DREPT CONSTITUTIONAL

STATUL

1
 Rolul statului
• „De acum epoca statalităţii se încheie. În această privinţă nu merită
să mai irosim nici măcar un singur cuvânt. Odată cu ea se duce şi
întreaga suprastructură de concepte raportate la stat, produse
printr-o laborioasă construcţie ideatică de peste patru sute de ani,
de către o ştiinţă eurocentrică a dreptului statal şi internaţional.
Statul ca model al unităţii politice, statul ca purtător al celui mai
uimitor monopol dintre toate, şi anume al monopolului deciziei
politice, această capodoperă a formei europene şi a raţionalismului
occidental, este detronat.”
Carl Schmitt, Der Begriff des Politischen. Text von 1932 mit einem Vorwort und 3 Korollarien, Duncker & Humblot, Berlin, 1963, p. 10

2
 Thomas Hobbes, Leviathan, or the Matter, Form and Power of a
Commonwealth, Ecclesiastical and Civil, p. 3

• statul - om artificial, mai mare şi mai puternic decât omul natural, pentru a
cărui protecţie a fost conceput;
• suveranitatea - sufletul artificial, ce dă viaţă şi determină mişcarea întregului
trup;
• magistraţii şi ceilalţi ofiţeri ai judiciarului şi executivului - articulaţii artificiale;
• recompensa şi pedeapsa (prin care, legată de sediul suveranităţii, fiecare
articulaţie este pusă în mişcare) reprezintă nervii, care fac acelaşi lucru în
trupul natural;
• bunăstarea şi averile au rolul puterii;
• salus populi (siguranţa poporului) - misiunea sa;
• consilierii, prin care toate lucrurile necesare a fi cunoscute îi sunt sugerate,
reprezintă memoria sa;
• legile şi echitatea sunt voinţă şi raţiune artificiale; buna înţelegere, sănătate;
rebeliunea, boală iar războiul civil, moartea.

3
 Discursul antietatist

„Stat? Ce este asta? Aşadar ascultaţi! Fiţi deci atenţi, căci vă spun
cuvântul meu despre moartea popoarelor!
Stat se numeşte cel mai rece dintre toţi monştrii reci. Cu răceală vă şi
minte; şi această minciună iese din gura sa: «eu, statul, sunt poporul».
Este o minciună! Cei care au format popoarele au fost creatori şi au pus
deasupra lor o credinţă şi o iubire: au slujit deci vieţii.
Distrugători sunt cei ce au pus capcane pentru cei mulţi şi le-au numit
stat: ei au atârnat o spadă şi o sută de pofte deasupra lor.
Acolo unde mai există un popor, el nu înţelege statul şi-l urăşte ca
deochi şi păcat faţă de moravuri şi drepturi. (...)”

Friedrich Nietzsche, Also Sprach Zarathustra, Nymphenburger in der F.A. Herbig

Verlagsbuchhandlung GmbH, München, 1990, pp. 51-52

4
 definiția statului
Georg Jellinek: „corporaţia unui popor sedentar înzestrată cu o putere de
dominaţie originară” sau „corporaţia teritorială înzestrată cu putere de
dominaţie originară”.
Elemente: teritoriul de stat (Staatsgebiet), poporul statului (Staatsvolk) şi
puterea de stat (Staatsgewalt)

Statul - comunitate constituită juridic, caracterizată prin dirijarea raţională a

conduitei umane - printr-o ordine normativă efectivă, care-l expune pe
eventualul contravenient la pericolul izolării sociale. Încălcării unei reguli îi
corespunde o sancţiune, a cărei aplicare este prevăzută în norme procedurale
corespunzătoare. Respectarea acestor reguli este la rândul ei asigurată de
dispoziţii specifice, garantate la rândul lor prin prevederi exprese ale legii.
Ordinea juridică se structurează ca un sistem „împletit” de reguli şi mecanisme
de control, precum ochiurile unei texturi, care se limitează şi se sprijină reciproc.
Reinhold Zippelius, Allgemeine Staatslehre, ed. a 11-a, C.H. Beck, München, 1990, pp. 47 şi urm.

