Cruciadele creștine:

cauze și consecințe
Istoria Românilor și cea Universală

ALLPPT.com _ Free PowerPoint Templates, Diagrams and Charts

Cruciadă
• Cuvinte-cheie
 Papalitate -  1. Instituție centrală de conducere spirituală și politic
ă a Bisericii catolice, în fruntea căreia se află papa.  2. Demnitatea
de papă; pontificat; p. ext. timpul cât un papă ocupă demnitatea p
ontificală. – Din lat. papalitas, -tatis.
 Catolicism – 1. Ansamblul credințelor, dogmelor, învățăturilor, instit
uțiilor, practicilor și tradițiilor proprii Bisericii Romei și a celor în co
muniune cu aceasta. – Din fr. catholicisme. 2. Confesiune creștină
care recunoaște primatul papei, infailibilitatea lui în materie de do
gmă și de morală, purcederea „Sfântului Duh” de la Dumnezeu-Ta
tăl și de la Dumnezeu-Fiul, existența purgatoriului etc.
 Ortodoxie - 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dog
mele, tradiția, cultul și organizarea bisericeasc ă fixate prin cele șap
te sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2
. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei
Bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.
Cuvinte-cheie

 Eretici - Adept, susținător, propovăd

-uitor al unei erezii.
 Cruciați – 1.Participant la o cruciadă.
2. Soldat care participă la o cruci-a
dă, purtând ca emblemă pe haine s
au pe armură o cruce.
Definirea conceptului

• Cruciadele au fost expediții militare ale

 feudalelor apuseni cu scopul de a cuc
eri și coloniza regiuni din Orientul Apro
piat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul
• Ele au apărut într-o societate aflată în p
lină expansiune politică și militară și sun
t o întregire a procesului de colonizare
petrecut în Europa, la ele participând t
oate clasele și păturile sociale.
Asediul Antiohiei
Asediul Antiohiei a avut
loc în timpul primei
cruciade, în perioada
octombrie 1097 –
iunie 1098. Cruciaţii au
asediat oraşul apărat de
musulmani din 21
octombrie 1097 până pe 2
iunie 1098. Musulmanii au
asediat la rândul lor
Antiohia
Organizareaapcruciadei,
ărată de cre ştini
pelerinaj
între 7
armat cuiunie  şi 28
scopul de a elibera
iunie 1098.
Locurile Sfinte de sub
stăpânirea necredincioşilor,
pune în evidenţă forţa Bisericii
romane, capabilă în secolul al
XI-lea să se reformeze,
renunţând la o serie de vicii
care-i erau imputate şi să
conducă o mişcare de
expansiune care antrenează
cavalerii şi capetele încoronate
Cauzele cruciadelor
• La originea ideii de cruciadă stau mai mulţi factori, dintre care putem
sublinia în primul rând tradiţia pelerinajului la Ierusalim, centrul lumii s
pirituale a creş tinilor. Greută ţ ile ş i primejdiile drumului transform ă c ă l
ătoria la Locurile Sfinte într-o pocăinţă, care poate aduce omului medi
eval iertarea de păcate.
• Pe de altă parte, cuceririle islamice însufleţite de spiritul djihadului, răz
boiul sfânt musulman, creează reacţii de răspuns în lumea cre ştin ă şi c
ontribuie la formularea ideii legitimităţii războiului împotriva necredinci
oşilor. Ideea de cruciadă se naşte din întâlnirea acestor dou ă tradi ţii,
dar succesul predicii papei Urban al II-lea, la Clermont, care conduce l
a declanşarea primei cruciade trebuie explicat şi prin alte elemente.
• Pe langa convingerile religioase era și gândul de imbogatire personal
ă. În acea perioada s-a făcut un fel de propagandă a Țării Sfinte ca fiin
d un tărâm plin de bogății ce ar reveni creștinilor și celor care făceau p
arte din cruciade. Practic un fel de jaf dacă ne gândim în termeni mai
simpli. Și nu în ultimul rand aventura. Da, aventura, de și pare ciudat p
entru niște oameni din secolul XXI,  dar în acele vremuri, mulți sim țea
u ca sunt într-o aventura riscandu-si viața pe câmpul de lupt ă.
Cauzele Cruciadelor
• Cruciadele au fost o serie de opt exp
ediții militare creștine luptate împotriv
a musulmanilor pentru Pământul Sfân
t între anii 1096 și 1270 e.n. . „A lua c
rucea” însemna să devii cruciat. Pentr
u a se identifica, cruciații au cusut sim
boluri ale crucii lui Hristos pe îmbrăcă
minte și au pictat cruci pe scuturi.

