ANTREPRENORIAT ÎN

TRANSPORTUL MARITIM

ş.l. dr. DĂNECI-PĂTRĂU DANIEL

 CURSUL 1
DIMENSIUNILE FUNDAMENTALE ALE
AFACERII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1. Importanţa şi actualitatea cursului ATM

2. Firma de afaceri – noţiuni de bază,
particularităţi şi rol
3. Tipuri de firme în România
4. Formele juridice pentru iniţierea şi
desfăşurarea unei afaceri
5. Definirea si caracteristicile întreprinderilor
mici si mijlocii (IMM)
6. Algoritmul constituirii practice a unei
societăţi comerciale
 1. Importanţa şi actualitatea cursului ATM

• În sensul modern al economiei un antreprenor este un agent

economic care adoptǎ un comportament activ și novator, care
acceptǎ deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte
noi de piațǎ. În acest sens, un numǎr semnificativ de societǎţi
acordǎ o mare atenţie şi recunoaștere antreprenorilor, în mare
parte și datoritǎ aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția
mediului antreprenorial şi a influenţei pe care o au asupra
indicatorilor macroeconomici.
• Antreprenorul sau întreprinzătorul este acea persoană care
initiază singură sau în asociere o afacere, asumându-si riscul
de a investi capital şi anumite responsabilităţi de a conduce o
afacere, respectiv o firmă.
• Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piațǎ.
Rolurile și contribuția antreprenorilor se amplificǎ substanțial, simultan cu
manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectǎ în revoluția
antreprenorialǎ actualǎ si care va genera multiple mutaţii, unele încǎ dificil
de imaginat în prezent.
 1. Importanţa şi actualitatea cursului ATM
• Toate firmele se regăsesc în cadrul unui mediu extern, respectiv într-un sistem
deschis, global. Mediul interacţionează cu firmele, iar acestea din urmă se adaptează
la schimbări şi răspund la cereri.

• În egală măsură, sub incidenţa caracteristicilor complexe ale mediului intră şi afacerile.
De aceea, în mod obiectiv, afacerile trebuie organizate şi conduse, prin
compatibilizarea cu concepţia şi principiile moderne de management.

• Principala lege la care se raporteazǎ mediul antreprenorial din România este Legea
numǎrul 31 din 16/11/1990 privind societǎţile comerciale. Prin aceastǎ lege se
stabilesc formele de constituirea a unei societǎți comerciale, precum și obligațiile si
drepturile acestora. Din momentul în care mediul antreprenorial din România a trecut
de etapa “organizaţionalǎ”, statul român a trebuit sǎ elaboreze și alte proiecte de lege.
Un astfel de proiect de lege are drept obiectiv stimularea înființǎrii de întreprinderi.

• În societǎțile dezvoltate, pentru a permite accesul noilor domenii, multe universitǎți

dezvoltǎ adevǎrate incubatoare de afaceri, care sunt puse la dispoziția antreprenorilor,
pentru a avea posibilitatea de a experimenta și verifica noile teorii de business.
 2. Firma de afaceri – noţiuni de bază, particularităţi şi rol

Accepţiunea cea mai generală a noţiunii de organizaţie (firmă de afaceri)

este cea de gruparea a două sau mai multe persoane care desfăşoară
activităţi în comun în vederea realizării unui obiectiv/obiective.
Termenul de organizaţie se referă la aspectele socio-psihologice ale
activităţii umane în colectiv. Aşa cum este ilustrat în figura 1.1.
organizaţia este modelată de valorile şi normele societăţii în cadrul
căreia îşi desfăşoară activitatea, de factorii istorici care-i sunt proprii, ca
şi de cei contingenţi la care a fost nevoită să se adapteze pentru a
supravieţui.
Organizaţia este, în concluzie, rezultatul unui acord în perpetuă transformare între:
– o anumită cultură cu tot ce presupune aceasta: valori, credinţe, aşteptări,
simboluri;
– o structură care în acest context se referă la aspectele tangibile ale organizaţiei,
la polititcile sale şi la sistemele formale de conducere şi control, la structurarea
ierarhică, etc.; în condiţii normale, dimnesiunileculturală şi structurală sunt
indisociabile, se susţin şi se legitimează reciproc;
– o colectivitate de indivizi care nu numai că sunt influenţaţi în mod diferit de
socializarea lor, de modalităţile comune de a acţiona şi de a înţelege realităţile
organizaţiei, dar pot de asemenea influenţa, mai ales dacă ocupă funcţii
startegice, cultura şi structura organizaţiei.
2. Firma de afaceri – noţiuni de bază, particularităţi şi rol

