Rusu Elena

doctor, conferențiar universitar

APTITUDINILE
 Definirea aptitudinilor
Aptitudini
numim însuşirile psihice şi fizice care-i permit
omului să activeze cu succes în anumite
domenii

Aptitudinile
caracterizează latura instrumental - executivă
(operațională) a personalităţii şi se demonstrează
întotdeauna prin reuşita în activitate
Orice activitate se efectuează cu ajutorul unor mijloace sau
instrumente, mai ales în cazul acţiunilor practice.
 Caracteristica aptitudinilor
Toţi oameni pot să exercite diverse şi nenumărate activităţi
dar nu la acelaşi nivel, calitate şi eficienţă (toţi pot cânta,
picta, alcătui versuri etc., dar nu toţi devin celebri).
De unde şi calificările de „apt pentru…”, „apt de”, sau
termenii de aptitudine, capacitate.

Aptitudinile subliniază aspectul de eficienţă, de randament.

Orice însuşire sau proces psihic privit sub unghiul eficienţii
devine aptitudine (de exemplu: memoria este
aptitudinea de a memora; spiritul de observaţie este
aptitudinea de a percepe).
 Caracteristica aptitudinilor
Esenţa aptitudinilor
constă nu în cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ca atare,
dar în dinamica însuşirii lor,
adică în faptul cât de rapid, uşor, profund şi durabil se
realizează procesul învăţării cunoştinţelor şi
deprinderilor care sunt necesare pentru o activitate
concretă.
Fiind definite ca particularităţi individual-psihologice,
aptitudinile sunt acele trăsături prin care un om se
deosebeşte de alţi oameni.
oameni
O aptitudine izolată nu poate singură să asigure succesul
într-o activitate.
Performanţele într-o activitate se ating doar datorită
combinării aptitudinilor.
 Caracteristica aptitudinilor
Nu orice însuşire psihică este aptitudine, ci numai
acelea care contribuie efectiv la realizarea cu
succes a unei activităţi.
Aptitudinile corelează activ cu toate însuşirile psiho -
individuale ale omului, deoarece desfăşurarea unei activităţi
include participarea temperamentului, caracterului,
gândirii, voinței, creativităţii, etc.
Cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, în lipsa aptitudinilor,
asigură îndeplinirea activităţilor la un nivel obişnuit,
mijlociu. Prezenţa aptitudinilor, alături de acestea
determină obţinerea unor rezultate superioare în
activitatea respectivă
 Însuşirea uşoară şi eficientă a unei activităţi după o perioadă
scurtă de practicare a ei reprezintă un indiciu al existenţei unor
predispoziţii.
predispoziţii
Predispoziţiile
sunt particularităţile morfologice şi funcţionale ale
structurii creierului, organelor de simţ şi celor
motrice, care se manifestă ca o atracţie înnăscută
spre o anumită activitate.

Psihologii B.G. Teplov, A.N. Leontiev, S.L. Rubinştein,

Al. Roşca relevă faptul că aptitudinile apar şi se
dezvoltă numai în procesul activităţii, ele sunt un
rezultat al dezvoltării individuale
 Predispoziţiile într-un anumit domeniu de activitate nu
asigură succesul dacă ele nu sunt insistent exersate, ci
rămân nedezvoltate pentru toată viaţa.
Problema despre prezenţa factorului ereditar în formarea
aptitudinilor unii savanți o explică prin faptul că generaţi
întregi profesează aceeaşi activitate
Ex: fenomenul familiei Bach, talentul muzical a fost remarcat
în 1550 manifestându-se destul de puternic la 6 generaţii
până în 1800, înregistrându-se 56 de muzicanţi talentaţi,
15 din ei au devenit compozitori celebri şi doar unul Iohan
Sebastian Bach a fost numit geniu,
În familia Moţart se cunosc 5 muzicanţi talentaţi, acelaş lucru
cu familia Rahmaninov, Darwin ...
Studierea relaţiilor de rudenie confirmă în majoritatea
cazurilor că nu ereditatea biologică, dar preluarea
condiţiilor de viaţă, a condiţii sociale favorizează
dezvoltarea aptitudinilor.
aptitudinilor
Aptitudinile se formează în anumite condiţii sociale, care fac
necesare aceste aptitudini şi în procesul unei activităţi
adecvate.