• Trei grupuri religioase majore au reve

ndicat Ierusalimul, ca fiind orașul lor s
fânt. Aceștia erau creștinii, evreii și mu
sulmanii.

• Creștinii mergeau pe ideea ca aici a f În momentul în care a început

ost locul unde Iisus a fost crucificat, a
înviat din morți și s-a înălțat la ceruri.
Evreii susțineau ca acesta este pamant
ul ce Dumnezeu i l-a dat din străvechi
  timpuri lui Avraam. Pentru musulma
ni, faptul ca Avraam a primit acest pă
mânt de la Dumnezeu era printre pun
ctele forte pe care se bazau.
prima campanie de cruciade,
musulmanii deja aveau controlul
pamantului “sfant” încă din anul
600 (e.n). Evreii și creștinii aveau
voie sa intre pe aceste tărâmuri și
să viziteze Ierusalimul, dar numai
sub forma de pelerinaj. Evreii și
Creștinii puteau locui în Palestina
atâta timp cât plăteau niște taxe
Cauzele cruciadelor
• Religiozitatea profundă, chiar dacă uneori îmbibată de supersti ţii, a maj
orităţii populaţiei occidentale, este de luat în considerare atunci când c
ăutăm cauzele cruciadelor. Orientul are pentru creştinii occidentali înfăţ
işarea unei lumi mirifice, a bogăţiei fabuloase, pentru care Bizanţul vizit
at deja de unii cavaleri reprezintă o mostră grăitoare. Nivelul culturii m
ateriale şi spirituale a Orientului bizantin sau islamic este mult superior
celei din Occident, constituind astfel un îndemn pentru încercarea de c
ucerire şi luare în stăpânire a acestor ţinuturi. În Occident începuse dej
a avântul economic care stă la baza dezvoltării sale de mai târziu, dar c
onsecinţa sa imediată este o anumită creştere a populaţiei la toate nive
lurile societăţii. Resursele încă insuficiente nu puteau oferi tuturor posib
ilităţile dorite, astfel că dirijarea surplusului de oameni spre Orient, într-
un scop în realitate expansionist, putea fi o solu ţie.
• Convingerile religioase ale oamenilor era una dintre motiva ț iile lor (ei
credeau ca aceasta este datoria lor ca și creștini). De asemenea, tot pe
baza de credință și religie, Papa a promis iertarea păcatelor pentru orici
ne a luptat în cruciade. De asemenea iobagii au fost elibera ți de rolul lo
r în sistemul feudal. Biserica a promis de asemenea pentru to ți cei care
ar fi luptat in cruciade ca impozitele ar fi pl ătite de Biseric ă și orice dat
orie ar fi anulată.
Cruciada I
Cruciada I

• Prima cruciadă are două expediţii:

una a sărăcimii, condusă de Petre
Pustnicul și Walter cel Sărac, și cea
a cavalerilor grupați în patru corp
uri principale de oaste, conduse d
e:Godefroy de Bouillon,  Hugo de
Vermandois, Robert al II-lea de Fla
ndra, Robert Courtheuse, Bohemu
nd de Taranto și Tancred de Sicilia
.
Cruciada I

