Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nevoile Fundamentale
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Cuprins
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Lipsa somnului poate afecta sănătatea şi chiar viaţa
oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o creştere a riscului
de deces de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă
de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru
odihnă şi recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul
somnului.
Fiziologia somnului
Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de conştienţă, ci
reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relaţii cu mediul înconjurător.
Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul şi corpul uman alternează între perioade
foarte active şi perioade liniştite, dar în care activitatea nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent, supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye movements),
considerat şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid eye movements)
sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Fiziologia somnului
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de unde lente, este
întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate corticală dinamică ce se
dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice.
Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent constituie 60-70 % din
somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în procent de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn
undele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o
activitate electrică desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două
perioade de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un model ciclic,
caracterizat prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale activităţii electrice a creierului, mişcărilor
oculare şi tonusului muscular.
Fiziologia somnului
Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic, somnul de tip REM
reface şi odihneşte din punct de vedere mental, fiind foarte important pentru memorie şi
învăţare. Iată de ce este foarte înţelept ca, înainte de a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o
problemă dificilă, să se asigure un somn eficient.
Fiziologia somnului
Privarea de somn
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi cercetători americani (N. R. Culler şi
H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o noapte are efecte asupra dispoziţiei şi memoriei la persoanele
normale, iar lipsa somnului REM duce la scăderea eficienţei şi capacităţii de integrare. Persoanele respective deveneau
confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere marcată a apetitului, cu un câştig corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt neodihniţi fizic, au tendinţa de a se
retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor simptome fizice.
Cercetările au indicat că organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de ales între acesta şi somnul
cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia după aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa 90-120 minute (60-90 minute
somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul de tip REM predomină în timpul
somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul IV) predomină în timpul somnului de după-amiază şi seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă acestea nu sunt, în mod normal, prea
mari.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Reglarea somnului
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii specializaţi din bulb, punte şi
mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri provenite de la niveluri inferioare (exemplu:
sunete, stimuli luminoşi, durere) sau superioare (gânduri).
De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona responsabilă cu inducerea somnului.
Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un mediu liniştit, fără lumină
puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului reticulat.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din celulele oganismului uman,
prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii liberi aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi prin
acţiunea agenţilor stresori. Când este produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn profund şi
eficient, iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii arteriale, glicemiei, vitalităţii, stării
psihice, sistemului endocrin, însoţite de insomnie. Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte
simptome rămân neschimbate. Revenirea capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda pineală, va reseta
ceasul biologic şi va restaura întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce schimbă fusul orar sau lucrează în
ture.
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de hipotalamus şi poate fi observat prin
analiza evoluţiei temperaturii corpului. Astfel nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este între orele 3-5
dimineaţa (când alături de temperatura corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi performanţa) , iar la
persoanele care lucrează noaptea somnolenţa este maximă. Atunci există riscul accidentelor de muncă. Maximum de
atenţie şi performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 după amiază şi
un nou maxim între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit masa de prânz, dar dacă s-a servit
prânzul, între aceste ore somnolenţa se exacerbează.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Necesarul de somn
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă.
Un nou-născut doarme în medie 20 de ore pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore.
Un adult are nevoie în medie de 7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari faţă de aceste medii), iar
când durata somnului este prelungită cresc semnificativ atât atenţia cât şi performanţele intelectuale,
emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile.
Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată şi cumulativă a performanţelor
intelectuale, atenţiei şi comportamentului. În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la evenimente, se reduce
vigilenţa, gândirea devine înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor. Somnul insuficient pe
termen lung generează sau agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a putea evidenţia dacă o
persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare persoana respectivă nu este somnoroasă, ci
vigilentă şi odihnită, atunci a fost asigurat necesarul de somn în noaptea anterioară.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
– vârsta.
– programul de activitate:
Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn modificat; aceasta
influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
– locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea locului de
odihnă pot modifica repausul şi somnul.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără întreruperi si fără coşmaruri, stare de
relaxare).
Somnul
– sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o lună şi se desăvârşesc la vârsta de trei
luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
– copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn, ziua. La trei ani, al doilea episod de somn
diurn este eliminat.
– preşcolarul: totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore, zilnic.
– adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai lungă culcat în pat.
– adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele persoane au nevoie de 9 ore de somn
pentru a se recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
– calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte odihnit; la copil somnul
nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la adult.
– vise agreabile, plăcute
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Perioade de repaus
– cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice – activităţi intelectuale; după
activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de insomnie se referă
la hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de somn,
ca şi alterare a calităţii somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau prin
reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere
desfăşurate în timpul somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează diverse afecţiuni
cronice.
Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o frecvenţă mai mică decât în mod
normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informaţii, creierul se
comportă în permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează starea de somn.
Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de bază nu mai asigură refacerea şi
regenerarea organismului. Acumularea permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul vicios al insomniilor.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Surse de dificultate
Fizice:
– surmenajul fizic şi intelectual;
– sedentarismul şi lipsa de activitate;
– regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
– stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
– prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
– consum excesiv de alcool sau droguri;
– consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri,
energizante, sucuri etc.;
– administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect asemănător;
– administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
– dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Psihologice:
Sociologice:
Manifestări de dependenta
Somn perturbat
Pavor nocturn – stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii; pacientul se trezeşte
brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute,
această stare dispare, pacientul adoarme.
Nelinişte – teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna pacientului;
tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului contrar voinţei, unor reprezentări, idei,
sentimente pe care se străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie – Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de realitatea lor;
aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate – Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin nelinişte, frământare;
adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment de depresie – tristeţe Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit toată
noaptea.