Figura 1.1 Modelul firmei de afaceri

 2. Firma de afaceri – noţiuni de bază, particularităţi şi rol

Elemente de teoria firmei

Firma este entitatea organizatorică şi tehnologică cea mai reprezentativă în

societatea contemporană.Creativitatea şi munca socială sunt puse în
valoare prin intermediul firmelor care identifică nevoile societăţii, antrenează
forţă de muncă şi tehnologii, iar pe de altă parte realizează şi distribuie către
membrii societăţii produsele şi serviciile de care acestia au nevoie.

În sens economic, o firmă (întreprindere) – indiferent de mărime, formă de

proprietate sau de organizare – realizează bunuri, lucrări sau servicii
destinate vânzării pe piaţă, scopul urmărit fiind funcţionarea eficientă şi
viabilitatea acesteia pe termen lung, aceste deziderate fiind popular
exprimate prin sintagma de „realizarea profitului”.
Termenul de „firmă” semnifică o organizaţie care transformă intrările în bunuri şi
servicii. Firma are o conducere şi gestiune proprie şi trebuie în mod necesar
să producă o valoare excedentară (mai mare decât costurile realizate).
Activitatea întreprinderii generează două categorii de fluxuri.
a) Intrări de factori de producţie al căror cost determină fluxurile de cheltuieli
ale întreprinderii către agenţii economici care furnizează aceşti factori;
b) Ieşiri de bunuri, lucrări, servicii, etc. produse şi puse la dispoziţia celorlalţi
agenţi economici, care la rândul lor generează un flux de venituri obţinute în
urma comercializării bunurilor respective.
 2. Firma de afaceri – noţiuni de bază, particularităţi şi rol

Firma de afaceri este un sistem: complex, socio-economic, tehnico-material,

organizatoric-administrativ, dinamic, deschis, autoreglabil.
•sistem complex deoarece reuneşte resurse umane, materiale, financiare între care
se stabilesc multiple şi profunde legături;
•sistem socio-economic deoarece aici are loc combinarea factorilor de producţie,
în cadrul unor procese generatoare de bunuri materiale;
•sistem tehnico-material deoarece între mijloacele de muncă, materiile prime, şi
materialele utilizate se creează anumite conexiuni;
•sistem organizatoric-administrativ deoarece întreprinderea reprezintă o unitate
organizată, care la înfiinţare capătă statut de persoană juridică, capătă o denumire,
are un sediu, capital, etc;
•sistem dinamic, organic adaptiv la schimbarile macrosistemelor din care face parte
cât şi la cerinţele generate de dinamica elementelor încorporate;
•sistem deschis, în interacţiune permanentă cu celelalte elemente ale sistemului
căruia îi aparţine;
•sistem autoreglabil, are capacitatea să-şi autoregleze activitatea prin conducerea
proprie, pe baza informaţiilor culese, care prelucrate adecvat, se transformă în
decizie viitoare.
 2. Firma de afaceri – noţiuni de bază, particularităţi şi rol

•
 3. Tipuri de firme în România
Trăsătura comună a tuturor firmelor constă în faptul că ele cumpără toate elementele de
intrare (materiale, informaţii, forţă de muncă, scule, energie, servicii), le transformă
folosind tehnologiile disponibile în produse şi servicii şi le oferă la vânzare beneficiarilor.
Existenţa unei societăţii comerciale presupune îndeplinirea de către o firmă a
unor caracteristici obligatorii:

