TULBURĂRI DE PRONUNŢIE:

DISLALIA
 Definiţii
• C.Păunescu, 1976 – incapacitatea de a
emite foneme, manifestată permanent, în
orice împrejurare, atât în vorbirea
spontană, cât şi în cea repetată, în cuvinte,
silabe sau încercarea de a emite izolat
fonemul în cauză.
• N. Toncescu, 1969 - incapacitatea de a
forma în mod corect anumite, vocale sau
consoane, izolate sau grupate
• V. Opriş, 1972 - tulburare de pronunţie,
manifestată prin incapacitatea totală sau
parţială de a articula corect unul, mai
multe foneme din şirul vorbirii
 Continuare
• M.Guţu,1975 – o tulburare de limbaj
caracterizată prin incapacitatea parţială
sau totală de a emite şi de a articula corect
unul sau mai multe sunete izolate sau în
combinaţii fluente ale vorbirii.
• E.Boşcaiu,1973 – este tulburarea de
vorbire ce se caracterizează prin
imposibilitatea emiterii corecte a unor
sunete
 Continuare
• E.Verza, 1982 – o tulburare de articulaţie
ce se manifestă prin deformarea, omiterea,
substituirea, înlocuirea şi inversarea
sunetelor.
• V. Olărescu, 2008 - tulburare de pronunţie
(articulare), provocată de afecţiuni organice
sau funcţionale ale organelor periferice ale
vorbirii şi care constă în imposibilitatea
emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete
Din istoricul conceptului
• Dislalie (de la grecescul dis - dificil şi
lalein - vorbire)
• Introdus în Europa de profesorul Universi-
tăţii din Vilnius - doctor I.Franc în 1827. Îl
foloseşte pentru toate dereglările de
pronunţie cu etiologie diferită.
• R.L.Schultthess,- 1830, afirma: există ele-
mente comune între - dislalie şi rinolalie,
dislalie şi dizartrie, fiind considerate ca
forme ale dislaliei.
Continuare

• M. Guţu, 1975 - Se întâlneşte des în

asociaţie cu tulburările limbajului citit-
scris. Incidenţa apare în proporţie de 25%-
30% din totalul copiilor dislalici
• H. Gutzmann (1924) - autori din Italia,
Germania, Anglia confundă dislalia cu
bâlbâiala.
Frecvenţa dislaliei
Cea mai înaltă printre TL. Afectaţi -
subiecţi dezvoltaţi normal din punct de
vedere psihic;
Sheridan (1946) - la vârsta de 5 ani:
26% - fete şi 34% - băieţi; 8 ani -15% fete şi
16%-băieţi.
Cu difecienţe de intelect şi senzoriale (90%);
Guţu M. ,(1975)- Incidenţa dislaliei cu
dislexia şi disgrafia – ~ 25%-30% din totalul
copiilor dislalici;
Cauzele dislaliei
3 mari categorii:
• 1) cauze organice:
a) Malformaţii ale aparatului fono-articulator:
Labiale - buze subţiri, groase, rigiditate
Labio-dentale – (scurtarea buzei superioare, lungime
anormală a incisivilor superiori, gingii groase şi
proeminente)
Dento-alveolare - implantarea defectuoasă a dinţilor;
dinţi crescuţi suplimentar sau lipsa lor
Maxilarelor - progenia, prognatismul
Labiomaxilo-palatale - despicături de palat de tipul
palato-schiziz – gura de lup
Linguale - (macro/microglosia, anchiloglosia, pareze şi
paralizii ale limbii)
Continuare
b) leziuni organice ale analizatorului auditiv
(hipoacuzie)
c) leziuni cerebrale şi afecţiuni ale căilor
centrale (traumatisme, hemoragii
cerebrale, encefalite, meningite ş.a.)