Diminuare a puterii de concentrare – Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este
diminuată, are gesturi nesigure.
Oboseală – Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănaţi, vorbire tremurată,
tremurătura extremităţilor.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Pacientul să beneficieze de somn corespunzător cantitativ şi calitativ – învaţă pacientul să practice tehnici
de relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte de culcare;
– oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
– învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să citească, să asculte
muzică, apoi să se culce din nou;
– identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
– observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
– întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
– administrează tratamentul medicamentos;
– observă efectul acestuia asupra organismului.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu recomandă trei etape
terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului – menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn,
desfăşurarea unor activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi
activităţilor excitante de tipul vizionării TV sau folosirii Internetului, aerisirea camerei etc.
2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.
Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a obişnuinţei şi
a lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicaţie
morfologică, neexistând modificări organice cunoscute.
S-au descris forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la
ore la zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut faptul că
hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în calitatea
somnului. Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Surse de dificultate
Manifestări de dependenţă
Somn modificat – numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se exclud
condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau insomnii, care necesită o
recuperare de somn);
– calitatea somnului;
– se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei. Durata, modul de
instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale.
Somnolenţa (accese de somn diurn) – aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu
oarecare brutalitate, laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de
inversări ale ritmului nictemeral.
Letargia – hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin excitaţii violente,
păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt
diminuate.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Narcolepsia – supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi
se manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins. Aceste
„accese de somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de alterarea somnului
de tip REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă în timpul zilei şi se
„prăbuşeşte” în stare de catalepsie.
Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoţiilor, fără
pierderea stării de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la atacul paralitic. Se
presupune că “adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul este declanşat de prezenţa
emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în timpul râsului), s-a apreciat de către
oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul limbic, ştiindu-se deja
faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai ales în emoţiile puternice. Pacientul
este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire, asociate cu
halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile reprezintă forme
patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar diabet etc.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Apneea de somn
= fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral. Somnul paradoxal este
asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului nervos
către muşchii respiratori. În consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu să
respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu unde lente, în condiţii de
tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în
somnul REM. Apneea obstructivă se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative
instalate.
Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât la alungirea căilor respiratorii, cât şi la
mărirea lumenului acestora. Atunci când oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie
cerebrală, moment în care persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi în
circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu obezitate sunt mai expuse riscului
de a intra în apnee de somn.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Inactivitate – starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea efectuării
unor activităţi fizice.
NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI
Asistenta medicală:
– identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
– identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
– creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pacientul pentru a-şi recăpăta echilibrul psihic;
– observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
– administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, cooperant
3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.
Surse de dificultate
– eşecul funcţiei,
– anturaj inadecvat,
– temperatura, ambianţa inadecvată,
– creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
3. Disconfort/ Incomoditate
Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea – imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă – stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort – Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză – transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri – suferinţă fizică;
Contracturi musculare – contracție musculară involuntară și persistentă determinată de poziţia incomodă.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu disconfort
Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate
Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire, situaţiile
de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale
lipsa de cunostinţe,etc. .
Manifestări de dependenţă
Facies – palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul – rar, lent, slab bătut;
Tensiunea – tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul – somnolenţă diurnă;
Aspectul tegumentelor – palide, transpiraţii reci;
Starea psihică – plictiseală, apatie;
Vorbire – lenta, greoaie;
Greutatea corpului – scăderea acesteia;
Astenie – scăderea forţei;
Oboseala – senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară;
Tremor al membrelor – mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor
4. Fatigabilitate
Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu fatigabilitate
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie cauzata de
somnolenta accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activi-tate, efort fizic
Interdependența cu celelalte nevoi
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate, model bazat pe
prezumţia că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă vrea să
înveţe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă pacientul îşi
manifestă dorinţa de a învăţa, asistenta îi va prezenta o vedere generală asupra a ceea ce i se va
cere sa facă. I se va arăta cât de important este ca grupele mari de muşchi şi articulaţiile să nu fie
încordate şi în tensiune; în timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta va folosi o voce calmă,
liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
– să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o poziţie
confortabilă
– să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi fericit
– să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
– să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
– să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
Proces de îngrijire/nursing
în continuare, pacientului i se recomandă:
– să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe aceeaşi durată); se
începe de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap, în felul următor:
– se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
– se încordează şi se relaxează gleznele;
– se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit foarte grele, iar
salteaua le presează în sus;
– se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se relaxează.
Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează mişcări de flexie şi
extensie ale degetelor de la mâini. Din când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi presează
spatele, coatele sau o altă parte a corpului, acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute.
Metoda este deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineaţa la
trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a pacientului în
intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.
Proces de îngrijire/nursing
Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes Solution)
Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi următoarea metodă de calcul:
– se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
– i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să noteze numărul de
ore dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata optimă a somnului de noapte = n);
dacă nu îşi aminteşte numărul de ore dormite, va trece valoarea implicită de 8 ore, care este durata medie
de somn pe o noapte;
– deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite – 7 x n
Exemplu: luni = 6; marţi = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8; duminică = 6 total ore /
săptămână = 43 ore
Deficitul de somn = 43 – (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să continue acest stil de
viaţă. Dacă diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de somn şi va trebui să se culce cu 1 sau 2
ore mai devreme sau să adauge câte 1 oră de somn după prânz până când diferenţa va deveni pozitivă.
Proces de îngrijire/nursing
Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
– numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
– caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
– nivelul de odihna;
– durere si alte semne asociate;
– conditii de mediu ambiant;
– gradul de oboseala de peste zi;
– respectarea orelor de odihna;
– nivelul de cunostinte;
– alte semne variate.