GRIPA SPANIOLĂ

PROIECT GEOGRAFIE

STĂNILĂ ANTONIA MARIA

Clasa a XI a A
Colegiul Național “Constantin Carabella” Târgoviște
Istoria omenirii s-a împletit cu apariția diferitelor
îmbolnăviri,unele cu caracter epidemic,altele
pandemice.
Epidemia (din latină epidemia,
prin franceză épidémie) este extinderea
unei boli contagioase într-un timp scurt, prin
contaminare, la un număr mare de persoane
dintr-o localitate, regiune etc.
(Sinonim: molimă).
Pandemia este o epidemie care se extinde pe
o zonă largă, pe un teritoriu foarte mare. Poate
fi vorba despre o țară, un continent sau o
întreagă planetă. Aceste îmbolnăviri contagiose
sub forme pandemice sunt generate de gripă.
Gripa:
 cea mai semnificativă dintre bolile
transmisibile ale aparatului respirator
Îmbracă atât forme epidemice, cu apariții la
intervale de 4-5 ani, dar și pandemice, cu
apariții la intervale de zeci de ani.
Drama Marelui Război, aflat pe sfârşite, a făcut să treacă
neobservată mortalitatea neobişnuit de mare adusă de
noul virus gripal. În stadiul incipient al pandemiei, natura
bolii nu fusese bine înţeleasă de medici şi victimele erau
puse pe seama pneumoniilor. Cenzura strictă practicată în
timpul conflagraţiei mondiale în ţările implicate a
împiedicat publicarea rapoartelor despre noua epidemie
de gripă.
Singurele informaţii publicate încă de la începutul
pandemiei pe acest subiect provin din Spania, ţară neutră
în Marele Război. Din această cauză boala a primit
numele de „gripă spaniolă".
Principalul factor care a favorizat răspândirea acestui
virus a fost, desigur, războiul ajuns atunci în ultima sa
fază. Epidemiologii nu au căzut încă de acord cu privire la
originea exactă a acestei tulpini virale, însă cei mai mulţi
dintre ei sunt de părere că ar fi fost vorba de o mutaţie
genetică produsă, probabil în China. Este clar însă că
noua tulpină virală s-a manifestat la nivel global din cauza
mişcărilor de trupe din diferitele părţi ale lumii.
 PANDEMIA DE GRIPĂ “SPANIOLĂ”
În urmă cu 102 de ani virusul gripei spaniole a infectat
aproximativ o treime din populaţia planetei. Gripa
spaniolă a fost cea mai tragică catastrofă a secolului
20, susţin mulţi cercetători din domeniul medicinei.
Bilanţul a fost atât de tragic, deoarece gripa spaniolă
a avut un caracter cu adevărat pandemic – se crede
că au fost infectaţi aproape 500 de milioane de
oameni, un sfert din populaţia lumii de la momentul
acela. De asemenea, a manifestat o rată a mortalităţii
extrem de ridicată, de 5-10%, faţă de 0.1%, rata
mortalităţii epidemiilor ulterioare de gripă.
Pandemia a fost atât de severă, încât, de exemplu,
din 1917 până în 1918, speranţa de viaţă din Statele
Unite ale Americii a scăzut cu 10-12 ani, la 37 de ani
la bărbaţi şi 42 de ani la femei.
Această gripă neobişnuit de gravă s-a răspândit
incredibil de rapid în întreaga lume, profitând de
distrugerile şi mizeria rămase după Primul Război
Mondial.
Gripa spaniolă a băgat în carantină Europa şi SUA, a
copleşit India şi a ajuns chiar până în Australia dar şi
în unele insule izolate din Pacific.
În doar 18 luni, cel puţin o treime din populaţia planetei a fost
infectată. Estimările numărului de victime variază între 20 de
milioane, 50 de milioane şi până la 100 de milioane morţi.
Dacă valoarea cea mai mare a estimărilor privind mortalitatea
este cea adevărată, atunci gripa spaniolă a ucis mai mulţi
oameni decât cele două Războaie Mondiale la un loc.
Gripa este provocată de câteva virusuri înrudite strâns între
ele, însă o tulpină dintre acestea, (tipul A), este legată de
epidemiile cu cel mai ridicat număr de victime. Pandemia din
1918 - 1919 a fost provocată de un virus H1N1.
Deşi a devenit cunoscută drept „gripa spaniolă", primele cazuri
au fost diagnosticate pe teritoriul SUA în ultimul an al Marelui
Război.