• 2) cauze funcţionale – atrofia sau

reexersarea muşchilor limbii, buzelor,
vălului palatin, inervaţie nedeterminată,
parcurgerea unui traseu greşit de către
curentul de aer expirat, insuficienta
dezvoltare a auzului fonematic şi a
atenţiei auditive ş.a.
Continuare
• 3) cauze sociogene – imitarea unor
persoane cu o pronunţie deficitară; metode
nefavorabile de educaţie; încurajarea
copilului preşcolar pentru pronunţia
peltică pentru amuzament; vorbirea
incorectă a părinţilor sau a celor din jurul
copiilor, imitarea inconştientă a vorbirii
infantile de către adulţi, educaţie forţată,
exagerată sau prea indulgentă, bilingvism
ş.a.
Deformări maxilare

Fig. 2.2 Prognatism Fig. 2.3 Prognatism inferior

superior (progenie)

Fig. 2.4. Muşcătură deschisă

Schema urechii: 1. pavilionul; 2. conductul acustic
extern; 3. timpanul; 4. casa timpanului; 5. trompa lui
Eustache; 6. oscioarele; 7. fereastra ovală; 8. canale
semicirculare; 9. melcul sau cohlea
Forme principale, după criteriile:
1. Etiologic : organice, funcţionale, sociogene
2. Simptomatologic:
a) calitativ:
MOGHILALIA (omiterea sunetului);
PARALALIA (substituirea sunetului);
DISFONEMIA (distorsiunea sunetului)
b) numar de zone de articulare afectate:
MONOMORFĂ (simplă)
POLIMORFĂ (generală, compusă)
Clasificarea dislaliei după criteriul simptomatologic
(SIMPTOME) Denumirea Forma de manifestare
1. Calitativ (Aspectul Moghilalie (afonemie) omitere
exterior)
Paralalie (parafonemie substituire
Disfonemie distorsiune
2. Fonematic Para/sigmatism Omitere / substituire
(alterarea unui
anumit fonem) Para/Rotacism Omitere / substituire
Para/Lamdacism Omitere / substituire
Para/Capacism Omitere / substituire
3. Cantitativ (gradul Simplă parţială monofonematic
de extindere)
Totală (universală) tetism sau hotentotism
Monomorfă
4. Morfo- o singură structură
structural(structură articulatorie afectată
articulatorie) Polimorfă
mai multe structuri
articulatorii afectate
 Clasificarea dislaliei după criteriul etiologic
Cauze Formele dislaliei
1. Malformaţii periferice Organice mecanice labiale
Organic ale aparatului şi centrale dendale
e fonoarticulat palataale
or linguale
laringuale
Leziuni Periferice Audiogene /
(afecţiuni otopatică
centrale Centrale
(disartria)
2. Motorii Periferice Funcţion Motorie
Funcţio Senzoriale centrale ale senzoriale
nale

3. Imitarea Sociogen imitaţie,

Psihoso educaţiea e, prin: defecte de educaţie
ciale Bilingvism bilingvism
Clasificarea după întinderea si modul de
structurare a fonemului afectat E.Vrajmaş
a. dislalia sunetelor prin :
• omisiune de sunete- la pronunţare, sunetul afectat
lipseşte (moghilalia);
• alterare- la pronunţie sunetul afectat este alterat;
• înlocuirea de sunete (paralalia)- in locul sunetului
corect se pronunţa alt sunet.
• Dislocarea de sunete – se schimbă locul sunetelor
în cuvânt
b. dislalia silabelor, care cuprinde tulburări ale
pronunţiei unor cuvinte
Continuare clarificatoare
omiterea, substituirea sau distorsiunea pot fi
întâlnite la un singur / mai multe foneme.
În omisiune, la litera din alfabetul grecesc
corespunzătoare fonemului în cauză, se
adaugă sufixul ,,ism’’.
În substituire, se respectă acelaşi algoritm
plus prefixul “para”
Exemplu:
– omisiunea sunetului ,,r’’ - rotacism.
– înlocuirea sunetului r - pararotacism
Clasificarea în funcţie de sunetele
afectate, E. Verza, 1977
• Betacism / parabetacism (afectarea
sunetului „b”);
• Capacism / paracapacism - „c”;
• deltacism / paradeltacism - „d”;
• fitacism / parafitacism - „f”;
• gamacism / paragamacism - „g”;
• hapacism / parahapacism - „h”;
• lamdacism / paralamdacism - „l”;
Continuare
• mutacism /paramutacism - „m”;
• nutacism / paranutacism - „n”;
• pitacism /parapitacism - „p”;
• rotacism / pararotacism - „r”;
• sigmatism / parasigmatism - „s”, „ş”, „z”,
„t”, „j”, „ce”, „ci”;
• tetacism / paratetacism - „t”;
• vitacism si paravitacism - „v”;
Clasificarea C. Păunescu în funcţie de
cele trei zone de articulaţie
prima zonă de articulare:
• pitacismul, betacismul, mutacismul,
datorate insuficientei închideri a buzelor;
• fitacismul şi vitacismul produs prin
alterarea acestor labiodentale, cauza fiind
malformarea buzei superioare a incisivilor
superiori cît şi prognaţiei;
A doua regiune de articulare
reprezentată prin arcada dentară şi regiunea
mediopalatală
• tetacismul,
• detacismul
• nutacismul, se înlocueşte cu „d” – „l” sau
chiar cu „m”.
• sigmatisme, pentru sunetele: s, z, ţ, t, ş, j,
ce, ci,
• rotacisme
• lamdacisme
Variante de sigmatism (C.Păunescu,
E.Verza)