• Exultaţi de ideologia şi misticismul religios, mas

ele săracilor considerau că porţile Ierusalimului
se vor deschide celor care vin cu credinţă în Du
mnezeu. Însă fără o pregătire şi o logistică adec
vată, masele populare au ajuns la Constantinop
ol, trecând prin Germania, Boemia și Ungaria, u
nde au provocat pagube. Împăratul Alexis Com
nenul, pentru a evita tulburările în oraș, i-a tran
sportat pe cruciați pe coasta Asiei Mici. Aici, în
schimb, în loc să li se deschidă drumul către Ier
usalim, au fost masacrați de trupele selgiucide
sau făcuți prizonieri și duși în robie.
Cruciada I

• După cele trei zile cumplite, comandanţii trupelor, în frunte

cu Godefroy de Bouillon, s-au îmbrăcat în haine albe cu cr
ucea latina pe piept şi, desculţi, au mers în procesiune spre
locurile sfinte.  Lui Godefroy i s-a oferit coroana de rege al
Ierusalimului chiar acolo unde tradiţia spune c ă Iisus Hristo
s a primit-o pe cea de spini, iar acesta, după cumplitele op
eraţiuni militare pe care le-a condus, a avut decen ţa să o r
efuze numindu-se Advocatus Sancti Sepulchri ("Ap ăr ător al
Sfântului Mormânt"). Existența proaspătului regat al Ierusali
mului a fost asigurată de victoria cruciaților din acela și an î
n bătălia de la Ascal împotriva Egiptului Fatimid.
• Prima cruciadă este şi cea mai importantă pentru că este si
ngura în care se înregistrează victorii majore importante. U
rmătoarele expediţii vor fi mai puţin încununate de succes.
Pierderea Edessei şi Cruciada
a II-a
• Atacul cruciat şi apariţia unor state latine diametral opus
e faţă de structura socială a zonei au dus la canalizarea t
uturor resurselor turcilor selgiucizi împotriva cruciaţilor.
Un ajutor considerabil pentru turci a venit şi din partea
populației supuse latinilor, musulmani şi creştini ortodoc
şi, care se răscoală în mai multe rânduri. Prima cruciadă
a adus multă populaţie latină în timpul operaţiunilor milit
are. Unii au murit în lupte, alţii când acestea au încetat, i
ar posibilitatea de jaf s-a redus, s-au întors pur şi simplu
în Occident. Astfel, în aceste regate latine exista o popul
aţie majoritară musulmano-creştin ortodoxă şi o pătură la
tină redusă numeric, dar care se găsea la conducerea ace
stor formaţiuni şi care încerca să conducă după un mode
l apusean ce nu se potrivea cu realităţile regiunii.
Pierderea Edessei şi Cruciad
a a II-a
Pierderea Edessei şi Cruciada
a II-a
• Cele două războaie purtate, în anii 1144-1146, între
cruciați și selgiucizi s-au sfârșit cu recucerirea Edess
ei de către musulmani. Aceasta a fost cauza organiz
ării celei de a doua cruciade (1147-1148) de către p
apa Eugeniu al III-lea. O armată franceză, condusă d
e regele Ludovic al VII-lea, și o oaste germană, în fr
unte cu regele Conrad al III-lea, mergând pe urmel
e primilor cruciați, în vara anului 1148, au ajuns la C
onstantinopol, de unde, pe vase bizantine, puse la
dispoziție de împăratul Manuel Comnenul, au trecut
în Asia Mică. Aici cele două oștiri au fost risipite de
turci, iar Ludovic și Conrad, cu resturi din armată, și
-au sfârșit expediția ca simpli pelerini la Ierusalim.
Pierderea Ierusalimului şi Cru
ciada a III a
• În tot acest timp turcii au continuat ofensiv
a. Sultanul Damascului și Egiptului, Saladin,
un militar și om politic capabil, a unit lume
a musulmană sub conducerea sa și și-a îndr
eptat atacul împotriva Ierusalimului. După
multe intrigi şi rupturi între liderii din Ierus
alim, în lupta de la Hattin (1187), în apropie
re de lacul Tiberiada, sultanul a înfrânt pe r
egele Ierusalimului, Guy de Lusignan și a pu
s stăpânire pe oraș. Guy de Lusignan era co
nsiderat un om orgolios şi nesăbuit deoare
ce a condamnat o armata întreaga la moart
e, el fiind avertizat să nu plece din cauza că
nu aveau apă. Când cele 2 armate au ajuns
faţă în faţă, cruciatii nu au avut nici o şans
ă împotriva arabilor care erau mai mulţi, m
ai bine pregătiţi şi nu se aventuraseră prin
deşert. Din cauza lui Guy de Lusignan, Ierus
alimul a fost încercuit şi asediat, iar în cele
din urmă cucerit.
Eşecul ideii de Cruciadă – Cucerirea
Constantinopolului şi Cruciada a IV-a

