Între noi-încercarea de a-l

gândi pe celălalt
“A înțelege
ființa
înseamnă a
exista.”
 “Comprehensiunii celuilalt îi este
inseparabilă invocarea”

 Raportul cu celălalt constă în puterea de al

înțelege depășind comprehensiunea.
 Cunoașterea presupune: -Curiozitate
-Simpatie
-Dragoste
≠de contemplarea impasibilă

Comprehensiune=“Capacitate de a pătrunde, de a înțelege ceva; înțelegere,

pătrundere.”
 A nu se confunda obiectul comprehensiunii cu
interlocutorul!
 Vorbirea:

- desemnează o relație originară

-perceperea limbajului
-NU înseamnă a lua la cunoștință prezența altuia
-raportul cu ființa prin înțelegere,dincolo de existența
sa,prin vorbire devine asociat în interiorul relației și
totodată prezentă
-se neglijează ființa universală încarnată
Omul:
 Singura ființă
 Întâlnirea se distinge de cunoaștere
 Există în întreaga atitudine față de uman, printr-
un salut sau forma refuzului de a saluta
Perceperea: nu se îndreaptă spre orizontul
individului; se raportează la individul pur
Înțelegerea pentru existența ființei este dată de
comprehensiune
o Vorbirea condiționată de gândire ->
inseparabilă de exprimare:
-> NU constă în a articula
comprehensiunea împărtășită cu celălalt;
-> Constă la un conținut comun
prin comprehensiune, unde se instituie socialitatea printr-
o relație => în comprehensiune
o Relația cu altul nu este ontologică(existență).
-legătura cu altul= se referă la invocarea lui=> numită
religie;
-esența discursului este rugăciune
Gândirea distinge o persoană de obiectul de legătură
prin articularea în vocativ(nume + apelativ)
Existența omului depinde de accesibilitatea chipului.
Vederea feței reprezintă și vedere și auzire.

THE END