•Să aibă o denumire care s-o facă distinctă de alte firme, respectiv să-i asigure
identitatea;
•Să aibă un sediu şi o adresă bine precizată pentru scopuri comunicaţionale;
•Să aibă patrimoniu propriu şi un profil de activitate adecvat pe care şi-l alege
liber şi pe care-l păstrează în timp, până la eventualele schimbări oficiale;
•Să aibă personalitatea juridică ce-i conferă calitate de subiect cu drepturi şi
obligaţii în cadrul societăţii civile.

OBS. Caracteristicile menţionate şi alte date importante din punct de vedere juridic sunt
precizate în „actul constitutiv al societăţii”.
 3. Tipuri de firme în România
Regiile autonome funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale –
industria de armament, gospodărirea pădurilor, poştă şi transporturile în comun. Regiile
autonome se înfiinţează cu aprobarea Guvernului, pentru întreprinderile de interes
naţional şi de organele judeţene şi municipale, pentru cele de interes local.
Activitatea de ansamblu a regiei este condusă de un Consiliu de administraţie
constituit din 7 – 15 persoane. Consiliul de administraţie propune directorul sau
directorul general, propunere care este avizată de organul care a aprobat înfiinţarea
regiei. Profitul obţinut din exploatarea regiei autonome revine statului ca proprietar unic.
Societăţile comerciale sunt persoane juridice ce efectuează activităţi de producţie şi
comercializare a produselor lucrărilor şi serviciilor, în vederea obţinerii de profit.
In ţara noastră, cea mai mare parte a întreprinderilor au devenit societăţi
comerciale. Societatea comercială este condusă de directorul general, în baza unui
contract de management încheiat cu Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA). De
regulă acţionarii/asociaţii constituie Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Direcţie ca
organe participante ale managementului.
Societatea comercială ca întreprindere este o entitate economică colectivă
unde se combină şi se utilizează factorii de producţie cu eficienţă cât mai ridicată.
Rezultatele obţinute sunt împărţite între membrii societăţilor comerciale, de regulă în
funcţie de aportul de capital social subscris şi vărsat.
 3. Tipuri de firme în România
Potrivit legislaţiei în vigoare (legea 31/1990 cu privire la
înfiinţarea şi funcţionarea societăţii comerciale), în România pot
fi organizate următoarele tipuri de societati comerciale:
•Societăţi comerciale în anume colectiv (SCNC)
•Societăţi în comandită simplă (SCS)
•Societăţi în comandită pe acţiuni (SCA)
•Societăţi pe acţiuni (SA)
•Societăţi cu raspundere limitată (SRL)
Între aceste societăţi comerciale există deosebiri referitoare la:
numărul de asociaţi (n); mărimea capitatului social iniţial (K) şi
caracterul divizibil (D) sau nedivizibil (N) al acestuia;
responsabilitatea asociaţilor faţă de creanţe (R); conducerea
firmei (C).
 4. Formele juridice pentru iniţierea şi
desfăşurarea unei afaceri
Bazele juridice ale organizării şi funcţionării firmelor din România
Organizarea firmelor din România este reglementată începând cu anul 1990
de următoarele dispoziţii legale:
1) Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative, care permite desfăşurarea activităţilor
private sub formă de persoane fizice şi asociaţii familiale
2) Legea nr. 15/1990 cuprinde reorganizarea unităţilor comerciale de stat în
regii autonome şi societăţi comerciale, potrivit căreia întreprinderile de stat s-
au organizat în R.A. şi S.C. dipărând complet tutela centralelor şi ministerelor.
3) Legea nr. 31/1990 republicată în 1998 privind societăţile comerciale care
legiferează existenţa a 5 tipuri de societăţi comerciale: societatea în nume
colectiv (S.N.C.) , societatea comercialî în comandită simplă (S.C.S.) sau pe
acţiuni (S.C.A.), societate comercială pe acţiuni (S.A.), societatea cu
răspundere limitată (S.R.L.).
4) Legea 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
potrivit căreia proprietarii particulari de terenuri agricole se pot organiza în: asociere
simplă de 2 – n familii fără a fi persoană juridică - denumită asociaţie agricolă; societate
agricolă de 50 – n asociaţi ca persoană juridică.
 4. Formele juridice pentru iniţierea şi desfăşurarea unei afaceri

