Substanțele toxice de luptă

cu acțiune psihochimică
(BZ, LSD)

Crangaci Marin,
M1509
Cuprinsul

■ 1. Introducere
■ 2. Toxicokinetică și mecanism de acțiune
■ 3. Toxicitate
■ 4. Simptome
■ 5. Tratament
Introducere

■ Încă de la primele experiențe de folosire a armei chimice (I Război Mondial) s-a incercat
găsirea unui compus chimic care ar avea un efect letal mai mic asupra inamicului, scopul
principal fiind un efect temporar de întrerupere a capacității de luptă a inamicului, fără efecte
adverse severe sau ireversibile asupra funcțiilor vitale.
■ Acest grup de preparate cu efect psihochimic (compuși incapacitanți) au drept efect
întreruperea capacității de luptă a inamicului care ar persista ore sau zile după contact.
■ Unul din primele substanțe folosite a fost LSD-25 (acidul d-lisergic dietilamid) care are drept
efect o activare excesivă a sistemului neuronal prin facilitarea neurotransmisiei. Însă el a fost
scos din cauza proprietăților fizico-chimice și a comportamentului impredictibil în mediu.
■ O altă clasă de agenți cu efect lezare a capacității de luptă esterii acidului
glicolic cu efect anticolinergic (atropinic). Primele date despre acești compuși
provin de la Theophrastus (331 – 287 Î.H.) care a descris efectele beladonei
(Atropa belladonna). Apoi în evul mediu, atropina și alți compuși alkaloizi au
fost folosiți pentru ceremonii religioase, Sabat sau drept otravă. În scop medical
au fost folosite începând cu sec. XVII.
■ În 1950 acestor compuși le-a fost găsit un potențial militar. Unul din compușii
de bază pentru folosirea drept armă chimică a fost BZ (3-quinuclidinil benzilat,
QB, QNB, Buzz agent sau EA-2277, în URSS avea denumirea de Substanța
78).
■ BZ este un depresant al SNC pe când LSD (canabinolul sau amfetamina)
stimulează SNC.
Compușii atropinici, în doze mici, produc: xerostomie, midriază,
tahicardie, în doze mari au efect excitant mai pronunțat (iritabilitate,
dezorientare, halucinații, delir), în caz de supradozaj se poate instala
coma sau paralizia medulară.
Substanțe anticolinergice cu efect psihomimetic și antidotul lor.
Atropina Fiziostigmina

