InstituȚiA PublicĂ Liceul Teoretic "B.P-HASDEU", or.

Drochia

GHID PENTRU O ZI.

ARMATA SI SISTEMUL DE
APĂRARE A TĂRILOR
ROMÂNESTI.

Proiect realizat de elevul

clasei a X-a ,,C``
Ceban Liviu
Drochia
2021
Profesor: Stati Tatiana
 Cuprins
Cetăți din Transilvania: Cetăți din Moldova: Cetăți din Țara Românească:
Cetatea Câlnic Cetatea Tighina Cetatea Aiudului
Cetatea Ineului Cetatea Șcheia Cetatea Aradului
Cetatea Rupea Cetatea Suceava Cetatea Grădețului
 Cetatea Câlnic
Câlnic reprezintă cel mai valoros edificiu istoric și, totodată, marca distinctivă
a satului . Datorită păstrării sale în bune condiții, în mijlocul unei localități
purtând până azi amprenta civilizației coloniștilor germani stabiliți in
Transilvania, edificiul a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
(1999). Cetatea are un amplasament întrucâtva atipic. Fortăreața nu domină
împrejurimile de la înălțimea unei coline, ci se situează într-un punct de joasă
altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Deși aflată la mică distanță
de strada principală și centru, evoluția urbanistică a localitătii nu a ajuns să o
înglobeze tramei stradale, așa cum s-a intâmplat în numeroase cazuri din
mediul sătesc.
 Cetatea Ineului
Istoria localității Ineu se leagă de cea a cetății aflate astăzi în partea centrală a orașului. Prima mențiune
documentară a localității provine din anul 1344. Atestarea documentară din anul 1295, se pare că se referă la
cetatea Jeno din comitatul Nograd. Ulterior importanța cetății și implicit a zonei a crescut, devenite scena
unor evenimente istorice marcate de căderea Regatul Maghiar 1526 și apoi intrarea unei mari părți a acestuia,
după 1541, sub stăpânirea otomană.
După 1541 o dată cu constituirea Principatul Transilvaniei, comitatul Zarand a intrat în componența acestuia
și o dată cu acesta cetatea Ineu. Începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XVII-lea, Ineul a devenit
reședința unei întinse Episcopii greco-rasaritene, cei mai cunoscuți ierarhi fiind cei proveniți din familia
Brancovici.Ineul
devenise alături de Caranbez,Lugoj, Lipovza și Oradea un important punct în sfera luptelor duse între
otomani, habsburgi și Principat.
 Cetatea Rupea
Cetatea Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii
arheologice de pe teritoriul României, primele semne de
așezări omenești datând din paleolitic și neoliticul timpuriu
(5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din
anul 1324 când sașii răsculați împotriva regelui Carol
Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății,
Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la
roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din
secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un
important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle.
Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificație dar și
refugiu pentru populația ce locuia dealurile și valea din
împrejurimi, așezarea ei fiind strategică: la îmbinarea
drumurilor ce făceau legătura
între Transilvania, Moldova și Tara Românească  prin
pasurile sud-estice.
Cetatea Rupea, ridicatǎ pe Dealul Cohalmului, dominând
de sus orașul, a fost construitǎ și extinsǎ în secolele al XIV-
lea– al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru satele din
împrejurimi.
 Cetatea Tighina 
Cetatea Tighina  este o cetate moldovenească din secolul XV, din timpul domniei lui Stefan cel Mare, care a
construit-o din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari. Cetățuia de pământ era,
probabil, rotundă sau semirculară, avea șanț și val de apărare, iar în poală valului din interiorul cetății erau
făcute locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrat de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe
arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI. La sfârșitul sec. XIV - începutul sec. XV, pe locul
unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume Tighina. Apoi cetatea este
reîntemeiată de Petru Rares, pe malul Nistrului. Cetatea a fost cucerită de Soliman Magnificul (1538).
Devenind reședință de rai turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică, „oraș fluvial”. În
această perioadă Soliman I poruncește ca cetatea să fie refacută și lărgită dupa proiectul arhitectului Sinan,
lucrările de reconstruire fiind finisate abia în anul 1541.
 Cetatea Șcheia
Cetatea Șcheia, întâlnită și sub denumirea de Cetatea de Apus a Sucevei, este o cetate în ruine aflată în