5
 Personalitatea juridică a statului

Evul Mediu - „corpul politic”; în Anglia: „cele două corpuri ale regelui” (v. E.-
H. Kantorowicz)

teoria ficţiunii, normele juridice se adresează exclusiv oamenilor; doar aceştia pot fi titulari de
drepturi şi obligaţii. Friedrich Carl von Savigny: teza este fundamentată pe ideea libertăţii şi
autonomiei individuale: „Orice drept există doar în vederea libertăţii morale, inerente fiecărui individ
uman. De aceea, conceptul originar de persoană sau de subiect de drept trebuie să coincidă cu
conceptul de om, iar această identitate a conceptelor se poate exprima în următoarea formulă: fiecare
individ uman, şi numai individul uman, are capacitate juridică”
teoria personalităţii reale a asociaţiilor umane (Otto von Gierke), titular al drepturilor şi obligaţiilor
ar fi de fapt unitatea vitală supraindividuală a corporaţiei: comunitatea ca subiect de drept, statul ca
persoană juridică.
Personalitatea juridică - schemă de atribuire (Hans Kelsen). Normele juridice se adresează în ultimă
instanţă întotdeauna unor fiinţe umane. Chiar şi în cazul persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile
vor fi exercitate şi respectiv îndeplinite prin acţiunea unor indivizi: reprezentantul unei societăţi
comerciale, primarul unei comune sau şeful unei administraţii financiare ori conducătorul unui alt
serviciu public.

6
 Elementele statului

• a) Teritoriul;

• b) Poporul;

• c) Puterea de stat / suveranitatea;

7
 Elementele teritoriului
• a) Spațiul terestru;

• b) Spațiul acvatic;

• c) Spațiul aerian;

8
 Spațiul terestru

• Spaţiul terestru al statului cuprinde întregul teritoriu (suprafeţele

de uscat, dar şi lacurile şi apele curgătoare) delimitat de frontierele
statului.
• Frontierele: a) astronomice; b) naturale; c) convenționale.
• aparțin teritoriului: subsolul; sediile misiunilor diplomatice străine;
exclavele;
• nu aparțin teritoriului; enclavele; bordul navelor aflate în marea
liberă sau al aeronavelor aflate în zbor; sediile misiunilor
diplomatice din străinătate; „insulele artificale” sau platformele de
foraj marin.

9
 Spațiul acvatic
• Teritoriul acvatic cuprinde suprafeţele maritime supuse
jurisdicţiei statului. Sunt incluse aici: marea teritorială, apele
interioare, radele porturilor, apele golfurilor şi băilor
interioare.
• Marea teritorială reprezintă o bandă continuă de o anumită lăţime
(între 3 şi 12 mile marine), calculată de la linia de bază a ţărmului.
• Linia de bază a ţărmului: uneşte punctele cele mai proeminente ale
coastei, pe linia celui mai avansat reflux.
• Zonele maritime cu regim special: nu aparţin
teritoriului statului, statul exercită anumite drepturi
suverane;

10
 Spațiul acvatic - continuare

• Zonele maritime cu regim special:

1. Zona contiguă (contiguitate = vecinătate) este o zonă adiacentă
mării teritoriale, în care guvernul statului riveran îşi rezervă dreptul
de a lua, după cum consideră necesar, măsuri de poliţie vamală,
sanitară şi de imigrări.
2. Zona economică exclusivă este o zonă maritimă situată dincolo de
marea teritorială, în care statul riveran îşi rezervă drepturi suverane
privind explorarea, exploatarea, gestiunea şi conservarea a
resurselor naturale, biologice sau nebiologice ale mării.
3. Platoul continental constituie – din punct de vedere geologic – acea
parte a fundului mării, care reprezintă o continuare a continentului,
până la punctul în care fundul mării se adânceşte brusc.

11
 Spațiul aerian

• Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer situată

deasupra spaţiului terestru şi a celui acvatic, până la
limita spaţiului cosmic.
• Spaţiul cosmic, ca şi luna şi corpurile cereşti nu sunt susceptibile de
apropriere din partea vreunui stat, constituind patrimoniu comun
al întregii omeniri.
• Acorduri internaționale; Acordul „cer deschis” (1992);
• zone aeriene defensive („Air Defense Identification
Zones”)

12
 Caracterele juridice ale teritoriului

• Exclusivitatea: un anumit teritoriu este supus suveranităţii unui

singur stat, cu excluderea oricărui act de exercitare a unor
prerogative suverane de către autorităţile vreunui alt stat. Asupra
unui teritoriu nu poate fi exercitată suveranitatea a două state.
• Inalienabilitatea : la origine, interdicţia înstrăinării teritoriului prin
acte de drept privat (succesiune testamentară sau legală, vânzare,
schimb, arendă, donaţie sau dotă); inalienabilitatea teritoriului
naţional , limitează puterea executivului, dar nu garantează
permanența unei frontiere;
• Indivizibilitatea teritoriului : garanţie juridică împotriva unor
eventuale tendinţe centrifuge pe plan intern.