Scopolamina Tacrin

Benactizin 7-metoxy tacrin

Ditran 6-Clorotacrin

BZ, 3-quinuclidinil benzilat -

■ BZ inițial a fost investigat ca preparat spasmolitic, însă din cauza intervalului
terapeutic mic, reacțiile adverse ca confuzia și halucinațiile apăreau frecvent.
■ Deasemenea BZ se folosește în cercetarea receptorilor muscarinici pe celule,
deasemenea pentru alte scopuri știintifice.
■ În 1960 s-a stabilit că BZ corespunde criteriilor unui agent incapacitant:
■ 1. Doza efectivă este mică ( se măsoară în μg/kg)
■ 2. Acționează rapid (minute)
■ 3. O durată previzibilă (minute, ore)
■ 4. Efect reversibil, fără efecte permanente
■ 5. Stabil în păstrare și transportare
■ 6. Efect predictibil și cu potență mare
■ 7. Capacitatea de a se disemina rapid în condiții bine definite
■ 8. O rată de siguranță mare
Toxicokinetică și mecanism de acțiune
■ BZ ușor se dizolvă în apă sau solvenți organici, are gust amar. Iși pastrează
acțiunea incapacitantă pe câmpil unde a fost folosit timp de 1 -2 zile.
■ Se absoarbe prin cale orală, parenterală și inhalatorie. La administrarea
inhalatorie absorbția este mai mare de cât la administrarea orală.
■ În circulație se leagă preferențial de albumine și este transportat către SNC și
periferic. Acționează ca antagonist către receptorii muscarinici (toate tipurile M1
– M5), centrali și periferici, Din cauza distribuției mari a receptorilor
muscarinici, BZ afectează practic toate fazele reglării neuronale.
Toxicitatea
■ Doza medie letală a BZ, la introducere intravenoasă, este de 3 ori mai
mică de cât la atropină, iar per os de 2 ori.
■ O singură doză de 1 mg de BZ produce delir pe o durată de câteva zile.
Doza medie efectivă de BZ în condiții de câmp este aproximativ 60
mg/min. m3 pentru o persoană de 75 kg cu un volum de respirație de 15
l/min.
Simptome
■ În 1960 – 1969 conform datelor studiilor în condiții de campanie (SUA) au fost descrise
următoarele efecte (administrația de o doză medie de 5,0 – 6,4 microg/kg)
■ 1. 10 min – amețeală, zâmbet necontrolat, chicot
■ 2. 30 min – xerostomie, vedere încețoșată, greață, senzație de rece, ticuri ale ploapelor, membrelor
■ 3. 1 oră – hiperemia pielii, scăderea capacității de coordonare în timp și spațiu, fatigabilitate,
instabilitate motorie, somnolență, tremur al membrelor pronunțat.
■ 4. 2 ore – simptomele anterioare plus incapacitatea de concentrare, neliniște, halucinații, vorbire
neclară, fasciculații musculare.
■ 5. 3 ore – simptomele precedente plus tremur pronunțat
■ 6. 4 ore – simptomele precedente + dificultatea de a ține obiecte în mână, tahicardie peste 130
b/min
■ 7. 24 ore – persistă delirul, halucinații, neliniște, instabilitate ortostatică, tahicardie
■ 8. 48 ore – persistă deficința cognitivă.
■ Midriaza și problemele de acomodație persistă 2 – 3 zile, timpul total de incapacitanță este +/- 70
ore. În condiții de campanie, doza absorbită poate varia pe o scală largă.
Evaluarea riscurilor
■ În 1980 forțele armate ale SUA au încetat depozitarea de BZ.
■ În 1992m la conferința de le Geneva s-a stabilit distrugerea tuturor stocurilor de BZ.
■ La moment, BZ se folosește în scopuri militare în diferite operațiuni special.
■ Deasemenea în locul BZ (dar și al altora anticolinergice halucinogene) se folosesc alte
preparate din grupul incapacitantelor (derivații fentanilului în cazul atacului terorist
asupra teatrului din Moscova în 2002)
■ Nu se exclude folosirea de către grupările teroriste a agentului BZ!
Tratament
■ Primul ajutor: se pune masca antigaz și se indepărtează din focar.
■ Pe teren neinfectat se face tratarea sanitară parțială a porțiunilor descoperite cu pachetul
antichimic individual, se scutură hainele, se spală cu apă curată ochii și nazofaringele.
■ Prezența BZ-ului în atmosferă se detectează cu aparatele militare de cercetare chimică
(VPHR și PPHR)
■ Ajutor specializat: are drept scop reversiunea acțiunii BZ (în principiu creșterea Ach în
fanta neuronală), tratamentul de elecție este folosirea inhibitorilor colinesterazei.
■ S-a încercat folosirea VX sau sarinului însă neurotoxicitatea mare și intervalul
terapeutic mic a exclus această posibilitate. Anticolinesterazele perifierice
(piridostigmina, neostigmina, pilocarpina) au efect în intoxicații cu doze mici, în
afectarea centrală au efectivitate mică.
Fiziostigmina

■ Este antidot de bază în intoxicațiile cu A.belladona, cu scopolamină.

■ La administrarea dozei de 2 – 3 mg I/M la pacienți cu intoxicație cu BZ, simptomele se
pot ameliora puțin, penru efect mai pronunțat este necesar de repetat doza peste 15 min
sau o oră (dependent de efectul primei doze),
■ Când se obține un efect stabil, se poate efectua infuzie I/V înceată, doza de 2 – 4 mg la
fiecare 1 – 2 ore. Când pacientul este stabil, calm și cooperant se trece la 2 – 5 mg per
os la fieare 1 – 2 ore,
■ !!! Fiziostigmina însă trebuie administrată în secția de terapie intesnsivă, sub control
permanent al reanimatologului. Din acest motiv și din cauza efectului terapeutic mult
inferior reacțiilor adverse indicațiile fiziostigminei sunt rezervate.
Tacrin

■ Inhibitor al colinesterazei cu efect antihistminic, deasemenea util în supradozajul cu

opioide și curarii. Efectul terapeutic este mai îndelungat de cât al fiziostigminei însă din
cauza efectului hepatotoxic pronunțat, utilizarea tacrinului este limitată.
■ 7-MEOTA: este un derivat al tacrinului cu acțiune atât centrală cât și periferică.
Conclzuie

■ BZ este recunoscut drept un agent incapacitant cu utilizare militară, din 1992

majoritatea stocurilor de BZ au fost anihilate, dar nu se exclude păstrarea lui în unele
regiuni.
■ Mecanismul de acțiune este prin interacțiunea cu receptorii colinergici centrali și
periferici
■ Simptomatologia este formată din efectele vegetative periferice și centrale cu afectarea
capacităților cognitive.
■ Nu există antidot specific, dar se poate de folosit inhibitorii colinesterazei
(fiziostigmina, tacrin, 7-MEOTA)