• Adental / interdental, limba e între dinţi şi

buze; coloana de aer se emite prin spaţiul
dintre vârful limbii şi incisivi; sunetul
devine moale;
Interdental se pot produce şi „t”, „d”, „n”, „l”,
„r”.
• lateral, când aerul se scurge pe o /ambele
părţi laterale.
• şuierat /strident- suflu puternic, strident al
aerului printr-un jgheab median prea mic
între incisivi
Continuare (variante de sigmatism)
• labio-dental - incisivii superiori se aplică pe
buza inferioară deşi limba păstrează poziţia
corectă pentru „s” sunetul produs este aproape
un „f”;
• „cacuminalis” / palatal - „s” este articulat cu
vârful limbii care atinge partea superioară a
palatului, mult posterior faţă de poziţia
normală.
• faringian /nazal - când sunetele apar răguşite,
uşor nazal;
• laringian - produs cu participarea epiglotei
• Desonorizat - se aude un „s” modificat.
Variante de rotacism (C.Păunescu,
E.Verza)

• uvular sau grasiat – vibrarea luetei;

• dorsal / palatal- vibrează partea dorsală a
limbii apropiindu-se de palatul dur;
• laringual - „r” vibrant;
• nazal - „r” hîrîit;
• bucal - vibrarea obrajilor;
• lateral /bilateral – vibrarea unei /ambelor
părţi laterale ale limbii;
Continuare (variante de rotacism)
• lingual - lipsit de sonoritate;
• Faringian - vibraţia peretelui faringian la
trecerea aerului prin canalul format cu
ajutorul luetei;
• bilabial - vibrarea buzelor sunetele
semănând cu sforăitul calului sau opritul
calului „prrr”;
• interdental - vibraţia limbii aşezată între
dinţi.
• celar- vibraţii ale vălului palatin
Variante de lambdacism (C.Păunescu,
E.Verza)
• lacunar - sunetul este omis;
• semi - înmuiat, aerul se scurge pe părţile
laterale şi sunetul se pierde, vălul nu închide
trecerea spre căile nazale, din cauze organice
sau funcţionale;
• Bilabial - limba între buze:
• Interdental- limba intre dinţi
• nesonor sau mut, L este bine articulat, dar
fără sunet;
• fricativ retropalatal, partea posterioară a
limbii se apropie de cea a palatului, iar aerul
emis produce un sunet asemănător lui „.h”.
A treia zonă de articulare
• Capacism
• Gamacism
• Hapacism
se produce înlocuirea uneia cu alta sau cu
oclusivele linguo-dentale
Sunetele asociate la unele vocale dau o
vorbire asemănătoare cu a hotentoţilor;
tulburarea se numeşte hatentotism şi
constituie cea mai gravă formă
Dislalia vocalelor
! Nu există denumiri specifice pentru
afectarea vocalelor la cei cu auzul normal,
dar adesea e întâlnită la hipoacuzici
• Poate lipsi o vocală (sunet) în diftongi sau
triftongi datorită trecerii foarte rapide prin
poziţia sunetului omis.
• poate fi adăugată o vocală sau consoană
