Hemodializa

Hemodializa „rinichiul artificial” al bolnavului

cu insuficienta renala
 Hemodializa este o tehnica de epurare a sângelui bazata pe procese fizice și chimice.
Hemodializa înlocuiește majoritatea din cele mai importante funcții ale rinichiului. Ea este
folosita și în intoxicații severe.Acest procedeu este practicat în stadiul 5 (uremic), terminal
al bolii cronice de rinichi, care este o afecțiune ireversibila. Uremia se refera la acumularea
acelor substanțe care în mod normal sunt eliminate de rinichi. Pana când pacientul
primește un nou organ poate beneficia de hemodializa chiar și o durata foarte lunga de
timp.
Următorii parametrii clinici indica necesitatea
de inițiere a hemodializei
 -pleurezia sau pericardita uremica
 -encefalopatia uremica progresiva
 -hemoragii secundare uremiei
 -exces de apa
 -hipertensiune arteriala severa
 -hiperkaliemie
 -hipercalcemie
 -acidoza metabolica severa
 -greață și varsaturi
 -malnutritie
 Este contraindicata inițierea hemodializei în următoarele situații :
 -hipotensiune arteriala care nu răspunde la medicație
 -leziuni cerebrale organice
 -boli psihice
 -boli terminale
Funcțiile rinichiului

 Cele 5 funcții esențiale sunt :

 -eliminarea produsilor de retenție azotata : ureea și creatinina
 -eliminarea apei
 -corectarea tulburărilor acido-bazice precum acidoza metabolica
 -menținerea concentrațiilor fiziologice a electrolitilor în sânge
 -stimularea sintezei de celule roșii prin secreția eritropoietina.
 Hemodializa este capabila sa asigure toate funcțiile, cu excepția eritopoiezei.
Principiile hemodializei

 În urma proceselor de reabsortie și de secreție realizate de rinichi rezulta urina finala.

Aceste procese se fac cu consum de oxigen. Epurarea prin aparatul de hemodializa este
dependenta numai de forțele fizice de difuziune și ultrafiltrare ce se exercita la suprafața
membranei semipetmeabile. Membrana este ca o folie perforata. Prin acești pori pot trece
doar substanțele cu greutate moleculara mica și apa. Solvitii mai mari, precum proteinele
nu pot trece. Aceasta membrana semipetmeabila înlocuiește glomerulul din rinichi.
Difuziunea

 Reprezinta modalitatea prin care solvitii se mișcă dintr-un compartiment lichid în altul pe
baza gradientului de concentrație. Aceasta circulație se numește mișcare browniana.
Moleculele mici se mișcă cu o viteza mai mare, deci vor trece mai ușor prin membrana.
Epurarea toxinelor din organism din timpul hemodializei se realizează în principal prin
acest mecanism. Schimburile realizate la nivelul membranei asigura 3 din funcțiile
rinichiului:
 -ureea și creatinina din sângele pacientului trec în dializant
 -electroliții difuzează de o parte și de alta pana concentrațiile se egalizeaza
 -hemodializa corectează acidoza metabolica a bolnavului
Ultrafiltrarea (Convectia)

 Moleculele de apa sunt foarte mici și pot traversa membrana semipermeabila. Aceasta
circulație se poate realiza prin doua modalități : crearea unei diferențe de presiune
hidrostatica sau prin transfer osmotic. Odată cu traversarea apei trec și solvitii mici în mod
pasiv. Prin crearea unei diferențe de presiune apa trece din compartimentul cu presiune
crescuta în cel cu presiune scăzută. Acel lucru se realizează fie prin scăderea presiunii din
compartimentul dializantului cu ajutorul unui sistem de aspirare, fie prin creșterea presiunii
din sânge prin intermediul unei pompe.
Aparatul de hemodializa

 Scopul este de a duce sângele și soluția de dializa la nivelul membranei unde au loc
procesele de difuzie și convecție. Aparatul de dializa cuprinde circuitul sanguin
extracorporeal și circuitul dializatului.
Abordul vascular