• Cruciada a IV-a este una dintre cele mai co

ntroversate expediţii militare. Pornită cu sco
pul recuceririi Ierusalimului, aceasta a fost
deturantă spre Constantinopol din cauza d
orinţei prea pare de putere a pontifului Ino
cențiu al III-lea. Politica sa de a-și impune s
upremația asupra întregii lumi creștine nu
mai trecea prin Ierusalim, ci se îndrepta dir
ect către „schismaticii greci” – Biserica Orto
doxă. În anul 1190 papa a început predicar
ea cruciadei, dar armata se aduna greu.
Eşecul ideii de Cruciadă – Cucerirea
Constantinopolului şi Cruciada a IV-a

• În luna mai a anului 1203, cruciații, îmbarcați pe vase vene țien

e, au sosit la Constantinopol, au cucerit ora șul și au reînsc ăun
at pe Isaac al II-lea Angelos, căruia apoi i-au pretins desp ăgub
iri bănești pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a putut achita
suma cerută, în anul 1204 cruciații au dat din nou asalt capital
ei, au cucerit-o și au luat-o în stăpânire.
• Consecința cruciadei a IV-a a fost desființarea Imperiului bizan
tin și împărțirea lui în mai multe state:Imperiul Latin de R ăs ărit,
împărat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul și Trapezu
ntul. Veneția, dat fiind contribuția pe care o adusese în aceast
ă expediție, primea privilegii comerciale și stăpâniri teritoriale î
ntinse. La cruciadă au mai participat Ludovic I de Blois și Geof
froi de Villehardouin. Imperiul bizantin a fost restaurat în anul
1261, dar el nu și-a mai găsit vitalitatea din trecut. Cruciada a
IV-a, prin efectele ei, a contribuit la eșecul final al cruciadelor.
Cruciada a V a
Cruciada a V a

• După Cruciada a IV a, expediţiile militare au fost strict apana

jul nobilimii. Războiul fraticid din Constantinopol lăsase urm
e adânci în memoria colectivă a oamenilor simpli, dar în acel
aşi timp rezolvase mare parte din decalajul dintre Imperiul B
izantin şi lumea apuseană. Puţina bogăţie pe care Imperiul o
mai afişase era de acum ştearsă de acţiunile de jaf ale latinil
or. Totuşi acţiunile militare vor continua din dorinţa de a obţ
ine mai multă glorie, deşi miza politică de odinioară în a con
trola rutele pelerinilor spre Ierusalim va scădea treptat în im
portanţă. Astfel Papa Honoriu al III-lea, îl însărcină pe arhiepi
scopul Acrei, Jacques de Vitry să propovăduiască “războiul sf
ânt” în Siria și Palestina. În statele cruciate care mai rămăses
eră domneau acum principiile legilor numite Așezămintele Ie
rusalimului. Conform acestora exista domnia deplină a baron
ilor și existau relațiile sociale de tip feudal.
Cruciada a V a