între cele ale diftongului sau triftongului.
Clasificări (alți autori)
• Fonematice sau fonologice (F.F. Rau)-
înlocuire şi confundare.
• Fonetice (R. E. Levina) sau antropofonice
-F.Rau
Când e afectată numai latura acustică de
percepere a sunetului = tulburare
fonematică (manifestată prin substituire,
omisiune, dislocare)
Când e afectată numai latura de pronunţie a
sunetului = tulburare fonetică de denaturare.
Când e afectată pronunţia sunetului şi latura
acustică = tulburare fonetico- fonematică
Forme a d. functionale: R. E. Levina
• Acustico-fonematica- apare in rezultatul
imperfectiunii auzului fonematic.
• Fonematico- articulatorie – apare in
rezultatul tulburarii selectarii fonemelor
dupa modul de articulare.
• Fonetico- articulatorie – apare in
rezultatul tulburarilor motore care
ingreuneaza postarea corecta a sunetelor si
gasirea pozitiei articulatorii.
Examinarea / evaluarea Dislaliei
• constă din două etape:
1.Etapa de identificare (depistare) –
logopedul efectuează un examen sumar al
vorbirii copiilor din toate punctele de
vedere, fixând un diagnostic provizoriu.
2. Etapa examinării propriu-zise (complexe)
– se va desfăşura în cabinetul logopedic.
În examinare se precizează:

• Nivelul dezvoltării somatice - stării

organelor periferice ale vorbirii;
• Stării auzului;
• Nivelul dezvoltării psihice;
Examinarea complexă
In dislalia periferică se urmăresc două aspecte
principale (E.Vrăşmaş, 1994):
• a) Funcţionarea organelor fono-articulatorii:
tulburările organice sau funcţionale ale
buzelor, dinţilor, maxilarelor, limbii, palatului
dur şi vălului palatin.
• b) Evidenţierea modului de tulburare a
sunetului: prin probe verbale despre
deficienţele de vorbire în general şi tipul de
deficienţă.
Examinarea complexă
Vorbirea independentă şi reflectată.
• vorbirea independentă se examinează prin:
a)Pronunţarea liberă a sunetelor din alfabetul
ilustrat
b)a unor serii de imagini referitoare la categorii
c) a schemei corporale cu ajutorul imaginilor
d) Recitarea unor mici poezii memorate anter-r
e) Povestirea liberă sau după imagini
f) Lectura dirijată după imagini
g) Convorbirea liberă (vocabularul, structura
gramaticală a limbii)
Examinarea complexă
Vorbirea reflectată - se examinează prin:
• Pronunţia izolată a sunetelor din alfabet
• Pronunţia silabelor, cuvintelor,
propoziţiilor care cuprind sunetele
observate ca deficitare
• Pronunţia cuvintelor care cuprind sunetele
observate ca deficitare în poziţii iniţiale,
mediane, finale.
• Pronunţia unor serii de cuvinte care conţin
grupuri de consoane şi grupuri de vocale
Terapia Dislaliei

