Dreptul la un mediu înconjurător sănătos

„Omul poate stăpâni natura cât timp ține seama de legile ei.” – Grigore Antipa

A elaborat: Caută Vilena

Mediul și protecţia acestuia au dobîndit un statut de drept fundamental, pentru că au
devenit expresia unei politici publice de interes colectiv, a unei solidarită ţi nu numai în
interiorul statelor, dar și la scară internaţională . Preocupă rile vizînd rezervarea unui
mediu să nă tos privesc ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului, menţinerea
echilibrului ecologic, a ecosistemelor din care fiinţa umană face parte integrantă .
Existenţa mediului ambiant să nă tos reprezintă o condiţie importantă a realiză rii
drepturilor fundamentale ale omului: dreptul la să nă tate fizică și morală și dreptul la
viaţă . Aceasta implică pă strarea calită ţii principalelor componente ale mediului – aerului,
apei, solului, florei și faunei în condiţiile unei dezvoltă ri durabile.
Constituţia Republicii Moldova a consacrat acestei teme articolul
37, intitulat „Dreptul la un mediu înconjură tor să nă tos“:
„(1) Fiecare om are dreptul la un mediu înconjură tor neprimejdios din punct de
vedere ecologic pentru viaţă și să nă tate, precum și la produse alimentare și
obiecte de uz casnic inofensive.
(2) Statul garantează fiecă rui om dreptul la accesul liber și la ră spîndirea
informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă și
de muncă , la calitatea produselor alimentare și a obiectelor de uz casnic.
(3) Tă inuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sînt în detrimentul
să nă tă ţii oamenilor se interzice prin lege.
(4) Persoanele fizice și juridice ră spund pentru daunele pricinuite să nă tă ţii și
avutului unei persoane, ca urmare a unor contravenţii ecologice.“
Dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere ecologic presupune obligaţia statului de a lua
mă surile necesare pentru protecţia mediului înconjură tor, un rol important revenind elaboră rii, adoptă rii și
implementă rii unor reglementă ri juridice referitoare la mediu. Resursele naturale – solul, subsolul, apele,
flora și fauna –, aflate pe teritoriul republicii, precum și aerul din spaţiul de deasupra acestui teritoriu,
constituie patrimoniul naţional al Republicii Moldova. Cunoștinţele în domeniul protecţiei mediului și
folosirii raţionale a resurselor naturale constituie o condiţie calificativă obligatorie pentru suplinirea
funcţiilor de conducere în toate organele de stat. Exercitarea controlului de stat asupra stă rii mediului și
componentelor acestuia, asupra respectă rii legislaţiei cu privire la protecţia mediului și a acordurilor
interstatale și internaţionale, elaborarea și desfă șurarea de acţiuni în scopul diminuă rii presingului antropic
asupra ecosistemelor, biodiversită ţii și să nă tă ţii oamenilor, prognozarea eventualelor crize, accidente și
catastrofe ecologice constituie sarcinile de bază ale autorită ţii centrale pentru resursele naturale și mediu.
Din considerentul că activitatea omului orientată spre valorificarea resurselor naturale a afectat întotdeauna
starea mediului, la etapa actuală a dezvoltă rii societă ţii, putem constata că încercă rile omului de a domina
natura în scopul utiliză rii în folos propriu a tuturor bogă ţiilor naturale au adus treptat la acutizarea crizei
ecologice. Dacă în trecut intervenţia omului în modificarea condiţiilor de mediu era de proporţii mai reduse şi
nu lă sa urme, astă zi, intervenţia omului în modificarea mediului a depă şit pragurile limită de regenerare ale
naturi.