Pentru alegerea formei juridice – considerata conventional ideala, întreprinzătorul

analizeaza conditiile specifice aferente situatiei sale. El trebuie să identifice
răspunsuri la unele aspecte cu caracter problematic (de natura conceptionala si
practica) precum:
•identificarea naturii activitătii pe care intentioneaza să o desfăsoare;
•stabilirea (estimarea) volumului activitătii sau a marimii (dimensiunii) afacerii;
•se identifica amploarea viitoare (posibilitătile de extindere);
•se calculeaza (antecalcul) suma de bani necesară pentru derularea afacerii;
•se cauta caile si mijloacele prin care sa fie obtinuta finantarea necesara pentru
afacerea in cauza;
•se calculeaza profitul estimat;
•se fac aprecieri privind realismul calificarii si competentei initiatorului afacerii în
domeniu; in context se aprecieza experienta sa în afacerea proiectata;
•se colecteaza date despre partenerii de afaceri (se constituie baza de date despre
asociati, parteneri, colaboratori s.a.);
•chiar inainte de declansarea afacerii se preconizeaza responsabilitătile în caz de
faliment;
•Startul infiintarii si derularii presupune cunoasterea nivelului taxelor pentru initierea
afacerii si înfiintarea firmei.
 4. Formele juridice pentru iniţierea şi
desfăşurarea unei afaceri
Formele principale în care poate fi proiectata si
lansată o afacere sunt următoarele:
1) Societatea comercială
2) Întreprinzătorii individuali
3) Asociatiile familiale
4) Liber-profesionistii
Evaluarea afacerii este concretizata cu ajutorul unui
proiect care stabileste necesitatea, oportunitatea si
eficienta realizării unei investitii intr-o afacere. Baza
tehnică, economico-financiară pentru investitie ca
afacere este oferita de studiile de fezabilitate.
 4. Formele juridice pentru iniţierea şi desfăşurarea unei afaceri