Se realizează prin ARL – activităţi

recuperatorii logopedice
Cerinţe în ARL (E. Lăscuş, 1996
• Cunoaşterea anamnezei şi psihodiagnozei;
• familiarizarea copilului cu mediul logopedic;
• stabilirea raportului optim între logoped şi
copil (încredere, interes pentru terapie;
• nu se corectează modelul greşit de pronunţie,
ci se elaborează un sunet nou, corect;
• obţinerea sunetului nou se poate face dintr-
un alt sunet corect articulat;
• evitarea efortului neuro-muscular (exerciţiile
să se desfăşoare fără exagerări, cu o cât mai
mică încordare neuro-musculară);
Continuare
• Eşalonarea articulaţiei sunetelor (în şoaptă,
apoi sonor, cu voce, de la uşor la greu, de la
cuvinte familiare etc);
• exerciţii cu caracter general, apoi cu
caracter specific;
• Formarea deprinderilor de pronunţie
corectă printr-o strictă succesiune şi
sistematizare a exerciţiilor.
• educarea auzului fonematic, a
autocontrolului auditiv (sunete
asemănătoare/diferențe acustice);
Principiile terapiei dislaliei
• Respectarea particularităţilor de vârstă ,
tipului, gradului de deficienţă, nivelului
de şcolarizare atins;
• Respectarea caracterului unitar în
intervenţie;
• Respectarea succesiunii etapelor de
terapie;
• Trecerea în timpul terapiei prin planuri
acţionale diferite;
Continuare
• Folosirea jocului didactic în orice etapă a
intervenţiei logopedice;
• Exersarea permanentă a noilor achiziţii
fono-articulatorii în contexte de
comunicare normale;
• Folosirea psihoterapiei ca mijloc de
sprijin ;
• Asigurarea continuităţii terapiei prin
implicarea familiei, a cadrului didactic, a
prietenilor copilului.
Mod de desfăşurare a ARL
Individual şi în grup

Activităţile individuale sunt indicate:

• logopaţilor cu tulburări grave;
• cu dislalie polimorfă;
• cu complicaţii psiho-comportamentale.
• Utilizarea terapiei individuale sau de grup
de catre logopezi se bazează pe experienţa
terapeutică de a folosi tehnici, care ar
permite tuturor persoanelor cu TL
maximizarea potenţialului lor verbal sau
non-verbal de comunicare.
Etapele terapiei logopedice
• Terapia cu caracter general
1. educarea miscarilor articulatorii
2.educarea respiratiei
3.dezvoltarea auzului fonematic
Terapia specifica
1. emiterea sunetului
2.consolidarea sunetului
3.automatizarea sunetului/diferentierea
4.vorbirea independentă corectă.
Terapia dislaliei
• E.Verza - metode şi procedee generale şi
specifice
În dislalia uşoară, se bazează pe metode şi
procedee cu caracter general, deoarece
capacitatea de asimilare verbală este foarte
mare.
În dislalia gravă, metodele şi procedeele cu
caracter general trebuie combinate cu cele
specific logopedice.
Se respectă fiecare etapă.
Trecerea la altă etapă - când dislalicul
execută corect conţinutul etapei respective.
 Metode şi procedee de ordin general:
1. Gimnastica şi miogimnastica corpului şi a
organelor care participă la realizarea
pronunţiei;
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre
expir şi inspir;
3. Educarea auzului fonematic;
4. Educarea personalităţii, înlăturarea
negativismului faţă de vorbire şi a unor
tulburări comportamentale.
1. Gimnastica şi miogimnastica

1. Pentru dezvoltarea mobilitatii maxilarelor

si muschilor faringelui:

căscatul, tusea, deglutiţia, gargare, imitarea

rumegatului animalelor, muşcare pâinei,
prinderea buzei de sus cu dinţii de jos şi
invers (joc: un mos fără dinţi sus şi fără
dinţi jos), mişcare dreapta-stanga a
mandibulei
2. Dezvoltarea mobilitatii linguale:
• scoaterea şi retragerea limbii, limba în
formă de sageată, de lopată, de jgheab,
mişcarea limbii în sus şi in jos, ghemuirea
ei, stergerea buzelor şi a dinţilor cu limba,
atingerea dinţilor de sus şi de jos, vibrarea
limbii, “Pisicuţa bea lapte”, “Tropaitul
calului”, “Măseaua umflată”,”Dopul de
sampanie”,”Atinge nasul”,”Atinge
amigdalele”
3. Dezvoltarea mobilităţii obrajilor:
• Umflarea / retragerea simultană şi
alternativă a obrajilor, trecerea aerului
dintr/o parte în alta (se pot lovi uşor obrajii
pentru expulzarea aerului), suptul obrajilor
4. Dezvoltarea mobilităţii buzelor:
• imitarea surâsului, vibrarea buzelor,
mişcări care imită suptul, alternarea
tuguirii buzelor cu zâmbetul, suflarea
uşoară a unor bucăţele de hârtie, fulgi, vată
etc.
2. Educarea respirației
Prin suflare în instrumente şi jucarii muzicale:
- muzicuța
- fluier
- nai de jucăie
- morișcă
- trompete de plastic
- suflători hartie
- baloane cu supapă, diferite forme, culori,
mărimi modelabile
- lumânări de diverse forme, mărimi, culori
- joc cu țeava şi bile
- vas cu apă și pai de suflat în apă sau bărcuțe
- fulgi de păsări
3. Dezvoltarea auzului fonematic și a
atenției auditive