• La această cruciadă porniră spre Ac

ra, locul de întâlnire al cruciaților, o
serie de feudali:ducele Leopold al
VI-lea de Austria, regele Andrei al I
I-lea al Ungariei. Au mai participat
nobili și simpli pelerini din Germani
a, precum și baronii din statele cru
ciate. La sfârșitul lui octombrie 121
7 se ținu un mare consiliu de războ
i la Acra.
Cruciada a V a

Viceregele Damascului,
Al-Muazzam, fratele lui
Malin al-Kamil, porunci
să se distrugă toate
zidurile de apărare ale
Ierusalimului.
Dărâmarea începu la 19
martie 1219. Al-
Muazzam avea
convingerea că în
curând musulmanii vor
fi constrânși să predea
Ierusalimul în schimbul
pozițiilor ocupate de
cruciați în Egipt. El
socotea că e mai bine
să predea un oraș
pustiu și ruinat, decât
un loc întărit.
Cruciada a V a

• Leopold al VI-lea, ducele de Austria, se reîntoarse în Europa. Malin

al-Kamil, sultanul Egiptului, propuse cruciaților ca aceștia să ridice
asediul Damiettei în schimbul restituirii Ierusalimului.
• Cruciații pedeștri porniră la asaltul Damiettei, dar Malin al-Kamil și
garnizoana din oraș îi respinseră. Cruciații, întăriți cu noi forțe sosit
e din Europa, asaltară Damietta pe care o cuceriră la 5 noiembrie
1219.
• Eyubizii (populația arabă din Egipt) porniră să salveze Egiptul în 12
20. Din pricina neînțelegerilor cu legatul papal, cardinalul Pelagius
de Albano – nobil spaniol, regele Acrei, Jean de Brienne, pă ră sise
conducerea cruciadei lă sând-o numai în seama legatului papal. Del
egații eyubizilor propuneau să se facă un schimb între Damietta și
regatul Ierusalimului. Nobilul spaniol respinse din nou propunerea
fă cută . El hotă rî să se pornească cu toate forțele la cucerirea orașu
lui Cairo. Regele Jean de Brienne, care se retră sese la Acra, se ră zg
ândi și făcu cale întoarsă, debarcând la Damietta la 7 iulie 1221.
Cruciada a V a

• Sultanul Malin al-Kamil mai făcu o ultimă propunere

cruciaților de a le restitui regatul Ierusalimului, cu co
ndiția ca ei să părăsească Egiptul. Legatul papal refuz
ă din nou oferta sultanului. Cardinalul Pelagius de Al
bano dădu ordinul de plecare spre Cairo, iar Jean de
Brienne se supuse, ca să nu fie considerat tr ăd ător.
• Malin al-Kamil se ferea să dea vreo b ăt ălie înainte d
e a primi ajutoare și încearcă o nouă conciliere dar l
egatul papal refuză orice înțelegere. În timp ce cruci
ații urcau pe Nil, Malin al-Kamil porunce ște ruperea
digurilor, astfel cruciații sunt parțial înecați, iar trupel
e egiptene le tăiaseră astfel drumul. Pentru crucia ți,
bătălia era pierdută.
Cruciada a V a
La 7 septembrie 1221,
Damietta fu predată foștilor
ei stăpâni. Cruciații se
îmbarcă, o parte pentru
Europa, o parte pentru
Răsărit, întorcându-se la
locurile cucerite de ei în
vremea primei cruciade.
Pacea încheiată acum va fi
menținută timp de opt
ani:1221-1229. La Acra,
Tripoli și Antiochia baronii și
conducătorii se luptă mai
departe între ei pentru
putere și interese mărunte.
Cruciada a VI-a (1228-1229), recuperarea Ie
rusalimului entru o scurtă perioadă