Criza ecologică a pus în pericol dezvoltarea stabilă a civilizaţiei umane, iar degradarea în continuare a
sistemului resurselor naturale duce la destabilizarea biosferei, lezarea integrită ţii sale şi pierderea
capacită ţii de a menţine calitatea mediului. Depă şirea acestei crize este posibilă numai datorită stabilirii
unei noi relaţii între om şi natură , care ar fi axată pe excluderea tuturor formelor folosite spre a distruge şi
a degrada mediul.
Stabilirea prin lege a numeroaselor obligații de protejare a mediului, atâ t din partea statului, câ t și a
agenților economici nu diminuează importanța îndatoririlor morale și legale ale orică rui cetă țean de a
ocroti personal mediul. Aceasta cu atâ t mai mult cu câ t, pentru a beneficia din plin de un drept la un mediu
nepoluat persoana (în primul râ nd fizică ) trebuie să fie îndatorat să contribuie direct și nemijlocit la
realizarea scopului pe care își propune dreptul protecției mediului: să contribuie la protejarea, pă strarea și
perfecționarea mediului, să înlă ture efectele negative ale acțiunilor împotriva factorilor de mediu și să
creeze un echilibru firesc activită ții în centrul că reia este așezat omul cu nevoile și bunurile sale.
Dreptul fundamental la un mediu să nă tos după conţinutul să u este privit ca o garanţie a drepturilor la viaţă şi
la ocrotirea să nă tă ţii, deoarece nici unul dintre aceste drepturi nu este real fă ră un mediu să nă tos, echilibrat şi
prosper, ceea ce îl plasează ulterior ca un drept constitutional cu un conţinut multifuncţional cu referire și la
condiţiile de muncă şi recreere ale omului, dreptul la petiţionare, libertatea opininiei şi exprimă rii, libertarea
întrunirii ori dreptul de a întemeia și
de a se afilia la sindicate.

Dreptul fundamental la un mediu să nă tos este un drept care presupune urmă toarele drepturi:

– de a tră i într-un mediu nepoluat, nedegradat;

– la un ridicat nivel de să nă tate, neafectat de degradarea mediului;
– de a avea acces la resursele de apă și hrană adecvate;
– la un mediu de muncă să nă tos;
– la condiții de locuit, de folosire a terenurilor și la condiții de viață într-un mediu să nă tos;
– de a nu fi expropriați ca urmare a desfă șură rii activită ților în mediu, cu excepția cazurilor justificate și
dreptul celor expropriați, în condițiile legii, de a obține reparațiile corespunză toare;
– la asistență în caz de catastrofe naturale și produse de om;
– de a beneficia de folosința durabilă a naturii și a resurselor acesteia;
– la conservarea elementelor reprezentative ale naturii
• Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în art. 25 alin. (1), stabilește dreptul fiecă rei persoane la un nivel
de viaţă corespunză tor asigurării să nătă ţii sale.
• Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, în art. 11 și 12, stabilește dreptul
persoanei la un nivel de trai suficient și la cea mai bună sănă tate.
• Convenţia pentru conservarea vieţii sălbatice și a habitatelor naturale din Europa stabilește că statele-părţi
recunosc rolul esenţial al florei și faunei în menţinerea echilibrului ecologic și că se obligă să ia mă suri de
conservare și de protecţie a acestora.
• Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontaliere prevede
că statele-pă rţi se arată conștiente de interdependenţa dintre activită ţile economice și consecinţele lor asupra
mediului, confirmînd necesitatea garantării stă rii de să nă tate a mediului și a dezvoltării continue.
• Carta Mondială pentru natură subliniază necesitatea luării unor măsuri corespunzătoare la nivel naţional și
internaţional, individual și colectiv, privat și public, în scopul protecţiei naturii și a promovă rii cooperării în acest
domeniu, proclamînd un șir de principii de conservare pentru a ghida și judeca conduita omului care afectează
natura.
• Convenţia-cadru a ONU cu privire la schimbarea climei prevede că pă rţile se arată îngrijorate de schimbă rile
climei ce se datorează acţiunii diferitor factori nocivi generaţi de activită ţile umane și se obligă să stabilizeze
concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropică
periculoasă a sistemului climatic.
• Preambulul Convenţiei de la Aarhus – Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie și participarea publicului
la adoptarea deciziilor în domeniul mediului (25 iunie 1998) – pune în evidenţă două concepte: dreptul la un
mediu sănă tos, privit ca un drept fundamental al omului, precum și importanţa accesului la informaţie, a
participă rii publice și a accesului la justiţie în ocrotirea acestui drept.
Drepturile şi libertă ţile fundamentale
ale omului constituie nu doar o
realitate, ci şi o finalitate a întregii
activită ţi umane, astfel că instituţia
drepturilor omului defineşte şi
însumează un ansamblu de drepturi,
libertă ţi şi obligaţii ale oamenilor unii
faţă de alţii, ale statelor de a apă ra şi
promova aceste drepturi, ale întregii
comunită ţi internaţionale de a veghea
respectarea drepturilor şi libertă ţilor
respective în fiecare ţară , intervenind
în acele situaţii în care drepturile
omului ar fi încă lcate într-un anumit,
inclusiv şi a dreptului constituţional
la un mediu să nă tos.
Mulțumesc pentru atenție!!!