• 1. reacţii la semnale sonore: fluierat,

clinchet de clopotel, bătai din palme,
imitări de animale, etc.; miscari convenite
de comun acord (miscari ale picioarelor /
brațelor, alegeri de obiecte, jucarii, imagini,
etc.)
• 2. recunoaşterea obiectelor cunoscute prin
lovirea lor cu un creion sau la cădere
Continuare
• 3. diferenţierea sunetelor fizice şi
identificarea sursei lor sonore în spatiu (tobă,
fluier, foșnet de hartie, sticlă, lemn, metal);
jocurile: “baba-oarba” si “telefonul fără fir”
• 4. repetarea ritmului bătăii din palme / in
toba, masă (ritmuri simple ale unor cantece).
Numărare bătăilor.
• 5. folosirea instrumentelor muzicale , a
reportofonului pentru a-și auzi vocea și
modul de articulare a sunetelor
Mijloace didactice pentru dezvoltarea
auzului fonematic
• Jucării, figurine de pluș, animale
• Papuși care vorbesc, de diverse marimi
• Telefoane de jucarie
• Mașinuțe mici cu sunete
• Mijloace de transport diverse care scot
sunetele caracteristice
• Jucării muzicale
• Reportofon
• Radio, casetofon, diafilme, diapozitive, filme
4. Educarea personalităţii
• redarea încrederii în propriile capacităţi şi a
optimismului;
• convingerea că dislalia nu e un deficit
intelectual, ci are funcţie “pasageră”;
• crearea încrederii în logoped;
• înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi
a unor tulburări comportamentale,
• Influenţa mediului social al copilului,
aplanarea şi soluţionarea situaţiilor
conflictuale.
• Metodele psihoterapeutice: psihoterapia de
familie, consilierea, socioterapia,
ergoterapia, artterapia, psihodrama ş.a.
Metode şi procedee specifice

se diferenţiază după obiectivele urmărite în

fiecare etapă de terapie (E. Vrăşmaş, 1994):
Mijloace didactice: planşe cu silabe deschise /
închise, alfabetul limbii române, ilustraţii
tematice, jocuri de cuvinte, texte
Procedee: demonstraţia, exersarea, imitarea,
jocul didactic, explicaţia, conversaţia,
modelarea
1. Emiterea, obţinerea sunetului
Impostarea sunetului se face prin mai multe
cai:
• Imitare/reflectată (coarticulare,
demonstrare)
• Mecanică – se aplică sondele logopedice
• Mixta
a) Demonstraţie articulatorie prin:
• analiza / sinteza mişcărilor articulatorii;
• articularea cu voce şoptită / normală;
• articularea faţă în faţă cu logopedul /singur
Continuare
b) Exerciţiul: articulatoriu (imitativ,
spontan, independent);
• fonatoriu (imitativ, spontan, independent);
• ortofonic (care redă precis timbrul
sunetului emis).
c) Comparaţia: sonoră; / grafică; / mixtă
d) Derivarea sunetului din:
• sunete apropiate ca loc / mod de articulare;
• sunetele care apar primele în ontogeneză.
Derivarea sunetului:
Sonde ortofonice (logopedice)
Sonde pentru masaj logopedic
Ordinea de emitere a sunetelor afectate:

