UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, ȘTIINȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
 

POLITICI EDUCAȚIONALE PRIVIND EGALITATEA DE ȘANSE ÎN EDUCAȚIE

,,Educația este o expresie a încrederii și afecțiunii noastre față de copii și tineri, pe care
trebuie să-i ajutăm să-și găsească locul de drept în sistemul educațional, dar și în familie
în comunitatea locală și națională.”(Delors)

Cuvinte cheie: : şanse egale de educație, școala pentru toți, școala pentru diversitate, fenomenul”etichetării”

STUDENȚI ÎN ECHIPĂ
BRAN VALI
DUȚU IONELA
SLATINA
2020-2021
 EGALITATEA ȘANSELOR
• Semnifică oferirea de opţiuni multiple pentru capacităţi şi aptitudini diferite, „o educaţie pentru
toţi şi pentru fiecare”, o educaţie deschisă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă şi condiţii
socio-economice, dar şi o educaţie pentru fiecare, în funcţie de nevoile sale specifice.
• Printre prioritătile politicilor educaționale promovate in plan international s-a aflat si asigurarea
accesului la educatie pentru toti copiii si respectarea principiului „ sanselor egale de educatie ”.
Acestea, însa, pot ramane doar deziderate sau frumoase proiecte teoretice , daca nu sunt insotite de
modalitati concrete de realizare, in cadrul carora capacitatea cadrelor didactice de a le transpune in
practica este esentială.
• Principiul „ sanse egale de educatie ” poate conduce la :
 oferirea unor experiente educationale flexibile, ca principiu fundamental pentru un invatamant de
calitate ;
 crearea unei societati mai generoase si mai tolerante, capabila sa evite consecintele morale ale
risipei si devalorizarii de capital uman ;
 reducerea consecintelor negative ale dezavantajului educational asupra dezvoltarii si afirmarii
personalitatii ;
 reducerea impactului negativ pe care lipsa de forta de munca flexibila, calificata si sigura pe sine
o are asupra societatii .
 ȘCOALA PENTRU TOȚI - ȘCOALA PENTRU
DIVERSITATE
Exprimă dezideratul flexibilitatii si tolerantei fata de diferentele fizice, socioculturale ,
lingvistice , psihologice existente intre copii / elevi. Rolul scolii este acela de a oferi
tuturor posibilitatea de a invata in functie de ritmul,capacitatile si nevoile proprii si de
a se exprima conform trasaturilor individuale de personalitate. La nivelul societatii,
aceasta atitudine se manifesta in respectarea principiului normalizarii , adica al
asigurarii accesului , pentru toate categoriile de persoane , la tiparele existentiale si la
conditiile de viata cotidiana cat mai apropiate de normele considerate firesti pentru o
viata obisnuita.
Educatia pentru toti a fost definita ca acces la educatie si la calitatea acesteia pentru toti
copiii , fiind identificate doua obiective generale:
 asigurarea posibilitatilor de participare la educatie a tuturor copiilor , indiferent de cat
de diferiti sunt ei si cat se abat , prin modelul personal de dezvoltare , de la ceea ce
societatea a denumit normal.
 identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale continuturilor invatarii, la
calitati ale agentilor educationali, care sa sprijine invatarea pentru toate categoriilor de
elevi, sa asigure succesul, sa faca sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv .
 FENOMENUL ETICHETĂRII
• Un fenomen frecvent invocat, asociat contextului sociopedagogic, este cel al etichetarii, mai ales a
celei negative , ca evidentiere a dezavantajului, pe care copiii o inregistreaza ,marcandu-le
comportamentul, prin trairea unor complexe de inferioritare cu efecte de (auto)marginalizare,
neincredere, timiditate ,negativism, spirit de revansa etc.
