și proiecte pentru
dezvoltarea produselor, pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, introducerea unor noi
tehnologii de fabricație; ea organizează activitatea de invenții-inovații, aplica în producție și urmărește rezultatul
valorificării cercetării științifice proprii sau a ceiei efectuate de institute specializate etc,; ea asigură, pe langa
acestea, informarea, documen- tarea tehnico-științifică etc.
Cercetarea stiințifică poate ft fundamentală și aplicativă.
In realizarea funcțiunii de cercetare-dezvollare (CD) se deosebesc mai multe opțiuni ale firmei:
 firma poate desfășura cercetare fundamentală pentru a-și spori fondul de cunoștințe privind procesele
fundamentale, specifice procesului sau de fabricate;
 firma poate aborda о cercetare strategică, cu scopul de a lărgi numarul proiectelor de cercetare-dezvoltare
aplicabile, compatibile cu activitatea sa, pentru a impulsiona cercetarea aplicativă;
 firma poate dezvolta о noua concepție asupra produselor pentru a le asigura un grad sporit de viabilitate;
 firma poate cumpăra informație tehnică sau poate cumpăra know-how, prin intermediul diferitelor servicii de
consultanță tehnica;
 FUNCȚIUNEA COMERCIALĂ cuprinde ansamblul de activități vizând aprovizionarea tehnico-materială,
desfacerea produselor, comerțul exterior și cooperarea economică internațională, ele fiind grupate în trei
componente:
- marketing;
- aprovizionare;
- desfacere.
Activitatea de marketing cuprinde ansamblul actiunilor de studiere a pieței interne și externe, a necesităților și
comportamentului consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalități de orientare a producției și
de creștere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizeaza într-o serie de funcții, cum sunt:
a. funcția de cercetare a pieței și a nevoilor de consum. Prin aceasta se urmărește prospectarea atât a piețelor
prezente, cât și a celor potențiale, studierea nevoilor solvabile, a nevoilor de consum în ansamblul lor și a
rnotivației consumului.
b. funcția de adaptare a întreprinderii la dinamica mediului. Aceasta presupune promovarea spiritului novator în
întreaga activitate a întreprinderii, astfel încât să se asigure innoirea cu frecvența ridicată a ofertei de mărfuri,
perfecționarea formelor de distribute și de comercializare, divertisificarea acțiunilor publicitare etc. cu scopul
sporirii capacității întreprinderii de adaptare rapidă, operativă și activă pe piață.
c. funcția de creștere a eficienței economice. Aceasta se asigură prin realizarea, dupa caz, a unor elemente de
fundamentare (informatți, criterii de evaluare, de opțiune) pentru promovarea unor tehnici moderne de
eficientizare a activității.
Firma poate folosi anumite tipuri de studii de marketing pentru:
 cercetarea de piață;
 cercetarea produsului;
 cercetarea prețului;
 cercetarca disiribuției;
În prezent marketingul prezintă un pronunțat caracter prospectiv, cu scopul asigurării unui suport informațional
adecvat elaborării prognozelor și planurilor economice, pentru adaptarea la constrângerile mediului global și
menținerea avantajului competitiv pe piețele internaționale.

Marketingul global - expresie a globalizării economiei

Impus de dezvoltarea rapidă a firmelor transnaționale (CTN), conceptul marketing global capătă
semnijicații deosebite atât în plan teoretic, cât și în sensиl utilizării lui de firme implicate în operațiuni pe piața
internațională.

Premisa marketingului global se bazează pe ideea că pe piețele mondiale există о convergență a elementelor
сопите, că se produce о orientare dupa о filozofie globală, iar piața este reprezentată de lumea întreagă.

Piața este reprezentată de toți clienții potențiali care au aceeași nevoie sau dorință și care sunt dispuși si au
capacitatea de a se angaja într-o relație de schimb pentru satisfacerea acelei nevoi sau dorințe.
 Oamenii de afaceri uitilizează frecvent termenul de piață cînd se referă la diverse grupuri de clienți. Ei au în
vedere:

-piețe de nevoi;

-piețe de produse;

-piețe demografice;

-piețe geograftce.

Noțiunea de piață este ultima verigă a lanțului care formează conceptul de marketing. Marketing înseamnă
lucrul cu piețele astfel încât schimbările potențiale să devină reale, în scopul satisfacerii nevoilor și dorințelor
consumatorilor.

Conceptul de marketing global trebuie adoptat de toate firmele, indiferent de talie, daca ele au capacitatea
de a opera pe piețe diferite.
Problema afacerilor globale are un caracter bidimenslonal:

■ orientarea firmet în viziune globală;

■ existența unei piețe globale.