Optiuni pentru initierea-demararea unei afaceri

Întreprinzătorul are mai multe optiuni pentru crearea prin forte proprii a unei
interprinderi mici sau mijlocii:
a) poate initia o afacere proprie;
b) poate cumpăra o afacere existentă;
c) poate încheia un contract de franciză.
Raporturile juridice comerciale in afaceri in economia de piata
In domeniul afacerilor este formalizat distinct si unitar un sistem de norme
operationale, care se refera la activitatile profesionale ale comerciantilor si la
faptele de comert.
In principal, premisele raporturilor comerciale sunt:
•identificarea existentei imprejurarilor asimilate cu faptele de comert, care pot
produce efecte juridice prin derularea lorpractica;
•acceptarea de norme juridice de drept comercial, acestea avand rolul de a
reglementa relatiile sociale in cauza;
•existenta participantilor faptuitori a acestor relatii
 5. Definirea si caracteristicile întreprinderilor
mici si mijlocii (IMM)
Firmele mici si mijlocii sunt organisme cu vocatie industrială sau comercială,
fiecare avand un centru de profit si o singură activitate. IMM-urile îsi
desfăsoară activitatea în sfera productiei de bunuri materiale si servicii.
Întreprinderile mici şi mijlocii (I.M.M) sunt conform unei definiţii larg acceptate,
întreprinderi cu până la 500 salariaţi, independente din punct de vedere juridic, în
care conducătorul îşi asumă responsabilitatea financiară, tehnică şi socială.
Întreprinderile mici şi mijlocii au cel puţin două din următoarele caracteristici
calitative:
•managementul este independent, managerul fiind, de regulă, proprietarul
întreprinderii;
•capitalul este asigurat de o persoană sau de câţiva asociaţi care sunt
proprietarii întreprinderii;
•aria geografică de activitate este în primul rând locală, chiar dacă piaţa este
mai extinsă;
•întreprinderea este mică în comparaţie cu cei mai împortanţi concurenţi din
ramura respectivă.
 5. Definirea si caracteristicile întreprinderilor mici si mijlocii (IMM)
• În SUA întreprinderile sunt considerate mici si mijlocii dacă numărul proprietarilor
(persoanelor) este între 1-20; au o localizare geografică bine determinată,
managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri se
situeaza în jurul a câtorva milioane de $ (in cazul comertului cu amănuntul: 8 mil. $;
pentru comertul cu ridicata 22 mil. $).
• În UE criteriul principal al catalogarii unei intreprinderi ca fiind mica sau mijlocie este cel
al numărului de salariati, vizand urmatoarele categorii:
• micro-întreprinderi: 1-9 salariati
• întreprinderi mici: 10-99 salariati
• întreprinderi mijlocii: 100-499 salariati.
• In Romania cadrul legal de functionare a intreprinderilor (deci a afacerilor) mici si mijlocii
este asigurat prin Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privati pentru
înfiintarea si dezvoltarea IMM-urilor. România a preluat in legislatia sa partial elemente
din criteriile internationale de clasificare, care se prezinta in felul urmator:
• micro-întreprinderi: 1-9 salariati
• întreprinderi mici: 10-49 salariati
• întreprinderi mijlocii: 50-249 salariati.
Afacerile, respectiv acest tip de întreprinderi pot fi înfiintate în orice domeniu de
activitate (servicii, constructii generale, comertul cu amănuntul sau ridicata s.a.).
6. Algoritmul constituirii practice a unei societăţi comerciale
 6. Algoritmul constituirii practice a unei societăţi comerciale
• Procedura înmatriculării se deschide cu alegerea si rezervarea
denumirii companiei.
• Denumirea aleasă trebuie înregistrată si rezervată la Registrul
Comertului
• Odată cunoscut numărul rezervării, se poate trece la elaborarea actului
constitutiv.
Acest document, care stă la baza constituirii si functionarii societătii (afacerii)
reglementează raporturile dintre asociati, defineste obiectul de activitate al
firmei de afaceri, stabileste nivelul capitalului social al societătii.
Potrivit legislaţiei în vigoare (Legea 31/1990), la înfiinţare, asociaţii care
iniţiază organizarea firmelor trebuie să alcătuiască o documentaţie specială
cuprinzând Actul Constitutiv al Societăţii (ACS). Pe baza acestora, organele
în drept pot să aprecieze corectitudinea organizării firmei şi să-i aprobe
funcţionarea.
În ACS sunt menţionate datele referitoare la asociaţi şi condiţiile în care
aceştia participă la capital, la activitatea curentă şi la conducere. De
asemenea, în ACS sunt înregistrate drepturile şi îndatoririle asociaţilor
precum şi datele referitoare la identitatea firmei şi modalităţile în care
aceasta urmează să fie concepută şi să funcţioneze.
 Sinteza cursului 1

• În sensul modern al economiei un antreprenor este un agent economic care

adoptǎ un comportament activ şi novator, care acceptǎ deliberat riscuri
financiare pentru a dezvolta proiecte noi de piaţǎ. În acest sens, un numǎr
semnificativ de societǎţi acordǎ o mare atenţie şi recunoaştere
antreprenorilor, în mare parte şi datoritǎ aportului pe care îl aduc aceştia la
evoluţia mediului antreprenorial şi a influenţei pe care o au asupra
indicatorilor macroeconomici.
• Antreprenorul este un actor principal şi un simbol al economiei de piaţǎ.
Rolurile şi contribuţia antreprenorilor se amplificǎ substanţial, simultan cu
manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectǎ în revoluţia
antreprenorialǎ actualǎ si care va genera multiple mutaţii, unele încǎ dificil
de imaginat în prezent.
• Conceptul de firmă se referă la aspectele economice şi tehnice care
influenţează frontierele firmei, dimensiunea ofertei de produse, gradul de
penetrare a pieţei, nivelul de cunoştinţe, competenţele deţinute, necesare
sau acumulate de-a lungul activităţii.
.
 Sinteza cursului 1