• Jean de Brienne, regele Acrei, avea din c ăs ătoria cu Ma

ria de Ierusalim o fiică, Isabella. Ea era, prin mama ei,
moștenitoarea legitimă a regatului Ierusalimului (care îş
i avea acum capitala la Acra). Frederic al II-lea rămase
văduv, iar Papa Honoriu al III-lea și marele magistru al
Ordinului Teutonic, Hermann von Salza, avură ideea s ă-
l căsătorească cu Isabella, pentru a-i asigura astfel succ
esiunea la tronul regatului Ierusalimului.
• În anul 1225, episcopul Giacomo de Patti celebreaz ă c ă
sătoria lui Frederic al II-lea cu Isabella de Ierusalim (la
14 ani). După ce primi inelul nupțial la Acra, Isabella fu
încoronată împărăteasă la Tyr, apoi plecă spre apusul E
uropei. Frederic al II-lea îl deposedă pe Jean de Brienn
e de regatul sirian.
Cruciada a VI-a (1228-1229), recuperarea Ie
rusalimului entru o scurtă perioadă

• În 1223 izbucni un conflict între cei trei frați eyubiz

i. Sultanul Egiptului și cel din Jazira se uniseră cont
ra fratelui lor din Damasc-Al-Muzzam, învinuindu-l
că, ajutat de cete mongole, el urmărește să-și impu
nă autoritatea asupra statelor lor. În anul 1227, sult
anul Egiptului, Malin al-Kamil a cerut ajutor lui Fre
deric al II-lea.
• Papa Grigore al IX-lea îl excomunicase pe Frederic
al II-lea în anul 1227, din cauza vieții imorale pe ca
re o ducea și a raporturilor sale prietenești cu sulta
nul Malin al-Kamil. Papa îi interzise să conducă cru
ciada, dar fără a ține seamă de papă Frederic al II-l
ea se îmbarcă și pleacă în Siria la în iunie 1228.
Cruciada a VI-a (1228-1229), recuperarea Ie
rusalimului entru o scurtă perioadă

• Frederic al II-lea se opri mai întâi în Cipru, încercând s ă pun ă mâna

pe acest regat;dar Jean d’Ibelin regentul regatului Ierusalimului și Cip
rului, își organizează apărarea și îl respinge pe Frederic al II-lea. El co
nducea o cruciadă excomunicată, islamofilă. Frederic al II-lea cere lui
Malin al-Kamil cedarea Ierusalimului în schimbul altor teritorii.
• Frederic al II-lea întreprinde un fel de expediție armat ă de la Acra la
Jaffa. Se ajunge la încheierea tratatului din 18 februarie 1229, prin ca
re Ierusalimul era cedat cruciaților (acum împ ă ratul german fiind și r
ege al Ierusalimului), împreună cu orașele Bethleem și Nazareth. În
martie 1229, Frederic al II-lea intră în Ierusalim, unde este încoronat
ca rege al Ierusalimului.
• Frederic al II-lea rămâne indiferent față de problemele religioase și h
otărăște ca Ierusalimul să rămână oraș deschis. El se întoarce la Acra
deoarece baronii se răsculaseră împotriva sistemului s ău centralizat
de conducere. Nereușind să ajungă la o înțelegere cu baronii, Frederi
c al II-lea se întoarce în Italia, în mai 1229 pentru a- şi cere iertare de
la Papă.
Cruciada a VII-a (1248-1250), a doua pierde
re a Ierusalimului de către cruciaţi
În 1244, după recucerirea Ierusalimului
de către musulmani, patriarhul din
Ierusalim trimisese emisari la principii și
regii din Occident, cerându-le
organizarea unei noi cruciade generale.
La conciliul de la Lyon din iunie-iulie
1245, se lansa chemarea pentru această
cruciadă, dar în acelaşi timp se pune şi
problema unirii celor două biserici.
Această ultimă problemă este departe
de a fi rezolvată, dar în decembrie
1244, Ludovic cel Sfânt, regele Franței,
făgăduieşte că va organiza el însuși o
cruciadă. El nu urmărea altceva decât să
acapareze pământuri și pradă bogată în
răsărit. În vara anului 1248 Ludovic al
IX-lea părăsi Parisul îmbarcându-se
pentru insula Cipru, unde trebuia să
aibă loc adunarea generală a trupelor.
Cruciada a șaptea a avut un caracter
francez, pentru că în jurul lui Ludovic al
IX-lea se adunară numai nobili francezi.
În septembrie 1248, cruciații francezi
ajungeau în insula Cipru, unde fură
primiți de regele Henric I al Ciprului.
Cruciada a VIII-a (1270) şi revenirea lui Lud
ovic al IX-lea în luptă