13
 Poporul ca element al statului
• 2 perspective:

• Națiune civică: comunitate politico-juridică a cărei voinţă

legitimează puterea de stat. (și care-i reuneşte pe cetăţenii unui
stat);
• Națiune etnică: comunitate etno-culturală şi lingvistică, ai cărei
membri pot avea cetăţenii diferite, dar care se simt legaţi printr-un
sentiment de apartenenţă la acea comunitate şi sunt dispuşi să
confere elementelor comune (limbă, religie, cultură, tradiţii istorice,
spaţiul geografic al convieţuirii etc.) o relevanţă politică deosebită
În acest caz vorbim de „naţiune”, dar termenul nu este folosit
exclusiv în această accepţiune. Discursul public se adresează de
multe ori „naţiunii”, în ipostaza ei de comunitate politică.

14
 Poporul ca subiect de drept
• A) Titular al puterii constituante;

• B) Titular al dreptului de
autodeterminare;
• - formarea statelor naționale;
• - apariția problemei minorităților
naționale;

15
 Drepturile minorităților
Dreptul la identitate

Art. 6 din Constituția României:

„(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea,
dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de
egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.”

16
 Poporul ca putere constituantă

- În afara unor forme juridice;

- Nu este legată de respectarea unor forme,
condiții sau proceduri: Sieyès: „este
suficient ca poporul să vrea”
- Exercitarea puterii constituante a
poporului nu coincide cu procesul
revizuirii Constituției;

17
 opinia publică şi aclamaţia
- a doua formă de manifestare non-juridică a
poporului;
- Legitimitate prin caracterul spontan,
neorganizat;
- În regimurile totalitare – sunt contrafăcute,
prin puneri în scenă pregătite minuțios;
- Eșec spectaculos: București, 22 decembrie
1989.

18
 a treia ipostază non-juridică a poporului

de ordin negativ: poporul este privit prin opoziţie cu sistemul organizat al autorităţilor şi al
magistraturilor, ca fiind mulţimea acelora ce nu guvernează şi nu sunt deţinători ai unor
autorităţi.
„popor sunt, într-o accepţiune specială a acestui cuvânt, toţi cei care nu sunt distinşi şi
diferenţiaţi, toţi cei neprivilegiaţi, toţi cei care nu sunt evidenţiaţi prin proprietate,
poziţie socială sau educaţie (astfel spunea şi Schopenhauer: „cel care nu înţelege latina
aparţine poporului”). În Revoluţia franceză din 1789, burghezia se putea identifica ca
stare a treia cu naţiunea, iar burghezia era poporul întrucât exista contrastul faţă de
aristocraţie şi faţă de cei privilegiaţi. Sieyès a pus celebra întrebare: ce este starea a
treia? Şi a dat răspunsul: este naţiunea; starea a treia nu este nimic şi trebuie să devină
totul. Însă de îndată ce burghezia însăşi a apărut ca o clasă evidenţiată prin proprietate
şi educaţie ce domină statul, negaţia s-a mutat mai departe. Acum [în 1928]
proletariatul a devenit poporul, întrucât este purtător al acestei negativităţi; este acea
parte a populaţiei care nu posedă, nu ia parte la plus-valoarea produsă şi nu îşi găseşte
locul în ordinea existentă.”

Carl Schmitt, Verfassungslehre, 1928, pp. 242-243

19
 Puterea de stat
• - al treilea element al statului;
- Fenomenul puterii – capacitatea de a
determina sau influența conduita altor
persoane;
- o putere de dominaţie politică, unică,
permanentă, seculară cu un caracter
organizat şi raţional şi este suverană;

20
 Caracteristicile puterii de stat

- Putere politică;
- Putere unică;
- Carcater permanent;
- Caracter secular;
- Caracter organizat și rațional;
- Suveranitatea;

21
 Suveranitatea
acea calitate a puterii de stat (sau a statului,
în unele opinii) de a fi supremă pe plan
intern şi independentă în exterior;
Statul suveran deţine atât monopolul
constrângerii cât şi pe cel al edictării şi
aplicării dreptului.

22