Asupra globalizării (standardizării) marketingului acționează trei forțe principale:

a. globalizarea piețelor;

b. globalizarea sectoarelor economice;

c. globalizarea competiției.

Deoarece globalizarea economiei presupune ca deciziile de marketing nu pot fi adoptate pentru fiecare piață
națională, ci în contextul tuturor piețelor ca un întreg apare problema standardizării ca о componentă importantă
a planificării strategice.

Standardizarea proceselor se referă, în principal, la crearea unei structuri unificate și a unui proces
standardizat de elaborate a deciziilor pentru planiftcarea de marketing.
 Orientarea firmelor spre piața internațională generează о implicare diferențiată în marketingul internațional
datorită atât constrângerilor, cât și oportunităților mediului inter național, identificându-se о succesiune de faze:
marketing extern, marketing internafional, marketing multinațional, euromarketing (marketing regional),
marketing global.

Euromarketingul este expresia procesului de integrare europeană, acesta impunandu-se îndeosebi о dată cu
constituirea pieței unice și a spațiului economic european. Se are în vedere ca, în plan regional (UE), există о
serie de segmente omogene care transcend frontierele politice naționale. Astfel de segmente ,,pan-europene“ de
consumatori cer și permit definirea unor programe de marketing standardizate la scară europeană.
In acest context, firmele trebuie sa realizeze:

- produse europene;

- mărci europene;
- distribuție europeană;

- comunicare europeană.

Acestea trebuie să gasească și raspunsul la о întrebare ca: „Poate exista un preț european?". Nivelul de
dezvoltare a țărilor din spațiul european, cultura, tradițiile etc. pot avea ca efect apariția unei noi forme de
concurență, demunită comerț deturnat.

Integrarea progresiva a țărilor Ceniral-Est europene va contribui la lărgirea frontierelor euromarketing-ului,

care va integra trei dimeniuni.

■ dimensiune locală, în intertorul fiecărei țări;

 dimensiune paneuropeană în interiorul S.E.E., al Europei integrate;

■ dimensiune mondială conturată de firmele transnaționale (CTN) prezente în așa numita „ triada" (Europa-
Asia-America de Nord).
 În concluzie:

 globalizarea se referă la activitatea de marketing, ca și la piața și la firmele care adoptă această orientare;

■ firmele folosesc о strategic de marketing globală pentru о piață cu același

caracteristici la nivel mondial. Acestea promovează produse standardizate care vor fi vândute la un anumit
preț pe piața globală;

 firmele pot să adopte programe de marketing globale prin care produsul standardizat este promovat printr-o
publicitate adecvată fiecărei piețe;
firmele dezvoltă mixuri și programe de marketing dintr-o perspectivă globală.

Activitatea de aprovizionare-depozitare (asigurare și gestiune a resurselor materiale) prezintă о importanță