Gripa spaniolă:
Cauzată de virusul H1N1;
Peste 400 milioane de persoane au fost infectate în 18 luni;
Într-un singur an, gripa spaniolă a făcut mai multe victime
decât ciuma bubonică(1347-1351), și decât războiul mondial;
Cel mai puternic afectați au fost tinerii,bătrânii și persoanele
cu imunodeficiențe;
Mortalitatea cea mai ridicată s-a înregistrat la persoanele cu
vârsta între 20 și 40 de ani.
Gripa spaniolă a traversat lumea în 3 valuri, dintre care al
doilea, din toamna anului 1918, a fost cel mai sever. 
Istoricii confirmă că virusul a făcut ravagii în tranşeele Primului
Război Mondial, omorând soldați pe măsură ce înainta. Cei care
au supravieţuit în tranşee au dus apoi virusul acasă, când au
mers în permisie.
Primele cazuri de gripă spaniolă oficiale au fost cele de la Camp
Funston, o bază militară din Kansas, înregistrate pe 4 martie
1918. Natura deosebit de contagioasă a focarului de la Camp
Funston sugerează, totuşi, că nu aici a apărut adevăratul “pacient
zero”, deoarece tulpinile de gripă tind să nu infecteze foarte bine
la început.
Conform părerilor lui Paul Ewald, un biolog evoluţionist de la
Universitatea din Louiseville, Kentucky, răspândirea globală a
virusului şi virulenţa lui deosebită au fost date de un factor
comun.
Amândouă au fost consecinţa războiului purtat în tranşee pe
frontul de vest. Virulenţa acestui virus a fost rezultatul mediului de
evoluţie anormală pe care l-au oferit tranşeele.
În mod normal, selecţia naturală face ca un virus care se
transmite direct de la o gazdă la alta să îşi modereze virulenţa.
Cu cât gazda stă mai mult în viaţă, cu atât vor fi mai multe noi
gazde cu care victima iniţială va intra în contact.
Astfel, tulpinile mai puţin virulente sunt favorizate şi se
răspândesc.
Dr. Ewald sugerează că, pe de altă parte, războiul de tranşee
a forţat virusul din 1918 să urmeze o cale evoluţionară diferită.
Numărul mare de tineri înghesuiţi în tranşee în estul Franţei
zile şi săptămâni la rând a făcut ca infectarea să fie deosebit
de uşoară. De asemenea, aceştia erau într-un mare pericol de
a muri din alte cauze chiar înainte de a da mai departe virusul.
În aceste condiţii, selecţia naturală a făcut ca virusul să se
multiplice rapid în corpul unei noi gazde, împrăştiind o mulţime
de particule în acest proces, chiar dacă risca să-și omoare
gazda, căci s-ar fi putut ca gazda să nu mai fie oricum în viaţă
mult timp.
Cauza efectivă de deces, în majoritatea cazurilor, a fost
pneumonia produsă de diverse bacterii oportuniste.
Acest lucru a făcut ca diagnosticul să fie complicat, mai ales
că în 1918 conceptul de virus era relativ nou. Astfel,
majoritatea doctorilor din lume au crezut că au de a face cu o
infecţie bacteriană, ceea ce a făcut ca gripa spaniolă să fie
prinsă în analele istorice şi medicale sub o multitudine de
etichete, de la răceală obişnuită, la plagă pneumonică.
Un alt factor care trebuie menţionat în legătură cu rata ridicată
de mortalitate a virusului este “întipărirea” (“imprinting”-ul).
Acest proces este numele dat observaţiei că un sistem imun
pregăteşte cel mai eficace răspuns pentru prima tulpină de
gripă pe care o întâlneşte. Memoria acestui prim răspuns este
păstrată de către sistemul imunitar şi răspunsurile ulterioare
sunt, astfel, probabile a fi răspunsuri mai degrabă
nesatisfăcătoare pentru tulpini noi, diferite.