Aptitudinea nu poate apărea în afara unei activităţi concrete

corespunzătoare;
Aptitudinea se formează în activitate şi se manifestă în
activitate.
Pe măsură ce societatea, în dezvoltarea ei, creează noi
domenii de activitate, se nasc şi se dezvoltă aptitudini noi.
Aptitudinea se relevă ca o sinteză a însuşirilor naturale şi a
celor dobândite.
Există cazuri, în care manifestarea aptitudinii este deosebit
de timpurie. În alte cazuri, maxima dezvoltare şi afirmare a
aptitudinii se înregistrează târziu.
 Felurile aptitudinilor
1. După sfera de aplicare:

1.1. Aptitudinile generale – sunt caracteristice oricărui

individ si asigură realizarea mai multor activităţi
(ex: capacitatea de învăţare, de memorare spiritul de
observaţie, inteligenţa etc.)

1.2. Aptitudinile speciale - asigură obţinerea unor

performanţe în anumite sfere particulare de activitate
profesională (știință, tehnică, sport, matematică, artă
plastică, literatură, pedagogie etc.)
 Felurile aptitudinilor

2. După natura proceselor psihice prin care se

exprimă:
2.1. Aptitudinile senzorial-perceptive (vederea spaţială,
claritate auditivă, plasticitatea perceptuală etc.)
2.2. Aptitudinile psihomotorii (mânuirea sau coordonarea
manuală, forţa mişcărilor, rapiditatea, precizia lor etc.)
2.3. Aptitudinile intelectuale (inteligenţa, care reprezintă o
sinteză a mai multor aptitudini intelectuale: spiritul de
observaţie, memoria, fluenţa verbală, flexibilitatea gândirii,
raţionamentul inductiv şi deductiv, atenţie distribuitivă
etc. )
 Felurile aptitudinilor
3. După gradul de complexitate
3.1. Aptitudinile simple sunt cele care realizează o
singură operaţie din cadrul unei activităţi şi se
bazează pe un singur fenomen psihic
(ex., auzul muzical, concentrarea atenţiei,
percepţia spaţială)

3.2. Aptitudinile complexe sunt formate din aptitudini

simple dar nu prin însumare ci prin sinteză
(ex. aptitudinea muzicală este formată din
aptitudini simple: simţul ritmului, memoria
muzicală, auz muzical etc.)
 Structura şi nivelurile aptitudinilor
Structura aptitudinilor este în funcţie de
nivelul de dezvoltare al lor
În dezvoltarea aptitudinilor se evidenţiază două niveluri:
reproductiv şi creator
1. La nivelul reproductiv omul manifestă o mare pricepere
de a asimila cunoştinţe, a însuşi o activitate,
realizând-o după u model.

2. La nivelul creator, omul creează ceva nou, original şi nu

se limitează la constatări ştiinţifice.
Aceste două niveluri sunt strâns legate între ele şi nu există
separat. În procesul instruirii elevul trece alternativ de la un
nivel la altul, schimbând activitatea reproductivă pe cea
creatoare.
 Structura şi nivelurile aptitudinilor
Nivelul cel mai înalt de dezvoltare al aptitudinilor e numit
talent
Talentul
este o particularitate individuală deosebită de îmbinare a
diverselor aptitudini, ce dau posibilitate omului să
desfăşoare o activitate rodnică, originală şi de mare
importanţă socială
O calitate psihică, o aptitudine, chiar maximal dezvoltată
nu asigură talent omului.
Structura talentului este determinată de caracterul cerinţelor
pe care i le înaintează personalităţii activitatea (politică,
sport, ştiinţă, artă...)
Iată de ce nu putem compara care persoană este mai
talentată când vorbim despre un compozitor şi un
constructor de avioane.
 Structura şi nivelurile aptitudinilor
Gradul suprem de dezvoltare a talentului care îmbină
aptitudini excepţionale se numeşte – genialitate
Geniul
este fiinţa dotată cu posibilitate de-a crea ceva nou
necunoscut până acum, absolut original şi numaidecât
foarte important din punct de vedere ştiinţific, istoric şi
social.
După cercetările canadianului Henry Leman titlu de geniu îl
pot purta doar circa 400 oameni în 5 mii ani ai
civilizaţiei
Nu toate aptitudinile pot atinge nivelul talentului sau a
geniului.
Talentul şi genialitatea se caracterizează prin inteligenţă
deosebită, exigenţă faţă de sine, putere de muncă uriaşă
EPILOG