• La 1 iulie 1270, vasele cu cruciați pornesc spre Siria, dar

corăbiile își schimbă ruta spre Tunisia. În Tunisia puterea
o deținea dinastia berberă a hafsidilor, monarh fiind emi
rul Abu’Abd Allah. Schimbarea destinației s-a explicat pri
n politica personală a lui Carol d’Anjou, ajuns rege al Sici
liei, care nu-i ierta emirului din Tunisia că oferise azil cel
or fugiți din Sicilia și că dinastia hafsidă nu voia să mai pl
ătească tributul pe care-l vărsa mai înainte fostei dinastii
(de Hohenstauffen) din Sicilia. Deci, în loc să ajungă la A
cra, care își trăia ultimele ceasuri, cruciații au ajuns în Tu
nisia unde nu căutau decât noi cuceriri și jafuri. Baibars,
sultanul mameluc al Egiptului oferă ajutor emirului Tunisi
ei. Dar regele Franței, Ludovic al IX-lea, moare în luptă, i
ar puținii cruciați rămași în viață s-au întors în Franța.
Cruciada a VIII-a (1270) şi revenir
ea lui Ludovic al IX-lea în luptă

• Cu această ultimă încercare așa-numitele "cruci

ade clasice" au luat sfârșit. Rând pe rând statel
e din Orient au fost recucerite de musulmani. Î
n 1268 a fost recucerită Antiohia, în anul 1289
Tripoli, iar în anul 1291, după un asediu violen
t, Acra, ultimul centru de rezistență al cruciațilo
r. Doar regatul Ciprului a rămas în mâna latinil
or mai multă vreme, el fiind cucerit de Imperiu
l Otoman abia în 1571. Ulterior cruciadele târzi
i, pe care le vom aborda cu o altă ocazie, nu v
or mai fi expediţii de luptă, ci mai degrabă fro
nturi comune de apărare.
Consecințele Cruciadelor

• Cruciadele au fost un fenomen com

plex și definitoriu al epocii medieval
e. Consecințele lor sunt la fel de co
mplexe, deschizând numeroase disc
uții privind efectele pe plan intern (î
n statele cruciate, dar mai ales în st
atele occidentale) și pe plan extern
(contactele sporite cu lumea musul
mană, dezvoltarea comerțului etc.).
Creșterea influenței Bisericii
Catolice
Biserica Catolică a fost, dintre
toți actorii politici implicați în
Cruciade, poate cel mai
avantajat. Biserica a avut de
câștigat de pe urma
Cruciadelor nu doar financiar,
ci mai ales politic. Papalitatea
s-a implicat direct și a susținut
războaiele din Țara Sfântă,
câștigând foarte mult în
termeni de autoritate politică La această înstrăinare a contribuit și
și influență. Considerat succesul financiar al Bisericii pe
inițiatorul și liderul spiritual al seama cruciadelor. Biserica Catolică
cruciadelor, Papa era cel în a avut de profitat de pe urma
fața căruia răspundeau toți cumpărării, la prețuri infime, sau a
nobilii și regii plecați să lupte primirii donațiilor din partea celor
în Țara Sfântă.  care se pregăteau să plece în
Pe termen lung însă, această Cruciadă. Astfel, averea funciară a
creștere în influență avea să Bisericii Catolice s-a mărit
ducă la înstrăinarea regilor de considerabil.
Papalitate, pe care au început
Comerțul
• Mulți istorici susțin că esența cruciadelor stă în caracterul
lor de războaie comerciale, în sensul că ele nu au fost alt
ceva decât conflicte pentru dominarea rutelor comercial
e către Orient. Problema este ceva mai complexă, dar nu
putem nega că, într-adevăr, cruciadele au jucat un rol ex
trem de important în dezvoltarea negoțului european.
Comerțul