Una dintre “surprizele” aduse de gripa spaniolă a fost că

persoanele de 20 sau 30 de ani au fost deosebit de
vulnerabile, în timp ce persoanele în vârstă – în mod normal un
grup de risc pentru gripă – au fost, de fapt, mai puţin expuşi
pericolului decât în timpul epidemiilor de gripă din deceniile
anterioare.
Primul virus de gripă pe care l-au înfruntat, când erau copii,
adulţii tineri din 1918 a fost cel care a cauzat pandemia din
1890. Acesta a aparţinut unei tulpini diferite de tulpina H1N1 cu
care s-au confruntat în 1918, ceea ce înseamnă că procesul de
“întipărire” le-a scăzut calitatea răspunsului imunitar.
Spre deosebire de aceştia, persoanele mai în vârstă în 1918 s-
au confruntat, când erau tineri, destul de des cu virusuri care
conţineau H1 sau N1. În cazul lor, întipărirea i-a ajutat să-şi
întărească răspunsul imunitar.
În timp ce criza pandemică se apropia de punctul său culminant, spitalele, deja aglomerate după
război, nu au mai putut face faţă numărului uriaş de bolnavi de gripă.
Pompele funebre şi groparii nu mai făceau faţă şi multe dintre victimele „gripei spaniole", în special cei
mai săraci, ajungeau în gropi comune. Sfârşitul anului 1918 a dus o nouă calmare a pandemiei, însă
cel de-al treilea şi ultimul val de îmbolnăviri a început în luna ianuarie 1919.
Din fericire acest al treilea val nu a mai avut virulenţa primelor două iar mortalitatea a scăzut foarte
mult. Chiar şi aşa, cel de-al treilea val a făcut numeroase victime.
Australia, ţară care a introdus rapid o carantină strictă, profitând şi de izolarea sa geografică, a reuşit
să oprească primele două valuri ale pandemiei.
Însă la începutul anului 1919 boala a ajuns şi la Antipozi, ucigând câteva mii de australieni.
Sfârşitul pandemiei a depins de fiecare ţară în parte: de
informaţia şi de pregătirea specialiştilor şi de interesele
clasei politice”, spune istoricul Jaume Claret Miranda.
Specialiştii sunt de acord asupra faptului că sfârşitul
pandemiei a avut loc în 1920, când societatea a reuşit să
dezvolte aşa-numita „imunitate de turmă”, chiar dacă
virusul nu a dispărut niciodată în totalitate.

„Memoria oamenilor este scurtă. Totuşi, gripa

spaniolă a lăsat un anumit nivel de moştenire
ştiinţifică în rândul specialiştilor, acumulând
cunoştinţe extrem de importante în tratarea viitoarelor
epidemii”, spune Claret.

„Au fost găsite urme ale aceluiaşi virus în alţi viruşi gripali.
Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutaţii şi
să dobândească materialul genetic al altor viruşi”, spune
Dr. Benito Almirante, şeful unităţii de boli infecţioase din
cadrul spitalului Vall d'Hebron din Barcelona.
 BIBLIOGRAFIE:

https://www.cdc.gov/flu/pandemic-resources/1918-pandemic-h1n1.html?CDC_AA_refVal=https%3A%2F
%2Fwww.cdc.gov%2Ffeatures%2F1918-flu-pandemic%2Findex.html
;

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/gripa-spaniola-asasinul-ascuns-din-1918 ;
https://www.easistent.ro/?p=4895 ;
https://www.zf.ro/business-international/cum-s-a-terminat-gripa-spaniola-din-1918-si-ce-lectii-putem-i
nvata-19241073
.