• Dupa ce o eticheta a fost atasata unui individ , de cele mai multe ori acestuia ii va fi foarte greu sa se
debaraseze de ea , ajungand sa isi accepte aticheta , sa o interiorizeze si sa creada ca il caracterizeaza,
percepand mult mai clar mesajele care consolideaza eticheta decat pe acelea care o contrazic.
• De ex.,cand un cadru didactic preia o clasa noua , el are tendinta sa identifice trei categorii: elevii
„buni”,care se conformeaza asteptarilor sale , elevii „rai”, care incalca frecvent regulile si elevii care nu
se evidentiaza nici in ceea ce priveste disciplina ,nici invatatura . Categorizarea elevilor este insotita de
tendinta educatorilor de a se raporta diferit la acestia , tratandu-i cu indulgenta , oferindu-le ajutor si
consiliere celor „buni”, acelasi comportament, in cazul celor slabi, este interpretat ca un indiciu al
lipsei de interes , de straduinta sau de atentie. Categorizarea se reflecta in imaginea de sine, precum si
in statutul pe care elevul il dobandeste in grupul scolar, putand merge pana la izolare, neglijare ,
marginalizare sau chiar excludere.
• Utilizarea etichetarii in aprecierea elevilor ,in caracterizarea lor si a performantelor obtinute, duce la
stigmatizare si la fenomenul ”autoimplinirii profetiei” , educabilul plafonandu-se la limita exprimata de
eticheta care i s-a aplicat .
SISTEMUL ZONELOR PRIORITARE ÎN EDUCAȚIE
• Implica principiul discriminarii pozitive (alocarea de resurse scolare suplimentare copiilor cu
dificultati de invatare si rezultate scolare reduse datorita situatiei de dezavantaj socio – economic).
• Sistemul are ca obiectiv sprijinirea actiunilor educative in zonele in care conditiile economice si
sociale constituie un obstacol pentru reusita elevilor.
• Zonele prioritare in educatie au fost dezvoltate si in sistemul national de invatamant atat in
mediul urban (cartiere periferice ale marilor orase, populatie rurala recent stabilita in orase, alte
categorii de populatie marginalizata, inclusiv populatie de etnie rroma), precum si in arii rurale
defavorizate.Aceste zone sunt caracterizate prin nivelul redus al conditiilor socio-economice ale
familiilor, nivelul redus de educatie, gradul redus al ocuparii in randul membrilor comunitatii,
implicit rata inalta a somajului.
Obiectivele urmarite, in general, de programele ZEP sunt urmatoarele:
• - eradicarea (reducerea) analfabetismului;
• - asigurarea educatiei de baza pentru tinerii proveniti din medii defavorizate socio-
• economic;
• - reducerea comportamentelor deviante;
• - ameliorarea rezultatelor scolare;
• - facilitarea integrarii sociale si profesionale.
 LEGI ANTI-DISCRIMINARE ÎN LEGISLAȚIA
ROMÂNEASCĂ
 Constitutia Romaniei – consacra principiul egalitatii intre cetateni.
 Legea 202/2002 – consacrata promovarii egalitatii de sanse intre femei si barbati in vederea
eliminarii discriminarii pe criterii de sex. Sunt enumerate domeniile in care se aplica egalitatea
de sanse: munca, educatie, sanatate, cultura si informare, politica, participare la decizii,
accesului la servicii si altele.
 Ordonanta Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare.
 Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si
sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
 Legea nr. 27/2004 privind aprobarea O.G. nr. 77/2003 pentru modificarea si completarea O.G.
nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
 Hotararea Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului
National pentru Combaterea Discriminarii.
 Notificarea nr. 29323/2004 privind promovarea principiilor scolii incluzive, ca scoala
interculturala, deschisa tuturor, in care fiecare copil beneficiaza de acces egal la o educatie de
calitate.
 Legea Educatiei Nationale nr. 1 din ian. 2011, art. 2 (4) – Statul asigura cetatenilor
Romaniei drepturi egale de acces la toate nivelurile si formele de invatamant preuniversitar si
superior, precum si la invatarea pe tot parcursul vietii, fara nicio forma de discriminare.