deosebită pentru desfașurarea normală a întregului proces de producție, influentează direct calitatea produselor
fabricate.
În domeniul aprovizionării tehnico-materiale, managementul firmei trebuie să desfășoare o serie de activități,
cum sunt:
- calculul și asigurarea necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.)
pentru fabricarea productiei contractate;
- contactarea furnizorilor, negocierea și încheierea contractelor de aprovizionare cu resurse materiale;
- calculul necesarului de resurse materiale pentru constituirea stocurile pentru producție;
- fundamentarea normelor de consum de materiale;
- inventarierea activelor circulante depozitate;
- efectuarea operațiunilor de primire, recepție cantitativă și calitativă, precum și eliberarea din depozite a
resurselor materiale corespunzatoare solicitărilor unităților de producție consumatoare;
- organizarea spațiilor de depozitare cu respectarea normelor de proțectie a muncii și a mediului etc
În mod corespunzător, în domeniul desfacerii și în cel al comerțului exterior firma desfășoară о serie de activități,
cum sunt:
- prospectarea pieței interne și externe pentru stabilirea potențialilor clienți;
- încheierea contractelor de vânzare pentru produsele fabricate;
- rezolvarea reclamațiilor clienților;
- participarea la licitații;
- asigurarea livrării ritmice a bunurilor fabricate, în cantitatea și calitatea negociată cu clienții etc.;
- calculul mărimii stocurilor de produse finite;
- participarea la diferite târguri, expoziții etc., în țară și străinatate.
Toate aceste activități demonstrează faptul că fiecare întreprindere își desfășoară procesele economico-sociale în
corelație cu alte unități economice.
 FUNCȚIUNEA DE PRODUCȚIE cuprinde totalitatea activităților legate neimjlocit de realizarea bunurilor
(produse, lucrări, servicii) în care este specializată firma.
Sistemul de producție poate fi schematizat așa cum se arată în fig. 4.3.
Transformarea .materiilor prime se realizează cu participarea factorilor complementari: muncă, capital, stabilndu-
se o anumită relație între cantitatea de factori utilizați și cantitatea de produse obținute, potrivit funcției:
p = f (T, K)
unde:
P – producția;
T - munca;
K – capitalul.
Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activitățile incluse în funcțiunea de producție se
împart în:
- activități de pregătire a producției;
- activități legate de executarea propriu-zisă a produselor.
Activitatea de pregătire a producției este influențată de gradul de noutate al produsului ce urmează a se fabrica -
produs nou asimilat, produs modernizat sau a cărui fabricație se repetă. Din acest considerent, această activitate
este direct legată de activitatea de cercetare. fiind de cele mai multe ori о continuare a unor acțiuni întreprinse în
cadrul funcțiunii de cercetare-dezvoltare.
Executarea propriu-zisă cuprinde totalitatea activităților înrtreprinse în scopul îndeplinirii sarcinilor de fabricare a
produselor finite.
Volumul activităților incluse în funcțiunea de producție este influențat de mai mulți factori, printre care: profilul
înreprinderii, înzestrarea tehnică, caracteristicile materiilor prime, ale materialelor, complexitatea produselor
fabricate etc.
Asigurarea eficienței activității de producție depinde de înțelegerea clară și ordonată a modului în care această
funețiune se întegrează celorlalte activități, precum și de întelegerea condițiilor în care acestea contribuie la
realizarea activității de producție. Scopul producției îl constituie realizarea produselor (a bunurilor) corespunzător
standardelor de calitate, cu forța de muncă și utilajele care se afla la dispoziția întreprinderii.
О dată cu proiectarea produsului și cu stabilirea tehnologiei, a utilajelor, a utilităților, a standardelor de calitate, a
normelor de consum etc. și ținând seama de achiziționarea utilajelor necesare se stabilește practic costul
produsului.

FUNCȚIUNEA FINANCIAR-CONTABILĂ cuprinde activități privind folosirea mijloacelor financiare

necesare în procesul economic și de urmărire a rezultatelor obținute de întreprindere. În funcție de obiectivele
urmărite, aceasta funcțiune poate cuprinde următoarele grupe de activități:
a. Evidența contabilă financiară, care are drept scop înregistrarea și raportarea activelor, pasivelor, veniturilor și
cheltuielilor întreprinderii. Produsul final al contabilității financiare este raportul financiar periodic.
Informațiile financiare se comunică, de regulă, prin publicarea bilanțului și a dărilor de seamă explicative, în
forma și cu conținutul reglementat prin lege în vederea asigurării clarității necesare pentru Înterpretarea lor.
 b. Evidența fiscală. Aceasta cuprinde activitățile de stabilire corectă a impoziteior în concordanță cu legile fiscale.
Sarcina contabiluhii-sef este să stabilească baza impozabilă, respectând legile fiscale. Mărimea bazei impozabile
depinde mult de exactitatea datelor din evidența contabilă financiară.
c. Organizarea interna a evidentei contabile. Aceasta presupune respectarea următoarelor cerințe:
- asigurarea securității activelor;
- asigurarea calității, fiabilitații datelor contabile;
- asigurarea eficienței operaționale;
- asigurarea aderenței la politica managerială a întreprinderii.
d. Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil. Aceasta necesită crearea unui sistem de evidență,
cuprinzând structura conturilor și metodelor de înregistrare a datelor în aceste conturi fie pe cale manuală, fie
mecanică sau electronică, cu cele mai mici costuri.
e. Contabilitatea managerială. Aceasta se referă la mijloacele de cornunicare a datelor financiare către managerii
întreprinderii, în primul rând prin analiza managerială a prețului de cost.
Această componentă cuprinde activități cu un însemnat rol de control și de acțiune corectivă
FUNCȚIUNEA DE PERSONAL. Această funcțiune cuprinde un ansamblu de activități specifice, cum sunt:
- determinarea necesarului de forță de muncă;
- recrutarea, selecția, angajarea, evaluarea performanțelor în muncă și promovarea personalului;
- organizarea perfecționării pregătirii profesionale a salariaților;
- stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia și calculul drepturilor bănești ale salariaților etc.;
- efectuarea de studii pentru îmbunătățirea climatului organizațional și motivațional în cadrul firmei;
- îmbunătățirea condițiilor de muncă cu respectarea normelor de securitate și de protecție a muncii etc.
În organizarea acestor activități estc necesar ca managerul să asigure în permanență un echilibru între interesele
salariaților, obiectivele și rezultatele firmei.
Pentru rezolvarea obiectivelor specifice ale acestor funcțiuni, managerul trebuie să apeleze la tehnici moderne de
psihologie, de psihosociologie economică, de economie și organizare ergonomică a muncii etc.
În concluzie, funcțiunile identificate au caracter teoretic, în practica activitățile corespunzatoare fiecăreia
regăsindu-se ca acționând simultan. În funcție de anumite interese — obiective sau subiective în organizarea
activității unei întreprinderi poate fi accentuată о funcțiune sau alta și chiar о subfuncțiune.
În practică, toate aceste funcțiuni se află într-o strânsă interdependență, se întrepatrund și se completează
reciproc, formând sistemul organizării procesuale a întreprinderii.
Fig.2 Funcțiile managementului
 2.1.FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