• Mai întâi, cruciadele au creat o nevoie constantă pentru trans

portul de oameni către Est, încurajând astfel industria constru
cțiilor de nave. Din acest punct de vedere, Veneția a fost mar
ele câștigător al epocii. Dezvoltându-și această industrie mai
bine decât orice alt stat sau oraș-stat, Veneția a beneficiat en
orm de pe urma cruciadelor, câștigând un rol economic și po
litic pe harta continentului pe care nu-l va pierde decât secol
e mai târziu.
• Apoi, cruciadele au însemnat și inundarea piețelor europene
cu produse orientale, între care cele mai importante au fost,
bineînțeles, condimentele. Se remarcă, de asemenea, comerțu
l cu mătăsuri, tapițerii, bijuterii, parfumuri, perle, dar și alimen
te. În acest sens, marele medievist francez Jacques Le Goff sp
unea că singurul beneficiu al cruciadelor a fost aducerea cais
elor în Europa.
Consecințe în plan politic
• Cruciadele au contribuit și la subminare
a feudalismului european, prin slăbirea
puterii baronilor locali și întârirea puteri
i centrale. Mulți nobili au pierit în luptel
e din Țara Sfântă, iar pământurile celor
fără moștenitori au revenit Coroanei. As
ta a condus la un declin al lorzilor feud
ali și, implicit, la creșterea autorității reg
ale, mai ales în cazul statelor în care în
suși regele a participat la cruciade (Fran
ța, Anglia, Imperiul Romano-German).
• Tot în plan politic, se remarcă dezvoltar
ea orașelor și creșterea influenței acest
ora. În multe cazuri, burghezia din oraș
e împrumuta bani nobililor care doreau
să plece în cruciadă, cerând în schimb
diverse privilegii. Cel mai câștigat oraș
a fost, fără îndoială, Veneția, datorită ba
nilor primiți de la cruciații și pelerinii pe
care îi transportau în Țara Sfântă. Astfe
l, povara financiară a Cruciadelor a dus
la slăbirea nobilimii și la întârirea clasei
negustorilor și a orașelor independente.
Efecte pe plan cultural
• Istoricii catolici susțin că, prin
intermediul cruciadelor, cultu
ra europeană a fost răspândit
ă în Orient. Adevărul e însă c
ă europenii au avut mai mult
e de învățat de la arabi decât
invers. Arabii au fost prea pu
țini interesați de civilizația oc
cidentală, pe care o consider
au decadentă și mult inferioa
ră. În schimb, europenii au pr
eluat din lumea arabă cunoști
nțe avansate de matematică,
optică, inginerie, geografie ș.
a., fără de care cultura occide
ntală nu ar fi putut să se dez
volte așa cum avea să o facă
în perioada Renașterii.
Consecințele Cruciadelor

• Cea mai importantă și de lungă durată consecință a cru

ciadelor a fost dezvoltarea economică a Europei Occide
ntale. Interesul pentru Orient și pentru controlul rutelor
maritime au făcut din statele occidentale principalii act
ori din Marea Mediterana până în secolul XV, când sup
remația lor e contestată de Imperiul Otoman. Prin domi
nația mărilor, statele occidentale – cu precădere republi
cile maritime italiene (Veneția, Genova, Pisa) – au cuno
scut o dezvoltare economică impresionantă, căreia i se
adaugă și avansul cultural. Preluând din Orient cunoștin
țele arabilor, împreună cu moștenirea culturală greco-ro
mană pe care aceștia o asimilaseră, nu e de mirare că It
alia a fost locul de început al Renașterii.