 EGALITATEA DE ȘANSE – ACCEPȚIUNI ȘI
EXEMPLE
• Putem realiza incluziunea copiilor dezavantajați sau din grupurile vulnerabile prin
intervenții / acțiuni de tip:
• Comportamental
• Exemplu: Deși în regulamentul școlii nu era prevăzut, profesoara de franceză,
observând că mai mulți colegi de la clasa a VIIIa o șicanează pe Eliza că e
“băiețoaică”, că “e pe invers”, a decis, pentru a-și putea continua orele, să
deschidă cu elevii discuția orientării sexuale, explicându-le că este ceva doar
neobișnuit, dar nu anormal. Apoi i-a rugat pe fiecare să menționeze ce anume au
diferit față de ceilalți, astfel încât copiii au descoperit că fiecare dintre ei era un
pic diferit (unii foarte înalți, altul graseia, o fată avea strabism, o colegă făcea
scrimă etc). Au conchis împreună că diferențele sunt peste tot și că, dacă nu ar fi
așa, ar trebui să arate toți la fel, să le placă exact aceleași lucruri, să aibă aceeași
voce, același sex etc. Mulți dintre copii au spus că ar fi plictisitor, alții că ar fi
“urât”, dar toți erau de acord că nu lear fi plăcut. Discuția s-a puratat în limba
franceză, iar diferența pe care o văzuseră inițial la Eliza a scăzut în importanță.
 EGALITATEA DE ȘANSE – ACCEPȚIUNI ȘI
EXEMPLE
• Comunicațional:
• Exemplu 1: În cazul elevilor provenind dintr-o minoritate etnică
din clase majoritare, etnia trebuie valorizată. De pildă, în cadrul
discuțiilor despre portul tradițional românesc sau a discuției
unor tradiții, la studierea unor texte literare, copilul rom poate
deveni resursă pentru cunoașterea comparativă: e corect să fie
întrebat cum e în comunitatea lui, care e portul, ce semnificație
are, ce obiceiuri sunt diferite etc.
• Exemplu 2:La orele de religie, profesoara îl întreabă Aaron, care
este adventist, care sunt obiceiurile în zilele de sărbătoare la ei
sau cum se fac adunările la biserică, ce se întâmplă acolo, cum
este predica.
 CONCLUZII
• Şcoala este leagănul copilăriei în care toate speranţele pot deveni realitate dacă cei care
iau parte la activităţile de învăţare, pofesori şi elevi, conştientizează diversitatea şi
complexitatea naturii umane şi valorifică fiecare talent sau latură creativă dăruită de
Dumnezeu.
• Cea mai buna soluţie pentru un sistem educativ care să răspundă nevoilor tuturor
elevilor se dovedeşte a fi educaţia incluzivă, caracterizată prin următoarele principii:
dreptul fiecărui elev la educaţie pe baza egalităţii şanselor; nici un elev nu poate fi exclus
din educaţie sau supus discriminării pe motive de rasă, religie, culoare, etnie, sex, limbaj,
dizabilităţi; şcoala se adaptează la nevoile elevilor; diferenţele individuale între elevi
constituie o sursă de bogăţie şi diversitate, şi nu o problemă.
• Şcoala trebuie să fie într-o permanentă colaborare cu familiile elevilor (pentru a
discuta eventualele probleme de natură comportamentală, materială sau socială şi pentru
a se găsi soluţii care să ducă la rezolvarea acestor probleme), cu centrele de plasament
sau cu orfelinatele, în cazul copiilor orfani (pentru a aduce la cunoştinţa acestora
abaterile şcolare ale elevilor şi pentru a afla despre modul lor de viaţă în aceste instituţii,
activităţile extraşcolare în care sunt implicaţi etc).
BIBLIOGRAFIE