partea de nord-vest a orașului Sucevei . Ea se află localizată la marginea unei păduri aflate pe un pinten
terminal al dealului Șeptilici (384 m altitudine), la o înălțime de peste 80 m față de lunca Sucevei. De aici, se
poate vedea întreaga vale nordică a Sucevei.
Cetatea Șcheia făcea parte din sistemul de fortificații construit în  Moldova la sfârșitul secolului al XlV-lea,
în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate
(curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică), în scop de apărare,
întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru al II-lea , fiind demantelată la începutul
secolului al XV-lea de Alexandru cel Bun . În prezent, din Cetatea Șcheia nu au mai rămas decât niște ruine.
 Cetatea Sucevei
Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava . Ea se află localizată pe
un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea
întreaga vale a Sucevei.
Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în
Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Scheia), ambele fiind construite
de voievodul Petru I .
Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în
momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți
domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu
ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.
   Cetatea Aiudului
În mijlocul orașului Aiud se păstrează una din cele mai vechi cetăți urbane
din Transilvania (sec. XIII-XVI), Cetatea Aiudului. Actuala Cetate are drept
principale componente biserica reformată calvină și biserica evanghelică,
înconjurate de o incintă fortificată. Cetatea a fost construită în secolul XIV,
datorându-și aspectul actual modificărilor din secolele XVI și XVII.
Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o așezare daco-
romană, suprapusă de o fortificație de pământ. Pe acest loc cercetările
arheologice au relevat existența unei așezări daco-romane din secolul III,
peste care ulterior a fost înălțată o fortificație de pământ. Peste această
fortificație, a fost ridicată cetatea în două faze. Cercetările arheologice au
decoperit prima fază ca având loc în secolul XIV. Aceste date intră în
contradicție cu tradițiile locale săsești care indică ridicarea cetății înainte de
marile invazii ale tătarilor din 1241, dar nu a putut fi confirmată această
ipoteză. În prima fază cetatea era de fapt o biserică fortificată, similar
multor alte biserici fortificate transilvănene.
 Cetatea Aradului
Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Muresului . A fost proiectată sub forma de stea cu
șase colțuri și a fost prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care
puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Muresului o
înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului. Podurile
erau apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună.  Poarta principală și clădirile din
interior au fost construite în stil baroc. În interiorul cetății există Biserica Franciscana, de asemenea
monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în
anul 1861.
Până în 1918 cetatea a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar.
În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din
armata franceză, între anii 1790- 1815.
 Cetatea Grădețului
Cetatea Grădețului este situată pe vârful dealului Gradet, la confluența pârâului Stilbița cu Topolnița, la
nord-vest de orașul Drobeta-Turnu Severin, în actualul județ Mehedinți. Din acest punct înalt se poate
supraveghea ușor valea Topolniței și albia pârâului Clicevăț, precum și drumul străvechi ce trecea în
imediata apropiere a dealului, ducând la Dunăre. Ruinele cetății sunt clasate ca monument istoric.
Ruinele fortificației sunt semnalate prima oară de către istoricul Cezar Bolliac în peregrinările sale din
anul 1869, publicând impresiile și teoriile sale într-o lucrare apărută chiar în acel an (Cezar Bolliac
„Excursiune arheologică în anul 1869“, București, 1869). În acea lucrare, referindu-se la fortificația de
pe dealul Grădețului, afirma că avem de a face cu o fortificație dacică. La baza teoriei stă denumirea
dată de localnici, „Zidina dacilor“, cât și asemănarea aparentă, ca amplasare și tip de zidire, cu
fortificațiile dacice din Munții Orăștie, aflate în, relativă, apropiere.
 Armata Moldovenească și forma ei de organizare
Armata moldoveană era formată din fermierii și săteni, care trebuiau să se înroleze. Sub domnia lui Ștefan