• În sens economic, o firmă (întreprindere) – indiferent de mărime, formă de

proprietate sau de organizare – realizează bunuri, lucrări sau servicii destinate
vânzării pe piaţă, scopul urmărit fiind funcţionarea eficientă şi viabilitatea acesteia
pe termen lung, aceste deziderate fiind popular exprimate prin sintagma de
„realizarea profitului”. Firma are o conducere şi gestiune proprie şi trebuie în mod
necesar să producă o valoare excedentară (mai mare decât costurile realizate).
• Întreprinderea este un sistem: complex, socio-economic, tehnico-material,
organizatoric-administrativ, dinamic, deschis, autoreglabil.
• Existenţa unei societăţii comerciale presupune îndeplinirea de către o firmă a
unor caracteristici obligatorii :
1. Să aibă o denumire care s-o facă distinctă de alte firme, respectiv să-i asigure
identitatea;
2. Să aibă un sediu şi o adresă bine precizată pentru scopuri comunicaţionale;
3. Să aibă patrimoniu propriu şi un profil de activitate adecvat pe care şi-l alege liber
şi pe care-l păstrează în timp, până la eventualele schimbări oficiale,
4. Să aibă personalitatea juridică ce-i conferă calitate de subiect cu drepturi şi
obligaţii în cadrul societăţii civile.
.
 Sinteza cursului 1

• Evaluarea afacerii este concretizată cu ajutorul unui

proiect care stabileste necesitatea, oportunitatea si
eficienţa realizării unei investitii într-o afacere. Baza
tehnică, economico-financiară pentru investiţie ca
afacere este oferită de studiile de fezabilitate.
• Înfiinţarea de noi firme este un fenomen impetuos al
comtemporaneităţii. Importanţa social-economică
majoră a firmelor în viaţa indivizilor şi a comunităţii
determină ca înfiinţarea şi lichidarea firmelor să
necesite precauţie din toate punctele de vedere:
juridic, social-economic, financiar, etic şi ecologic.
 Concepte şi termeni de reţinut

• Antreprenorul = este acea persoană care initiază singură sau în asociere

o afacere, asumându-si riscul de a investi capital şi anumite
responsabilităţi de a conduce o afacere, respectiv o firmă.
• Organizaţia = este cea de gruparea a două sau mai multe persoane care
desfăşoară activităţi în comun în vederea realizării unui obiectiv/obiective.
• Firmă de afaceri = semnifică o organizaţie care transformă intrările în
bunuri şi servicii.
• Societăţile comerciale = sunt persoane juridice ce efectuează activităţi
de producţie şi comercializare a produselor lucrărilor şi serviciilor, în
vederea obţinerii de profit.
• IMM = întreprinderi cu până la 500 salariaţi, independente din punct de
vedere juridic, în care conducătorul îşi asumă responsabilitatea financiară,
tehnică şi socială.
 Întrebări de control şi teme de dezbatere

•Care sunt cele patru posibile ieşiri din procesul de

transformare în cadrul unei firme?
•Prezentaţi caracteristicile IMM – urilor în SUA.
•Prezentaţi caracteristicile IMM – urilor în Uniunea
Europeană.
•Existenţa unei societăţii comerciale presupune
îndeplinirea de către o firmă a unor caracteristici
obligatorii. Care sunt acestea?
•Care sunt cele două categorii de fluxuri generate de
activitatea unei firme?
•Care sunt principalele etape din algoritmul de constituire a unei
firme?
Teste de evaluare/autoevaluare
Teste de evaluare/autoevaluare
VĂ MULTUMESC PENTRU ATENŢIE!