GIUSEPPE VERDI

-NABUCCO-

Serban Gabriela
clasa 9J
 !!
Alături de impresionantele abilități componistice manifestate cu
precădere în genul liric, Giuseppe Verdi (1813 – 1901) – „l’italianissimo”
– s-a remarcat în timpul existenței sale prin excelență creativă și prin
latura revoluționară, patriotică, fiind un reprezentant de seamă în lupta
pentru unificarea Italiei. Totuși, dintre titlurile operelor care îi reflectă
atitudinea militantă, Nabucco rezonează într-un mod aparte. După
succesul relativ al primelor două opere reprezentate pe scena teatrului
Scala din Milano și pierderea treptată a membrilor familiei sale în
decurs de doar doi ani (1838 – 1840), Giuseppe Verdi renunțase la
ideea de a mai compune. Contactul cu libretul lui Temistocle Solera,
inspirat din Vechiul Testament și, implicit, versurile rugative ale
viitorului cor al sclavilor evrei – Va pensiero, sull’ali dorate – au avut un
impact puternic asupra sa, determinându-l să se întoarcă la arta
creatoare. Pe parcursul anului 1841, Verdi a compus opera
Nabucodonosor, interpretată în premieră la Scala în anul următor, la
data de 9 martie, marcând, fără îndoială, începutul unei cariere artistice
strălucitoare și stabilind un record de popularitate păstrat până în zilele
noastre. Subiectul urmărește, pe parcursul celor patru acte, evoluția
condiției poporului evreu – de la cea de oprimare la cea de libertate –
dar și a atitudinii împăratului Nabucodonosor – întâi de aroganță, apoi
de umilință – în fața Dumnezeului Atotputernic. Viziunea regizorală a
Inei Hudea respectă concepția dramaturgică originală, în timp ce
scenografia Lilianei Moraru prezintă componenta spațială a acesteia
într-un context modern, contemporan.
Actul 1
ACTIUNEA
Cortina se ridică dezvăluind „Templul lui Solomon” din Ierusalim, în care
evreii plâng în urma cuceririi Ierusalimului de către babilonieni
Învinşi de armatele lui Nabucco, regele Babilonului, evreii îşi deplâng soarta.

Marele preot, Zaccaria, apare în faţa lor, aducând-o cu el, în templu, pe Fenena. El îşi
încurajează credincioşii, îndemnându-i să se roage: „teamă să nu aveţi; cine se roagă, nu
va pieri” spune el, dezvăluindu-le apoi identitatea tinerei care-l însoţeşte, nimeni alta
decât fiica regelui duşman, Nabucco, acum prizoniera lor.

Ismaele anunță sosirea trupelor duşmane. Tânărul era îndrăgostit de Fenena își vrea să-i
redea libertatea. Discuţia lor este întreruptă de sosirea lui Abigaille, presupusă fiică a lui
Nabucco. Întâlnirea celor doi îi trezeşte gelozia. Ea îşi doreşte iubirea lui Ismaele: „îţi cer
dragostea şi, astfel, poporul îţi poţi salva”. Cuvintele ei nu găsesc însă drum spre inima
tânărului.

Nabucco soseşte la templu; Zaccaria îl ameninţă: profanarea locului sfânt îl poate costa
viaţa fiicei sale. Regele îl ia în derâdere; Zaccaria îndreaptă pumnalul către Fenena, dar
Ismaele îl împiedică să o atingă. Evreii aruncă asupra lui un blestem, acuzându-l de
trădare.
 Actul 2
Evreii au fost duşi în robie la Babilon.

Plecat în război, Nabucco a încredinţat Fenenei regenţa. Abigaille este

torturată de gelozie; anumite zvonuri i-au ajuns la urechi: se pare că Fenena
nu este fiica bună a regelui, ci doar o sclavă. Realitatea este însă alta: ea însăşi,
nu Fenena, este sclava de care se vorbeşte. Marele preot îi anunţă hotărârea
Fenenei de a-i elibera pe evrei.

Adunaţi într-o sală a palatului, prizonierii se roagă împreună cu Zaccaria; apoi

află că Fenena se convertise la credinţa lor. Abdallo le aduce vestea uneltirilor
Abigaillei, care doreşte înlăturarea Fenenei. În oraş circulă zvonuri despre
moartea regelui.

Însoţită de gărzi şi de nobilii curţii, Abigaille soseşte pentru a-i lua Fenenei
coroana şi puterea. Pe neaşteptate însă îşi face apariţia Nabucco, care îi obligă
pe Zaccaria şi Fenena să i se închine ca unui Dumnezeu. Un fulger izbucnit ca
din senin îl loveşte. Cu minţile rătăcite, regele se pierde în lamentaţii
incoerente. Cerul a pedepsit profanarea numelui Domnului, spune Zaccaria.
Însuşindu-şi coroana, Abigaille fuge, ameninţându-şi duşmanii.
 Actul 3
Abigaille a devenit regină, susţinută de preoţii
care cer acum, prin glasul mai-marelui lor,
moartea prizonierilor evrei, inclusiv a Fenenei.

Protejat de credinciosul Abdallo, îşi face

apariţia Nabucco. Nebun, nu-şi mai recunoaşte
fiica. Profitând de ocazie, Abigaille îl convinge
să pună sigiliul pe condamnarea la moarte a
evreilor, între care se află cei doi îndrăgostiţi,
Ismaele şi Fenena. Prizonierii evrei îşi deplâng
soarta şi patria pierdută. Zaccaria îi
îmbărbătează, prezicând apropiata eliberare şi
căderea Babilonului.
 Actul 4
Prizonier, Nabucco suferă. Are teribile coşmaruri: i se pare
că aude strigătele mulţimii care reclamă moartea Fenenei.
Acum însă, visul a devenit realitate. Eliberat de Abdallo, el
se precipită în ajutorul fiicei sale.

La locul execuţiei, Fenena se pregăteşte de moarte. Ajuns la

timp, Nabucco opreşte ceremonia sacrificării.

Cuprinsă de remuşcări, Abigaille s-a otrăvit. Cu ultimele

puteri vine să-şi dobândească iertarea. Îi cere lui Ismaele
protecţie pentru Fenena, iar lui Nabucco îndurare pentru
cei doi tineri. „Tu Doamne, cel mai înţelept, alungă răul şi
nu mă blestema” sunt ultimele ei cuvinte.
 Puneri in scena renumite

• Nabucco: Prisonerschorus

• Dio di Giuda
• Anch'io dischiuso un giorno
• O prodi miei, seguitemi
• Salgo già del trono aurato
• Tu sul labbro
• D'Egitto là su i lidi
• O dischius'è il firmamento
• Come notte a sol fulgente
...SFARSIT...