cel Mare armata a fost reformată prin promovarea bărbați puternici la infanterie (răzeși) și cavalerie
ușoară (hânsari) atât încât să se facă mai puțin dependentă de boieri. El a mai introdus și arme. În vremuri
de criză, Oastea Mică - care a constat în jur de 10.000 de la 12.000 de bărbați - era gata să se angajeze
inamică, în timp Oastea Mare - care ar putea ajunge pana la 40.000 - sunt partea a țărănimii libere mai
mari de 14, și suficient de puternici pentru a transporta o sabie sau de a folosi arcul. Alte trupe au fost
dorobanții profesionali (lefegii), care au îndeplinit rolul de infanterie grea, și plăieșii, țărani liberi a cărui
rol a fost cel al polițiștilor de frontieră: au păzit trece de pe munte și au fost pregătiți pentru o ambuscadă
inamică și de a lupta împotriva invadatorilor.
 Armata Românească și forma ei de organizare
Organizata pe aceleasi principia in Moldova si Tara Romaneasca,oastea incorpora,in caz de primejdie,toti
locuitorii apti sa poarte arme.Oastea mare a tarii era formata din pedestrime,constituita din tarani si din
alte categorii sociale.Oastea mica(cavaleria),care numara circa 10-12 mii de oameni,alcatuita din boieri si
curtenii acestora,era obligata sa fie in permanenta la dispozitia domnilor.Aceasta structura exista si in
Transilvania.
Convocarea oastei mari le-a asigurat Tarilor Romane stralucite victorii pe campul de lupta.Daca Tarile
Romane nu ar fi fost separate politic,ele ar fi putut dispune de o oaste de peste 100.000 de oameni,forta
capabila sa opuna rezistenta marilor puteri vecine si sa le asigure independenta.Pentru a tine piept fortelor
inamice numeric superioare,domnii romani evitau,de regula,luptele in camp deschis.Deseori,pentru a opri
invadatorii,se folosea tactica pamantului parjolit. Armamentul majorității ostașilor, în afară de câteva sute
de boieri înzăuați și cu armament greu, cuprindea arcul cu săgeți, sulița, sabia, ghioaga, securea, scutul, iar
pe la sfârșitul secolului al XV-lea sânețele și pușcile.
 Armata Transilvăniană și forma ei de organizare
Informatiile cu privire la organizarea oastei,alcatuite din cavalerie,pedestrime si arcasi,la sistemul
defensiv.In baza cetatilor(sant amintite 6 fortificatii),forta de rezistenta a bastinasilor in fata cuceritorilor
maghiari,atesta maturitatea politica si forta militara ale formatiunilor statale mentionate,vechimea
existentei lor. Oastea mica(cavaleria),care numara circa 10-12 mii de oameni,alcatuita din boieri si
curteniile acestor,era obligatia sa fie in permanenta la dispozitia domnilor.Aceasta structura exista si in
Tara Romaneasca si Moldoveneasca.De exemplu in Transilvania : la chemarea lui Iancu de Hunedoara s-au
adunat 20.000 de ostasi,recrutati doar din partea de sud a ei, in timpul Evului Mediu,trupele de atac de la
distanta erau formate din arcasi ce utilizau diferite tipuri de arc.La inceput erau inarmati cu arc scurt,apoi
cu arbaleta si in final cu arcuri lungi.Arcasii aveau avantajul de a ucide si provoca rani de la distanta fara
a se implica in lupta corp la corp.Valoarea acestor trupe au fost bine cunoscuta din antichitate,dar acest
lucru s-a pierdut in Evul Mediu timpuriu si codul onoarei cerea o lupta corp la corp cu un inamic
demn.Uciderea de la distanta cu sageti era dezonoranta pentru cavaleri,astfel clasa conducatoare nu a
investit in dezvoltarea acestor grupuri de arcasi.
 Concluzie
În concluzie pot spune ca Armata si sistemul de aparare a tarilor Romane
erau foarte importante deoarece, in sistemul de aparare al Moldovei l-au
avut cetatile de hotare si din interiorul tarii, mai putin numeroase decat in
Transilvania.Construite in general din puternice ziduri de piatra, cetatile
asigurau domniei controlul unor puncte obligatorii de trecere si al
drumurilor importante,in acelasti timp, ele erau si centre administrative,
,iar in caz de razboi constituiau un sistem de aparare a hotarelor tarii si loc
de refugiu pentru o parte a populatiei.
Cat in Tara Romaneasca s-a manifestat o organizare militara similara, fapt
ce ne permite o abordare a evolutiei ostirii concomitent si in Tara Moldovei.
În Tarile Romane, o mare parte a literaturii de specialitate opereaza cu
doua concepte: oastea mare si oastea cea mica. În Transilvania un mare
avantaj de aparare erau arcasii. Arcasii ucideau si provocau rani de la
distanta fara a se implica in lupta corp la corp.
 Bibliografie
Wikipedia.org

Newparts.ro

Enciclopediaromaniei.ro