1. Previziunea, care constă în elaborarea unor orientări privind desfășurarea activităților viitoare. Prin ea se
determină obiectivele principale, resursele și mijloacele necesare pentru lansarea și realizarea afacerilor.
Activitățile de previziune cuprind diagnoza, prin care se face cunoscută situația la momentul respectiv și se
stabilește punctul de plecare; prognoza, care se rezuma la stabilirea datelor valoare indicative referitoare la
principalele rezultate ce urmeaza a fi dobandite; planul prin care se asigură utilizarea judicioasa a factorilor de
producție, se racordeaza obiectivele dorite la posibilitățile reale ale prezentului; programul care stabilește foarte
detaliat pașii ce urmeaza a se executa.
2. Organizarea, prin care se combina rational și armonios resursele materiale, umane, financiare cu scopul de a
asigura lansarea și desfășurarea afacerilor în condiții de eficiență și profitabilitate. Aceasta funcție stabilește și
delimitează procesele tehnologice de muncă, mișcarile, operațiile etc., precum și gruparea acestora in
compartimente, formațiuni de muncă în vederea obțnerii obiectivelor previzionate. Funcția de organizare mai
vizează structurarea sistemului și stabilirea sarcinilor ce trebuie îndeplinite, gruparea rațională a acestora și
formarea structurii organizatorice subordonate realizarii obiectivelor funcției, stabilirea legăturilor de autoritate și
delegarea autorității. Trecerea la economia de piață impune creativitate pronunțată și flexibilitate în organizarea
afacerilor.
3. Antrenarea (influențarea) reprezintă acțiunile de realizare integrală în practică, în mod eficient a obiectivelor
și sarcinilor stabilite. Ea redă ansamblul activităților de sincronizare a eforturilor individuale în vederea căpătării
rezultatului previzionat. Funcția de antrenare are două componente: comanda și motivarea. Comanda este
procesul continuu de formulare și transpunere în practica în mod eficient a deciziilor, Motivarea constă în
corelarea satisfacerii necesităților și intereselor personalului cu aportul acestuia la obținerea rezultatelor
prestabilite.
4. Coordonarea, care constă în ansamblul activitățiior de armonizare a deciziiIor acțiunilor în cadrul
previziunilor stabilite anterior. Această funcție are menirea de a asigura adaptarea sistemului la condițiile
existente în fiecare moment al evoluției sale. Coordonarea este mai puțin formalizată și, dupa cum menționează О
Nicolescu [72» 45], este о “organizare în dinamica” a cărei necesitate rezultă, în principal, din dinamismul
sistemului, a mediului ambiant și complexitatea, diversitatea factorilor ce determină deciziile și transpunerea lor
în practică. Asigurarea unei coordonări eficace depinde de un complex de factori printre care se evidentiază
potențialul de creativitate a managerilor și sistemul de comunicare.
5. Controlul prin care se compara performanțele realizate la momentul dat cu obiectivele și standardele
prestabilite. Funcția de control realizează verificarea permanentă și completă a modului în care se desfășoară
activitățile în raport cu standardele și programele. Controlul contribuie activ la realizarea obiectivelor și
elaborarea direcțiilor de acțiune. Această funcție încheie ciclul de mânuire condiționând calitatea în ansamblu a
procesului de management al afacerii.
Fiecare dintre funcțiile enumerate își are propria evoluție. În consecință, ponderea și prioritatea funcțiilor
managementului difera atât în spațiu, cât și în timp.