Se urmăreşte ordinea ontologică a apariţiei

sunetelor şi anume:
- Vocalele
- Bilabialele P – B - M (pitacism – betacism -
mitacism)
- Linguo-alveolarele T - D, N - L (tetacism-
deltacism, nitacism-lambdacism)
- Labiodentalele fricative F – V (fitacism-
vitacism)
Continuare
- Linguodentalele siflante: S - Z - Ţ
(sigmatism)
- Linguopalatale şuierătoare Ş – J
- Prepalatalele: CE-CI-GE-GI
- Palatalele CHE – CHI – GHE – GHI
- guturalele C – G – H (capacism –
gamacism - hamacism)
- Linguovibranta R (rotacism)
- Sunetul X
Opinii - excepţie

• E. Verza recomandă de început cu:

• fonemele din grupul sunetului “s”:
ş, ţ, z, j, ce, ci – sigmatismelor, deoarece:
- Cel mai des incorect e pronunţat;
- Articularea corectă a lui “s” conduce la
corectarea celorlalte sunete deteriorate
- Apoi r, l, urmate de b, d, g,
- Apoi – f, n, m, c, p, t
Din practica logopedică !

• Cel mai greu se depăşesc rotacismele şi

pararotacismele,
• urmate de sigmatisme şi parasigmatisme,
• Frecvenţa sigmatismelor /
parasigmatismelor - este mai mare!
2. Etapa consolidării şi diferenţierii
sunetului
a) Exerciţiul:
• analiza fonematică;
• diferenţierea motrico-kinestezică;
• diferenţierea sunetului nou de sunete din
grupe mai îndepărtate;
• analiza şi diferenţierea grafică.
b) Comparaţia:
• sonoră;
• grafică;
• sonoră şi grafică.
3. Etapa automatizării sunetului
a) Exerciţiul:
• analiza şi sinteza fonematică şi de repetare a
unor serii de cuvinte(oral);
• analiza şi sinteza fonematică (scris).
b) Compunerea:
• după imagini date (verbal şi scris) a
propoziţiilor şi apoi a textelor scurte;
• analiza fonematică a textului compunerii;
• compunere cu început dat.
c) Conversaţia:
• individuală;
• în grup.
4. Vorbirea independentă

