FRIEDRICH

WILHELM
NIETZSCHE
 Savant, filozof și critic al culturii germane, unul dintre
cei mai influenți gânditori moderni, cel mai
important filosof al secolului al XIX-lea. Lucrările sale, în
care a încercat să arate adevăratele motive care stau la baza
conceptelor tradiționale occidentale de religie, morală și
filozofie, și-au pus amprenta asupra unor generații întregi
de teologi, filozofi, psihologi, poeți, romancieri și
dramaturgi.
S-a născut la 15 octombrie 1844 la  Röcken, într-o
familie protestantă, tatăl său fiind pastor la fel ca și bunicul
său.
La doar cinci ani tatăl său moare, acesta fiind nevoit să-
și petreacă copilăria într-o casă cu cinci femei: mama sa,
sora lui mai mică, bunica din partea mamei și două mătuși
necăsătorite.
 În 1850, familia se mută la Naumburg unde Nietzsche a
învățat la o școală pregătitoare particulară iar în 1858
obține o bursă la Schulpforta, cea mai importantă școală
protestantă cu internat din Germania. În 1864 devine
student la Universitatea din Bonn, unde a studiat teologie și
filologie clasică. În 1865 s-a transferat la Universitatea din
Leipzig, alăturându-i-se lui Ritschl și a fost singurul student
care a publicat în ziarul acestuia.
De-a lungul anilor petrecuți la Leipzig, Nietzsche
descoperă lucrările filozofice ale lui Arthur Schopenhauer,
îl cunoaște pe celebrul compozitor de operă Richard
Wagner și se împrietenește cu un alt coleg clasicist Erwin
Rohde.
 În 1869, este numit profesor la Universitatea
din Basel și primește cetățenia elvețiană. Studiază filosofia
antică greacă, în special pe reprezentanții
perioadei presocratice, Heraclit și Empedocle. Din motive
de sănătate, abandonează învățământul universitar și,
începând din anul 1879, peregrinează
între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei
clime prielnice. În 1882 o cunoaște pe Lou von Salomé, pe
care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În același an, în
timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa
capitală, Also sprach Zarathustra ("Așa grăit-a
Zarathustra"), care va apărea în 1885. În 1888 se mută la
Torino, unde va desăvârși operele Götzen-
Dämmerung ("Amurgul idolilor") și Ecce Homo.
 În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din
Torino, asistând la biciuirea sălbatică și agonia unui cal în
plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are
manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus.
Este îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa, Elisabeth
Foerster Nietzsche, iar la 25 august 1900 moare la  Weimar.

Prima carte a lui Nietzsche, Nașterea tragediei din

spiritul muzicii, a marcat emanciparea lui. În această
lucrare Nietzsche susține că tragedia greacă s-a născut din
fuziunea „elementelor apolinice dionisiace„ (primele
reprezentând măsura, cumpătarea, armonia iar ultimele
pasiunea neîngrădită) și că raționalismul și optimismul lui
Socrate au marcat sfârșitul tragediei grecești.
 În 1878 apare culegerea de aforisme Omenesc, prea
omenesc.
Opera Așa grăit-a Zarathustra, o capodoperă a
literaturii și filozofiei, publicată în patru volume, a trecut
neobservată la fel ca celelalte opere ale sale. Încercările de
a-și expune ideile filozofice în proză în volumele Dincolo
de bine și de rău și Genealogia moralei nu s-au bucurat
nici ele de foarte mare atenție.
1888, ultimul an de luciditate al lui Nietzsche, a fost o
perioadă de creație febrilă. A scris și a publicat Cazul
Wagner și și-a rezumat ideile filozofice în Amurgul idolilor,
Anticristul, Nietzsche contra Wagner și Ecce Homo, o
reflecție asupra propriilor lucrări și a importanței acestora.
 Lucrările lui Nietzsche se încadrează în trei perioade, în
primele lucrări predomină perspectiva romantică, acestea
fiind influențate de scrierile lui Schopenhauer și Wagner.
Operele din perioada de mijloc, care începe cu Omenesc,
prea omenesc și se termină cu Știința veselă, se înscriu în
tradiția aforismelor scriitorilor francezi și marchează
eliberarea lui Nietzsche de sub influența romantismului care
caracterizase primele lucrări. El aduce laude rațiunii și științei
și experimentează genurile literare. Forma matură a filozofiei
lui Nietzsche avea să vină abia după Știința veselă.
În lucrările din perioada de maturitate, Nietzsche a fost
preocupat de originea și de modul de funcționare a valorilor
umane. Prin urmare, el face o analiză bazată pe cercetare și
evaluare a valorilor culturale occidentale fundamentale cu
privire la filozofie, religie și morală, pe care le caracterizează
drept expresii ale idealului ascetic.
 Prin operele sale, Nietzsche a luptat împotriva nihilismului
și, în afară de criticile la adresa religiei, filozofiei și moralei, a
dezvoltat concepte noi precum perspectivismul, voința de
putere, "eterna reîntoarcere a lucrurilor" și supraomul care au
atras atenția cititorilor.
Nietzsche a caracterizat viața însăși ca fiind „voință de
putere", mai exact ca instinct de a crește și de a supraviețui.
Nietzsche a scris, cândva, că unii oameni se nasc postum;
cu siguranță că acesta a fost și cazul său. Istoria filozofiei, a
teologiei sau a psihologiei din sec. XX nu poate fi înțeleasă
fără contribuția sa. Existențialismul și deconstructivismul (un
curent în filozofie și în critica literară) i se datorează în mare
parte.
Printre susținătorii lui s-au numărat filozofii germani Max
Scheler și Karl Jaspers, filozofii francezi Albert Camus,
Jacques Derrida, Michael Foucault.
 Teologii Paul Tillich, Lev Șestov și Thomas JJ. Altizer au
recunoscut valoarea operelor sale.
Operele lui Nietzsche au avut o influență hotărâtoare și
asupra psihologilor Alfred Adler, Carl Jung și Sigmund Freud
(care spunea despre Nietzsche că s-a înțeles pe sine mai bine
decât a făcut-o orice alt om care a trăit sau care va mai trăi
vreodată).
Romancieri precum Thomas Mann, Hermann Hesse,
André Malraux, André Gide și John Gardner s-au inspirat din
lucrările sale și au scris despre el, la fel cum au făcut și poeții
și dramaturgii George Bernard Shaw, Rainer Maria Rilke,
Stefan George și William Butler Yeats, printre mulți alții.
Nietzsche este cu siguranță unul dintre cei mai importanți
filozofi care au trăit vreodată; iar acest lucru s-a datorat nu
numai originalității sale, ci și faptului că a fost cel mai mare
autor de proză din literatura germană.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Enciclopedia Universală Britanică, volumul 11, Editura

Litera, 2010
2. Constantin Rădulescu-Motru, F. W. Nietzsche: viața și
filosofia sa, ediție îngrijită și postfață de Marta Petreu,
Cluj, Biblioteca „Apostrof”, 1997
3. W. Weischedel, Pe scara din dos a filosofiei - 34 de mari
filosofi în viața de zi cu zi și în gândire, Editura
Humanitas, 2012