 În funcție de perioada de timp necesara pentru tratament abordul vascular poate fi

reprezentat de o fistula arterio-venoasa, de un cateter venos central sau de o proteza
vasculara arterio-venoasa. Mortalitatea pacienților dializati pe cateter este de 2-3 ori mai
mare fata de cei dializati pe fistula. Când se anticipează ca bolnavul va avea nevoie de un
acces vascular în mai puțin de un an, se trimite pentru consult la chirurg vascular. Fistula
reprezinta o anostoma între o artera și o vena care o acompaniază. Aceasta alipire permite
trecerea fluxului de sânge arterial în vena, vena se dilata datorita presiunii mari. În timp,
pereții vasului se îngroașă. Când aceasta maturizare este completa, vena poate fi folosita
pentru punctionare și pentru inițierea procesului de hemodializa. Durata de timp necesara
este de 1,5-3 luni. Cele mai folosite vase de sânge sunt artera radiala, vena radiala
superficiala. Anostoma mai este cunoscuta sub numele de fistula Cimino-Brescia.
Tehnica

 Pacientul se așează confortabil. Asistenta va măsură tensiunea arteriala, pulsul,

temperatura și greutatea. Asistenta va evalua starea starea fistulei. Apoi va conecta la
aparatul de hemodializa pacientul. În timpul ședinței de hemodializa se va măsură periodic
tensiunea arteriala și pulsul. Se va curata pielea care acoperă zona de acces vascular, acel
punct din care sângele se scurge și reintra în corp, în timpul tratamentului. În timpul
hemodializei doua ace sunt introduse în bratul pacientului, fiecare fiind atașat la un tub
flexibil care face legătura cu un dializor. Printr-un tub, aparatul de dializa filtrează sângele
în cantități mici, permițând ca produșii reziduali și excesul de lichide sa treacă din sânge
într-un fluid special. Sângele filtrat se întoarce în corpul pacientului prin al doilea tub.
Pacientul este monitorizat.. Când se încheie hemodializa, acele sunt îndepărtate din
punctele de acces, greutatea pacientului este măsurată din nou, pacientul își poate relua
activitățile.
 Pompa de sânge asigură fluxul sangvin de 300 ml/min la nivelul circuitului, dacă sângele
provine de la o fistulă. În cazul cateterului venos, este acceptat un debit de 200-250
ml/min. Dializorul este alcătuit din cele 2 compartimente pentru sânge și pentru soluția de
dializă. Ele sunt separate de membrana semipermeabilă. Direcția de curgere a celor 2
lichide este opusă, altfel ele ar rămâne în contact static și în timp concentrația solviților ar
deveni egală (nu s-ar mai face niciun schimb între compartimente). Pompa de sânge
asigură fluxul sangvin de 300 ml/min la nivelul circuitului, dacă sângele provine de la o
fistulă. În cazul cateterului venos, este acceptat un debit de 200-250 ml/min. Dializorul
este alcătuit din cele 2 compartimente pentru sânge și pentru soluția de dializă. Ele sunt
separate de membrana semipermeabilă. Direcția de curgere a celor 2 lichide este opusă,
altfel ele ar rămâne în contact static și în timp concentrația solviților ar deveni egală (nu s-
ar mai face niciun schimb între compartimente).
 Soluția de dializă constă în apă intens purificată, la care se adaugă concentrații prestabilite
de sodiu, potasiu, calciu, magneziu, clor, bicarbonat și dextroză în funcție de profilul
biologic al fiecărui pacient. De exemplu, la un pacient cu hipermagneziemie, dializatul va
avea o concentrație mai mică de magneziu. Așa cum am spus, toxinele lipsesc din dializat,
deci rata lor de transfer prin membrană va fi mai mare, dinspre sânge spre soluția de
dializă. Temperatura lichidului este în jur de 37⁰ C.
Complicatiile asociate cu hemodializa

 În mod normal, dacă hemodializa este individualizată și corect supravegheată, sedința se însoțește rar de complicații la un pacient
cu puține comorbidități. La cei vârstnici sau cu multiple afecțiuni cronice sau severe, complicațiile pot fi frecvente și grave, ducând
chiar la deces:
 hipotensiune arterială;
 crampe musculare;
 hipertensiune arterială tranzitorie;
 tulburări de ritm cardiace;
 intoleranță digestive, manifestată prin greață și vărsături;
 dureri de cap cu caracter de migrenă;
 reacții alergice (anafilaxie);
 embolism (aer sau cheaguri);
 sindrom de dezechilibru de hemodializă;
 mâncărimi;
 hipoxemie (scăderea presiunii parțiale a oxigenului din sânge).