Verificarea sunetului impostat şi a gradului

de automatizare în vorbirea curentă;
Introducerea sunetului în texte obişnuite, în
vorbirea curentă prin:
• Exerciţiu
• Expunere
• Compunere
• Conversaţie
• Modelare
Exerciţii specifice
1. Jocul silabelor:se pronunţă serii de silabe
paronime în ritmul bătăilor din palmă
• pa, po, pu, pe,pi. ta, to, tu, te, ti ba, bo,
bu,be, bi. da, do ,du , di.
• ga, go, gu, ghe, ghi. fa, fo, fu, fi.
ca, co, cu, che, chi. va, vo, vu,vi.
3. Exercitii pentru diferentierea sunetelor si
cuvintelor cu punct de articulare apropiat. Cu ce
sunet incepe cuvantul?, cu ce sunet se termina
cuvantul?
4. Completarea unor cuvinte lacunare sau
transformarea cuvintelor prin inlocuiri de
sunete /silabe
5. Jocuri hazlii (frământări de limbă): “Pe cap un
capac , pe capac un ac” , ş.a.
2. Ex/ţii pt dif/rea cons/lor sur/son în cuv paronime
• P-B T-D C-G
• paie-baie tata-data cară-gară
• papa-baba tare-dare caz-gaz
• parcă-barcă tună-dună coală-goală
• pară-bară tac-dac coarnă-goarnă
• poală-boală toamnă-doamnă cocoşi-gogoşi
• pere-bere trepte-drepte cât-gât
• pir-bir topor-dobor când-gând
• pile-bile tuş-duş cură-gură
• pun-bun lată-ladă crai-grai
• prună-brună pot-pod creier-greier
• alpine-albine roată-roade nucă-nugă
• pază-bază spate-spade luncă-lungă
• pufni-bufni pături-păduri stâncă-stângă
2. Ex/ţii pt dif/rea cons/lor sur/son în cuv paronime
• F-V S-Z
• fată –vată sare-zare
• far - var sac-zac
• file-vile seamă-zeamă
• fii-vii oase-oaze
• foi-voi
• fin-vin rase-raze
• fază-vază sar-zar
• facă-vacă sărit-zărit
• fulg-vulg
• fină-vină
Alternarea exerciţiilor
Exerciţiile logopedice sunt foarte
obositoare pentru copil. Din acest motiv
durata lor va fi redusă la 2-3 minute şi vor
alterna cu alte tipuri de exerciţii:
• de gimnastică,
• de memorie,
• de atenţie,
• desen,
• scriere etc.
Durata terapiei
• de la câteva săptămâni, la câţiva ani.
poate varia în funcţie de:
• gravitatea deficienţei,
• coeficientul de inteligenţă al copilului,
• vârsta,
• gradul de implicare a familiei
Prognosticul
• Prognosticul dislaliei este favorabil.
• Cu cât tratamentul este început mai de
timpuriu, cu atât rezultatele sunt mai
rapide, deoarece nu s-a consolidat
pronunția defectuoasă (E.Lăscuș,1996).
Când ne adresăm la logoped?
• După 3 ani in forme uşoare funcţionale; mai
devreme dacă au fost antecedente în familie
sau întârzierile / tulburările de limbaj nu
sunt unicele simptome deranjante
• Imperfecţiunile care apar în procesul
evoluţiei ontogenetice a limbajului şi care
în jurul vârstei de 4 ani se lichidează de la
sine în procesul normal de învăţare a
vorbirii de către copii, nu prezintă o
semnificaţie defectologică. (E. Jurcău)
Dislalia mecanică

Este o tulburare a pronunţiei determinată de

anomalii / malformaţii ale organelor
articulatorii.
Defecte ale muscăturii:
• Prognatie - maxilarul superior iese inainte
• Progenie- maxilarul inferior iese inainte
• Muscatură adincă - dinţii superiori
suprapuşi peste dinţii inferiori
• Muşcatură deschisă anterior- dinţii nu se
suprapun , molarii sunt uniţi
• Muscatură deschisă laterală – molarii nu se
suprapun, dinţii din faţă nu se unesc
Deformări :
ale dinţilor
• Lipsa dinţilor
• Plasarea incorectă a dinţilor pe maxilar
• Schimbarea formei dinţilor
ale limbii
• Macroglosie
• Microglosie
• Frâul limbii scurt
• Limba lungă şi îngustă
• Carenţa limbii
Deformări :
ale buzelor
• Despicatura buzelor
• Buze groase
• Buze subţiri
ale palatului
• Bolta înaltă şi plată
• Bolta inaltă şi ingustă, ascuţită
• Plată
• Sub formă de cupolă
ARL în dislalie mecanică

• Lichidarea defectului anatomic prin

intervenţie chirurgicală, protezare,
• Terapia tulburării de pronunţie prin
intermediul metodelor / tehnicilor
logopedice
Bibliografie
Anucuţa, Partenie, Logopedie, Timişoara, 1999.
Buica, Cristian B., Bazele Defectologiei, Buc.,2004
Mititiuc I., Ghid practic pentru identificarea şi terapia TL.,
Iaşi, 1999
Olărescu Valentina, Activităţi de pregătire a analizei
fonetice la preşcolari cu TL, Psihopedagogia copilului ,
nr 2, Buc., 2003
Tobolcea I., Intervenţii logo-terapeutice pentru corectarea
formelor dislalice la copilul normal, Iaşi, 2002
Verza E., Dislalia şi terapia ei, Buc.,1977
Логопедия, Под ред. Л. Волковой, 1989
Лопатина Л. В., Преодоление речевых нарушений у
дошкольников., С- П., 2001
Valentina Olărescu,
conf., dr în psihologie, UPS “Ion Creangă “ din Chişinău
volarescu@yahoo.com