Sunteți pe pagina 1din 7

EUROREGIUNEA

DUNĂREA DE JOS
Profesor: Lelia Papp
Student: Simionescu Alex

Disciplina: Geografia UE
Specializarea: Geografie
Tipul Euroregiunii Dunărea De Jos este una
transfrontalieră privind principiul parteneriatului
regional și local.
Membrii acestei regiuni sunt țările aferente
cursului inferior al Dunării: România, Republica
Moldova și Ucraina.
Acordul de constituire al Euroregiunii s-a semnat 
pe 14 august 1998, la sediul Consilului Judeţului
Galaţi, primul preşedinte al acesteia fiind desemnat
în persoana lui Răzvan Angheluţă, Preşedinte al
Consiliului Judeţului Galaţi în perioada respectivă.
Scopul Euroregiunii îl reprezintă promovarea
cooperării transfrontaliere între regiunile frontaliere
din România (judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea),
R.Moldova (raioanele Cahul şi Cantemir) şi Ucraina
(regiunea Odessa), în conformitate cu prevederile
stipulate în:
“Convenţia – Cadru European privind Cooperarea
Transfrontalieră a Colectivităţilor sau Autorităţilor
Teritoriale”, semnată la Madrid, în mai 1980;
Tratatul cu privire la relaţiile de bunǎ vecinǎtate şi
cooperare între România şi Ucraina, semnat la
Constanța, în iunie 1997;
Protocolul de colaborare trilaterală între Guvernele
Ucrainei, României şi Republicii Moldova, semnat pe 4
iulie 1997 la Izmail, Ucraina.
Euroregiunea “Dunărea de Jos” s-a consacrat ca fiind
una dintre cele mai active forme de cooperare
transfrontalieră din România, performantă în
atragerea de fonduri europene și  realizarea
obiectivelor comune, obiective care au contribuit la:
-dezvoltarea economică şi socio-culturalǎ a arealului
Euroregiunii “Dunărea de Jos”;
-atragerea investiţiilor;
-creşterea mobilitǎţii resurselor umane şi financiare;
-diminuarea disparităților de dezvoltare regională;
-promovarea și dezvoltarea relațiilor interumane
bazate pe încredere și respect reciproc.
Ca factori favorabili se pot menționa:
 poziția României prin atragerea de fonduri ca

stat membru al UE in fața celorlalte


 -caracterele Dunării din cursul inferior (debit

ridicat, navigație pentru nave cu pescaj mare,


apariția deltei etc.)
 -situarea regiunii în proximitatea Mării Negre.

Ca factori restrictivi se poate considera apartenența


R.Moldova și Ucrainei la fostul bloc sovietic și ca
state canditate pentru UE însă departe de
îndeplinirea condițiilor de aderare la această
comunitate.
Bibliografie:
1. http://actedj.ro/prezentare/

2. https://www.google.ro/search?
q=euroregiunea+dunarea+de+sud+cooperare+t
ransfrontaliera&source=

S-ar putea să vă placă și